40 de tigani au comis timp de 12 ani jafuri de aproape un milion de euro, în Spania. Toţi erau angajaţi legal în agricultură, iar 17 dintre ei au fost arestaţi. Ceilalţi 23 sunt cercetaţi sub control judiciar. Garda Civilă spaniolă a anunţat că a destructurat una dintre cele mai numeroase, mai bine organizate şi mai longevive reţea de infractori, toţi tigani, fiind reţinute în faza iniţială a anchetei 81 de infracţiuni pe numele acestora. 40 de tigani rezidenţi în provincia Sevilla, toţi angajaţi cu forme legale în agricultură, au dat lovitură după locitură în ultimii 12 ani, din 2006 încoace, de când reţeaua a fost constituită. Cei 40 călătoreau peste tot în Andaluzia, jefuiau la comandă sau înţelau. Ei lucrau la colectarea produselor din mediul rural, fiind extrem de bine organizaţi. La percheziţii, au fost confiscate 8 autovehicule, o parte dintre ele furate, produse pesticide si biocide. Liderul grupului, unul dintre cei arestaţi, era un tigan care legal se ocupa cu recrutarea de personal din ţară pentru domeniul agricol din Spania.
Citeste tot articolulCele mai mari arestări din istoria României. Noaptea dintre 14 și 15 mai 1948
Noaptea dintre 14 și 15 mai a anului 1948 este o pată neagră în istoria României. Părintele Iustin Pârvu spune că a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România”. Au fost arestați, după unele cercetări circa 15.000 de tineri români. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și soția sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul și singurul ministru ialomițean, preoți, poeți, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum și zeci de mii de alți români au fost arestați și anchetați începând cu 14 mai 1948. Părintele Gheorghe Calciu, pe atunci student la Medicină, nota în niște însemnări confiscate ulterior de Securitate: „Arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acțiune masivă, spectaculoasă, desfășurată pe întreaga țară și după un plan minuțios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne și Ana Pauker și-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în țară și al tuturor indivizilor periculoși […] Comuniștii, care fuseseră o simplă fracțiune a Internaționalei comuniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forță și violență. Nici nu exista altă cale. Teohari Georgescu și consilierii lui s-au servit de vechea poliție, care deținea și informațiile despre Mișcarea Legionară, dar și unele date compromițătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”. Arestările au continuat luni la rând, zi de zi și noapte de noapte. Erau căutați pe de o parte cei scăpați pe 15 mai, iar pe de altă parte alte mii de români – gazde, sprijinitori, simpatizanți ai celor din rezistență, divulgați în urma inimaginabilelor torturi de la cei …
Citeste tot articolulJandarmii au inceput SA RIDICE LUMEA de pe strada FARA MOTIV! (VIDEO SCANDALOS)
Politia a ARESTAT zeci de nationalisti de 1 mai!
Politia a arestat zeci de nationalisti de 1 mai dupa ce acestia au intrerupt un eveniment neo-comunist in orasul german Weimar. 50 de oameni au fost raniti atunci cand patriotii germani au incercat sa opreasca demonstratia marxista. Seful partidului social democrat afirma ca cel putin 40 de nationalisti l-au atacat in timp ce sustinea un discurs. Deasemenea, primarul din Weimar ar fi fost ranit in timpul violentelor, care au condus la 29 de arestari. Evenimente similare au avut loc in multe alte orase germane, inclusiv Berlin, Munich, Essen, Dusseldorf si Cologne.
