Tag Archives: angajati

DECIZIA luată de Guvern. Informația momentului pentru angajații din România!

Vești de ultimă oră pentru angajații din România. Ministrul Adrian Câciu a făcut anunțul chiar la final de an. Acesta a spus ce se întâmplă cu salariul minim, dar și ce modificări ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Toată lumea trebuie să știe. În cursul zilei de marți, în cadrul ședinței de Guvern, Executivul a adoptat un act normativ conform căruia, începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu valoarea salariului minim pe economie. În acest sens, Adrian Câciu explică situația. Potrivit acestuia, măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022, fiind exigibilă în anul 2024. „24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă la 1 ianuarie 2024”, a declarat Adrian Câciu. Totodată, el a mai explicat că în cazul salariaților care au avut şi până la 1 ianuarie 2022 salariul minim, aceștia ar urma să primeascăun venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022. Ministrul a subliniat faptul că noua măsură adoptată de Guvern este una de tranziție, astfel încât fenomenul salariului minim să fie adus la normalitate. Acesta a mai explicat că în românia, salariul minim este un element strict de protecție socială, însă a devenit un fenomen la nivelul pieței muncii. „Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Cum a evoluat salariul minim în România Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, …

Citeste tot articolul

Se dau zile libere. S-a decis în parlament. Sunt vizați milioane de români

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat marți, proiectului de lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Proiectul iniţiat de 8 parlamentari ai PSD şi ALDE prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, relatează Agerpres. Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. În timpul dezbaterilor, preşedintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon, a criticat lipsa de la şedinţă a reprezentantului Ministerului Muncii. „Ministerul Muncii continuă într-o atitudine de sfidare a comisiei. Ce se întâmplă? Au dat afară şi portarul. Nu puteau să trimită măcar un portar? Este inadmisibil. După ce au dat afară toţi secretarii de stat, fără să lase vreunul de sămânţă, au dat şi secretarul general şi secretarul general adjunct, toţi directorii. Ce se întâmplă la Ministerul Muncii? Are cineva cap în ţara asta sau este varză? Colegii de la liberali, aşa e frumos? Măcar unul de sămânţă să-l trimiţi aici”, a spus Solomon, care a suspendat şedinţa pentru câteva minute. Şedinţa a fost reluată după ce la comisie a venit secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ioana Constantin. Vezi: Veste SOC despre angajați și salariile lor. Peste 85% sunt afectați

Citeste tot articolul

Facebook a recunoscut astăzi că parolele pentru sute de milioane de utilizatori au fost stocate pe servere interne în formă necriptată. Toţi angajaţii le pot vedea chiar folosi

Facebook admite în cele din urmă că a stocat în mod intern milioane de parole necriptate: „Am rezolvat problema și, ca măsură de precauție, vom împiedica utilizarea de către cei care au stocat parolele în această formă“, a spus Facebook într-o declarație, adăugând că în mod normal, ar trebui să aibă sistemele sale de criptare. Facebook investighează o serie de eșecuri de securitate în care angajații au construit aplicații care au înregistrat date de parolă necriptate pentru utilizatorii Facebook și au stocat-o în text simplu pe servere interne ale companiei, potrivit unui angajat senior din cadrul Facebook, care este familiarizat cu ancheta și care a vorbit cu condiția anonimatului, deoarece nu au fost autorizați să vorbească cu presa. „Să fie clar: aceste parole nu au fost văzute de nimeni în afara de angajaţii Facebook și nu am găsit nimic până în prezent să arate că vreun intern a abuzat sau a accesat în mod necorespunzător aceste conturi“ , a insistat rețeaua socială, deja sever criticată pentru manipularea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor săi, mai ales că scandalul a izbucnit în 2018 cu Cambridge Analytica. Într-un interviu acordat pentru KrebsOnSecurity, inginerul de software Facebook, Scott Renfro, a declarat că firma nu este pregătită să vorbească despre numere specifice – cum ar fi numărul de angajați Facebook care ar fi putut accesa datele. Renfro a declarat că compania intenționează să alerteze utilizatorii Facebook afectați, dar că nu ar fi necesară resetarea parolei. Datele pot fi accesate de 20.000 de persoane Conform site-ului specializat în cibernetică KrebsOnSecurity, aproximativ 20.000 de angajați ai Facebook au acces, unii de ani de zile, la mai multe sute de milioane de parole stocate, mai precis între 200 milioane și 600 de milioane de utilizatori Facebook. Utilizatorii Facebook în cauză Lite Gigantul Internet intenționează să prevină „sute …

Citeste tot articolul

Colonia România la cheremul multinaționalelor!

„Este o bătaie de joc la adresa muncitorului român, un şantaj practicat de o multinațională care ne tratează ca pe sclavi, în comparaţie cu angajaţii ei din Occident.” (Angajat „Nestle România” din Timișoara) 400 de angajați ai unei multinaționale își strigă disperarea. Nici o televiziune, nici o campanie #șî eu, nici un film, pe SRI îl doare-n cur, pe cei de la PNL-USR-Plus-PMP îi doare-n cur, nu scot o vorbă, Legea Dialogului Social nu e de partea muncitorilor. Muncitorii concediați primesc salarii de 10 ori mai mici decât în Occident. Un caz banal, ați putea spune… Nu, doar un exemplu de cum sunt tratați românii ca sclavi în propria lor țară. De la monopolizarea comerțului prin hipermarketurile care-și pun cu lăcomie 100% adaus commercial și au distrus o întreagă clasă de mijloc, ocupând efectiv segmentul comerțului din România, până la strategia companiilor străine, care au decis, cu mult timp în urmă, la ordinul „Europei”, că România nu are voie să aibă autostrăzi, asta după ce SRI și DNA au omorât tot capitalul Românesc. Totuși, manifestația SRI #șîeu nu s-a îndreptat împotriva multinaționalelor care au primit ordin să blocheze construcția de Autostrăzi, au vrut doar să irite opinia publică. La Timișoara, mare citadelă a „dreptei” și a tâmpiților de la #Rezist, alături de Cluj și alte câteva, unde primarul Robu se scălâmbăie alături de unii de la USR, politicienii „de dreapta” au băgat capul în nisip, făcând pe ei de frica multinaționalelor și SRI-ului. Klaus Werner Iohannis spune public că multinanaționalele sunt bune și „face bine”, la fel ca „Hemoroeasy” din reclamă. Televiziunile SRI nu scot o vorbuliță. Sunt tare curios unde e pensatul Rareș acum, cel care apără dreptatea? Probabil, își trage turnee prin țară călare pe calul galben al PNL-ului, ca să-și susțină candidatura pentru parlamentul european. Unde îi …

Citeste tot articolul

Acestor angajați le-au crescut salariile peste noapte. Aproape 350.000 de oameni vor primi și cu 40% în plus

