Tag Archives: arges

Elevă RUPTA CU BATAIA de doi colegi într-o pauză

O fată de 16 ani, elevă la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi de la Valea Mare – Ștefănești, judeţul Argeş, s-a ales cu leziuni interne grave după ce a fost bătută crunt de doi colegi, într-o pauză. Fata a fost ruptă cu bătaia de cei doi băieţi, după mai multe discuţii în contradictoriu. Loviturile au fost foarte puternice, copila fiind internată direct în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie Piteşti. Ulterior, din cauza leziunilor interne, eleva a fost transferată la Bucureşti. Potrivit ziarobiectiv.ro, fapta a fost sesizată la poliție de către mama minorei, care este decăzută din drepturile părintești. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe. Incidentul este cercetat de autorități.

Citeste tot articolul

Tânăr militar găsit MORT în post, la o unitate militară

Un tânăr de 33 de ani, militar la o unitate din Băbana, judeţul Argeş, a fost descoperit mort în post. Autorităţile au demarat cercetările în acest caz, însă din primele informaţii pe corpul militarului nu s-au identificat urme de violenţă. Decesul militarului ar fi avut loc în timpul nopţii, jurul orei 02:00. Revenim cu informaţii.

Citeste tot articolul

Gest necontrolat al unui PSD-ist de frunte. Filmarea a ajuns virală. Cazul naște un scandal național. VIDEO

O filmare incredibilă cu un viceprimar PSD a ajuns virală. Acesta a legat un câine cu un lanț de mașina sa, târâindu-l pe străzile localității. El s-a scuzat spunând că nu a avut intenții rele, ci doar a îndeplinit rugămintea unui vecin. Imagini incredibile au făcut ocolul județului Argeș. Un politician a legat un câine de mașină și la târâit prin localitate. Este vorba chiar despre viceprimarul comunei Vlădești, Șerban Leonard Iustinian. Acesta este membru al Partidului Social Democrat. Întâmplarea a fost filmată de către un cetățean, aceasta ajungând virală pe Facebook. Viceprimarul a găsit rapid o justificare pentru gestul său, informează B1. „Ieri (miercuri – n.r.), când mă întorceam de la serviciu, am văzut pe marginea drumului județean un câine dezlegat, avea și lanțul. Am oprit mașina, câinele a devenit agresiv. Am reușit să leg și l-am agățat de spatele mașinii. Cu lanțul pe care-l avea l-am agățat în spate, cu atenție să nu mai muște. L-am sunat pe proprietar care m-a rugat să îl duc acasă. Câinele nu a fost târât. Se speriase de un autobuz care a claxonat. Eu am mers cu mașina foarte, foarte încet, am dat avarii. Nu a fost cu intenție rea, a fost cu intenție bună. Poate nu trebuia să îl leg de mașină.”, a declarat viceprimarul. – Evenimentul Zilei

Citeste tot articolul

Vântul ia pe sus România! Alerta a fost declanșată la ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o nouă atenționare de vreme rea. Sunt 6 județe afectate de către noul cod galben. Este vorba despre un nou Cod galben de vânt: Până la ora 10.00, în județele Prahova, Argeş și Dâmbovița, în zona de munte, se vor semnala intensificări ale vântului, la peste 1800 m cu viteze la rafală de 95 – 110 km/h, determinând transport de zăpadă. În județele Suceava, Botoșani și Iași, în zona joasă, se vor semnala intensificări locale ale vântului, ce vor atinge la rafală viteze de 55…60 km/h, trecător 70 km/h. Până la ora 12.00, în județele Prahova, Argeş și Dâmbovița, în zona de munte, se vor semnala intensificări temporare ale vântului, la peste 1800 m cu viteze la rafală de 95 – 110 km/h, determinând transport de zăpadă, potrivit ANM.

Citeste tot articolul

BOMBA NOPTII IN PSD! DEZVALUIRI INCENDIARE!

