Tag Archives: atac capitoliu

ATAC la Capitoliu. Autorul atacului si unul din polițiștii răniți au decedat la spital

Individul care a lovit cu un vehicul agenţi de poliţie, în incidentul produs la Capitoliu, a murit în urma rănilor suferite prin împuşcare, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de agenţia Associated Press. Individul era în stare critică după ce fusese împuşcat de poliţie şi a decedat în drum spre spital, au declarat sursele citate. De asemenea, unul dintre cei doi poliţişti răniţi a murit și el din cauza rănilor, a anunţat poliţia Capitoliului, conform Reuters. Autorităţile încearcă să afle motivul atacului, dar, potrivit informaţiilor preliminare, individul nu face parte din niciun grup terorist internaţional. Doi agenţi de poliţie au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce au fost loviţi cu un vehicul, într-un incident produs la Capitoliu. Din cauza incidentului de securitate, clădirea Capitoliului a fost securizată, afirmă surse citate de postul NBC News. Străzile din jurul Capitoliului şi clădirilor de birouri ale Congresului au fost închise şi zeci de maşini de poliţie, marcate şi nemarcate, au fost trimise în zonă. Reprezentanţii aleşi ai Congresului sunt în vacanţă parlamentară săptămâna aceasta, dar au fost prezenţi unii membri ai echipelor lor, angajaţi ai Congresului şi jurnalişti, potrivit AFP. Complexul Capitoliului fusese plasat sub protecţie foarte înaltă după atacul violent din 6 ianuarie, condus de protestatari pro-Trump. Unele dintre barierele de protecţie au fost îndepărtate recent şi perimetrul de securitate din jurul Parlamentului SUA a fost consolidat. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul