Parlamentul European a cerut joi suprimarea progresivă a creşterii de animale în cuşti, proces care să se finalizeze până în 2027 în Uniunea Europeană, după cum doresc peste un milion de cetăţeni europeni, informează AFP, potrivit agerpres. „Este necesar să ajungem la amendamente sau chiar la o interdicţie a creşterii de animale în cuşti”, a declarat europarlamentarul creştin-democrat german Norbert Lins, raportor al textului supus la vot. Europarlamentarul a apreciat că anul „2027 ar putea reprezenta o dată acceptabilă pentru dispariţia completă a creşterii (de animale) în cuşti”. Europarlamentarii au votat cu 558 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi 85 de abţineri un text prin care se cere Comisiei Europene să vină cu propuneri pentru a pune în aplicare această suprimare progresivă a creşterii de animale în cuşti. În text a fost adaugată de asemenea, printr-un amendament, o cerere pentru propuneri din partea Comisiei pentru a interzice îngrăşarea raţelor şi gâştelor prin hrănire forţată, pentru producţia de foie gras. Acest vot marchează începutul unui eventual proces legislativ de mai multe săptămâni sau luni şi care va da naştere unor negocieri între diferite instituţii europene şi statele membre. O iniţiativă cetăţenească europeană prin care se cere să se pună capăt creşterii de animale în cuşti a fost semnată de 1,4 milioane de persoane în toată UE de la momentul înregistrării ei, în septembrie 2018. După ce nivelul de 1 milion de semnături este atins, Comisia Europeană trebuie să decidă asupra unei acţiuni. În prezent, sunt înregistrate 78 de iniţiative asupra unor subiecte variate şi şase au reuşit deja. Prezentă în Parlamentul European, comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a dat asigurări că executivul european „se angajează în favoarea binelui animalelor”. Comisia, a asigurat ea, se apleacă asupra cererilor atât în vederea interzicerii creşterii de animale în cuşti, cât şi a celor …
Citeste tot articolul