Citeste tot articolulCUTREMUR: 50 DE MINIŞTRI şi PARLAMENTARI sunt anchetaţi la DNA / LOTUL PSD
Noi v-am spus că vine CUTREMURUL… Comisarul.ro a anunţat încă de la apariţie că România va fi şocată de marile cazuri de corupţie care vor fi scoase la iveală. Iar arestarea Elenei Udrea va rămâne doar ca un episod despre care se va povesti în lungul film al decorticării primului strat de jegoşenie de pe trupul acestei ţări. Pentru că, puţină lume observă, în paralel cu VEDETELE, zilnic, aproape din toate domeniile şi toate judeţele, procurorii raşchetează în linişte la stratul 2. Cel mai consistent şi cel mai periculos. Pentru că sunt foarte mulţi. Obişnuiţi să nu fie deranjaţi, aşa cum au fost, în ultimii 20 de ani, predecesorii lor. În mod normal, tot ce este primar de municipiu, preşedinte de consiliu judeţean, director de deconcentrată şi angajat la nivel guvernamental, şi care are o vechime mai mare de doi ani în funcţie, ar trebui să se predea de bunăvoie la DNA. Cu mici, foarte mici, excepţii. Şi să-şi negocieze condiţiile. Ăsta este nivelul la care s-a ajuns. Iar sumele de bani despre care se va vorbi în curând vor face din ce se vehiculează acum pe la televizor mizilicuri. Ceea ce ne scârbeşte pe noi, şi cu asta încheiem paranteza, este gradul de josnicie la care a ajuns specia umană. Ne-a venit să vomităm când l-am văzut pe Vosganian jurând şi blestemând, clamându-şi, javra, nevinovăţia. Îi spunem doar o denumire: Honsel. Ăştia au fost nişte nemţi care au venit în 2007 cu o sută de milioane de euro să facă o fabrică de chiuloase pentru fabrica Ford de la Craiova. Au plecat după doi ani încercând zadarnic să obţină ajutorul de stat pentru investiţie fără să dea şpagă. 5 milioane le-a cerut Vosganian. Tăriceanu, alt nenorocit, a semnat actele în ultima lui zi de prim-ministru. Nemţii plecaseră deja, de …
Citeste tot articolulVin ARESTARILE!
E sfarsitul PSD. Ion Iliescu a trait sa-si vada “copilul” mort si ingropat! Exista durere mai mare, pentru un om? Nu. Exista bucurie mai mare, pentru dusmanii acelui om? Nu. Eu il dusmanesc pe Ion Iliescu. De aia aplaud si dansez acum: Iliescule, ma bucur ca n-ai murit inca! Ma bucur ca ai trait sa-ti vezi partidul pe care l-ai nascut, l-ai crescut, l-ai ingrijit, cum moare in puscarie, de mana americanilor. Cum e umilit si scuipat de toata lumea, in timp ce DNA-ul (condus de un procuror american) il taraste prin noroi, cu lanturile de gat, la esafod. Pentru ca esafod este, batrane! Poate (chiar probabil) ca in Romania va mai exista vreun partid socialist. Dar nu vor mai fi socialistii “tai”. Nu va mai fi partidul “tau”. Vor fi niste socialisti europeni, care se vor uita cu scarba la numele tau si se vor lepada de tine. Partidul tau drag (munca ta de-o viata) e terminat. A murit azi noapte. L-au omorat romanii din Londra, din Paris, din Munchen, din Milano, din Madrid. Romanii pe care comunistii tai ii gonisera din tara si de langa familiile lor, azi noapte s-au razbunat. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, sange pentru sange. Iar eu am fost printre ei! Mafia PDL si PNL e si ea pe lista arestarilor! Multi asa-zisi “liberali” si PDL-isti s-au bucurat azi noapte: in mintea lor cretina, lumea s-a calcat in picioare, doar ca sa ajunga ei din nou la ciolan. Se inseala amarnic! Vi-l amintiti pe marele mafiot PNL, Relu Fenechiu? Ala care taia si spanzura in Moldova? A fost trimis in puscarie (impreuna cu frate-su) direct din biroul de ministru al Transporturilor. De unde uneltise sa bage CFR Marfa, gratis, in buzunarul unui fost securist. A fost o lovitura mortala pentru liberali (pe care …
Citeste tot articolulSute de persoane arestate si zeci de raniti dupa confruntarile dintre nationalisti si politie in Varsovia (FOTO + VIDEO)
Peste 270 de persoane au fost arestate şi circa 50 rănite, inclusiv poliţişti, după violenţele care au izbucnit marţi seara în Varşovia, în timpul marşului organizat de mai multe organizaţii naţionaliste şi suporteri ai cluburilor de fotbal cu ocazia celebrării Zilei Independenţei Naţionale a Poloniei. Incidentele au început când grupuri formate din sute de tineri s-au desprins din marea masă de demonstranţi, care au ieşit pe străzi cu zecile de mii, au început să arunce cu petarde şi pietre în poliţişti. Aceştia au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Marşul de mari dimensiuni a devenit deja tradiţional, având loc an de an în capitala Poloniei, dar şi în alte oraşe, începând cu anul 2008. Acesta este al patrulea an consecutiv când acţiunea s-a soldat cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine. Marşul marchează ziua în care Polonia modernă a redevenit un stat independent, la sfârşitul Primului Război Mondial, în 1918. Înainte de conflagraţie, ţara era împărţită între Imperiul Ţarist, Prusia şi Austro-Ungaria. Astăzi mulţi naţionalişti europeni împărtăşesc vederi politice eurosceptice şi văd în UE un nou “imperiu” care atentează la independenţa şi suveranitatea Poloniei. Sursa: FrontPress.ro
Citeste tot articolulVIDEO – INCEP ARESTARILE LA ORDINUL LUI VICTOR PONTA! ROMANI RIDICATI DIN STRADA!
Mai multi suporteri ai Universităţii Craiova, membrii ai grupării PELUZA SUD, au fost retinuţi în urmă cu circa 30 de minute de poliţiştii craioveni, în plin centrul oraşului Craiova, fără niciun motiv. Se pare că această acţiune s-a făcut la comanda Olguţei Vasilescu şi are ca scop prevenirea unor manifestării de stradă ad-hoc, manifestări «anti Ponta» care ar fi urmat să aibă loc în apropierea Sălii Polivalente, la sosirea premierului. După cum se ştie, Victor Ponta este considerat de o mare parte a suporterilor Universităţii Craiova, omul care a făcut pact cu mafia FRF şi a pus umărul la distrugerea Universităţii Craiova.
Citeste tot articolul14-15 MAI 1948: Cele mai mari arestari din istoria Romaniei
Sunt încă în viaţă mulţi dintre cei pentru care, fiecare noapte de 14 spre 15 mai va însemna retrăirea unora din cele mai dramatice evenimente din istoria recentă a României. În acea noapte, au fost arestaţi, în întreaga ţară, mii de tineri legionari. Unii cercetători avansează cifra de peste 15000, iar cei mai sceptici doar pe aceea de 7000. Cert este că majoritatea lor au fost studenţi. Şi nu orice fel de studenţi, ci unii dintre cei mai străluciţi. Explicaţia? Fiind o organizaţie elitistă, excesiv de selectivă, Mişcarea Legionară nu primea în organizaţiile ei decât pe cei mai buni studenţi din fiecare facultate. Cei mai mulţi dintre ei aveau să iasă pe porţile închisorilor, îmbătrâniţi, cu vieţile distruse şi idealurile îngropate, abia în anul 1964. Dar o mare parte au rămas acolo, în uriaşa hecatombă, neştiuţi, fără cruci şi fără candele, în gropile din preajma închisorilor şi lagărelor comuniste. „Nu victime, ci luptători!” Cei mai mulţi dintre foştii deţinuţi politici pe care i-am cunoscut ne-au atras atenţia asupra acestui aspect: „Noi nu ne considerăm victime ale comunismului. Nu! Noi am fost luptători! Şi, fiind învinşi de un duşman a cărui forţă am subestimat-o, am suportat supliciile destinate prizonierilor săi. Dar eram conştienţi, ne asumasem şi această variantă…” Nu am văzut la aceşti oameni tânguiri, nici plăcerea de a li se plânge de milă. Unii analişti ai acelor evenimente au afirmat că tinerii scăpaţi de valul de arestări din acea noapte ar fi îngroşat rândurile grupărilor de rezistenţă armată din Carpaţi siliţi de situaţia fără ieşire a vieţii în ilegalitate. Un fel de singură opţiune, preferabilă schingiuirilor şi morţii lente în mediul imund al închisorilor. Nimic mai fals! Nu negăm că au existat şi cazuri în care decizia plecării în munţi a fost luată sub imperiul tăvălugului de la 15 mai 1948. Dar realitatea este …
Citeste tot articolulRepresiunea continua: Alti doi parlamentari nationalisti greci arestati
Un tribunal din Atena a dispus sâmbătă închiderea a încă doi membri ai parlamentului care aparţin partidului naţionalist Zorii Aurii. Yorgos Germenis şi Panagiotis Iliopoulos au fost plasaţi în detenţie înainte de proces, sub acuzaţia că ar face parte şi ar conduce o organizaţie criminală. Aceştia se adaugă celorlalţi trei lideri ai formaţiunii aflaţi după gratii, susţinătorii acestora considerându-i “prizonieri politici”. Mai mulți membri marcanţi ai partidului parlamentar grec au fost arestați la începutul lunii octombrie a anului trecut, aceştia fiind suspectați de implicarea în uciderea unui cântăreț anarhist de hip-hop. În prezent, cinci inculpaţi, inclusiv liderul formaţiunii, Nikos Michaloliakos, se află în arest preventiv, după ce li s-a refuzat judecarea în libertate. Aceștia au negat orice legătură cu crima și susțin că ei sunt de fapt victimele unor înscenări și prigoane, cauzate de creșterea constantă în sondaje a partidului. Mai mult, reprezentanții Zorilor Aurii acuză autoritățile statului că închid ochii la atentatele teroriste îndreptate împotriva sediilor formațiunii și la tentativele de asasinat care i-au vizat pe mai mulți lideri de partid. Toate aceste fapte au fost puse pe seama grupărilor comuniste și anarhiste. Un exemplu în acest sens este şi asasinarea în plină stradă a doi membri ai partidului Zorii Aurii, care au fost împușcaţi mortal în 1 noiembrie 2013, în faţa sediului formaţiunii din Atena. Victimele sunt Manolis Kapelonis de 22 de ani și Giorgos Fountoulis de 26. O a treia persoană a fost grav rănită. Este vorba tot de un membru al partidului, în vârstă de 29 de ani. Toţi au fost împușcaţi de la mică distanţă. Cei trei atacatori, cel mai probabil extremiști de stânga, au fugit de la faţa locului pe o motocicletă. Tinerii greci ucişi păzeau sediul partidului în momentul atacului, după ce au fost primite în prealabil mai multe telefoane de amenințare. Un …
Citeste tot articolulNu toata R. Moldova e fericita cu limba romana: Vandalisme si arestari la Chisinau
Primele reactii ale celor nemultumiti de hotararea de joi a a Curtii Constitutionale, prin care limba oficiala a statului moldovean a devenit romana, s-au concretizat sub forma unor inscriptii pe sediul Partidului Liberal din Republica Moldova. Pe sediul PL vandalii au scris “Eu sunt moldovean! Eu vorbesc limba moldoveneasca!”. Ironic e faptul ca vandali cu alta opinie au scris imediat, pe cladire, “Moldoveni, deci romani”, scrie publika.md. Protestatarii au scris acelasi mesaj si pe coloanele din fata sediului Palatului Republicii, dar si pe gardul unei cladiri de langa locuinta sefului statului moldovean, Nicolae Timofti. Potrivit Serviciului de presa al MAI, vandalii sunt patru oameni cu varste cuprinse intre 19 si 27 de ani, care au fost identificati si arestati. Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a decis, joi, ca limba romana va deveni limba oficiala. Potrivit deciziei CC a Republicii Moldova, limba romana este limba de stat a R.Moldova, deoarece acesta este termenul precizat in Declaratia de Independenta a tarii. Sursa: Ziare.com
Citeste tot articolulReincep violentele la PUNGESTI: Utilajele CHEVRON protejate de jandarmi.
Reîncep violenţele în comuna vasluiană Pungeşti, între protestatarii împotriva exploatării gazelor de şist şi jandarmii care au protejat luni dimineaţă utilajele companiei americane Chevron venite să realizeze drumul de acces spre perimetrul concesionat şi o platformă, acolo unde urmează să înceapă lucrările pentru montarea primei sonde. Răzvan Mitroi, purtătorul de cuvânt al Chevron România, a declarat corespondentului Mediafax că la ora 7.00 dimineaţa compania a reluat lucrările în zona satului Siliştea, comuna Pungeşti, şi că pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma care va executa lucrările de amenajare a platformei unde ar urma să fie amplasată pima sondă de explorare a gazelor de şist. Utilajele au ajuns în zonă cu ajutorul Jandarmeriei, câteva zeci de localnici intervenind pentru a împiedica accesul utilajelor, însă oamenii au fost opriţi de către jandarmi. Zeci de persoane aflate în corturile din “Tabăra de rezistenţă” din Siliştea-Pungeşti, instalate după protestul din octombrie faţă de explorarea gazelor de şist, au reclamat luni dimineaţă intervenţia în forţă a jandarmilor, care au folosit inclusiv bastoanele de cauciuc. Oamenii au spus că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri. Pentru a nu relata despre aceste abuzuri, reprezentanţii presei au fost împiedicaţi să ajungă la faţa locului, fiind invocată “siguranţa” reporterilor. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Radu, a declarat că “misiunea jandarmilor este să asigure un climat de normalitate la Pungeşti” şi că în timpul deplasării jandarmilor în zonă aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, şapte dintre acestea fiind ridicate şi duse la Poliţie. “Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca …
Citeste tot articolulPresedintele socialist al Frantei huiduit de nationalisti. Zeci de persoane arestate! (FOTO+VIDEO)
Preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande, a fost huiduit luni în timpul ceremoniei de comemorare a sfârşitului Primului Război Mondial, una dintre sărbătorile cele mai importante pentru francezi, după 14 iulie, ziua naţională. Ministrul de interne a afirmat că sutele de protestatari au fost “extremişti de dreapta”. În urma incidentelor, peste 70 de persoane au fost arestate de poliţişti. Sute de manifestanţi au scandat luni “Hollande, demisia, dictatură, nu mai vrem legea ta!”, la trecerea coloanei oficiale pe Champs-Elysees, după finalizarea ceremoniilor ocazionate de celebrarea a 95 de ani de la armistiţiul care a încheiat Primul Război Mondial. Când francezii au vrut să pătrundă pe carosabil pentru a-l confrunta pe preşedinte, jandarmii au intervenit în forţă. Au urmat mai multe arestări pentru “manifestaţie neautorizată” şi pentru “violenţe împotriva forţelor de ordine.” Conform Ministrului de interne Manuel Valls, cei ce l-au huiduit pe Francois Hollande sunt “extremişti de drepta”, membri ai Frontului Naţional, simpatizanţi ai grupării Primăvara franceză, ai Renaşterii franceze, scrie Epoch Times. Printre ei, camerele reporterilor au filmat protestatari ce purtau “bonete roşii, simbol al luptei antifiscale în Bretania încă din secolul XVII şi protestatari ce îşi exprimau opoziţia faţă de legea care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Cei ce l-au huiduit pe Hollande “au vrut nu numai să-l atace pe preşedintele Franţei, ci au încercat să atace Franţa”, a declarat Manuel Valls. Popularitatea lui Francois Hollande este în prezent în cădere liberă, francezii fiind nemulţumiţi de taxele mari, criza economică, şomaj şi legiferarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Sursa: FrontPress.ro
Citeste tot articolulVIOLENTE RASIALE in Cehia: Peste 100 de tineri ARESTATI in timpul marsurilor contra infractionalitatii tiganesti (VIDEO + FOTO)
Peste 100 de naţionalişti au fost arestaţi în Cehia după ce au fost organizate sâmbătă în diverse oraşe ale ţării mai multe demonstraţii împotriva infracţionalităţii ţigăneşti. În Ostrava, circa 1.000 de radicali de dreapta, suporteri ai echipelor de fotbal, dar şi simplii cetăţeni, au încercat să pătrundă într-un cartier locuit de ţigani, fiind cu greu opriţi de forţele de ordine, care au intervenit cu gaze lacrimogene. Majoritatea arestărilor de la sfârşitul săptămânii trecute (peste 60) au avut loc în urma incidentelor din acest oraş. Alte câteva zeci de persoane au fost reţinute în Plzen, în timp ce marşurile din Ceske Budejovice, Decin, Duchcov, Varnsdorf, Jicin şi Brno s-au desfăşurat fără incidente semnificative. În paralel, au fost organizate în Praga, dar şi în alte câteva localităţi, contra-demonstraţii la care au participat membri ai organizaţiilor ţigăneşti şi militanţi stângişti. Tensiunile rasiale dintre ţigani şi cehi au escaladat încă de la începutul anului 2011. Infracţionalitatea crescândă în rândul ţiganilor a dus la organizarea mai multor marşuri de atunci şi până în prezent ale cetăţenilor sprijiniţi de formațiunile naţionaliste, nu de puţine ori aceste proteste degenerând în violenţe de stradă. În Cehia, dintr-o populaţie de 10,5 milioane, în jur de 350.000 de persoane aparţin etniei ţigăneşti. Citeste si Rasism anti-alb: Tineri indragostiti atacati de un grup de tigani in plina strada (VIDEO) UPDATE DE PE: FrontPress.ro Sursa: Nationalisti.ro
Citeste tot articolul