Tag Archives: arme

Dealerii Morții dețin 93 la sută din rețelele online. Asasini la comandă, armament și minore, de vânzare pe internet

Doar 7 la sută din totalul informațiilor de pe internet sunt vizibile publicului larg. Pe Darknet sunt solicitate crime la comandă, se face trafic de organe, trafic de droguri, trafic de arme și de focoase nucleare, dar este și un loc preferat de pedofili. Specialiști în cybernet au atras atenția că prin această filieră sunt create și „puncte de lucru” pentru „poastaci”plătiți care au ca scop denigrarea adversarilor politici, în campanii de alegeri, din diferite țări. Fața nevăzută a internetului, acea parte întunecată (Darkweb) prin intermediul căruia sunt controlate afacerile, tranzacțiile și, împlicit, viețile a milioane de oameni din întreaga lume reprezintă 93 la sută din ceea ce nu se vede pe un calculator sau un telefon. Cu alte cuvinte partea vizibilă în care oamenii din lumea întreagă beneficiază de comunicare, dialog pe rețele de socializare, tranzacții, schimb de informații pe e-mail etc. reprezintă doar doar 7 la sută din volumul total de schimburi de informații. Un păienjăniș greu de penetrat Specialiști cybernet au dezvăluit că Darkweb este controlat de „o mână de oameni” foarte greu de depistat și bine camuflați în spatele unei păienjăniș de rețele informative. Reprezintă, practic, acea parte însemnată a internetului care nu este indexată de motoarele de căutare și care este indisponibilă pentru accesare prin metode clasice. Totodată, Darkweb este alcătuită din mai multe rețele darknet, aici fiind incluse și o mulțime de rețele mici, cum ar fi cele create între prieteni (de tip P2P), dar și rețele mari, cum ar fi Tor sau I2P. Ca să poți beneficia de serviciile unor astfel de rețele trebuie să îndeplinești anumite criterii care ți se cer la inscrierea pe un site darknet, de cele mai multe ori cu recomandarea unor membri. Darknet folosește așa-numitele pseudo-domenii, unde sunt ascunse informațiile despre proprietar, în comparație cu domeniile „tradiționale” de …

Citeste tot articolul

Anunțul SUA îngrozește planeta, pericolul este iminent: Are unele dintre cele mai avansate arme din lume

SUA pare să fie încolțită din toate părțile, iar Pentagonul anunță un posibil eșec al americanilor în cursa înarmării după ce au recunoscut că o altă super-putere mondială deține în prezent cele mai avansate arme din lume. China urmează să aibă unele dintre cele mai avansate sisteme de armament din lume iar în unele cazuri deja şi-a depăşit rivalii, conform unei analize a Pentagonului, scrie The Guardian. Un raport declasificat al Departamentului Apărării din SUA arată că Beijingul a făcut progrese enorme în domeniul militar în ultimii ani, parţial din cauza legislaţiei interne care forţează partenerii străini să dezvăluie secretele tehnice la schimb pentru acces pe piaţa vastă a Chinei, scrie news.ro. Ca rezultat al „achiziţionării tehnologiei prin orice mijloc”, China este acum vârf de lance într-o arie de tehnologii printre care şi navele care sunt dotate cu rachete de rază medie şi intermediară şi cu arme hipersonice, rachetele având posibilitatea de a zbura cu mult peste viteza sunetului şi să evite sistemele anti-rachetă. „Rezultatul acestei abordări vaste către achiziţiile tehnologice este o Armată a Eliberării Poporului care este la un pas de a expune unele dintre cele mai moderne sisteme de armament din lume”, se arată în raport. „În unele zone, deja este pe primul loc în lume”, se adaugă. Puterea militară din ce în ce mai mare a Chinei înseamnă capacităţi sporite în aer, mare, în spaţiu şi în spaţiul cibernetic, aceste elemente ajutând China să îşi „impună voinţa în regiune”, se notează în raportul SUA. Un punct important pentru Beijing este posibilitatea unui conflict cu Taiwanul, pe care China îl consideră ca fiind propriul teritoriu. Beijingul a informat că nu va ezita să folosească forţa dacă Taipei îşi declară oficial independenţa sau în cazul unei intervenţii externe, inclusiv a Statelor Unite, cel mai puternic aliat neoficial al …

Citeste tot articolul

Primul oficial român care cere reintroducerea stagiului militar obligatoriu

„Şase luni de armată sunt benefice pentru individ şi pentru comunitate”. Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani, susţine necesitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu sau lansarea unui program de pregătire militară în sistem de voluntariat. Pe 5 aprilie 2015, acesta a propus reintroducerea serviciilor militare pentru o perioadă de şase luni pentru tineri, în condiţiile slabei pregătiri a acestora pentru situaţii de criză. „Eu nu cred în pericole iminente, dar nu se ştie niciodată. Una e să aperi un oraş ca Botoşaniul cu 500 soldaţi profesionişti şi alta e să-l poţi apăra pe lângă soldaţi şi cu 40.000 rezervişti antrenaţi, mobilizaţi în 24 de ore. Extrapolat la nivel naţional, într-o situaţie de criză ipotetică, e mult mai confortabil pentru noi şi descurajant pentru alţii să ştii că în 24 de ore aproximativ 7-8 milioane de români sunt gata de acţiune”, a declarat primarul municipiului Botoşani, potrivit HotNews. ro. „Ca primar, având responsabilitatea coordonării serviciilor de urgenţă sau de protecţie civilă în caz de criză, nu pot să nu remarc slaba pregătire în primul rând a tineretului pentru tot ceea ce înseamnă acţiune coordonată ierarhic, efort fizic susţinut, instrucţie de specialitate, abilităţi de luptă. Cred că reintroducerea serviciului militar obligatoriu de şase luni ar putea fi o variantă. E benefică şi pentru individ, ca formare, dar şi pentru comunitate, în caz de apărare”, a afirmat Portariuc. Edilul Botoşaniului spune că, în cazul în care reintroducerea stagiului militar obligatoriu nu este dorită, poate fi demarat un program de pregătire militară pe bază de voluntariat. Voluntarii ar putea avea parte de scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale pe o perioadă de cinci luni, în baza unor protocoale încheiate între MAI şi Consiliul Local.

Citeste tot articolul

Fata ascunsa a internetului: VEZI DE UNDE poti cumpara ARME, DROGURI, CARDURI CLONATE

Putini sunt cei initiati care stiu ca pe langa internetul “la vedere” exista si o alta fateta a acestuia, ascunsa omului obisnuit. Este zona traficului de droguri, a traficului de carne vie si a tot felul de tranzactii ilegale. In prezent undernetul este infloritor, in ciuda eforturilor principalelor guverne ale lumii. Fenomenul a aparut in urma cu cativa ani, iar reteaua ascunsa, care putea fi accesata doar de cei initiati cu ajutorul unor aplicatii si programe speciale, s-a numit “Silk Road” Toti cei care tranzactionau diverse bunuri interzise, de la droguri la arme, erau protejati de asa-numita retea Tor, care facea ca IP-ul calculatorului tau sa fie aproape imposibil de depistat de catre autoritati, astfel ca acestea nu puteau face conexiunile si se obtineau foarte greu dovezile despre operatiunile ilegale. FBI si serviciile americane au reusit insa sa doboare “Silk Road-ul” dar succesorii sai au aparut, ca ciupercile dupa ploaie. Se plateste in bitcoin, darkcoin, dogecoin… Cel mai de seama continuator al pietei negre de pe internet, este Silk Road Reloaded, asa cum a fost numit de creatorii sai si a aparut in urma cu cateva zile, informeaza “The hacker news”. De data aceasta, a renuntat la reteaua Tor de ascundere a identitatii online si se bazeaza pe o alta, asemanatoare, reteaua anonima I2P. Si modalitatile de plata ale serviciilor si bunurilor interzise s-au diversificat, incepand de la deja banalul Bitcoin, moneda virtuala folosita in cazul primei versiuni a pietei negre, ajungand in prezent la “derivatiile” sale, precum Darkcoin, Dogecoin, si Anoncoin Identitatea vanzatorilor a fost compromisa Silk Road 2.0 a fost doborat anul trecut in noiembrie, iar piata neagra a incercat sa gaseasca o alternativa pentru vanzarea marfurilor interzise. Negustorii de bunuri ilegale au trecut la o varianta mai buna a retelei de navigare anonima pe internet, pentru ca …

Citeste tot articolul

Dreptul la aparare: Toti elvetienii care fac armata isi iau armele acasa!