Sub titlul “Oferta PSD: Funcţii pentru prieteni şi cunoscuţi”, deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, un preot răspopit ca să intre în politică, nășit de Călin Popescu Tăriceanu, a dat publicității, prin Agerpres, un comunicat de presă în care spune următoarele: ”Panică în PSD! Aparatul bugetar din România devine neîncăpător pentru PSD-istii lui Dragnea. În filiala judeţeană PSD Argeş a izbucnit, ieri, un scandal pe funcţii publice. Toţi membrii filialei PSD Piteşti au decis să-şi dea demisia în bloc din toate funcţiile deţinute în partid şi s-au apucat de strâns semnături pentru schimbarea din funcţie a liderului judeţean, vicepreşedintele naţional al PSD, Şerban Valeca. Printre demisionari se află şi membrul marcant al PSD-ului, deputatul Cătălin Rădulescu, zis şi „Mitralieră”, condamnat definitiv pentru luare de mită. Se pare că domnul Valeca este un rebel şi nu respectă aranjamemtele care se fac în cadrul Biroului Permanent al PSD Argeş. După ce vinerea trecută au hotărât susţinerea a trei persoane pentru trei funcţii judeţene: APIA, Direcţia de Sport şi Administraţia Financiară, membrii organizaţiei s-au trezit că la Administraţia Financiară domnul Şerban Valeca a acceptat numirea unei persoane, alta decât cea care a fost aleasă în cadrul şedinţei Biroului Permanent al PSD Argeş. Cetăţenii României pot înţelege acum pe ce se bazează sloganul PSD-ului „Politica celor mulţi”. Se pare că PSD are într-adevăr mulţi, mult prea mulţi prieteni, mult mai mulţi decât poate duce statul. Cum oare să mai funcţioneze instituţiile statului, sufocate fiind de pile şi relaţii? Acum urmează ca demisionarii să dea fuga la Daddy Dragnea în speranţa că el le va putea stinge conflictul din filială, oferindu-le noi locuri de muncă de „căpuşat” sau alte avantaje. Constat faptul că aşa-zişii politicieni PSD nu fac altceva decât să împartă posturi publice şi funcţii cu autoritate între ei şi între organizaţiile care îi …

Citeste tot articolul

FILMUL CUTREMURATOR al unei TRAGEDII. A fost gasit MORT

Andrei a fost găsit de mama lui fără suflare, în baie, la Nucşoara. Avea 25 de ani şi intrase să facă un duş. Femeia a mai avut putere să sune la 112, apoi a căzut lângă fiul ei. Tragedie într-o familie din comuna Nucşoara, Argeş. Un tînăr în vîrstă de 25 de ani a murit, iar părinţii lui au ajuns la spital, în stare de inconştienţă. Sîmbătă seară, o femeie a sunat la 112 anunţînd că fiul său nu mai respiră. O ambulanţă de la Staţia Curtea de Argeş a mers în comuna Nucşoara, satul Sboghiţeşti. Andrei Berevoianu, un tînăr de 25 de ani, zăcea fără suflare, în baie. Părinţii săi, Gheorghe şi Eugenia, în vîrstă de 49 ani, respectiv 48 ani, se aflau în stare de inconştienţă. Femeia apucase să sune şi să ceară ajutor, înainte să i se facă rău, scrie curier.ro. Anchetatorii au reuşit să refacă filmul dramei. Andrei era acasă cu părinţii şi le-a spus că merge să facă un duş. După zeci de minute, mama a deschis uşa, să vadă ce se întâmplă. L-a văzut pe fiul ei căzut, fără viaţă. Cauza probabilă a decesului, era intoxicaţia cu monoxid de carbon, de la instantul din baie. Întreaga locuinţă avea montate geamuri din termopan, care nu au permis circulaţia aerului. Instantul funcţiona cu GPL şi foarte probabil o scurge de gaze l-a intoxicat pe Andrei

Citeste tot articolul

Tânără ucisă de soţul care a fugit apoi cu copilul de trei ani. Femeia a fost înjunghiată în gât şi apoi incendiată

Un bărbat din localitatea Ştefăneşti din judeţul Argeş este suspectat că şi-a ucis soţia în vârstă de 28 de ani, pe care a înjunghiat-o în gât cu un cuţit de mai multe ori, i-a dat foc, după care a plecat cu copilul lor în vârstă de trei ani. Suspectul a fost găsit după o oră de către poliţişti la rude şi dus la audieri. Criminalul, pe numele său Doru Stoianov, în vârstă de 34 de ani, a fost dus la audieri. Surse din cadrul Poliţiei Argeş ne-au declarat că acesta a avut o altercaţie cu soţia, după care a înjunghiat-o de mai multe ori şi i-a dat foc. Alertată de ţipetele femeii, o vecină a sunat la 112. Copilul în vârstă de trei ani este teafăr şi se află deocamdată în grija unei rude. Medicii de la Urgenţe de la Spitalul Judeţean Argeş au fost şocaţi de violenţa crimei. Femeia, în vârstă de doar 28 de ani, a fost adusă moartă, după ce a fost înjunghiată şi ulterior incendiată. „Victima prezintă multiple plăgi înjunghiate şi are arsuri pe aproape 50% din suprafaţa corpului. Rar am mai văzut aşa ceva”, a declarat Tudor Ionescu, medic Unitatea Primiri Urgenţe- Spitalul Judeţean Argeş. Zeci de rude ale femeii moarte au venit la Spitalul Judeţean Argeş şi se tăvălesc pe jos de durere. La faţa locului au sosit numeroase echipaje ale Poliţiei Argeş şi ale Jandarmeriei pentru ca situaţia să nu degenereze. Rudele femeii moarte s-au adunat la poarta Spitalului Judeţean şi se tăvălesc pe jos de durere. La faţa locului se află mai multe echipaje ale IPJ şi Jandarmeriei, pentru ca situaţia să nu degenereze. Crima a avut loc miercuri într-o locuinţă din Ştefăneşti. O persoană a sunat la 112 şi a anunţat că vecinii săi se ceartă şi că femeia ar fi …

Citeste tot articolul

IMAGINI SCANDALOASE. Un primar PSD și-a parcat avionul fix în fața primariei. Ce parere aveti oameni buni?

Primăria Moșoaia din județul Argeș a primit, ca donație, un avion de mici dimensiuni, nefuncțional, iar autoritățile au decis ca acesta să fie expus lângă instituție. Primarul este încântat de idee și consideră avionul “piesă de muzeu”, de aceea îi va face și postament. Primarul din Moșoaia, Florea Ene, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în localitate trăiește un pilot, care a decis să doneze Primăriei avionul de mici dimensiuni care este defect. “Cetățeanul a spus că nu mai vrea să îl repare, că mai are doua avioane și a vrut să ni-l doneze nouă. Nu mi s-a părut o idee rea. Nu putea să refuz. E frumos avionul. E mic, de patru persoane. Nu e ceva extravagant. Nu e o răpciugă”, a declarat primarul. Întrebat dacă localitatea are legătură cu aviația, edilul a răspuns că nu, dar nu putea să refuze gestul localnicului. Avionul va fi amplasat pe un postament, lângă primărie, iar acum se află într-o parcare. “Nu avem legătură cu aviația. Dar dacă mi s-a oferit această ocazie, am zis că nu am ce pierde. Nu avem aerodrom dar fiind comună apropiată de Pitești, nu se știe niciodată. Mie îmi place să zbor, nu să pilotez. Este cel mai rapid mijloc de deplasare”, a mai spus Ion Florea. Primarul din Moșoaia spune că localitatea este singura comună din Argeș care ar avea un avion, drept “piesă de muzeu”.

Citeste tot articolul

INCREDIBIL. O profesoara si-a ascuns telefonul la VAGIN pentru a putea copia la examenul de titularizare!

Ca să nu mai pice examenul de titluarizare pentru a treia oară la rând, o femeie şi-a notat informaţiile esenţiale pe telefonul mobil şi a intrat în concurs cu aparatul ascuns la vagin. Insă, ea nu a fost însă suficient de discretă. Înainte de intrarea în concurs şi-a ascuns telefonul mobil la vagin. Odată descoperită tentativa de fraudă, ea a fugit la propriu din sala de concurs. Însă, coridoarele şcolii Matei Basarab din Piteşti, unde s-a dat concursul, erau păzite de jandarmi. „Persoana în cauză şi-a recunoscut fapta şi şi-a scos acel telefon mobil din lenjeria intimă”, a declarat Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt la Jandarmeria Argeş. Metoda de a copia a profesoarei a stârnit vâlvă în Piteşti, în special printre elevi. Mai grav li se părea, însă, că un cadru didactic se pretează la astfel de practici. „Conform metodologiei, candidatul care este prins nu mai poate primi ore, nu mai poate fi încadrat în anul şcolar următor în sistemul de învăţământ”, a spus Eugenia Jianu, inspector şcolar. Peste 31.000 de profesori au dat, ieri, proba scrisă a examenului de titularizare pentru a obţine un post permanent la catedră. Dintre ei, 27 au fost eliminaţi din concurs. Şi la Constanţa două cadre didactice au fost prinse în timp ce încercau să copieze. Anul trecut, tot în Constanţa, un profesor era eliminat din concurs pentru că folosea căşti pentru a asculta informaţiile necesare de pe telefonul mobil.

Citeste tot articolul

Trei TIGANI aflaţi într-un BMW, BATUTI CRUNT după ce au şicanat în trafic un motociclist, care era politist la mascati dar si luptător de K1 – VIDEO

Trei tigani care au şicanat şi au vrut să bată cu bâtele un motociclist în trafic pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti, au avut parte de o mare surpriză. Motociclistul era un poliţist care a lucrat la mascaţi, a luptat în Kosovo şi în galele de K1. Doi dintre tigani au fost bătuţi, iar al treilea a fugit. Cei trei s-au ales cu plângere penală pentru distrugere şi lovire. Trei tigani care se aflau într-un autoturism BMW s-au şicanat în trafic cu un alt participant aflat în trafic, pe motocicletă, acesta din urmă fiind un poliţist de la Secţia Rurală Albeştii de Argeş. Este vorba despre George Fir, un poliţist care a lucrat în trecut la mascaţi şi a fost în misiuni în Kosovo. La intrarea în comuna Bascov, lângă Piteşti, romii l-au blocat, i-au pus maşina în faţă, iar poliţistul a căzut cu motocicleta, moment în care şi-a rupt un deget. Cei trei bărbaţi au coborât din maşină cu bâte pentru a-l lua la bătaie pe George Fir, însă doi dintre ei au fost bătuţi măr, iar al treilea a fugit, fiind prins în cele din urmă. Toţi agresorii au ajuns ulterior la spital. George Fir, unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti din Argeş, a lucrat ani de zile în Trupele Speciale, a fost luptător K1, fostă gardă de corp pentru un judecător care ancheta crimele din Kosovo şi pe care l-a însoţit în deplasările în teren, pentru cercetări sau identificare de martori. În filmul de mai jos, George Fir este ceţăţeanul cu casca în cap, alături de unul dintre agresori: Fost agent de la SPIR (Serviciul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă), George Fir este foarte cunoscut ca practicant de arte marţiale şi luptător în competiţii de tip K1. Cei trei tigani au mai încercat să şicaneze şi …

Citeste tot articolul

“Români, mi-e scârbă de voi, scârboșilor. Trebuie să vă OMORÂM” Un grup de tigani ÎI TERORIZEAZĂ pe oamenii din Cluj! Atenție, imagini ȘOCANTE!

Scene halucinante petrecute în Piața Mihai Viteazul din Cluj, unde cerșetorii și comercianții ambulanți profită de faptul că sunt majoritari și îi amenință pe români. Clujenii sunt deranjaţi şi de mizeria pe care o fac tiganii în locul unde îşi fac veacul în fiecare zi. A fost sesizat şi primarul Emil Boc cu privire la această problemă. “Aş dori să fac o sesizare în legătură cu zona Piaţa Mihai Viteazu mai exact străzile Argeş şi Ploieşti. În fiecare zi trec prin această zonă şi e plin de vânzători ambulanţi, cerşetori şi ţigani care îşi desfac marfă pe jos şi vând nimicuri, te agasează şi incomodează. În plus, nu mă simt în siguranţă, îmi este frică de o posibilă tâlhărie care sunt la ordinul zilei în această zonă”, scrie o clujeancă, într-o sesizare adresată primarului. Femeia care vorbește în numele întregii comunități a depus nenumărate solicitări în acest sens, dorința sa fiind în unanimitate cu cea a locuitorilor agresați, și anume ca: ”u “ca această zonă să nu devină o pată neagră pentru Cluj-Napoca”.

Citeste tot articolul

BATAIE INTRE DOUA CLANURI DE TIGANI: UN POLITIST A FOST LOVIT CU PIATRA IN CAP

Dupa ce mai multe echipaje de politie din Arges au ajuns la locul incaierarii, cele doua clanuri carese aflau in conflict, si-au unit fortele pentru cateva momente, si au ripostat cand politistii au incercat sa calmeze spiritele. Vecinii care au fost vizibil deranjati de zgomotele pe care le produceau cele doua clanuri, au decis sa anunte politia, in speranta ca cineva va reusi sa puna capat scandalului. Se pare ca nelinistea a pus stapanire pe tiganii din Argesinca din ziua de Paste, cand au inceput discutiile,chiar de la masa, dupa ce au consumat alcool. Cum se intampla de obicei, dupa ce apar fortele de ordine, rivalii uita parca de orice scandal si isi unesc fortele pentru a indeparta oamenii legii. In incaierare, un politist care incerca sa potoleasca grupul de tigani agitati, a fost lovit cu o piatra in cap, de un tigan aflat intr-o curte vecina. La scurt timp, a fost transportat la spital, unde i-a fost oferita atentia de care avea nevoie. Cel care a lovit politistul cu piatra, a fost retinut pentru ultraj iar Judecatoria a fost luata cu asalt de numeroase rude, furioase ca tiganul este captiv acolo. Cladirea instantei a fost pazita ore bune de trupe speciala,pentru a se evita orice conflict spontan.

Citeste tot articolul

SCANDALOS: Mai multi ţigani au ATACAT şi VANDALIZAT o ambulanţă aflată în misiune

Mai mulţi tigani au atacat şi vandalizat o ambulanţă aflată în misiune în localitatea Tigveni, din apropiere de Curtea de Argeş. Ambulanţa a fost solicitată de un pacient cu probleme cardiace, însă pe drum a fost blocată de un grup format din 15 tigani. Aceştia au vandalizat maşina şi au atacat echipajul acesteia. “Echipajul cu medici se deplasa la un pacient cu probleme cardiace, în localitatea Tigveni, în apropiere de Curtea de Argeş. Echipajul a plecat la timp, a întâlnit un grup de tigani pe drum, 15 la număr, o parte din ei aflaţi în stare de ebrietate. Probabil li s-a părut că ambulanţa a ajuns prea târziu la pacient, lucru care nu este adevărat. I-au agresat verbal pe cei de la ambulanţă, după care unul dintre tigani a aruncat o sticlă şi a spart geamul ambulanţei. Echipajul şi-a făcut în continuare datoria şi a rezolvat cazul. Medicii nu au fugit de tigani, au discutat frumos cu ei, iar între timp a ajuns şi poliţia. Este o anchetă în desfăşurare”, a declarat la România TV Luminiţa Paul, director la serviciul de ambulanţă. Poliţia a început o anchetă în acest caz, insă până acum nu au fost luate măsuri preventive. – ActiveNews

