Tag Archives: antena3

SCANDALOS! Fosilele comuniste din PSD condamnă la postul neo-marxist – Antena 3 versurile poeziei „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, scrisă de poetul național Radu Gyr

Ni s-a semnat că în cadrul emisiunii moderate de Sabina Iosub, difuzată duminică la Antena 3, între orele 21:00 și 22:00, a fost condamnat Mihai Neamțu, pentru recitarea cu ceva ani în urmă a poeziei „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, scrisă de poetul național Radu Gyr. Contestatari erau Mugur Ciuvică, ce are un contract de colaborare cu postul Antena 3, și senatorul Daniel Zamfir de la PSD, care au catalogat acele versuri ca fiind legionare. La aceste acuze, moderatorul emisiunii nu a avut nicio reacție. Amintim că poetul Radu Gyr a scris acele versuri ca o formă de protest în anii tragici de dictatură comunistă, când țăranii noştri erau deposedați forţat de pământ de ocupanţii sovietici, cu ajutorul comuniştilor români. Comuniştii l-au condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, scrisă în timpul colectivizării. Regimul a considerat că versurile instigă la luptă împotriva sistemului. Ulterior, pedeapsa i-a fost schimbată în 25 de ani de muncă silnică, din care a executat şase. Cum poate fi deranjat cineva de astfel de versuri, decât dacă nu este un nostalgic al bolșevicilor, ce au băgat toată elita românească din perioada interbelică în temnițele comuniste? Precizăm că Mihai Neamțu nu este nici pe departe cel mai în măsură să se identifice cu versurile poetului Radu Gyr, el făcând parte din partidul unui mare trădător al acestei țări, Traian Băsescu. În plus, Mihai Neamțu este un promotor activ al ecumenismului, curent eretic, condamnat de toți Sfinții Bisericii. De aceea, nu persoana lui Mihai Neamțu contează în această problemă, ci atacul de tip bolșevic la marele poet Radu Gyr. Nu ne rămâne decât să boicotăm în continuare acest post de televiziune, ca de altfel mai toata mass-media anti-românească. Mai jos sunt versurile incriminate: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” de Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu …

Citeste tot articolul

Antena 3 rămâne fără cel mai important ziarist! „M-a stors de energie”

Lovitură cruntă primită de Antena 3. Jurnalistul a anunțat că nu mai revine pe micile ecrane. Dana Grecu a anunțat că nu se mai întoarce la Antena3, după ce i se termină concediul de maternitate. „Motivul pentru care proiectul meu la Antena 3 se oprește ține de rațiuni personale. Simt nevoia unei provocări. Și, dacă ea va veni din mass media și mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist”, a scris Dana Grecu pe blogul ei. Într-un interviu pentru paginademedia.ro, jurnalista a spus că Antena 3 a stors-o de energie și că a trecut prin vremuri grele, care au „lăsat urme în omul Dana Grecu”. „Le-am facut fată ca ziarist, dar au lasat urme în omul Dana Chera. Nimeni nu e deținatorul adevărului absolut. Dumnezeu. Nu regret nimic, n-o să vorbesc urât despre nimeni dar simt să fac altceva. După o anumită vârstă și după o perioadă de pauză, te detașezi de părticica ta și poți vedea tabloul. Iar tabloul care se vede acum este unul cu foarte multe patimi, cum spuneam, din toate părțile. Mi-am dat seama că nu mai pot face asta”, a declarat Dana Grecu pentru Paginademedia.ro.

Citeste tot articolul

CTP l-a făcut praf pe Mihai Gâdea: Avea o figură de vulpe otânjită

Cristian Tudor Popescu l-a făcut praf pe Mihai Gâdea. Reacția sa a venit după ce prezentatorul Antenei 3 a făcut mare caz din concedierea liftierei de la Ministerul Muncii. Jurnalistul a fost șocat de show-ul pe care a reușit să-l facă Mihai Gâdea. „Ce spectacol am putut să văd! Rar! La o altă televiziune. M-am uitat fascinat” – a mărturisit gazetarul în emisiunea „Cap limpede” de la Digi24. „Va să zică: respectivii jurnaliști au dezbătut – bine, au zbătut, mai degrabă, pentru că să dezbată nu era nimeni, că toți aveau aceeași părere acolo, nu se punea problema, așa-i acolo, acolo nu vine cineva să… sau dacă încearcă cineva, i se dă la cap imediat; acolo sunt de obicei vreo 10 oameni și nu se deviază de la linie – și vreme de o oră și ceva s-a discutat despre biata văduvă, cu trei copilași, pe care trebuie să-i hrănească și-i hrănea din butonul ăla de la lift pe care-l apăsa și s-a găsit bestia aia de ministru care s-o dea afară…păi, aia-i om?! După aceea, este chemată – pentru a se pune patrafirul pe colivă – este chemată chiar doamna liftieră, în direct, și i se spune: Da, doamnă, știm, știm… Respectivul avea o figură de vulpe otânjită, da, doamnă, știm, aveți trei copilași pe care… La care, asta spune: N-am, domnule, trei copii! (CTP râde în hohote – n.r.) Am numai unul!…A, da, da, aveți numai unul, da, sigur, dar totuși, aveți un copil în întreținere! Nu, nu-l am în întreținere, că e mare, domnule, se întreține singur! Disperare mare în studio: domnule, ce facem, că moare știrea, se usucă lacrima spectatorului, ce facem?” – a povestit CTP. „Se încep niște chestii: dar ați avut cumva, ați avut unii oameni cu dizabilități care au vrut să meargă cu …

Citeste tot articolul

CUTREMUR IN POLITICA ROMANEASCA! Victor Ciutacu candidează! Anuntul facut de latrinistul Antena3

Victor Ciutacu a anunțat că intră în politică! Jurnalistul a făcut anunțul însă numai în glumă, pentru a îi ironiza pe colegii săi de breaslă care au ales această cale. Ultimul pe listă este Moise Guran, care a anunțat că trece la Alianța USR-Plus, pentru a coordona campaniile electorale ale formațiunii. Victor Ciutacu ironizează dur ultimele mișcări de pe scena politică, prin care diverși jurnaliști au ales să renunțe la meserie și să se înscrie în partide. ”Dacă intram eu în vreun partid, se dădeau deontologii cu c*ru’ de pământ pân’ la cutremurul de 10 grade pe aplicație. Acum toți sunt cu capetele între umeri, că are subit republica nevoie de salvatori cu acte la bucată. Pardon, deontologii-s ocupați să modereze evenimente de PR pe banii statului sau să-și facă site-uri cu abonamente în avans”, a ironizat jurnalistul trecerea lui Moise Guran la USR. Astfel, Moise Guran a anunțat miercuri, după participarea la ședința USR, că renunță la cariera de jurnalist și intră în politică. El se va ocupa de coordonarea campaniilor electorale pentru Alianța USR-PLUS. ”Vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară”, a spus Moise Guran. Decizia sa vine după mai multe discuții cu liderii Alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș. Moise Guran a participat miercuri la ședința Biroului Național al USR. Intrarea lui Moise Guran în politică vine după ce și alte nume grele din presă au ales această cale. Poate cel mai răsunător din ultima vreme este cel al actualului europarlamentar liberal Rareș Bogdan. Nu trebuie uitată însă Gabriela Firea, actualul Primar General al Capitalei, care a intrat în politică direct din presă. Alte nume de jurnaliști care ”au schimbat tabăra” sunt Mădălina Pușcalău, Marinela …

Citeste tot articolul

Gâdea a lansat barba cu mirosul curului lui Dan Voiculescu, în replică la lumânările cu mirosul vaginului actriței Gwyneth Paltrow!

Ieri, la oră de maximă audiență pentru telespectatorii de categoria Floricica Dansatoarea, Antena 3 a lansat barba cu mirosul curului lui Dan Voiculescu, în replică la lumânările cu mirosul vaginului lui Gwyneth Paltrow! Noul produs de marketing a fost prezentat din amvonul emisiunii ”Sinteza Silei” de chiar pastorul Antena 3, Mihai Gâdea, și se dorește unul a fi revoluționar și de-a dreptul revigorat pentru ratingul televiziunii, într-un an electoral în care, prin ”dezvăluirile” și analizele sale, postul își dorește să influențeze decisiv rezultatele scrutinurilor electorale. Barba cu parfum de dintre buci este bazată, ca produs, pe aceeași strategie de marketing pe care a fost construită și lumanarea „This Smells Like My Vagina”, pusă la vânzare, cu titlu de articol de lux, pe siteul actriței Gwyneth Paltrow, și epuizată, din punct de vedere al stocurilor, în ciuda prețului piperat, în doar câteva ore.

Citeste tot articolul

România s-a făcut grav de râs! Mircea Badea, la telefon cu Abi Talent. Penibilul a atins cote maxime. Să ne facem cruce

Degradarea, abisul. Cam acestea sunt cuvintele care-mi vin în minte atunci când vorbesc despre România (NE)educată, cea care ascultă, se inspiră și promovează nonvalori, cum este adolescentul care-și spune Abi Talent. Într-o țară fruntașă la analfabetismul funcțional, presa mondenă îl numește pe băiatul de 18 ani, care a strâns peste 22 de milioane de vizualizări la o piesă în care numește femeile zdrențe, fenomen. Când auzi numele lui menționat și în emisiunea lui Mircea Badea, la Antena 3, nu rămâne decât să-ți faci cruce. În luna iunie a anului 2019, am ales să-l pun pe coperta Revistei Capital pe vloggerul Selly și l-am numit și eu fenomen. La acel moment, Mircea Badea a taxat în direct inițiativa mea fără să citească articolul. Andrei Șelaru, puștiul care la 5 ani era pasionat de robotică, iar la 10 ani testa aplicații pe site-ul creat chiar de el speculase perfect o zonă care avea să-i aducă un succes uriaș cu 5Gang. Știam că va deveni numărul 1 într-o industrie, cea a influencerilor, care produce milioane de euro, nu doar în România, ci și peste hotare. Deci a fost cum am spus eu, un fenomen. Astăzi este și personaj principal într-un film destinat în special copiilor, „Un altfel de Crăciun” care este pe locul 1 în box office-ul românesc și care a bătut toate recordurile. Selly a câștigat multe medalii în clasele I-IV, în urma concursurilor de limba română și matematică și a terminat clasele V-VIII printre primii. A intrat la cel mai bun liceu din Craiova, iar după bac vrea să dea și la facultate. Nu puțini sunt cei care-i critică versurile pieselor scoase de el și de colegii de trupă, însă oameni buni, haideți să ne revenim. Nu instigă la ură, nu înjură femeile și nu are sintagme disprețuitoare la adresa românilor …

Citeste tot articolul

DEZASTRU PROVOCAT DE MIHAI GADEA. S-A LASAT CU DEMITERE SOC IN PNL!

Mihai Gâdea provoacă dezastrul. Demitere șoc în PNL. Un liberal a fost exclus din partid din cauza acestui lucru. Totul s-a petrecut în ajunul Crăciunului. Despre cine este vorba? Liberalul Bogdan Jelea, membru PNL, a fost exclus din partid în ajunul Crăciunului pentru că ar fi onorat invitația de a participa la emisiuni în platoul Antenei 3, anunță inpolitics.ro. Potrivit deciziei nr.46/23 decembrie 2019 a Biroului Politic al PNL sector 5, liberalul Bogdan Jelea, lider al consilierilor locali din sectorul 5, a fost exclus din partid pentru vina de a fi participat la două ediții ale Sintezei zilei, la Antena 3, încălcînd astfel o decizie a conducerii centrale a PNL, după cum se arată în documentul semnat de președintele filialei, Cristian Băcanu, un mare apropiat al premierului Ludovic Orban. Mihai Gâdea este un realizator de programe de televiziune din România. Începând cu data de 14 mai 2010 este directorul postului de televiziune Antena 3, după ce în prealabil a condus Antena 2 și a fost moderatorul emisiunii „Sinteza zilei”.

Citeste tot articolul

Fiul lui Gheorghe Dincă a bătut în stradă o echipă de jurnalişti (Video)

Fiul lui Gheorghe Dincă a bătut în stradă o echipă de jurnalişti, în Bucureşti. Momentul agresiunii a fost surprins de camerele video. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Incidentul s-a consumat în jurul orei 15.00, după ce Daniel Dincă şi sora sa, Daniela, au plecat din sediul CNA din Bucureşti. Mai mulţi reporteri îi urmăreau pe cei doi. Deranjat de prezenţa jurnaliştilor, fiul criminalului din Caracal a atacat un cameraman Antena 3. Un al doilea jurnalist a fost apoi, de asemenea, agresat. În urma incidentului, care a fost filmat, a intervenit şi poliţia. “Astăzi, la ora 15.01, prin apel 112, un jurnalist a sesizat faptul că el, precum și alți colegi din presă au fost loviți de către un bărbat, pe care doreau să-l intervieveze. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 17, precum și echipaj de prim ajutor. La acest moment persoanele vătămate sunt audiate și de asemenea, bărbatul reclamat ca agresor este căutat în vederea audierii. Cercetările se vor desfășura sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, se afirmă într-un comunicat. Daniel Dincă este acum căutat de poliţişti. Fiul şi fiica lui Gheorghe Dincă au fost la CNA pentru a depune plângere la adresa mai multor televiziuni, pentru modul cum au prezentat cazul Caracal, în care tatăl lor este acuzat de uciderea a două adolescente, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Citeste tot articolul

Orban, OUT?! S-ar putea întâmpla până la sfârșitul anului. PSD vrea să dea jos Guvernul

Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seară, la Antena 3, că este „foarte grav” faptul că Guvernul ia în calcul să vândă societățile cu capital de stat și că acest lucru ar putea să determine PSD să depună o moțiune de cenzură. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, înaintea ședinţei social-democraţilor, că partidul discută strategia la moţiunea de cenzură împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. De asemenea, PSD va discuta și despre ce ce va face în cazul în care Guvernul Orban decide să-şi asume răspunderea pe vreun pachet de legi electorale. În caz că PSD va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, împreună cu alţi parteneri din Parlament şi, dacă va avea majoritate, va veni şi cu o propunere pentru un nou premier, a mai spus Ciolacu. ”Avem mai multe decizii de luat, administrative, de format şi cele două grupuri, grupul de lucru pentru diasporă şi grupul de lucru în relaţia cu sindicatele, dar avem şi o serie de decizii politice”, a anunțat, luni, Marcel Ciolacu, înaintea şedinţei Biroului Policit provizoriu al PSD. ”O decizie foarte clară, în cazul în care actualul Guvern o să vină cu asumarea răspunderii pe legile electorale, decizia să fie ca PSD împreună cu alţi parteneri din Parlament să depunem o moţiune de cenzură. Cu siguranţă, dacă vom depune o moţiune de cenzură şi vom constata că avem o majoritate pentru ca această moţiune să aibă şi efecte juridice, respectiv Guvernul Orban să cadă, vom avea o strategie şi de a veni cu o propunere de nou Guvern”, a mai spus Ciolacu. “Nu excludem depunerea unei moţiuni până la finele anului, dar nu aceasta este prioritatea PSD în acest moment. (…) Tot aud de la Guvernul PNL ba decizii în ceea ce priveşte sistemul bugetar, nu mai ai voie …

Citeste tot articolul

Priviți-l pe Arafat, e la Antena 3, unde-și începe războiul minciunilor dinaintea demiterii

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a afirmat duminică, la Antena 3, că sunt numeroase atacuri la adresa sa. „Sunt atacuri continue cu mesaje prestabilite. Noi, situațiile de urgență și doctorul Arafat, am fost supuși unui astfel de atac de foarte mult timp. Sunt mesaje care apar de către unele persoane, dar sunt coordonate. Mesaje precum: „e de prea mult timp, este bătrân, trebuie să vină tinerii”. Mesaje precum: „a făcut ceva bun, dar acum trebuie să plece”. Toate au fost incluse prin mesaje date pe social media în anumite zone și repetate în anumite televiziuni. S-au intensificat după ce a apărut faimosul film înaintea comemorării Colectiv, dat de Libertatea. Doctorul Arafat: „Nu sunt lipit de scaun. Eu nu demisionez. Dacă vor să mă demită, să mă demită” „Acum avem un sistem controlat ca și costuri, calitativ acceptabil. Nu este perfect, mai lucrăm pe el, pe îmbunătățirea calitativă”, a mai spus Arafat. Întrebat cine are interes să distrugă sistemul, Raed Arafat a declarat că sunt companii din România dar și din afara țării. Arafat: În ultimele două luni n-am muncit pozitiv. N-am construit. Ne ocupăm să răspundem tuturor. „E un asalt în ultima perioadă. Nu mă las pentru că au avut încredere în mine foarte mulți oameni. Eu n-am construit sistemul singur. Să vin eu să spun că am plecat este cea mai mare trădare. Dacă vine altul să îmi spună să plec e altă treabă!”, a încheiat el. Vezi: BREAKING NEWS! Ministrul de interne îl va DEMITE pe Raed Arafat săptămâna viitoare

Citeste tot articolul

POLITICA e o CURVA. Fotografii cu KLAUS IOHANNIS, pe cand trebuia sa fie premierul lui MIRCEA GEOANA daca acesta castiga prezidentialele din 2009. Dupa nici cinci ani, Klaus Iohannis devenea cel mai inversunat anti psd-ist pentru ca dorea sa ajunga presedinte

In 2009 Victor Ponta era purtatorul de cuvant al campaniei lui Mircea Geoana, iar Klaus Iohannis era cel desemnat pentru postul de premier in cazul in care Traian Basescu ar fi fost invins. Numele primarului din Sibiu fiind adus in nenumarate randuri in discutie de Mircea Geoana in dezbaterea impotriva lui Basescu. Iata si ce declara pe atunci Klaus Iohannis, la Sinteza Zilei, Antena 3: Eu am o echipă, nu sunt în căutarea altei echipe. În cazul în care domnul Geoană nu va câştiga nu voi accepta o altă nominalizare. Suntem o echipă. Astfel de echipe între politicieni nu se formează foarte uşor. Ne-am întâlnit şi am constatat foarte repede că ne dorim acelaşi lucru: o guvernare corectă. Noi nu am pornit de la împărţirea puterii. Ci am pornit de la esenţă: cum trebuie abordată guvernarea, care sunt problemele peste care trebuie să trecem foarte repede. Dupa nici cinci ani insa, devenea cel mai inversunat anti psd-ist.

Citeste tot articolul

REVOLTATOR: Jurnalistul Radu Tudor a insinuat că nationalismul și suveranismul sunt vulnerabilități pentru securitatea națională, iar Klaus Iohannis i-a răspuns că lucrează „la aceste chestiuni”

Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor (Antena 3), participant agreat de președinte la dezbaterea de marți de la B.C.U., i-a adresat lui Klaus Iohannis o întrebare mai lungă decât răspunsul, pe subiectul apărării și securității României. Sub pretextul unei implicări a președintelui în contracararea „pericolului de la Est”, manifestat prin război hibrid, fake news și manipulări, jurnalistul l-a îndemnat pe Iohannis să condamne public patriotismul „nereal” și curentele suveraniste, „fals naționaliste”, care trezesc sentimente anti-europene și anti-occidentale. Iohannis a ratat miza reală a întrebării cu răspuns indus, mărginindu-se să spună că lucrează la aceste chestiuni împreună cu instituțiile din domeniul securității naționale și că România a pus la dispoziție 2% din PIB pentru Apărare. „Mi-aș dori foarte mult ca, în cazul în care obțineți al doilea mandat, să vă implicați mai mult, pe lângă comunicarea publică, pe care o regretați ca fiind deficitară în primul mandat, în a transmite evaluări publicului în legătură cu amenințările la adresa apărării și securității României. Trăim într-un mediu din ce în ce mai complicat, foarte puțină lume conștientizează ce mare pericol vine de la Est, care se manifestă prin manipulări, prin fake news, printr-un război hibrid, prin atacuri cibernetice, printr-o formă de manipulare a masselor, care sunt stimulate în mod fals către un patriotism nereal, către curente suveraniste și fals naționaliste care, de fapt, maschează niște sentimente anti-europene și anti-occidentale. Eu consider că aceste curente sunt extrem de periculoase pentru România și că vocea președintelui trebuie să aducă în spațiul public aceste subiecte mai des, având în vedere autoritatea sa de șef nemijlocit al politicii externe, dar și de președinte al C.S.A.Ț.”, a pledat jurnalistul Radu Tudor. Klaus Iohannis a răspuns ocolit la insinuarea acestuia, afirmând că se preocupă de securitatea națională și de înzestrarea Armatei. „Da, pot să vă spun că, împreună cu …

Citeste tot articolul

Dăncilă dă de pământ cu Iohannis: Trebuia să fie aici! E o datorie şi o obligaţie

Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale, nu pierde nicio ocazie pentru a-l critica pe Klaus Iohannis că refuză o confruntarea directă cu ea, refuzându-le astfel românilor ocazia de a-i auzi pe cei doi candidaţi ajunşi în turul doi. Tur de forţă pentru Viorica Dăncilă în vederea turului doi al alegerilor prezidenţiale: după o conferinţă de presă în care a răspuns multor întrebări adresate de jurnaliştii prezenţi, candidatul PSD pentru fotoliul de la Cotroceni a mers la Antena 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea. Ea a precizat că şi-ar fi dorit să fie acompaniată şi de preşedintele Klaus Iohannis, pentru ca românii să-i poată vedea în direct confruntându-se şi prezentându-si proiectele. “Mi-aș fi dorit ca în această seară să fiu aici cu contracandidatul meu Klaus Iohannis pentru o dezbatere, pentru ca oamenii să ne vadă așa cum suntem și să dăm dovadă de respect pentru români. Să ne spunem fiecare punctul de vedere asupra proiectelor viitoare, dar mai ales să le dăm socoteală românilor asupra activității pe care am desfășurat-o, Klaus Iohannis în calitate de președinte al României, eu în calitate de premier al României. Este o datorie pe care o avem faţă de cetăţeni şi cred că nu ar trebui să privim acest aspect ca pe ceva facultativ. Cred că este o obligaţie, o obligaţie morală faţă de români şi faţă de România!”.

Citeste tot articolul

Cutremur în campania electorală. Pierde Klaus Iohannis Cotroceniul?

O teorie-bombă a fost prezentată miercuri seară de jurnalistul Dan Andronic, cu privire la modul în care poate pierde Klaus Iohannis lupta pentru Cotroceni. Nu este nemaiîntâlnit ca cel care conduce în sondaje să nu participe la o dezbatere televizată, a spus jurnalistul. În campania electorală pentru turul al doilea, Klaus Iohannis ar putea deveni ținta unei bombe de presă care să-l oprească din drumul său către un nou mandat la Cotroceni, a afirmat jurnalistul Dan Andronic, miercuri seară, într-o emisiune televizată. El a dat exemplu dezbaterea dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu: ”Emil Constantinescu, pe lângă întrebarea ‘Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu, i-a mai prezentat și niște documente cu o casă pe care Ion Iliescu tocmai o cumpărase de la RAPPS. Acele documente fuseseră date de un membru al Guvernului Văcăroiu la acel moment care membru a și supraviețuit perioadei următoare. Întotdeauna turul doi este marcat de această „lebădă neagră”. Nu este nemaiîntâlnit ca cel care conduce în sondaje să nu participe la o dezbatere televizată. (…) Cred că dacă este vreo influență a grupării Coldea în aceste alegeri aici și-ar putea dovedi eficiența. Aici s-au gândit și strategii domnului Iohannis (…) Dacă gruparea Coldea ar vrea să acționeze, să-i tragă preșul de sub picioare lui Iohannis, fără legătură cu Dăncilă, acum ar putea s-o facă”, a spus Dan Andronic, în direct la Antena 3. Subiectul a fost comentat, miercuri, la Sinteza zilei, de Mihai Gâdea și invitații săi.

Citeste tot articolul

Nucleara la prezidențiale. Exploziv: Coldea o susține pe Dăncilă, dacă a pierdut cu Barna!

Ieșirea publică a președintelui Klaus Iohannis a fost determinată de un joc de culise al „rezerviștilor” din „Statul Paralel”, crede Cozmin Gușă. Deși au rămas doar doi oameni în cursa pentru Cotroceni, susținuți de primele două partide, situația se complică în loc săse simplifice prin apariția unor jocuri de putere desfășurate departe de ochii publicului, chiar ai celui avizat și priceput la politică. Provocarea de cutremure media și de imagine care să schimbe totul în lupta pentru cea mai importantă funcție în stat – așa-numitele „lebede negre” – este oricând posibilă prin implicarea unor actori ce preferă să stea în umbră, crede consultantul politic Cozmin Gușă. El atrage atenția că influența „rezerviștilor” din serviciile secrete, precum Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, forțat să demisioneze după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, sau Silviu Predoiu, de la SIE, este extrem de importantă. „Această ieșire a lui Klaus Iohannis a fost generată de un eveniment, de un eveniment care nu se vede, și ambiția unora de a isca în această campanie o lebădă neagră, adica un eveniment neprevăzut, care să poată să-l pună pe Iohannis cu botul pe labe și să propulseze un contracandidat – inițial favoritul lor a fost Dan Barna, dar după aia Barna a murit politic – bineînțeles că acum Coldea și ai săi s-au concentrat pe Viorica Dăncilă ca fiind favorita lor”, a explicat Gușă misterul prelungitei conferințe de presă de la sediul PNL a președintelui. „Nu cred că are habar că e folosită (Viorica Dăncilă – n. red.) în asemenea joc și, de obicei când se fac asemenea jocuri sofisticate, treburile astea nu se comunică niciodată”, a adăugat consultantul politic. „Aceasta lebădă neagră încearcă să se creeze și, de aici probabil, această decizie nenaunțată a lui Ludovic Orban de a ieși în acest exercițiu de transparență, care face …

Citeste tot articolul

Ciutacu și-a ieșit din MINTI! Ce spune jurnalistul despre vizitele la Dragnea

Realizatorul de televiziune Victor Ciutacu a publicat pe pagina sa de socializare un comentariu prin care îşi manifestă nemulţumirea în legătură cu afirmaţiile unor politicieni care au susţinut că nu pot să-l viziteze pe Dragnea la închisoare. „Rugăminte politicoasă către liderii care bagă vrăjeala cu dorul de Dragnea și imposibilitatea de a-l vizita în carantină: nu mai mințiți, farsorilor! Eu am fost la Mazăre în carantină, fix la aceeași pușcărie, fără să mă favorizeze cineva”, a fost mesajul lui Victor Ciutacu. Reamintim că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat duminică seară, că ia în calcul să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare. „Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și evident avocatul. Binențeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în acaestă perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă”, a afirmat Carmen Dan.

Citeste tot articolul

Sume amețitoare! Cât câștigă lunar Adrian Ursu de la Antena 3! Salariul lui este de-a dreptul uriaș

Adrian Ursu este unul dintre oamenii de bază de la Antena 3. Pe lângă postul de prezentator tv, acesta este și director editorial al televiziunii. Mihai Gâdea este director executiv și probabil are un salariu și mai mare decât colegul său. Soția lui Adrian Ursu, Carmen Avram, candidează la alegerile europarlamentare din partea PSD, prilej cu care și-a depus și declarația de avere la Biroul Electoral Central. Astfel s-a aflat și ce salariu încasează soțul său de la Antena 3. Așadar Carmen Avram încasa lunar de la postul de televiziune aproximativ 6.000 de euro, în timp ce partenerul său de viață aproape 10.000 de euro. „O sa zic ceva în premieră, eu n-am fost votant PSD. Până în 2009 am votat PNL, iar după am așteptat să își revină. În decembrie 2016 am văzut un partid care câștigă alegerile (n.r. – PSD), iar peste câteva luni există trece printr-o tentativă de a fi înlăturat de la putere. L-am văzut asaltat în moduri în care n-am crezut că mai e posibil, prin tot felul de mijloace. L-am văzut că în această zbatere de a ține piept acestei presiuni nu cedează și mai are timp să rezolve și lucruri. Pentru mine faptul că în sfârșit, după 30 ani, breasla doctorilor nu mai are venituri de asistat social a fost o satisfacție mare. Acest partid a rezolvat această problemă în timp ce era luat cu asalt. A rezolvat și o parte din problemele cu abuzurile, în timp ce era asaltat. Pentru prima dată în istoria mea personală am prins drag de el și am început să îl respect. Îl urmăresc de doi ani și am început să simt pentru el lucruri pe care n-am crezut că pot să le simt. Acești oameni au demostrat o forță de a duce mai departe o misiune …

Citeste tot articolul

Penalul de Tăriceanu, despre alegerile prezidenţiale: “Voi câştiga dacă voi candida”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu e convins că va candida alegerile prezidențiale din acest an. Cu o condiție. Să se decidă să candideze. Subiectul ar urma să fie tranșat după data de 26 mai, adică după europarlamentare. “Candidatura Nu este încă decisă. Am hotărât cu partenerii din PSD ca acest subiect să-l abordăm după alegerile pentru Parlamentul European. Vom evalua care este candidatul care are cele mai bune șanse ca să îl învingă pe Klaus Iohannis la alegerile din toamnă. Nu a venit momentul luării unei decizii. E o decizie grea, sunt aproximativ două luni când se va lua această decizie”, a spus Tăriceanu, joi seară, la Antena 3, în emisiunea Punctul de Întâlnire.

Citeste tot articolul

Blasfemia sau când Carmen Avram e penibilă. O campanie descreierată împotriva bisericii

O profesionistă ca Carmen Avram devine penibilă când atacă Biserica. Adică, nu tratează un anume caz, ci îl generalizează. De fapt, e o ofensivă sistematică la adresa Bisericii apostolice, Ortodoxă şi Catolică. La noi, ţinta e Biserica Ortodoxă. În Vest, Biserica Catolică. De ce? Pentru că Biserica se opune smintelilor acestei lumi patronate satanic. Şi va trebui ca puternicii lumii să trimită din nou Biserica în catacombe, fiindcă altfel Cupola Mondialistă nu va reuşi să o determine să accepte legiferarea unor sminteli, de exemplu, „mariajele” homosexuale. Biserica Ortodoxă a Greciei surori s-a pronunţat frontal împotriva regimului de ocupaţie din partea finanţei mondiale, ochiul proiectului „globalist”. Păcatul Sfântului Sinod al B.O.R. e pasivitatea în faţa domniei răului, lipsa de reacţie faţă de ofensiva satanică împotriva României creştine. O piatră de temelie a ortodoxiei. A creştinismului, în general. „Grădina Maicii Domnului”. Dar nu pentru pasivitate e blamată Biserica noastră, dimpotrivă, pentru activitatea misionară. În România, bisericile sunt pline. Chiar dau pe dinafară. Dar propaganda nu vede în asta decât înghesuială pentru apă sfinţită şi pomană. Plus miştoul de pelerinajele la sfintele moaşte, din care blasfemiatorii nu înţeleg decât că sunt nişte oase. Relicvele sfinte sunt puterea sfinţilor şi de aceea oamenii fac pelerinaje. Înghesuiala şi îmbrânceala la pomană nu-s imputabile Bisericii, sunt imputabile statului care a îndobitocit populaţia prin înfometare şi alte lipsuri materiale ca s-o ţină sub control. Carmen Avram s-a oţărât la Biserică, de parcă s-ar considera o bucată de carne eternă. Şi de parcă n-ar fi şi ea parte din Biserică, în caz că e botezată. Biserica este o instituţie divino-umană, ea înseamnă comunitatea clerului şi a mirenilor (laicilor). Tot ceea ce realizează Carmen Avram – sau mai precis, coordonează – excepţional profesional se face pulbere, atunci când huleşte prosteşte. Hula la adresa Bisericii o proferează visceral. Conceptul însuşi …

Citeste tot articolul

Scene incredibile în direct …la Latrina3

Un adevărat război al replicilor a avut loc, joi seară, la Antena3, unde purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă şi Mihai Gâdea s-au contrazis pe tema situaţiei din justiţie. Scandalul a izbucnit în momentul în care discuţia a ajuns la situaţia fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ionel Dancă a spus ironic că la Antena 3 au fost prezentate atâtea probe împotriva Laurei Codruța Kovesi și „nu știu ce se întâmplă cu ele, dl Gâdea, nu au efect, nuu…”. „Așa vi se pare?” l-a întrebat Mihai Gâdea. „Ce vedem aici, o declarație a unui procuror…” a continuat purtătorul de cuvânt al PNL. „Sunteți miop?” l-a întrebat realizatorul Antena 3. ”… a unui procuror care, în final, a semnat rechizitoriul respectiv” a continuat Dancă. „Dvs. sunteți la noi și vă uitați la alte posturi?” l-a întrebat Mihai Gâdea. „Singur vă contraziceți în argumente” a replicat liberalul, potrivit dcnews.ro Iată cum a continuat schimbul de replici: Ionel Dancă: Domnu` Gâdea… Mihai Gâdea: Dacă tot faceți referire la mine, dați-mi voie să vă răspund. Niciun domnu` Gâdea. Ionel Dancă: Păi de ce? M-ați invitat aici să faceți școală cu mine? Mihai Gâdea: Eu vă dau cuvântul, pot să fac și școală. Ionel Dancă: Nu, domnu` Gâdea, dați-mi voie, dacă am venit aici, să-mi spun punctul de vedere. Mihai Gâdea: Aveți nevoie de niște școală. Vă referiți la niște documente… Ionel Dancă: Ați prezentat un procuror care a fost exclus din magistratură pentru că s-a întâlnit cu un inculpat, fără să-și anunțe șefii și o prezentați ca o probă? Mihai Gâdea: Asta ați înțeles? Ionel Dancă: Dar asta a făcut. Mihai Gâdea: Sunteți atât de slab pregătit încât n-am ce să vorbesc cu dvs. Ionel Dancă: Eram în presă și cunosc bine cazul, s-a întâlnit cu spionul bulgar. Mihai Gâdea: De ce sunteți …

Citeste tot articolul

Gabriela Zoană bălind orgasmic pe culmile extazului … A fost învitată la Antena 3 unde va fi și Mircea Badea

Începând de azi dimineață, Gabriela Zoană trăiește o fericire orgasmică, va respira același aer cu Mircea Badea. Gabriela Zoană, înlocuitoarea Veorikăi Vasilika la Bruxelles e în al nouălea cer. Pupila marelui om de televiziune Mircea Badea s-a oprit asupra ei și, iată, bruneta își vede visul vieții împlinit. A fost invitată de Mihai Gâdea în emisiunea ”Sinteza zilei” comisă de acesta. Ei, dar nu ăsta e evenimentul, în studio este și Mircea Badea… Dis de dimineață, de cum s-a trezit și s-a dus la budă, fericita Găbița a scris pe Facebook: ”Mereu mi-a plăcut Mircea Badea! De fiecare dată când sunt invitata lui Mihai Gâdea la “Sinteza zilei” și Mircea este în platou, îl apreciez și mai mult. Mihai și Mircea, doi oameni de televiziune extrem de curajoși și de valoroși! În seara aceasta ne vedem din nou, la Antena 3, începând cu ora 21.00. ” – scrie Gabriela Zoană pe contul ei de Facebook. P.S. Sper ca Găbiței, oricât de mult i-ar plăcea Mircea, să nu îi vină ideea să se dea la el. Nu aș vedea-o prea bine, Carmen Brumă să binișor la captolul cafteală …

Citeste tot articolul

De câte ori vorbește, Grapini uluiește …

Cred că dacă cineva dorește să îi facă rău Mariei Grapini e destul să o lași să vorbească. Luni, 18 ianuarie 2019, invitată la Antena 3 în emisiunea ”100 de minute” realizată de Alessandra Stoicescu, Maria Grapini a ținut cu tot dinadinsul să ne amintească de haosul din întunericul ce îi populează organul producător de mătreață. Sub privirile uluite ale celorlalți invitați și tentativa semi eșuată a realizatoarei, ma`am Grapini s-a apucat să povestească despre cât de importantă este ea, europarlementara prinsă cu tentativa de ciordire de voturi când se desfășura votul referitor la soarta Codruței Kovesi. O judecătoare de la CEDO originară din Estonia a sunat-o și i-a cerut o întâlnire. Spre dezamăgirea noastră, nu era vorba de o întâlnire … galantă ci de una pe motiv… nu știm care. Cert e că ma`am Grapini a fost cea care a interogat-o pe estoniancă, mai precis a întrebat-o dacă în țara ei există o lege a responsabilității magistraților, estonianca spunând nici că da, nici că ba ci că ”nu este bine să se plătească de la bugetele naționale despăgubiri atât de multe, pentru că nu vor mai apărea atâtea procese pierdute dacă vor știi că răspund și plătesc din buzunar”… Nu pot să nu mă uimesc de faptul că madam Grapini nu ne spune și despre restul discuției. Siincer, tare m-aș mira ca estonianca aia să îi fi spus la telefon când a cerut întâlnirea: ”Fato, dacă agenda îți permite, ce ai zice să ne întâlnim și să bem o cafea ca tu să mă poți întreba ce părere am despre una alta… Am eu o bănuială că restul discuției nu o prea avantajează pe Grapini. „Vreau să vă informez că, –a spus Maria Grapini, luni, 18 martie, la Antena 3, în cadrul emisiunii „100 de minute” – săptămâna trecută, …

Citeste tot articolul

Momente emoţionante cu Tudor Gheorghe la TV. VIDEO

Momente emoţionante la TV cu maestrul Tudor Gheorghe. Marele artist a anunţat un nou eveniment de excepţie. În luna marţisorului, Tudor Gheorghe a pregatit un concert cu totul deosebit la Sala Palatului alături Orchestra și Corul Naţional Radio şi orchestra Concertino din Chişinău. Spectacolul denumit “Femeia, al cincelea anotimp” este un cadou adus doamnelor din întreaga ţara şi va avea loc pe 21 martie.

Citeste tot articolul

Plecare neașteptată de la Antena 3

Primăvara a venit cu un mărțișor unic în viața acestei vedete de la Antena 1. Cunoscuta prezentatoare de televiziune este însărcinată. În vârstă de 42 de ani, aceasta urmează să devină mama pentru prima data. Alessandra Stoicescu este bortoasă. Vedeta a dat vestea într-un mod extrem de simpatic. A publicat pe contul personal de Facebook o fotografie care o înfăţişează purtând o brăţară cu un mărţişor ce simbolizează tălpile unui bebeluş. În aceste condiţii, probabil prezentatoarea TV a trustului Intact va dispărea o perioadă de pe post, aflându-se în concediu de maternitate. Detalii aici: BOMBĂ ÎN TV! ALESSANDRA STOICESCU A RAMAS BORTOASĂ

Citeste tot articolul

EXPLOZIV! Dezvaluire despre KOVESI. Numele fostei șefe a DNA apare într-un raport secret al MI6

Numele Laurei Codruța Kovesi apare într-un raport redactat de foști ofițeri ai MI6, celebrul serviciu secret britanic. Aceștia fac o anchetă paralelă pentru judecătorii din Marea Britanie în cazul lui Alexander Adamescu, fiul milionarului român Dan Adamescu. Mihai Gâdea a prezentat, joi, la “Sinteza zilei”, un nou document-bombă. “Vorbim despre dosarul de extrădare în cazul lui Alexander Adamescu din Londra. A fost angajată o echipă formată din foşti ofiţeri ai MI6. Sir John Scarlett, fostul şef al MI6, este de altfel unul dintre semnatarii acestui raport. Aceştia spun că au avut discuţii în România cu martori şi inclusiv cu procurori,, au verificat anumite dosare. Au avut discuţii şi cu oameni politici din ţara noastră pentru a avea o imagine completă despre România. În acest raport sunt nişte lucruri foarte grave pentru că britanicii spun că există mai multe surse care susţin că Victor Ponta ar fi comandat condamnarea lui Dan Adamescu, dar şi arestarea lui Alexander Adamescu”, a spus Berta Popescu, senior editor Antena 3. Firma britanică dezvăluie că a obţinut informaţii de la o serie de surse confidenţiale cu poziţii importante în România, cu privire la probleme sensibiile, inclusiv negocieri diplomatice. În raport se vorbeşte despre mai multe întâlniri care ar fi avut loc în decembrie 2013 pe siguranţă naţională la care ar fi participat Petre Tobă, la momentul acela şeful Poliţiei Române, Laura Codruţa Kovesi şi premierul Victor Ponta, pentru a se pune la punct detalii legate de dosarul care îl viza pe Dan Adamescu.

Citeste tot articolul

ATAC TERORIST in sediul ANTENA3!

ATAC TERO: Mircea Badea s-a cacat iar! Mircea Badea: “Sunt un mare idiot.” Lasă modestia! Ești și un mega pupincurist Îndrăgitul cretin de televiziune Mircea Badea pare a fi supărat că fosta lui colegă Fierea se ia de actualul șef al patronului său, Dragnea. Se înțelege că a votat-o și că acum îi pare rău, că și-ar fi dat seama cât de idiot e. Badea, tu te mai lauzi și că i-ai votat pe Tăriceanu și Pleșoianu. Mai ai puțină răbdare să vezi cu adevărat cât de idiot ai fost. Tăriceanu o să fugă la adversar când adversarul îi va flutura prin fața ochilor pe a 6-a nevastă, iar Pleșoianu va dezerta la prima ciocolățică. Așa sunteți voi, pur și simplu. Tu ești încă acolo doar pentru că de partea cealaltă nu a fost nevoie de karatiști. Oamenii s-au mulțumit cu pupincuriști fără cine știe ce condiție fizică.

Citeste tot articolul

ALINA BICA a fost BATUTA rau si a fost transportata la SPITAL. Video

Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru a afirmat, miercuri, la “Sinteza zilei”, că Alina Bica era bătută rău când a ajuns în Costa Rica și că a dus-o la spital pentru a vedea exact care este starea de sănătate a fostei șefe DIICOT. “Am văzut-o pe Alina din primele zile după ce a ajuns aici și vreau să vă spun că era bătută. Confirm! Și, atenție, pentru că și eu mă gândesc uneori să nu fie vreo butaforie, zic dragă, hai să te duc la doctorul meu, să te vadă, să-ți facă “raze” și am dus-o. Domnule, nu ne jucăm – erau semne de lovituri pe spate, radiografia a confirmat că a fost lovită cu un obiect contondent. Pot să confirm cu tărie că era bătută rău”, a spus Cornel Tăbăcaru. VIDEO CU EMISIUNEA: Sursa: Latrina3

Citeste tot articolul

Scenariu-bombă pentru alegerile prezidenţiale. Cristoiu: “Este o variantă credibilă. N-are mamă, m-are tată, aşa că Iohannis va avea probleme”

Ion Cristoiu lansează un scenariu neaşteptat pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Jurnalistul spune că fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu poate fi candidatul PSD care să îî facă probleme serioase lui Klaus Iohannis în cursa pentru Cotroceni. Mai mult, potrivit teoriei lui Cristoiu, dacă PSD nu găseşte un candidat înverşunat cum este Lia Olguţa Vasilescu, partidul ar putea avea mari surprize când se va ajunge la vot. “Lia Olguţa Vasilescu este o variantă credibilă pentru alegerile prezidenţiale, mai ales după această succesiune de respingeri din partea lui Iohannis. Sunt doi miniştri, dar principala persoană vizată este Olguţa Vasilescu. De precizat, că la fiecare respingere preşedintele s-a străduit să arate că nu o vrea pe Olguţa. Pe ea o văd acum, dintre liderii PSD cu imaginea de PSD-ist înverşunat faţă de Iohannis. Dragnea nu e, Dăncilă nici vorbă. În PSD nu prea există un lider care să fie perceput de ambele electorate ca fiind un adversar tăios al lui Iohannis. Anul acesta, dacă găseşte din PSD un candidat gen Olguţa Vasilescu, care n-are tată, n-are mamă, Iohannis va avea probleme “, a declarat Ion Cristoiu la Antena3.

Citeste tot articolul

Umilință totală pentru Mircea Badea! Marian Godină răde de Mircea Badea, după ce vedeta Antena 3 a fost bătută în mall

Marian Godină a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj referitor la meciul cu Mircea Badea. Polițistul s-a amuzat, scriind; ‘Poți avea multe motive pentru care nu te-ai uitat la meciul cu Mircea Badea, dar în niciun caz nu poți spune că n-ai avut timp.” Mircea Badea a fost făcut knock-out într-un meci demonstrativ de kick-boxing contra lui Teodor „Tedi” Emi, celebrul motociclist cu care se bătuse și în trecut. În startul meciului, Mircea Badea a primit o lovitură dură, care l-a făcut KO, având nevoie de intervenția promptă a medicilor. După câteva zeci de secunde, prezentatorul TV și-a revenit. Citește și: Vești bune de la meteorologi: temperaturile ajung până la 18 grade. La ce trebuie să ne așteptăm de luni Disputa a avut loc într-un mall din București, din cartierul Berceni. Teodor „Tedi” Constantin este campion la K1 și s-a mai luptat cu Mircea Badea și în noiembrie 2014, după ce sportivul l-a provocat pe prezentatorul TV pe motiv că l-a jignit. De asemenea, Tedi este multiplu campion național de Muay Thai și participant la campionatul mondial de Muay Thai din Bangkok-Tailanda.

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu rupe tăcerea! Dezvăluiri explozive:

Olguța Vasilescu a rupt tăcerea și a făcut declarații explozive, miercuri seara, la un post de televiziune. Declarațiile liderului PSD ridică numeroase semne de întrebare asupra acțiunilor desfășurate în trecut de o importantă instituție a statului. Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu declarat miercuri seară, la Antena 3, că se bucură de controlul pe care îl va efectua Curtea de Conturi la DNA, DIICOT şi ÎCCJ şi a spus că ştie că inspectorii Curţii de Conturi ar fi fost ameninţaţi în trecut cu dosare penale. „Mă bucur că, in sfarsit, Curtea de Conturi face acest control, eu m-am mai manifestat public in ultimii ani si am mai solicitat asa ceva, stiu ca s-a mai incercat un astfel de control la DNA in urma cu cativa ani si s-a inchis foarte repede in conditiile in care inspectorii Curtii de Conturi au fost amenintati ca li se vor deschide dosare penale”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3. Potrivit aceluiaşi post de televiziune, Curtea de Conturi va efectua la Parchetul General, DNA şi DIICOT acţiuni de control privind modul de utilizare a unor fonduri pentru organizarea unor flagrante şi operaţiuni sub acoperire, printre altele. Acţiunile fac parte din programul de activităţi pe anul 2019 aprobat de plenul Curţii de Conturi, potrivit sursei citate. “Curtea de Conturi începe o verificare cu privire la modul în care s-au folosit resurse uriaşe financiare de către DNA şi DIICOT în toată această perioadă”, s-a spus la postul tv, care menţionat că se va face verificarea de către Curtea de Conturi şi a cheltuirea fondurilor operative, fonduri care de regulă sunt uriaşe şi la care nu are nimeni acces.

Citeste tot articolul

Mircea Badea şterge pe jos cu Andreea Esca:

Andreea Esca a acordat de curând un interviu pentru Pagina de Media în care spus că românii sunt dezamăgiți de vremurile în care trăim și că nu mai au speranța de acum 20-30 de ani. Mircea Badea a reacţionat în stilul său caracteristic la declaraţia prezentatoarei de ştiri. Andreea Esca a spus că românii şi-ar fi dorit să se întâmple mai multe în ţara lor după Revoluţie. ”Să ştii că pe mine mă impresionează foarte mult atunci când mă întâlnesc cu oameni care au plecat din ţară şi se întorc şi îmi spun: «Ah, ştiţi că am dat drumul aseară la televizor şi v-am revăzut şi ce bine îmi pare că sunteţi acolo!» şi atunci am senzaţia că vrând, nevrând, am reuşit să fiu aşa… un punct de stabilitate în haosul ăsta în care oamenii pleacă şi se întorc, în care îşi caută sensul, în care sunt supăraţi, sunt fericiţi, mă simt bine aşa… cumva, că reuşesc să ţin ceva constant undeva, la un nivel bun, sper eu. Care sunt ofurile? Cred că le ştim cu toţii care sunt ofurile. Ne-am fi dorit mult mai mult de la România, ne-am fi dorit după Revoluţie să, nu ştiu, măcar să merg şi eu pe o autostradă când mă duc la Sibiu. Oare crezi că vreau mult? Da, e o dorinţă mare… Sau, nu ştiu să se fi făcut o staţie de metrou, că am nişte prieteni care locuiesc în Drumul Taberei şi şi-ar fi dorit să ajungă mai repede cu metroul. Sau oare ne-am fi dorit mult dacă nu mai vedeam oameni care stau în halul în care stau pe culoarele spitalelor: câte doi-trei pe câte un scaun să aştepte să facă chimioterapie? Sau poate ne doream mult dacă am fi vrut să existe toaletă în toate şcolile şi să nu …

Citeste tot articolul

Mircea Badea, atac șocant la adresa lui Iohannis: ”Mi se face rău fizic când îl văd. Mi se pare oribil și odios!”

Mircea Badea s-a dezlănțuit la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta a anunțat că va refuza din nou propunerile Guvernului. Realizatorul a vorbit în emisiunea „În Gura Presei” refuzul preşedintelui de a-i numi pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi. „Este o ţară în care un magraon poate face ce vrea el. De ce? Că nu există legi! Legile au fost scrise când au fost ele scrise. Constituţia, de exemplu. A fost scrisă într-o etapă boemă când oamenii nu şi-au imaginat cazuri de bizari. (…) S-au gândit că dacă un preşedinte încalcă Constituţia este de datoria Parlamentului să-l suspende. În practică se dovedeşte total insuficient. Vor fi alegeri anul acesta. Sigur eu aş vota cu 10 mâini împotriva lui Klaus Werner Iohannis. Mi se face rău fizic când îl văd. Mi se pare oribil şi odios”, a comentat realizatorul.

Citeste tot articolul

Scenariu de groază pentru Iohannis. Ar putea fi declarat în incapacitate de a conduce

Liviu Dragea ar putea ajunge mai repede decât credea în fotoliul de președinte, dacă scenariul relatat de avocatul Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook se adeverește. În cazul lui Klaus Iohannis s-a discutat până acum despre varianta suspendării, despre varianta punerii sub acuzare pentru înaltă trădare, ambele extrem de riscante. Oana Zamfir a prezentat, miercuri, la “Ediţie Specială”, o nouă variantă-bombă: declararea preşedintelui Iohannis în incapacitatea exercitării atribuţiilor sale. Scenariul a fost adus în atenţia media nu de către un politician, ci de un fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), avocatul Adrian Toni Neacşu. “Preşedintele Johannis se află de ceva vreme în grevă prezidenţială nedeclarată. Refuză să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale, motivând nevoia de reflecţie şi de analiză prelungită. Cel mai recent exemplu, desigur nu singurul, este cel privind obligarea sa de către Curtea Constituţională de a lua act imediat de demisia a 2 miniştri. (…) Preşedintele Iohannis nu se află doar în întârziere ci se află în refuz explicit de a-şi îndeplini obligaţiile funcţiei, aşa cum ele rezultă din Constituţie. Din punctul meu de vedere refuzul explicit al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţiile pe care le are echivalează cu o imposibilitate temporară de exercitare a funcţiei. Atribuţiile funcţiei de Preşedinte al României trebuiesc exercitate neîntrerupt, continuu şi în termenele arătate de Constituţie. Dacă preşedintele nu-şi poate îndeplini atribuţiile sau refuză să şi le îndeplinească intervine situaţia de imposibilitate temporară a exercitării acesteia. Aplicarea Constituţiei în România nu poate fi suspendată nici în situaţia în care motive obiective îl împiedică pe Preşedinte să-şi exercite atribuţiile, dar nici în situaţia în care simple motive subiective (refuzul său) îl pun în aceeaşi situaţie”, a scris avocatul Adrian Toni Neacşu, pe pagina sa de Facebook. Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Adrian Toni Neacşu a explicat că soluţia interimatului nu …

Citeste tot articolul

Lovitură devastatoare pentru Antena 3! Nimeni nu se aștepta la asta

Seară de seară, cei trei lideri ai televiziunii se luptă pentru ocuparea locului I în topul audiențelor. PRO TV este ocupantul primului loc seară de seară, rareori fiind întrecut de către principalul concurent, Antena 1. Sâmbătă seară, de Centenar, PRO TV a reuşit să fie lider de audienţe, obţinând o audienţă de 8% în prime time, pe intervalul comercial (18- 49 de ani), pe când Antena 1 s-a aflat la o distanţă de 3 puncte, reuşind să înregistreze doar 5,3 puncte de rating. În acest interval, PRO TV a difuzat celebrul show de talente ”Vocea României”, în timp ce la Antena 1 se rula emisiunea ”Te cunosc de undeva”. Emisiunea de la Kanal D ”Exatlon”, a reuşit să aducă postul de televiziune pe locul 3, cu o audienţă de 3,9%. Dintre televiziunile de ştiri, Digi 24 s-a aflat pe primul loc, cu un rating de 1,1% în perioada de maximă audienţă şi pentru publicul urban şi general ( 18-49 de ani), iar Antena 3 a înregistrat o cotă de 0,9% fiind clasată pe locul 2. Locul trei a fost ocupat de România TV cu un rating de 0,8%, urmată de Realitatea cu o audienţă de 0,4% şi B1 cu 0,3%.

Citeste tot articolul

Un român care s-a tâmpit urmărind Antena3 dă postul în judecată!

Vasile Maftei, dăcât 33 de ani, s-a hotărât să acţioneze în instanţă Antena 3, deoarece l-ar fi îndobitocit. În acest sens, omul prezintă dovezi medicale groase cât volumul doi din Fraţii Karamazov, multe purtând semnătura doctorului Mencinicopschi, căci se zăresc urmele de cătuşe. Domnul Maftei declarat, de-abia silabisind de pe o foaie de hârtie (şi-a cerut scuze, mărturisind că, în afara propriului nume şi a unei părţi din adresă, a ajuns să uite tot ) : “Sunt şofer pe camion şi, din când în când, firma ne face testări psihologice. Dacă la un moment dat aveam un IQ de 105, acum, după doi ani petrecuţi cu Antena 3, de-abia am obţinut 55, cu toate că m-au lăsat să copiez. Desigur că am fost concediat, căci le-am zis că o voce mi-a şoptit să nu acord prioritate în sensul giratoriu. Disperat, m-am dus la un medic psihiatru (de fapt, m-a dus soţia, căci eu nu mai sunt în stare să deosebesc un spital de psihiatrie nici de o fermă de creştere a porcilor). Acesta mi-a spus că nu mai e nimic de făcut, întrucât creierul meu a ajuns mai mic decât cel al unui purtător de cuvânt sau subsecretar de stat.” Efortul intelectual pe care l-a făcut stând de vorbă cu noi îl epuizase pe bietul om. Am continuat interviul seara, după ce s-a odihnit dormind câteva ore. “Da, da, da, a bâiguit el cu o privire tulbure, din care licărirea divină ori lipsea cu desăvârşire, ori se ascunsese foarte bine, da, i-am dat în judecată. Dar, ca să vă imaginaţi gradul de idioţenie la care am ajuns, l-am angajat ca avocat pe Pavel Abraham.” Şi a incheiat sărmănul, căutând cerul cu ochii îndreptaţi în jos: “Doamne, de ce nu i-ai dat unui păcătos ca mine să ducă o povară mai …

Citeste tot articolul