Elveţia se situează pe locul trei în lume în ceea ce priveşte numărul proprietarilor de arme de foc, estimându-se că există 3,4 milioane de arme la o populaţie de aproximativ 8 milioane de oameni, scrie Adevărul. Totuşi, în ciuda numărului mare de arme de foc, violenţele armate de pe stradă sunt extrem de rare în Elveţia. Într-un an există o crimă la 200.000 de locuitori, pe când în SUA, această cifră este de câteva ori mai mare. În Elveția serviciul militar este obligatoriu pentru toți tinerii între 18 și 34 de ani și care au o stare de sănătate corespunzătoare. După terminarea armatei aceștia sunt lăsați la vatră cu armele din dotare, pentru a fi păstrate la domiciliu. Fiecare rezervist are arma lui, în unele familii existând mai multe generații de puști de asalt sau pistoale, lăsate moștenire din tată în fiu. Această tradiție face parte din stategia națională de apărare a micului stat alpin. Deși în februarie 2011 forțele liberale au cerut ca toate armele de foc să fie stocate în arsenalele publice şi să fie stabilit un registru naţional de control al acestora, populația s-a împotrivit. Peste 56 la sută dintre elvețieni s-au opus prin referendum acestei moțiuni. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA: Incepe productia de ARMAMENT pentru ARMATA ROMANA

Avioane militare, soldaţi americani, distrugătoare, iar, mai nou, producţie de armanet la fabricile de la Cugir pentru armata română. Semne clare. că se încearcă întărirea graniţei de est a NATO, adică România, pentru vremuri dificile. Mircea Duşa a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că, aşa cum a anunţat deja premierul Victor Ponta, Ministerul Apărării Naţionale va beneficia de o rectificare pozitivă, iar toţi banii alocaţi MApN se vor întoarce în industria de apărare din România. CITESTE SI: Încep pregătirile de RĂZBOI! RECRUTAREA ESTE OBLIGATORIE Duşa a spus că joi a făcut o vizită şi la Cugir, unde funcţiuonează două unităţi specializate în producţia de armament şi muniţie, şi a discutat cu directorii acestor fabrici pentru viitoare contracte cu Armata. “Victor Ponta spunea zilele trecute că la rectificarea bugetară Ministerul Apărării Naţionale va beneficia de o rectificare pozitivă şi ca toţi banii care se alocă ministerului să se întoarcă în industria de apărare din România. Acest lucru îl vom face. Am discutat cu domnii directori (n.r. -directorii fabricilor de armament din Cugir) şi săptămâna viitoare deja am lansat comenzi către cele două întreprinderi din Cugir, comenzi care să asigure producţia de tehnică şi capabilităţi destinate apărării, care să fie puse la dispoziţa Ministerului Apărării, astfel încât programul de modernizare şi înzestrare a Armatei Române să fie unul complex şi unul compatibil cu cerinţele NATO în zilele de astăzi”, a spus Duşa. El a precizat că în urma rectificării bugetul MApN va ajunge “undeva la 1,5-1,5 şi ceva din PIB”.

Citeste tot articolul

FOTO – A omorat 705 oameni, a fost impuscat in cap, dar a trait 97 de ani: TOP 10 lunetisti din istorie

Pe langa “Moartea Alba”, topul e completat de omul care a reusit lovitura de peste 1 km acum 150 de ani, soldatul care a inspirat un film, dar si o femeie de doar 24 de ani. 10. Thomas Plunkett Un soldat irlandez din armata britanica. Si-a facut locul in top pentru ca a reusit sa ucida un important general francez al acelor vremuri. Intr-o batalie din 1809, Plunkett l-a impuscat pe general de la o distanta de 600 de metri. Avand in vedere cat de putin precise erau pustile in acele vremuri, nu existau decat doua posibilitati: ori irlandezul era un tintas absolut fabulos, ori avea un noroc fantastic. Plunkett a aratat ca e vorba de prima varianta. Si-a reincarcat arma si a tras si in maiorul care venise in ajutorul generalului. L-a nimerit si pe acesta. Ca termen de comparatie, soldatii britanici erau antrenati sa nimereasca inamicul de la 50 de metri. Irlandezul a nimerit la o distanta de 12 ori mai mare. De doua ori. 9. Sergentul Grace Pe data de 9 mai 1864, sergentul Grace, din armata Confederata, a reusit o lovitura incredibila. In batalia de la Spotsylvania tinta sa era generalul John Sedgwick, de la o distanta de aproape 1 km. Inca de la inceputul luptei, tragatorii confederatii i-au fortat pe soldatii unionisti sa se adaposteasca. Generalul insa a refuzat sa faca acelasi lucru, urland la oamenii sai: “N-ar putea nimeri nici o turma de elefanti de la distanta asta”. Cateva secunde mai tarziu sergentul Grace l-a impuscat chiar sub ochiul stang. 8. Charles ‘Chuck’ Mawhinney – 103 victime confirmate S-a inrolat in Marina Americana in 1967 si a participat la razboiul din Vietnam. In doar 16 luni ucisese 103 soldati inamici si mai are inca 216 victime probabile. Cand a intrat in rezerva nu a …

Citeste tot articolul

FALXUL DACIC, una dintre cele mai periculoase arme ale antichitatii

În ce privește tipul de arme folosit de ostașii daci, descoperirile arheologice, cumulate cu informaţiile din izvoarele literare și cu analiza reprezentărilor luptătorilor pe diverse monumente din lumea romană, ne permit astăzi să stabilim și să putem descrie o serie de obiecte aflate în dotarea lor. Dintre ele, putem aminti sica (pumnal scurt, încovoiat și ascuțit spre exterior), falxul (sabie curbă, de dimensiuni mari), așa-numita spadă de tip celtic (armă dreaptă, de mărime medie, utilizată mai ales de nobili), posibil coasa (folosită ca armă de țărani până în Evul Mediu), arcul (în mânuirea căruia daci excelau, fiind recunoscuți drept arcași deosebiți, avea o bătaie de peste 100 de metri, de multe ori folosindu-se săgeți cu vârful înmuiat în otravă, trase din galopul cailor), lancea, toporul, sulița și praștia. Eficiența falxului, armă considerată una dintre cele mai periculoase din Antichitate, este evidențiată și de unele surse literare. Fronto, în lucrarea „Principia Historiae”, II, notează: „Traian a venit la război cu soldați încercați care-i disprețuiau pe parți și nu le păsa de săgețile lor, după ce văzuseră rănile groaznice făcute de săbiile curbe ale dacilor”. Arma avea lama lungă și curbată, ascuțită pe partea concavă, era prevăzută de obicei cu un mâner din lemn, şi prezentau șanțuri pentru scurgerea sângelui. Luptători daci purtând falxuri pe monumentul de la Adamclisi Falxul era destinat tăierii care se făcea printr-o mișcare combinată de lovire și apăsare în jos, arma fiind manevrată fie cu ambele mâini, fie cu una singură atunci când ostaşul purta şi scut. Mai mult, datorită vârfului ascuțit și curbat în jos, sabia putea penetra ușor coifuri și armuri. Această armă a determinat, de altfel, modificarea coifurilor legionarilor de către armurierii militari romani, prin adăugarea a două benzi groase de metal așezate transversal. Falxul dacic prezintă asemănări cu rhomphaia (denumită şi rumpeia de …

Citeste tot articolul

Viitorul e acum: Armele care au fost deja inventate – GALERIE VIDEO

Viitorul armelor este unul teribil si in mare parte el provine parca din scrierile science-fiction si nu din laboratorul cercetatorilor. Insa, Statele Unite au inventat numeroase arme ale viitorului, care au fost deja testate in lupta. De la lasere super-sofisticate pana la roboti care pot fi actionati de la distanta, acestea sunt doar cateva dintre noile tehnologii care au fost introduse in industria de armament din Statele Unite, potrivit IB Times. Va prezentam mai multe arme ale viitorului, care in urma cu zeci de ani pareau doar niste povesti stiintifico-fantastice. Aruncatorul de grenade XM-25 Aceasta arma de artilerie poate lovi tinte aflate la 700 de metri distanta, iar forta exploziva a acesteia este uriasa. Robotul actionat de la distanta Aceste tipuri de arme sunt utilizate ca niste elemente de descurajare, mai degraba decat niste arme ofensive. Armata SUA a luat astfel de arme pe campurile de lupta din Irak. Sistemul de radiatie termica Aceasta arma ii face pe oameni sa se simta ca si cum pielea lor ar lua foc. Sistemul de radiatie termica este folosit in special pentru a dispersa grupurile de protestatari sau de combatanti inamici. Dispozitivul acustic Dispozitivul Long Range Acoustic este o arma non-letala care este utilizata pentru dispersarea multimii scapate de sub control. Dispozitivul poate fi auzit pana la o distanta de 300 de metri. Dispozitivul de electrocutare Acest dispozitiv portabil este capabil de electrocutarea a zeci de oameni la un moment dat si este folosit pentru dispersarea inamicilor. Aparatul cu unde radio Acest dispozitiv emite unde radio care ii fac pe oameni sa se simta rau. Se intrerupe auzul, iar echilibrul este afectat. Ultra laserul LA-9/P Acest laser puternic poate fi folosit impotriva aeronavelor sau asupra obiectivelor tinta. El poate actiona pana la o distanta de 4 kilometri.   Laserul Boeing Laserul poate distruge …

Citeste tot articolul

Episcop ORTODOX: Fiecare tanar, care poate purta o ARMA, sa o faca!

Zeci de biserici şi mănăstiri creştine din Siria au fost distruse în urma confruntărilor dintre forţele guvernamentale şi teroriştii islamişti susţinuţi de unele state occidentale, Turcia şi Arabia Saudită. Deasemenea, peste 70.000 de creştini au fost forţaţi să se refugieze din calea extremiştilor musulmani din Homs. Situaţia este similară şi în alte regiuni controlate de insurgenţi. Sătui să mai fie victime neajutorate în faţa violenţelor, creştinii sunt acum îndemnaţi de ierarhi să se înarmeze, în conformitate cu citatul “cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”, din Sfânta Evanghelie după Luca. Episcopul ortodox Luca al-Khoury le-a cerut recent creștinilor sirieni să se apere împotriva extremiștilor şi să lupte alături de armată, condamnând comunitatea internațională pentru că nu opreşte vânzarea de arme către militanții islamişti. “Avem mulți tineri care ne cer să luăm măsuri. Fac apel la fiecare tânăr, care poate purta o armă, să o facă”, a decalarat Khoury pentru ziarul irakian Az-Zaman. “Tinerii noștri sunt gata, degetele lor sunt pregatite pe trăgaci și sunt pregatiti să lupte pentru Siria si pentru auto-apărare”, a mai spus ierarhul, asistentul patriarhal al Episcopiei Antiohiei, cu sediul la Damasc. Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic naţionalist-secular de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 120.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011, dintre care mai mult de 11.000 copii. Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând …

Citeste tot articolul

Un parlamentar roman doreste sa INARMEZE populatia

Ultimele incidente armate din Capitală au reaprins isteria legată restricţionarea obţinerii permiselor pentru pistoalele neletale, ca soluţie pentru diminuarea violenţelor. Carenţa logică a acestui raţionament este tocmai faptul că persoanele agresive şi infractorii obţin oricum ilegal arme, chiar cu glonţ, pentru a nu lăsa urme birocratice în vederea identificării legate de seria şi tipul de armă sau numărul de cartuşe cumpărate şi trase în poligoanele speciale. În condiţiile actuale, condiţiile draconice pentru obţinerea şi folosirea armelor de apărare împiedică tocmai dreptul cetăţenilor la o viaţă sigură, lăsându-i dezarmaţi în faţa potenţialilor agresori. Acest lucru a fost sesizat şi de deputatul PSD de Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care a luat poziţie în Parlament, după ce ministrul liberal de Interne a vorbit despre posibilitatea unor restricții în privința deținerii de arme. ”Nu se ştie de ce, dar parcă statul ar dori neapărat să îşi ştie cetăţenii victime – economice, sociale, politice şi acum, iată, chiar cu viaţa într-un pericol important. Pentru că e uşor să dai o lege: gata, de azi încolo nu mai sunt admise decât pistoalele cu apă. Dar ne gândim oare şi la consecinţe? Prima ar fi aceea că, dacă omul de rând, cinstit, nu va mai putea să se apere cu armă, înseamnă că rămâne victimă sigură şi la bunul-plac al oricărui infractor înarmat! Pentru că acesta nu ţine cont de lege, deci nici de cea care-i interzice armamentul – de aceea este infractor! A doua consecinţă? Ştiind că nu mai sunt posibilităţi să fie deranjaţi de către proprietari cu altceva decât cu un pistol cu capse, infractorii vor da năvală să profite de ocazie, ceea ce va avea ca şi rezultat creşterea într-o măsură mai mult decât îngrijorătoare a criminalităţii, mai ales a celei produse cu violenţă”, a declarat Laurenţiu Nistor, care cere în plus relaxarea legislaţiei privind deținerea …

Citeste tot articolul

Ghid practic: Cum sa obtii permisul de port-arma pentru autoaparare

Inainte de a va povesti toata procedura obtinerii permisului de port-arma trebuie sa va explic niste chestii legate de detinerea unei arme neletale pentru autoaparare. Da, discutam de arme neletale (cu gaz sau bila de cauciuc) pentru ca, pentru a detine arme letale trebuie sa fii procuror, judecator, parlamentar, ofiter sau sa transporti valori (plus cursuri de tir, disciplina tragaciului etc). In primul rand trebuie sa stiti ca armele neletale functioneaza pe acelasi principiu ca armele letale. Cartusul este umplut cu praf de pusca dar la capat nu mai are glontul metalic ci o bila de cauciuc. Puterea unui astfel de cartus variaza de la 15 jouli pana la 50 de jouli, in functie de producator (cele rusesti am inteles ca-s cele mai bune, cele bosniace cele mai proaste). Pentru a intelege mai bine care-i treaba cu puterea asta, aveti in continuare o poza cu rezultatul unei bile de airsoft care a iesit dintr-un pistol cu puterea de 1.2 jouli si a atins, dupa 5 metri, fata unui jucator. Daca o bila de plastic de 0.20 grame trasa de la cinci metri cu o putere de 1.2 jouli iti poate face asa o rana (era deja in a cincea zi de vindecare), ganditi-va ce inseamna sa tragi cu o bila de cauciuc care iese de pe teava cu 15 jouli. (aici puteti vedea efectele unor bile de airsoft trase de la 20 de metri, cu o pusca de doar un joul) Trecand mai departe, va anunt ca armele neletale pot fi letale. Tinand cont ca poti omori un om si cu un cartus orb (fara varf solid, doar cu praf de pusca. E glonte menit doar sa sperie), si cartusele cu bila de cauciuc pot omori un om. Cartusul orb poate omorî, daca este tras atunci cand pistolul este lipit …

Citeste tot articolul

Incidentul din cartierul Militari se poate repeta oricand!

Ceea ce s-a întâmplat în cartierul Militari din Bucureşti nu este un caz singular. Cine a trecut prin Capitală a avut experienţe asemănătore cu clanurile de interopi şi ţigani care stăpânesc strada în Bucureşti. Deşi capitală a unui stat UE, Bucureştiul este o cloacă de interlopi şi ţigani care fac legea pe stradă. La o banală coadă în Militari două ţigănci însoţite de tatăl lor s-au băgat în faţă, tipic şi specific Bucureştiului. Şi eu am păţit un lucru asemănător când am încercat să cumpră ceva în Capitala noastră dragă. Obrăznicia interlopilor în cârdăşie cu poliţia şi politicienii este o emblemă nefericită a Capitalei. În Militari profesorul universitar şi fiica sa au avut ghinionul ca incidentul cu ţiganii de la coadă să se finalizeze nu numai cu o bătaie, ci cu împuşcături. O tânără de 23 de ani care a luat apărarea tatălui agresat a fost împuşcată de un interlop din clanul Cămătarilor în ochi, pierzându-şi vedere şi fiind mutilată pe viaţă. Cred că tată ei, profesorul universitar regretă acum amarnic că nu le-a lăsat pe ţigănci şi pe interlopi să se bage în faţă. În România unde ţiganii şi interlopii fac legea e deja periculos să încerci să fi civilizat. Poliţia şi judecătroii sunt pe o mână cu interlopii la Bucureşti, iar românii au ajuns să mai fie în siguranţă pe stradă. Dar să nu blamăm numai Bucureştiul. La Timişoara clanurile ţigăneşti, în frunte cu Cârpaci, au pus stăpânire pe oraş şi au cumpărat centrul istoric pe o mână cu fostul primar. La Cluj-Napoca am asistat săptămâna trecută la un incident asemănător, datorită lipsei vigilenţei poliţiei locale. În jurul orei 14.30, am lăsat în maşina parcată la Universitate o geantă şi m-am îndreptat pe str. IC Brătianu spre Librăria Librarium de pe Eroilor să cumpăr o carte de George …

Citeste tot articolul

Arabii si evreii, frati de arme?

Arabia Saudită este dispusă să pună la dispoziţia Israelului aeroporturile sale militare şi o serie întreagă de servicii, dacă Tel Aviv decide să aplice o lovitură asupra Iranului. Această ştire de ordinul fantasticului a apărut în aceste zile în mass-media mondială. Unii experţi nu consideră acest scenariu imposibil. Publicaţia britanică Sunday Times, cu referire la surse anonime, a relatat despre contacte strânse între serviciile speciale ale Israelului şi Arabiei Saudite pe tema soluţionării în forţă a problemei nucleare iraniene. Riyadh şi Tel Aviv se tem că posibilul acord între Iran şi cei şase mediatori (membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania) nu va garanta renunţarea de către Teheran la creare armei nucleare. Se consideră că Arabia Saudită este dispusă să acorde Israelului tot sprijinul necesar într-o eventuală lovitură asupra Iranului – începând de la baze aeriene şi încheind cu drone şi elicoptere de salvare. Ultimele sunt necesare pentru a căuta şi salva piloţii Forţelor Aeriene ale Israelului. Israelul nu-şi ascunde dezamăgirea faţă de negocierile de la Geneva privind dosarul iranian şi faţă de îmbunătăţirea relaţiilor între Iran şi SUA. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că nu a fost impresionat de raportul AIEA, care confirmă, în ansamblu, direcţia paşnică a programului nuclear iranian. Între altele, informaţiile referitoare la consultările saudito-israeliene privind o operaţiune militară comună împotriva Iranului a stârnit opinii dintre cele mai diferite în mediul de experţi. Este greu să-ţi închipui un astfel de parteneriat, a declarat pentru Vocea Rusiei Serghei Demidenko, expert orientalist. „Fireşte, pericolul iranian comun aproape într-o anumită măsură cele două state, însă nu atât de mult încât să încheie o alianţă militară strategică sau o alianţă anti-iraniană pe linia serviciilor speciale. Această alianţă este incredibilă, însă, dacă ne lăsăm pradă fanteziei pe această temă, atunci, fireşte, ea nu va trezi entuziasmul din partea altor ţări …

Citeste tot articolul

Îndrumaţi de extremiştii de la Jobbik, radicalii maghiari îşi fac tabără într-o comună din Harghita, „apăraţi” de o grupare paramilitară

Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal a început, miercuri, în Harghita, sprijinită financiar de Primăria Joseni şi CJ, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, urmând să susţină o prelegere, transmite corespondentul MEDIAFAX. Primăria comunei Joseni finanţează, pentru a doua oară consecutiv, Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak – EMI), care se desfăşoară de miercuri şi până duminică şi care are ca mesaj lupta pentru obţinerea autonomiei maghiarilor şi autoguvernării Ardealului. Primarul localităţii, Gall Szabolcs, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că anul acesta sprijină financiar Tabăra EMI cu suma de 30.000 de lei şi chiar a „făcut lobby” ca aceasta să fie organizată în satul Borzont, din comuna Joseni, întrucât „ea aduce ceva în plus în domeniul turistic”. „Este în interesul nostru, din punct de vedere turistic, să finanţăm Tabăra EMI. Aici vin mii şi mii de oameni şi este bine pentru comuna noastră. Chiar am făcut lobby destul de mare ca această tabără să vină la noi. Pentru noi este o reclamă mare şi, după cum se ştie, marketingul trebuie plătit cu bani grei. În perspectivă, sunt convins că ne va aduce ceva în plus în domeniul turistic”, a spus Gall Szabolcs. El a susţinut că anul trecut au vizitat tabăra „între 5.000 de persoane, ajungând chiar şi până la 10.000 de oameni la concertele din fiecare seară”. „Vom vorbi cel mai mult în tabără despre autonomie” La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Birtalan Jozsef, a precizat că instituţia sprijină financiar Tabăra EMI cu suma de 7.500 de lei. Conform preşedintelui Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), Soos Sandor, motto-ul ales pentru cea de-a IX-a ediţie a Taberei EMI este „Voinţa îşi croieşte drum!”. „Anul acesta vom vorbi cel mai mult în tabără despre autonomie, de aici fiind inspirat şi motto-ul: «Voinţa îşi croieşte drum!». Dacă …

Citeste tot articolul

BURZUM revine: Muzician norvegian arestat pentru TERORISM

Norvegianul Kristian Vikernes, alias Varg, fondatorul proiectului black metal Burzum (însemnând “întuneric”, în limba inventată de Tolkien în Lord of The Rings), a fost arestat marţi în Franţa, fiind suspectat că pregătea un şir de atentate teroriste, împreună cu soţia sa. Acesta este şi un activist cunoscut în cercurile păgâne “neo-naziste”. Muzicianul, în vârstă de 40 de ani, şi soţia lui, Marie Cachet, în vârstă de 25 de ani, au fost arestaţi la Correze, în centrul Franţei, informează AFP. Ei locuiesc într-o fermă din orăşelul Salon-La-Tour şi au trei copii. Se pare că soţia norvegianului, de naţionalitate franceză şi membru al unui club de arme, a cumpărat recent patru carabine. Deşi acestea au fost achiziţionate legal, poliţia bănuieşte că aceste arme urmau să fie folosite într-un “masacru”. Autorităţile s-au bazat şi pe trecutul violent al bărbatului. Vikernes a mai fost condamnat la 21 de ani de închisoare (pedeapsa maximă în Norvegia) pentru că a incendiat patru biserici creştine şi pentru că l-a înjunghiat mortal cu 23 de lovituri de cuţit, în 1993, pe Oystein Aarseth “Euronymous”, chitaristul trupei de black metal Mayhem, a cărui membru devenise şi Varg. În timpul detenţiei şi-a cunoscut actuala soţie. A fost eliberat în mai 2009, înainte de termen. Vederile politice ale fondatorului Burzum au fost întotdeauna radicale, chiar extremiste când venea vorba de religia creştină, acesta fiind un adept al ocultismului neo-nazist. În 2011 acesta i-a îndemnat pe francezi, printr-o postare pe internet, să voteze cu partidul Frontul Naţional. Tot el a descris Norvegia ca fiind “ultimul stat sovietic din Europa”. Conform RTL, Vikernes este unul dintre cele 530 de persoane ce au primit manifestul lui Anders Breivik (teroristul-psihopat care este responsabil pentru atentatele din iulie 2011 din Oslo). “Sper că te vei sinucide. Ai ucis mai mulţi norvegieni decât întreaga populaţie de musulmani …

Citeste tot articolul

Armele din depozitele ARMATEI ROMANE la rebelii ISLAMISTI din Siria?

„Atât Federaţia Rusă, cât şi ţările occidentale, trebuie să se abţină să aprovizioneze cu armament vreuna din cele două tabere, pentru că acolo este un război civil şi asta înseamnă mai multe victime şi riscuri deosebite pentru stabilitatea Iordaniei” – a afirmat preşedintele Traian Băsescu în conferinţa de presă la Bucureşti, după întrevederea cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, din 17 iunie 2013. Că preşedintele României acţionează exact invers faţă de ceea ce spune (demisionez în 5 minute, nu voi câştiga la masa verde referendumul, etc) a devenit deja o realitate cunoscută de toată lumea. Pe de altă parte, guvernul Ponta a străbătut inutil mapamondul de la Beijing până la Moscova, argumentând că miza ofensivei diplomatice a României o reprezintă atragerea unei iluzorii investiții de 10 miliarde de euro și crearea de 50.000 de locuri de muncă până la sfârșitul anului în curs. Numai că totul ar fi trebuit să înceapă pentru Victor Ponta cu reinstaurarea în România a unui climat al competenţei, iar guvernul său n-a făcut decât să preia în USL mafia de partid a PDL, UDMR şi UNPR şi s-o reconfirme în funcţiile de conducere, alături de propria clientelă, veri, soţii, etc. Pentru toate funcţiile ocupate, cohortele de politruci nu au nici o pregătire, fiind instalate prin eliminarea adevăraţilor profesionişti, deveniţi de cel puţin 8-9 ani şomeri. Realitate pe care Ponta, deşi o cunoaşte, nu-i pasă de ea. Cum Moscova nu crede în lacrimi, pentru a putea câştiga încrederea Kremlinului şi Beijingului, Ponta ar trebui întâi de toate, să înveţe să nu mai mintă aşa cum respiră. Ministrul Economiei din România, dl. Varujan Vosganian, anunţase deja pe 6 iunie 2013 că concernul industriei de apărare ROMARM a semnat un contract substanțial de export de arme AK-47 cu SUA, care e valabil şi în 2014. …

Citeste tot articolul