Citeste tot articolul

VIDEO: Vestigii valoroase, călcate în picioare de ţigani

Vestigii valoroase au fost călcate în picioare de ţigani. Oamenii şi-au ridicat un sat peste unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară, fortificaţia de la Cetăţeni, judeţul Argeş. Autorităţile n-au găsit nicio soluţie să elibereze locul şi să îi mute pe oameni, potrivit România TV. Unul dintre cele mai importate situri arheologice din ţară stă ascuns sub un sat de ţigani, la Cetăţeni, judeţul Argeş. Sub satul ţiganilor sunt vestigiile unei aşezări din secolul al III-lea înainte de Hristos. Autorităţile nu au bani să cumpere un teren pe care să îi mute pe ţigani. Oamenii trăiesc în condiţii greu de imaginat. Toţi cei o mie de oameni din sat stau fără lumină. Ţiganii şi-au întemeiat satul în urmă cu 40 de ani. „Este cel mai important sit din judeţul Argeş. O aşezare dacică care începe în secolul tri înainte de Hristos. La câteva sute de ani avea să ia naştere o aşezare românească, veche, din secolul 13”, a declarat Dragoş Măndescu, directorul adjunct al Muzeului Judeţean Argeş. Autorităţile susţin că au încercat să-i mute pe ţigani, dar aceştia nu au bani să-şi ridice case în altă parte. „Soluţia identificată era cumpărarea unor terenuri private în comuna Cetăţeni. Problema în acest moment este că nu au fost identificate fonduri pentru a fi achiziţionat acest teren”, a declarat Cătălin Cârstea purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş. Zona este trecută în patrimoniul naţional. Săpăturile arheologice din trecut au scos la suprafaţă numeroase obiecte extrem de importante în cercetarea vieţii geto-dacilor. Cercetătorii vor să aducă la lumină ruinele fortificaţiei, dar până când satul nu este strămutat, acest lucru este imposibil.

Citeste tot articolul

Comisar cercetat pentru un mesaj pe Facebook: “Cred ca in curand va prinde la public discursul RASIST”

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu (foto), este cercetat pentru că ar fi adus atingeri imaginii instituţiei. Totul a pornit de la un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, la sfârşitul lunii decembrie, prin care poliţistul critică manelizarea, hoţia, mizeria şi ţiganizarea pieţelor din oraşele României.  “Am trecut prin piaţa Ceair. O mizerie la propriu şi la figurat. Nesimţire, nu tu bonuri fiscale, colindători care sâsâie “ţigări, ţigări” sau “petarde, petarde”, manele şi câini vagabonzi, mirosuri şi găleţi de brânză pe marginea drumului? Preţuri de înţepeneşti? Aduceţi-mi aminte, dacă voi ajunge vreodată prim ministru, să închid toate pieţele şi toate târgurile din România. Şi încă ceva. Cred că în curând va prinde la public discursul rasist. Mă gândesc şi eu…”, a postat pe contul său de Facebook comisarul şef. Reacţia colegilor săi, care probabil s-au simţit vizaţi de comentariul de pe reaţeaua de socializare prin care sunt criticaţi indirect pentru ineficienţă şi pentru complicitate cu mafia pieţelor, nu s-a lăsat aşteptată. “S-a dispus o cercetare prealabilă vizavi de postarea domnului Dinu pe Facebook. În primă fază a fost o verificare din partea Biroului control intern, iar la momentul acesta lucrarea a fost înaintată unui ofiţer care face o cercetare prealabilă. În urma concluziilor comisiei urmează să luăm o decizie. Mai mult decât atât, domnul Dinu, cu data de 30 (decembrie) a făcut un raport prin care solicită să fie mutat din funcţia de purtător de cuvânt, ca urmare a acestei cercetări şi a scandalului apărut”, a declarat recent pentru Mediafax şeful Poliţiei Argeş, comisarul-şef Petre Ioniţescu. Între timp, postarea de pe Facebook a poliţistului de 45 de ani a fost ştearsă. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul