Tag Archives: artificii

Cele mai frumoase artificii au fost la Cernavodă: Primăria a aruncat în aer Reactorul 2

În goana după un foc de artificii senzaţional, primăria Cernavodă a decis să ofere populaţiei un spectacul cu adevărat de neuitat, aruncând în aer Reactorul 2 al centralei nucleare de lângă oraş. „Anul acesta numărătoarea inversă a avut o semnificaţie cu totul aparte pentru locuitorii oraşului nostru, aceştia urmărind probabil cel mai mare foc de artificii atomice de după Hiroshima”, declară primarul din Cernavodă. Locuitorii spun însă că luminile au fost cam strălucitoare, iar aparatele foto li s-au defectat instantaneu. „Am înţeles că de la pulsul electromagnetic. În rest ne simţim bine, avem greţuri şi vărsături, dar probabil mai mult de la alcool, nu de la radiaţii. Ni se mai ia pielea pe ici-pe colo, dar nu cine ştie ce. O fi vreo ciupercă”, spune Robert Acrişor, din Cernavodă. Acesta i-a asigurat pe experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară că reziduurile radioactive vor fi adunate de locuitorii care se ocupă cu reciclarea, mai ales că uraniul se vinde foarte bine în portul Constanţa, mulţi marinari din Orientul Mijlociu fiind plătind bine pentru orice cantitate. – Acest articol este un pamflet. Sursa: TNR

Citeste tot articolul

Buzaul “modern” – nu e sfarsit de saptamana fara „bombardamente” in miezul noptii in oras, sau tanguiri de manele tiganesti!

Cine nu stie ca in Buzau, la sfarsit de saptamana se pot auzi in tot orasul tanguiri jalnice de manele din curtile tiganilor, muzica nesimtita de la Atlantis, sau mai nou – „bombardamentele” artificiilor de la nuntile smecherilor… De fapt, culmea prostului gust si al nesimtirii crase, intr-o perioada cand lumea nu are bani pentru cosul zilnic sau medicamente, nuntile cu fast exagerat sunt afisate cu opulenta spre dezgustul buzoianului obisnuit si in ignorarea autoritatilor de drept, care de altfel au datoria sa stopeze aceste zgomote de „paranghelii” fara limite. Nu stim cate autorizatii si cati pompieri sau civili specializati in astfel de rafale multicolore are fiecare nunta de acest fel, dar cert este ca totul se face fara nicio aprobare legala, in dispretul restului de cetateni care vor sa se odihneasca dupa o saptamana de munca. Degeaba avem legi si autoritati care ar trebui sa le aplice, pentru ca: Garda de Mediu este ocupata cu desfiintarea ziarelor, OPC-isti actioneaza la comanda, politistii care mai de care parca au dopuri in urechi sau mintea pe bigudiuri si astfel Buzaul pare un oras fie sub asalt de razboi, fie de prin Arabia unde se aud tanguirile musulmanilor. Avem legi care stipuleaza clar ca dupa ora 22.30 nu se mai pot face manifestari de acest fel, limitele de zgomot fiind clar stabilite de legile europene si nationale, dar cine sa le respecte? Dupa modelul de prost gust al nuntii lui Borcea („atotstivuitorul”) si la noi se observa un apogeu al acestui fel de petrecere, care tinde tot mai rapid sa devina o moda si un exemplu pentru populatia tanara (un exemplu este cel de sambata, 6 septembrie a.c. de la complexul Mariage din Bariera Brailei, unde pret de cateva minute aveai impresia ca esti pe frontul din Ucraina si nu intr-un oras …

Citeste tot articolul