Tag Archives: anti vaccinare

Pomeni pentru vaccinaţi, ca la alegeri! Iată ce le va da Guvernul românilor imunizaţi!

Guvernul lui Florin Cîţu caută variante prin care să-i convingă pe români să se vaccineze. De aceea, autorităţile pregătesc facilităţi pentru oamenii care s-au imunizat deja. Ce primesc românii vaccinaţi? Oamenii care au fost imunizaţi cu serul anti-Covid ar putea intra la teatru, la cinematograf sau la concerte fără să fie testați. În momentul de față, majoritatea discuțiilor care au avut loc cu reprezentanții din HoReCa, autoritățile au spus că se încearcă să se ajungă la un scenariu în care să se acorde o serie de facilități pentru persoanele care s-au vaccinat, dar fără să îi discrimineze pe românii care nu au apucat sau nu își doresc să se vaccineze. HoReCa face presiuni să-şi deschidă porţile Miniştrii caută soluţii pentru redeschiderea sectorului HoReCa. Grupul de lucru constituit în acest sens se va întâlni pentru prima dată la Ministerul Economiei și va reuni reprezentanți din Ministerul Edeucației, Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și cei din HoReCa. În două săptămâni ar urma să se stabilească un prim scenariu pentru redeschiderea hotelurilor și a turismului. Circulă mai multe date posibile pentru redeschiderea HoReCa. Reprezentanții acestui segment de activitate își doresc și o data stabilită pentru redeschiderea turismului din România, fie că vorbim de data de 1 mai, 15 mai sau cel târziu 1 iunie, aceștia doresc să știe clar care va fi capacitatea de redeschidere și modalitatea în care românii vor putea avea acces.

Citeste tot articolul

Arafat pune gaz pe foc

Reacţia lui Raed Arafat la adresa protestatarilor faţă de restricţiile anti-Covid: ”Cei care urlă şi nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba” Raed Arafat a declarat, luni seara, la Digi24, în contextul în care în ţară au loc mai multe proteste faţă de restricţii, că cei care au ieşit în stradă au puncte de vedere pe care trebuie să le probeze, pentru că realitatea este alta. Arafat a spus că situaţia continuă să se înrăutăţească, însă din fericire există o creştere lentă. Acum sunt active 77.082 de cazuri faţă de 47.912 câte erau în 4 martie, de exemplu. Între 4 februarie şi 29 martie cazurile aproape că s-au dublat. „Cei care urlă şi nu le plac măsurile să ne spună cum văd ei treaba”, a adăugat Arafat. Infecţiile cresc în mare parte din judeţe, cu excepţia Timişului, care luni a avut o uşoară scădere, potrivit lui Raed Arafat. Totodată, acesta nu exclude ca Bucureştiul să ajungă, în câteva zile, la o rată de infectare de 7,5 la mie. „Noi sfătuim să fie multă lume la telemuncă ca să protejăm transportul public. La DSU oamenii muncesc la distanţă, alţii vin la 6.30, alţii vin după. Împreună putem să decalăm şi să facem acest efort, să reducem aglomeraţia în momentele cheie”, a menţionat şeful DSU. Arafat a adăugat că oamenii trebuie să înţeleagă faptul că măsurile sunt temporare, adoptate „poate pe 4-5 săptămâni, până vedem o scădere”. Întrebat când se vor vedea rezultatele în Bucureşti şi Ilfov, Arafat a răspuns că speră să se vadă o încetinire în 3-4 săptămâni.

Citeste tot articolul

Pentru câte zile mai avem premier?

Se agită apele pe zi ce trece și Florin Cîțu nu reușește să iasă din pânza de păianjen în care singur s-a încurcat. Se agită, e drept, dar asta îl ajută exact cât să se înfășoare mai tare. Înconjurat de sfertodocți gălăgioși, nu găsește soluția pentru a ieși din criza pe care a provocat-o. Vorbește de progres, de dezvoltări spectaculoase ale economiei, de locuri fruntașe în topurile europene, dar lucrurile stau exact invers. Nu poate conduce guvernul format din trei partide, fiecare având un alt program de guvernare. Este vorba, de fapt, de un program de interese pe care fiecare și-l urmează, profitând de șederea vremelnică la Palatul Victoria. Cu fiecare pe cont propriu, zilele lui Cîțu sunt numărate. Câți cartofi fierbinți de care vrea să scape are premierul în mână? Și cine să vrea să-i primească? Liberalii au probleme în interior, măcinați fiind de eternele interese pentru șefia partidului. USR PLUS la fel, la care se adaugă gafele primarului de la Timișoara și ale consilierilor care au încălecat pe caii bolșevismului. UDMR, ca întotdeauna. Stă la colț și pândește doar situațiile favorabile. La un pas de explozie Protestele de stradă cu care se confruntă guvernul au aprins focul revoltelor. În toate orașele mari, lumea nu a mai ținut cont de regulile impuse acum două, trei zile. Nu s-a mai grăbit nimeni să intre în casă la ora 20. S-a mărșăluit până târziu, după miezul nopții. S-a scandat împotriva măsurilor luate de guvern, s-a cerut demisia lui Arafat, dar Cîțu știe că și el este vizat. Și mai știe și că doar o scânteie lipsește pentru a se produce explozia. Ce măsuri ar putea lua? Dacă ar interveni în forță împotriva protestatarilor, lucrurile ar degenera. Strada se va umple imediat de nemulțumiți, care se vor mobiliza și vor fi tot …

Citeste tot articolul

Noul efect advers al vaccinului anti-COVID, descoperit de cercetători. A fost solicitat un studiu urgent

-Un nou efect advers al vaccinului anti-Covid a ieșit la lumină și este cel puțin ciudat. -În timp ce la unii dispare după ce mănâncă sau beau ceva, la alții poate să persiste timp de câteva zile -Nu ar fi însă primul vaccin cu acest efect advers Un nou efect advers al vaccinului anti-Covid a ieșit la lumină și este cel puțin ciudat. Unii pacienți ar fi raportat că au rămas cu un gust metalic în gură, chiar și pentru câteva zile, relatează The Mirror. Mai ciudată este inconsistența acestui efect secundar. În timp ce la unii dispare după ce mănâncă sau beau ceva, la alții poate să persiste timp de câteva zile. Un american în vârstă de 45 de ani a raportat că era „ca și cum ai avea nichel în gură”. Reacția aceasta ar fi apărut la câteva minute după ce a primit o doză de vaccin Pfizer. Chiar dacă a încercat cu mai multe variante, printre care și folosirea apei de gură, el a spus că senzația a rămas mai mult de 24 de ore. Un alt american, de data aceasta în vârstă de 52 de ani a decris și el această senzație, dar a dispărut după ce a luat masa. Experții spun că este „normal” să ai o oarecare stare de rău după vaccinare, iar efectele secundare sunt la ordinea zilei, ghidul oficial din Regatul Unit descriindu-le ca fiind „foarte frecvente”. Totuși, este pentru prima oară când pacienții raportează un astfel de efect advers, acest „gust metalic” în gură. Nu ar fi însă primul vaccin cu acest efect advers. Experții spun că l-au mai întâlnit și la alte vaccinuri, din trecut, iar apariția efectelor adverse ar fi doar un semn că vaccinarea funcționează. În același timp, ei solicită acum un studiu „urgent” cu privire la acest …

Citeste tot articolul

Florin Cîţu a dezvăluit când vor scăpa românii de purtatul măştilor

Prim-ministrul României a declarat că, în toamnă, se va putea renunţa oficial la purtatul măştii dacă va exista până atunci un număr suficient de cetăţeni români vaccinaţi. Conform celor mai recente date CNCAV, peste 1,8 milioane de români s-au vaccinat până în prezent cu unul din cele trei vaccinuri aprobate: Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. S-au vaccinat 2 milioane de români ”2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinați cu prima doză. Sunt veștile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecție. Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!„, a anunţat Florin Cîţu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. Restricţiile intră în vigoare de duminică, 28 martie Florin Cîțu a anunţat că restricțiile prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență intră în vigoare doar duminică, din cauza timpului scurt de implementare. „Astăzi (vineri – n.r.) se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie„, a scris premierul pe Facebook. Sâmbătă, au fost raportate aproape 6000 noi cazuri Covid Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 834.162 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.869 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care …

Citeste tot articolul

Este confirmat oficial! Riscul pe care-l are vaccinul AstraZeneca

Agenţia franceză a Medicamentului confirmă un risc rar de tromboză în urma vaccinării cu vaccinul anti-Covid AstraZeneca-Oxford. Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM) a confirmat existenţa unui risc „rar” de tromboză „atipică”, cauzată de vaccinul împotriva Covid-19 AstraZeneca-Oxford, după apariţia unor noi cazuri în Franţa, nouă cazuri de tromboză, cu şase mai multe decât săptămâna precedentă, inclusiv două decese între 12 şi 18 martie, însă a subliniat că raportul între beneficii şi riscuri este „favorabil”. Risc rar de tromboză în urma vaccinării cu AstraZeneca „Nouă cazuri de tromboze grave ale venelor groase, atipice prin localizarea lor (cerebrală, în majoritatea lor, dar de asemenea digestive), care pot fi asociate unei tromobocitopenii (o scădere a nivelului trombocitelor în sânge) sau unor tulburări de coagulare au fost declarate„, cu şase mai multe decât săptămâna precedentă, a anunţat vineri ANSM în ultimul bilanţ al situaţiei cu privire la monitorizarea vaccinării împotriva Covid-19. „Caracterul foarte atipic al acestor tromboze, tablourile lor clinice detaliate şi intervalul omogen la care au loc determină Comitetul de monitorizare să confirme producerea, foarte rară, a acestui risc trombotic la persoane vaccinate cu vaccinul AstraZeneca„, anunţă agenţia sanitară franceză. Vaccinarea cu vaccinul dezvoltat de laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a fost suspendată la 15 martie de către mai multe state membre UE, după semnalarea unor cazuri de formare a unor cheaguri de sânge, care au condus în unele cazuri la moarte.

Citeste tot articolul

Document oficial: 89 de români infectați cu Covid au murit după vaccinare. Peste 7.000 de reacții adverse după imunizare

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat, prin intermediul unui document oficial obținut de Antena 3, că 89 de români au murit de Covid, după ce s-au vaccinat. Potrivit unui răspuns primit marți de Antena 3 de la INSP, în perioada 1 ianuarie-14 martie, 89 de persoane au murit după ce s-au vaccinat și după ce au fost confirmate positiv cu SARS-CoV-2. Nu se știe în acest moment dacă persoanele erau asimptomatice în momentul în care s-au vaccinat, sau dacă s-au pozitivat ulterior. Tot din document reiese că, atunci când a început vaccinarea în România, nu s-au raportat reacții adverse în lipsa unei proceduri clare de raportare. Astfel, în decembrie au fost raportate doar 26 de reacții adverse în urma vaccinului Pfizer. 7324 reacții adverse raportate la vaccinul anti-COVID, dintre care: – 4075 reacții adverse raportate la vaccinul Pfizer – 414 reacții adverse raportate la vaccinul Modernă – 2835 reacții adverse raportate la vaccinul AstraZeneca Dintre reacțile adverse grave se numără Tulburări cardiovasculare , tahicardie, tulburări hematologice sau șoc anafilactic. INSP investighează cazurilor raportate. În plus, la vaccinul Pfizer cele mai multe reacții adverse raportate sunt din zona cardio, iar la Astrazeneca, evenimentele tromboembolice, relatează Antena 3.

Citeste tot articolul

CINE SE VACCINEAZA PRIMEȘTE PĂPICĂ: Burgeri și gogoși gratis, pentru vaccinați. Companii ca McDonald’s sau Krispy Kreme oferă produse celor care au primit serul anti-Covid

Americanii au noi motive pentru a se vaccina anti-Covid – Krispy Kreme oferă gratuit gogoși celor care prezintă dovada vaccinării – pe tot parcursul anului. Începând de luni, orice client care are adeverință de vaccinare va primi gratuit o gogoașă Original Glazed în locațiile participante, la nivel național. Celebrul lanț de gogoșerii menționează că orice client care a primit cel puțin o doză a unui vaccin autorizat în Statele Unite se califică pentru promoție. Și nu este o ofertă valabilă o singură dată. Persoanele vaccinate se pot întoarce în fiecare zi și pot continua să primească gogoși gratuite până în 2021. Krispy Kreme a mai spus că intenționează să sprijine lucrătorii din domeniul sănătății și voluntarii care administrează vaccinuri, prin livrarea de gogoși gratuite în centrele de vaccinare din întreaga țară, în următoarele săptămâni. „Vrem cu toții să depășim criza Covid cât mai repede posibil și vrem să susținem pe toată lumea care își face datoria, vaccinându-se imediat ce vaccinul este disponibil pentru ei”, a declarat Dave Skena, directorul de marketing. O serie de companii, inclusiv Tyson, Target, Aldi, Trader Joe’s și McDonald’s oferă politici similare. Unele companii oferă angajaților timp liber pentru a se vaccina. SUA au administrat acum peste 100 de milioane de doze de vaccin Covid-19. Sau 35 de milioane de americani vaccinați complet – 10,5% din totalul populației SUA. Administrația Biden estimează acum că va avea suficiente doze pentru a inocula fiecare adult până în luna mai.

Citeste tot articolul

10 lucruri despre protestele anti-mască din Piața Victoriei

Legendara trupă Pink Floyd s-a reunit azi doar ca să se mai desfiinţeze o dată; Ce nu s-a văzut în presă. După The Wall, Șoșoacă a dansat și pe You can leave your hat on; Mai bine stăm în casă zilele astea, că după atâta dans i s-a făcut Dianei Șoșoacă poftă de mâncare; Zeci de orașe au intrat urgent în carantină, ca să nu vină Șoșoacă să danseze şi la ei; Au fost și victime. Din greșeală Șoșoacă a călcat pe stegarul dac; Niciun rocker n-ar recunoaște că ascultă Pink Floyd, toți susțin că sunt fani Florin Salam; Pentru că Pink Floyd a fost luat de protestul din București, cei din Londra au făcut dansul pinguinului; Electric Castle și Untold se bat care s-o aducă headliner pe Șoșoacă; Dan Bittman s-a supărat pe Șoșoacă, pentru că n-a dansat pe Să nu-mi iei niciodată dragostea; PornHub a dat iar o săptămână de Premium gratis, să ne clătim ochii după Șoșoacă. Sursa – TNR

Citeste tot articolul

Un cadru medical A MURIT, iar altul e în STARE GRAVĂ, după vaccinarea cu AstraZeneca

-Un cadru medical a murit după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca, în Danemarca -Un alt cadru medical a suferit cheaguri de sânge și hemoragie cerebrală după vaccinarea cu serul de la AstraZeneca Danemarca a anunțat, sâmbătă, că o persoană a murit, iar alta e în stare gravă după ce a suferit cheaguri de sânge și hemoragie cerebrală. Este vorba despre două cadre medicale care au fost vaccinate anti-Covid-19 cu serul de la AstraZeneca, cu mai puțin de 14 zile înainte de apariția reacțiilor adverse, scrie Reuters. Agenția pentru medicamente din Danemarca a confirmat că a primit două „raportări grave“, fără a oferi alte detalii, autoritățile daneze neprecizând când s-au îmbolnăvit cele două persoane. „Prioritizăm rapoartele despre reacțiile adverse grave precum acestea și le examinăm amănunțit pentru a evalua dacă există o posibilă legătură cu vaccinul“, a declarat sâmbătă Tanja Erichsen, de la Agenția pentru medicamente din Danemarca.

Citeste tot articolul

De ce este INUTIL noul pașaport COVID

Comisia Europeană va introduce de la 1 iunie certificatul verde digital, obligatoriu pentru cei care vor să călătorească. Semn că pandemia asta va dura mult și bine. Deja au apărut zeci de întrebări fără răspuns. De exemplu, în certificat se va menționa dacă te-ai vaccinat anti-Covid și când. Doar că nimeni nu știe câte luni are efect vaccinul și nici oficialii nu au știut să spună câte luni de la vaccinare ne putem plimba cu noul “pașaport Covid”. O altă întrebare este legată de importanța informației, câtă vreme medicii spun că putem fi purtători ai coronavirusului, deci și transmițători, chiar dacă ne vaccinăm. Asta ca să nu mai spunem că sunt vaccinuri cu o rată de succes de la 70 la 95 la sută, potrivit producătorilor, deci putem să fim vaccinați, dar degeaba. Cu alte cuvinte, putem avea purtători ai bolii vaccinați, iar ca să știm sigur ar fi necesar un test Covid. În certificatul digital mai scrie dacă am avut un test covid negativ, în cazul în care nu ne-am vaccinat. La fel, o informație care nu știm cât timp este relevantă. Cutuma este să se ceară acum test covid făcut cu 48 sau 72 de ore înainte de călătorie. Dacă faci turul Europei două săptămâni, de câte ori faci testul? Sau îl faci doar înainte de a pleca din țara ta, mai ales că nu avem granițe în interiorul Uniunii Europene? Detaliile urmează să fie stabilite, susțin oficialii europeni. O altă informație prinsă în certificat este dacă ai făcut boala, când și dacă te-ai vindecat. Teoretic, se consideră că ai anticorpi și poți să călătorești, dar nici aici nu se știe cât timp. Unii dezvoltă anticorpi pentru șase luni, alții pentru trei, boala asta este diferită de la persoană la persoană. Certificatul verde digital ar trebui să faciliteze …

Citeste tot articolul

ALERTĂ MEDICALĂ | Franța NU RECOMANDĂ vaccinarea cu AstraZeneca pentru persoanele sub 55 de ani

Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franţa a aprobat reluarea „fără întârziere” a vaccinărilor cu serul anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, dar recomandă rezervarea acestuia pentru persoanele de peste 55 de ani, într-un aviz publicat vineri, informează AFP. Această restricţie a fost decisă întrucât gravele – şi rarele – tulburări de coagulare sangvină care au motivat suspendarea acestui vaccin în mai multe ţări europene au fost observate doar la persoane cu vârste mai mici de 55 de ani, a precizat Înalta Autoritate pentru Sănătate. În Franţa au existat trei astfel de cazuri, au precizat reprezentanţii HAS. Vaccinul produs de AstraZeneca era până acum recomandat în Franţa persoanelor de peste 50 de ani, scrie agerpres.ro. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat joi că vaccinul produs de compania britanico-suedeză este „sigur şi eficace”, dar a considerat că „posibilitatea unei legături între vaccin şi cazurile de coagulare intravasculară diseminată (tulburări de coagulare) şi tromboze venoase cerebrale (formarea de cheaguri în venele din creier) nu poate fi eliminată în acest moment”, au subliniat specialiştii de la HAS. Aceste patologii sunt „foarte rare”, dar „grave” şi „nu au nimic de-a face” cu trombozele obişnuite precum flebita, a explicat medicul Dominique Le Guludec, preşedintele HAS, într-o conferinţă de presă. Până la 16 martie, 25 de cazuri au fost recenzate în Europa, cauzând nouă decese, în rândul unor persoane cu vârste sub 55 de ani, „din care majoritatea erau femei”. În Franţa, un caz de coagulare intravasculară diseminată a fost observat la o femeie de 26 de ani şi două cazuri de „trombopenii asociate” – deficit de plachete sangvine – la un bărbat de 51 de ani şi la o femeie de 24 de ani. Toate cele trei cazuri din Franţa au fost raportate la un total de 1,4 milioane de doze administrate, au precizat reprezentanţii …

Citeste tot articolul

Germania culege ce-a semănat, în curând și în Romania: Creștere exponențială a cazurilor în urma vaccinării și a restricțiilor

După cum spunea medicul Geert Vanden Bossche, implicat în dezvoltarea mai multor vaccinuri timp de 23 de ani, printre care și vaccinul anti-Ebola, vaccinarea în masă în timp de pandemie nu este recomandată și va duce la crearea de tulpini mult mai contagioase și mai periculoase. Acum, Germania se confruntă cu o creștere „exponențială” a infectărilor Covid-19, legată în special de răspândirea variantei britanice, a declarat vicepreședintele institutului pentru sănătate publică Robert Koch (RKI). „Este posibil ca de Paște să avem o situație similară cu cea pe care am întâmpinat-o înainte de Crăciun, cu un număr foarte mare de cazuri, multe cazuri grave, decese și spitale copleșite”, avertizează Lars Schaade. „Suntem în al treilea val al pandemiei, cifrele sunt în creștere, proporția variantelor este mare”, a adăugat ministrul sănătății, Jens Spahn. Germania a înregistrat peste 17.000 de cazuri în ultimele 24 de ore, cu aproximativ 5.000 mai mult decât acum o săptămână. Rata incidenței a ajuns la 95,6 vineri (față de 90 de joi) – foarte aproape de 100, ceea ce ar declanșa noi restricții. Angela Merkel și liderii celor 16 landuri se vor întâlni luni pentru a decide cu privire la posibile noi restricții.

Citeste tot articolul

S-a întors ROATA: Un medic care a batjocorit scepticii vaccinului Covid, MOARE la câteva zile după ce a fost vaccinat (VIDEO)

Un medic polonez a murit la doar câteva zile după administrarea injecției experimentale de COVID. Se spune că cauza morții a fost insuficiența cardiacă. Cu toate acestea, ceea ce este cel mai ironic este că a înregistrat un videoclip al injecției sale în timp ce batjocorea anti-vacciniștii. Povestea oficială este că Dr. Rogiewicz a murit de “insuficiență cardiacă”, dar este dureros de evident că a suferit cel mai grav eveniment advers dintre toate asociate cu vaccinul: moartea. În timp ce era injectat, un doctor mascat. Rogiewicz i-a spus arogant camerei: „Vaccinează-te pentru a te proteja, a celor dragi, a prietenilor și a pacienților.” El a continuat să facă mișto de „anti-vacciniștii” care contestă faptul că vaccinurile Covid-19 nu au fost niciodată testate pe termen lung de siguranță și nici producătorii lor nu sunt răspunzători în caz de rănire sau deces. „Și pentru a menționa rapid, am informații despre anti-vacciniști”, a declarat el în poloneză. „Dacă doriți să contactați Bill Gates, puteți face acest lucru prin intermediul meu. De asemenea, vă pot furniza rețeaua 5G din organismul meu. Îmi pare rău că nu am vorbit puțin, dar doar am primit autism. ” Dr. Rogiewicz a crezut că este amuzant cu aceste comentarii demne de încredere, dar nu știa puțin că gluma va fi în cele din urmă asupra lui. În doar câteva zile scurte, injecția experimentală a terapiei a lui Bill Gates i-a pus capăt doctorului Rogiewicz. „Noaptea, prietenul și colaboratorul nostru, Dr. Witold Rogiewicz, a murit brusc “. „Suntem devastati de aceasta veste. Trimitem cea mai profundă simpatie familiei pe care a iubit-o foarte mult. Nu ne vine să credem … Witek, ne va fi foarte dor de tine. ”

Citeste tot articolul

Ea este Sarah Gillbert, „mămica” vaccinului AstraZeneca, serul care a stricat apele marilor rechini

Cursa vaccinului anti Covid a aliniat la start state cu regimuri autoritare gen Rusia sau China impreuna cu corporatii big pharma. O cursa in care cine producea primul vaccinul castiga zeci de miliarde. Dincolo de scopul nobil de a salva planeta si vietile a mii sau milioane de oameni, nu se poate sa nu remarcam super afacerea vaccinurilor. Ganditi-va ca fiecare om de pe planeta va avea teoretic nevoie de un vaccin. Iar daca virusul va suferi si mutatii imaginati-va ca in fiecare an se vor vaccina miliarde de oameni. Cam cati bani se pot face de aici? Dar nu despre oportunitatile big pharma vorbim in seara asta. In cursa asta pentru vaccin, marile corporatii au incercat efectiv sa cumpere cercetatori si institute de cercetare. Tehonologia medicala si cercetarea medicala sunt oricum la un nivel foarte ridicat si multe descoperiri si patente sunt tinute in sertare. Motivul este simplu. Acum o luam un pic pe aratura si ne aruncam in speculatii dar de dragul demonstratiei imaginati-va ca maine apare un medicament super ieftin pentru diabet (o pastila unica) care rezolva definitiv aceasta afectiune. In acel moment se prabuseste o intreaga industrie de medicamente, consumabile, infrastuctura. Fiecare mare boala a umanitatii are in spate o intreaga industrie in care sunt pompate mii de miliarde de toate statele lumii. Putem deci specula ca unele medicamente sau descoperiri nu servesc industriilor farmaceutice gigant din spate. Ce legatura are cu Covid? Pai are. Tehnologiile ultramoderne destinate unor vaccinuri eficiente existau deja. Problema era ca institutele de cercetare care le detineau nu detineau capacitatea de a le fabrica la nivel de masa. Asa au aparut asocieri BioNtech-Pfizer sau Oxford – Astra-Zeneca. Unii veneau cu tehnologia si altii cu capacitatile de productie. In nebunia asta, Sarah Gillbert, unul dintre cei mai renumiti specialisti in vaccinuri din …

Citeste tot articolul

STUDIU OFICIAL. Doar 2% dintre bolnavii de COVID îmbolnăvesc alte persoane

-Majoritatea persoanelor care au COVID nu îmbolnăvesc alte persoane, ci doar câțiva oameni sunt cei care transmit boala la mulți alții, afirmă un studiu realizat la Universitatea Boulder, Colorado. -Doar 2% dintre toate persoanele testate pozitiv cu COVID au transmis 90% din cantitatea de virus aflat în circulație. -Nu avem nevoie de teste ultrasensibile, fiindcă acestea înregistrează și virușii morți din organism, este suficient un test rapid pentru diagnosticare persoanelor contagioase. Câțiva „super-purtători” cu încărcături virale deosebite sunt responsabili pentru cea mai mare parte a transmisiei bolii COVID-19, în timp ce aproximativ jumătate dintre persoanele infectate nu sunt deloc contagioase în momentul diagnosticării, sugerează un nou studiu, realizat de Universitatea Boulder, Colorado, pe mai mult de 72.000 de probe de testare, scrie Medical Xpress. Un alt studiu aduce și mai multe dovezi în favoarea ideii potrivit căreia contagierea este determinată de încărcătura virală sau cantitatea de particule de virus pe care le poartă o anumită persoană. S-a constatat că doar unul din cinci studenți din căminele studențești, care au avut la teste rezultat pozitiv și-a infectat colegul de cameră. Iar încărcătura virală a acestora a fost de aproape șapte ori mai mare decât a celor care nu au răspândit virusul. „Concluzia acestor studii este că majoritatea persoanelor cu COVID nu îmbolnăvesc alte persoane, ci doar câțiva oameni sunt cei care transmit boala la mulți alții”, a spus Sara Sawyer, profesor de biologie moleculară. Acest studiu este unul dintre cele mai ample realizate până în prezent pentru examina transmisibilitatea la persoanele asimptomatice. Cercetătorii au analizat probe de salivă colectate de la studenți, de la unii profesori și de la personalul auxiliar din campusul universitar în perioada 17 august – 25 noiembrie. Studenții asimptomatici s-au testat săptămânal, folosind un test extrem de sensibil, numit RT-qPCR (reacție în lanț a polimerazei cu transcripție …

Citeste tot articolul

Colonelul Gheorghiță îl linişteşte pe tânărul vaccinat şi cu Pfizer, şi cu Moderna: Dacă mori, sună-mă!

Tanar vaccinat la rapel cu vaccin diferit, desi a prezentat adeverinta de vaccinare anterioara. A fost repartizat de la triaj la un cabinet gresit… Colonelul Gheorghita l-a contactat sa-l linisteasca: Stai linistit, nu patesti nimic, toate-s la fel. Dar daca totusi ai murit, sa ma suni neaparat. Voi va dati seama ca, in caz de invazie, se-mpiedica invadatorul in degringolada organizata a retragerii? O sa caute dusmanul cai ocolitoare. Daca ne iau prizonieri, or sa ne puna la: carat ranitii pe sectii medicale, pentru tratament adecvat in scopul obtinerii unor rezulta… carat munitia la batalioanele specifice, pentru alimentarea armamentului, in scopul obtinerii unor rezul… carat alimentele la bucatarie in scopul obtinerii unor rez… Va dati seama ce sanctiuni internationale ne luam daca indraznim sa construim vreun spital pe culoarele alea de libera trecere numite granite statale? @kmkz.ro

Citeste tot articolul

Expert în vaccinuri: Opriți vaccinarea în plină pandemie! Nu faceți decât să creați alte tulpini, mai periculoase și mai infecțioase

Geert Vanden Bossche, implicat în dezvoltarea mai multor vaccinuri timp de 23 de ani, printre care și vaccinul anti-Ebola, a cerut OMS o dezbatere despre programul global de vaccinare pe fondul pandemiei, care, în opinia sa, trebuia amânat până la evaluarea completă a virusului. Dr. Geert Vanden atrage atenția că vaccinurile sunt profilactice, deci destinate utilizării într-un sistem convențional profilactic, NU într-un cadru pandemic. „Dacă mergi la război, asigură-te că ai arma potrivită la momentul potrivit împotriva unui inamic pe care să-l înțelegi suficient. Acum avem de-a face cu un coronavirus mutant super inteligent, care încearcă să evadeze presiunii imune”, a subliniat dr. Geert Vanden. Vaccinarea în pandemie generează apariția altor variante Bossche susține că ceea ce s-a urmărit cu pornirea campaniei de vaccinare globală a fost descongestionarea spitalelor, ceea ce s-a reușit. Însă este un fals succes, neobținându-se decât un moment de respiro. Și, după cum se vede, cazurile sunt iarăși în creștere. El avertizează că vaccinarea în plină pandemie creează mai multe cazuri asimptomatice, contribuind la răspândirea virusului, deoarece vaccinurile nu previn infecția și transmiterea. Cel mai riscant este că începându-se vaccinarea pe anumite categorii de persoane vulnerabile, virusul sare la alte categorii considerate mai protejate, se modifică. Există acum variantele extrem de infecțioase, care se răspândesc în mod special la tineri, după cum au anunțat mai multe țări. De asemenea, există cazuri de persoane vaccinate anti-Covid care au prezentat infecții cu variante noi (dintre care unele chiar au dezvoltat simptome ușoare). Israelul, care este considerat un „laborator mondial” pentru programul avansat de vaccinare, a anunțat luni că ar putea începe vaccinarea copiilor înainte de aprobarea FDA și va lua o decizie cu privire la această chestiune odată cu finalizarea studiilor Pfizer, într-o lună sau două. Evadarea imunitară „Vaccinurile sunt bune, dar implementarea vaccinului pe scară largă în …

Citeste tot articolul

Angajații care nu acceptă vaccinul anti-Covid sunt amenințați cu demiterea

Vaccinați sau concediați, ca niste ciumați -dilema cu care angajatii israelieni au tot mai multe şanse să se confrunte. O adevărată bătălie juridică se dezlănțuie pe această temă socială. Loteria Națională, ale cărei chioșcuri sunt împrăștiate în toată țara pentru iubitorii de lozuri, a luat deja atitudine. Avigdor Yitzhaki, șeful companiei de stat, a decretat că toți angajații nevaccinați vor fi inițial plasați în concediu fără plată, apoi vor fi demişi, dacă nu se conformează şi nu acceptă vaccinul. „Toată lumea are dreptul fundamental să nu fie vaccinat, dar este imposibil să acceptăm că oricine poate pune în pericol viața altora”, a explicat el. Jumătate de populație vaccinată Un alt exemplu: Supersal, cel mai mare lanț de supermarketuri, a anunțat că angajații nevaccinați vor trebui să prezinte un test negativ pentru Covid-19 efectuat în afara programului de lucru, pentru a fi lăsaț să intre în contact cu colegii și clienții. Și în acest caz, cei reticenți sunt amenințați că vor fi concediați. Spitalul Hadassah din Ierusalim a concediat deja câteva zeci de lucrători nevaccinați. Mulți afacerişti se gândesc să urmeze acest exemplu, în numele principiului precauției. Ministrul Sănătății, Youli Edelstein, susține această politică de excludere. El a anunțat că finalizează un proiect de lege care ar trebui să-i descurajeze pe cei anti-vaccin să-şi urmeze convingerile, prin impunerea unor constrângeri serioase de sănătate la locul lor de muncă, într-o țară în care mai mult de jumătate din populație a fost de acord să primească injecția. Lupta pentru datele personale Curtea Supremă a împiedicat Ministerul Sănătății să transfere către municipalități și alte administrații datele personale ale celor care nu vor să facă vaccinul. Aceste informații urmau să fie utilizate pentru a identifica persoanele nevaccinate și apoi „a le convinge” să facă acest lucru. Cea mai înaltă autoritate judiciară a țării a invocat …

Citeste tot articolul

Măsuri radicale la YouTube. Decizie la nivel mondial legat de VACCINARE. Vor fi promovate doar „beneficiile” vaccinurilor, nu si ce ascund ele

Începând de marţi compania YouTube a luat hotărârea de a nu mai promova reclamele anti-vaccinare. Potrivit YouTube, aceste reclame nu vor mai fi plătite. Compania deja a început să oprească difuzarea de anunțuri publicitare pe asemenea canale, potrivit b1.ro Organizația Mondială a Sănătății a declarat că ideile anti-vaccin constituie o amenințare majoră, la nivel mondial, în domeniul sănătății, în 2019. Youtube întărește ideea, afirmând că multe dintre canalele anti-vaccin promovează viziuni „dăunătoare sau periculoase”. Alături de decizia de a elimina publicitatea, compania va promova conținutul legat de beneficiile vaccinării.

Citeste tot articolul