Celebra ordonanță de urgență 114, adoptată la finalul anului trecut, aduce și vești bune. Aproape 350.000 de angajați, dintr-un domeniu strategic pentru economia României, vor primi salarii mărite și cu 40%, peste noapte. Capital a calculate cât vor avansa salariile acestor oameni, în funcție de calificare. Majorările de salarii dictate prin lege nu s-au oprit în 2018. Între 330.000 şi 350.000 de oameni vor primi, chiar de la finalul acestei luni, cu până la 40% în plus, arată calculele noastre. Este vorba despre angajaţii din construcţii pentru care Guvernul a introdus mai multe facilităţi fiscal, prin ordonanţa de urgenţă 114/2018. Din calculele noastre, făcute şi cu ajutorul aplicaţiei calculatorsalariu.ro, mărirea se apropie de 30%, ba chiar peste 35%, poate chiar 40%, dacă salariatul beneficiază şi de sporuri, cum ar fi cel de vechime, care să se adauge la bază. Explicaţia acestor măriri consistente constă în scăderea drastică a taxării pe muncă în domeniul construcţiilor, certificată prin OUG 114/2018, care fac din acest sector unul “prioritar” pentru România pentru următorii 10 ani. Concret, lucrătorul în construcţii, fie că este inginer, dulgher, şofer, director, secretară sau necalificat nu mai plăteşte 10% impozit pe venit. Acest procent i se transferă la salariul net, pentru că este vorba de contribuţia salariatului. Dacă mai are şi vreun spor, cu atât mai mare este suma în plus. Similar, la CASS, nu se mai plăteşte 10%, suma derivată din aplicarea acestui procent la salariul de bază transferându-se la net. El va fi asigurat la Casa de Sănătate, pentru servicii medicale, fără săm plătească contribuţie, similar pensionarilor. CASS scade de la 25% la 21,25%, pentru că se anulează contribuţia la pensie Pilonul 2. Diferenţa de 3,75% se adaugă la net. În plus, contribuţia asiguratorie pentru muncă, pe care o plăteşte angajatorul, scade la 0,3375%, de la 2,25% cât …

Citeste tot articolul

Angajații din România au parte de vești bune! Vor primi lunar 650 de lei în plus la salariu

Vești bune pentru angajații din România, cel puțin pentru cei care se încadrează, deoarece aceștia vor primi de la stat 650 de lei în plus la salariu, alături de o prevedere care nu permite angajatorilor să îi dea afară în această perioadă. Stimulentul de inserţie este suma de bani pe care o primesc angajaţii părinţi care se întorc la muncă înainte de finalul concediului de creştere a copilului. Aşa după cum stabileşte legislaţia în vigoare, stimulentul de inserţie nu se poate cumula cu indemnizaţia de creştere a copilului, iar persoanele care primesc stimulent de inserţie nu pot fi concediate. În cazul în care părinţii aflaţi în concediul de creştere a copilului vor să se întoarcă mai repede la serviciu, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, au dreptul să primească o sumă de bani pe lângă salariul lunar, sumă ce poartă numele de stimulent de inserţie, scrie avocatnet.ro. Astfel, părinţii care renunţă la concediul de creştere a copilului şi se întorc mai repede la muncă au dreptul de a primi 650 de lei lunar. “Începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserţie se stabileşte la 650 lei”, este prevăzut în varianta în vigoare a OUG nr. 111/2010. După cum se stipulează în legislaţia actuală, persoanele care se întorc mai repede la muncă nu pot fi concediate pe toată durata în care primesc stimulentul de inserţie. Potrivit OUG nr. 111/2010, angajatorului îi este interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul “salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie”. Totodată, nici persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap) nu pot fi concediate. Această interdicţie se poate extinde o singură dată, cu şase luni, după revenirea …

Citeste tot articolul

Veşti bune pentru aceşti angajaţi! Sunt scutiţi de impozit! Anuntul facut de ANAF

Încă o categorie de angajaţi va fi scutită de impozit, după ce Codul fiscal a fost actualizat. Codul fiscal a fost actualizat, marţi, cu modificările care i-au fost aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 114/2018, ce a introdus mai multe schimbări legislative, potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). OUG nr. 114/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1116 de sâmbătă 29 decembrie, fiind adoptată de Executiv la data de 21 decembrie 2018 şi fiind valabilă începând cu 1 ianuarie 2019. Acest act normativ a introdus mai multe modificări fiscale, precum şi schimbări în alte legi, având aproape 100 de articole. „Textul este actualizat prin mijloace informatice şi nu reprezintă o republicare”, arată o menţiune de pe site-ul ANAF. Printre modificările introduse este scutirea de la impozitul pentru angajaţii firmelor din construcţii, firmele care obţin „cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea” din aceste activităţi. Această scutire se aplică la un salariu minim brut între 3.000 de lei şi 30.000 de lei, iar firmele pot avea activităţi de la realizarea de materiale de construcţii până la arhitectură. De asemenea, între 1 ianuarie 2019 şi 31 decembrie 2028, angajaţii din construcţii sunt scutiţi de plata contribuţiei de 3,75% din salariul brut la Pilonul II de pensii, mai prevăd noile prevederi din Codul fiscal.

Citeste tot articolul

Legea a fost publicată, chiar acum, în Monitorul Oficial! De la 1 ianuarie 2019, toți angajații pot primi asta

Legea a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial! Totuși, chiar dacă actul normativ a apărut, chiar astăzi, în Monitorul Oficial, el se va aplica începând cu 1 ianuarie 2019. Astfel, de la această dată, salariații vor putea primi, luna, de la angajatori și tichete culturale. Salariații vor putea să folosească tichetele pentru a se duce la concerte sau a-și cumpăra cărți, muzică și filme. Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare a fost publicată în Monitorul Oficial, dar ea se va aplica, efectiv, de anul viitor. – Sursa: Bugetul.ro Citeste si: Divergente între Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Dragnea vrea OUG pentru amnistie și grațiere, însă premierul se opune

Citeste tot articolul

Se schimba CODUL MUNCII: Vesti foarte IMPORTANTE pentru ANGAJATI

Codul Muncii urmează să se schimbe radical, conform unui nou proiect de lege aflat în dezbatere publică. Se prevăd condiții mai dure pentru angajatori și modificări în ceea ce privește contractul de muncă. Concret, vorbim despre șase schimbări în ceea ce privește munca la negru sau gri. Prima schimbare se referă la definirea clară a acestora, după cum urmează: -primirea la muncă a unei persoane, fără încheierea contractului individual de muncă în ziua anterioară începerii activităţii. -neînregistrarea contractului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. -primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat. -primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, A doua schimbare este aceea conformă căreia contractul de muncă încheiat în formă verbală va fi valabil, echivalent cu cel încheiat în scris şi considerat încheiat pe perioadă nedeterminată. Angajatorii vor putea fi sancţionaţi de Inspecţia Muncii dacă au angajaţi fără forme legale cărora le-au promis că le încheie contracte de muncă, dar nu au făcut-o, scrie economica.net. VEZI SI: Salariul TAU RAMANE ASA dar parlamentarii isi MARESC PENSIILE! Iti place asa? A treia modificare: actul adiţional la contractul individual de muncă va fi încheiat înainte de producerea efectelor juridice ale modificării, nu în 20 de zile lucrătoare după producerea modificării, cum prevede acum Codul Muncii, efectele producându-se pentru viitor şi nu retroactiv, cum este stipulat în prezent. A patra schimbare adusă Codului Muncii: Guvernul vrea să le acorde angajatorilor sancţionaţi pentru muncă nedeclarată posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii aplicate pentru muncă nedeclarată, dacă o plătesc în 48 de ore de la comunicare. A cincea schimbare prevede amenzi care pot ajunge până la 20.000 de lei …

Citeste tot articolul

De la 1 iulie românii primesc 6.000 de lei pentru CONCEDIU

Românii vor primi bani frumoşi de la stat sau de la patron pentru concediu. Ieri, deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au dat undă verde proiectului de lege care stipulează ca toţi angajatorii să prevadă bani în bugetul anual pentru a le da angajaţilor voucherele de concediu, în cuantum de maximum şase salarii minime pe economie, salariu care, de la 1 iulie, va fi de 1.050 de lei. Sumele vor fi deduse din impozitele şi taxele angajatorilor. Mai mult ca sigur salariaţii nu îşi vor primi banii de concediu, întrucât angajatorii nu au prevăzute aceste sume în bugetele de anul acesta. Legea urmează să primească astăzi votul final din partea deputaţilor. (sursa: onlinereport.ro) VEZI SI: 5 motive pentru care nunțile sunt inutile și stupide

Citeste tot articolul

SA VAD UN EVREU CA FACE ASTA: Un patron american si-a redus salariul de la un milion la 70.000 de dolari pentru a mari salariile angajatilor

Intr-un studiu din 2010, psihologul Daniel Kahneman, premiul Nobel pentru economie in 2002, si economistul Angus Deaton afirmau ca, plecand de la un salariu de 75.000 de dolari pe familie, o marire de salariu nu aduce mai multa fericire. Fericirea, masurata prin frecventa si intensitatea momentelor de bucurie, de tristete, de stres si de tandrete, nu se schimba aproape deloc plecand de la salarii de 75.000 de dolari pe an (respectiv 4.875 euro pe luna la rata de schimb de acum cinci ani), relateaza Slate.fr. In schimb, pentru cei care castiga mai putin 70.000 de dolari pe an (4.550 euro pe luna), o majorare de salariu are un puternic impact pozitiv. La Seattle, in Statele Unite, un patron a dorit sa puna in practica concluziile acestui studiu: pentru a crestere fericirea celor 120 de angajati ai sau, el le plateste acum minim 70.000 de dolari pe an, dupa cum scrie New York Times. Inainte de majorare, salariul mediu la Gravity Payments era circa 48.000 de dolari (45.000 de euro anual, 3.540 euro pe luna, la cursul actual). Patronul si-a redus salariul la 70de dolari Pentru a finanta aceste majorari, Dan Price, fondatorul societatii, si-a redus salariul de la un milion de dolari la 70.000 de dolari anual (5.500 euro lunar). Slate.fr noteaza ca Dan Price nu are aerul unui patron tipic: are barba si parul lung si si-a lansat firma la 19 ani cand canta intr-un grup rock. Firma este din Seattle, un oras din nord-vestul SUA care este mai apropiat – atat geografic cat si ideologic – de Canada, unde inegalitatile sociale sunt mai putin pronuntate decat in SUA. Seattle este orasul american cu cel mai mare salariu minim – 15 dolari pe ora.

Citeste tot articolul

VESTE BUNA PENTRU TOTI ROMANII. Numarul LOCURILOR DE MUNCA VA CRESTE SEMNIFICATIV!

Companiile vor să facă noi angajări, urmând să crească numărul de salariaţi cu 11% în următoarele trei luni Angajatorii români au în plan o mărire a numărului de salariaţi cu până la 11% în următoarele trei luni, cel mai vizat sector fiind cel al microîntreprinderilor cu mai puţin de 10 angajaţi, arată rezultatele unui studiu privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. Astfel, angajatorii români exprimă planuri de angajare optimiste pentru al doilea trimestru al anului 2015, iar 26% dintre aceştia şi-au declarat intenţia de a-şi spori numărul de angajaţi în următoarele trei luni (aprilie – iunie), 67% nu prevăd schimbări, şi doar 6% au în vedere o scădere de personal. Previziunea Netă de Angajare de este, practic, de +11%, cea mai puternică din trimestrul IV 2012 până în prezent. Conform cercetării, angajatorii din sectorul Industrie prelucrătoare se dovedesc, din nou, cei mai optimişti, cu o Previziunea Netă de Angajare de +28%, cea mai robustă din ultimele 10 trimestre. Cea mai amplă îmbunătăţire faţă de trimestrul anterior, de 15 puncte procentuale, este raportată, însă, în sectorul Transport, depozitare şi comunicaţii, unde previziunea de +17% este cea mai optimistă din trimestrul I/2009 până în prezent. ‘Perspectivele de angajare sunt mai luminoase şi în sectorul Construcţii, angajatorii raportând o Previziune Netă de +16%, cu 12, respectiv 16 puncte procentuale mai puternică decât cea din trim. I/2015, respectiv trim. II/2014. De altfel, oportunităţile pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă se vor multiplica, în mai mică sau mai mare măsură, în toate sectoarele de activitate, cu excepţia celui de Energie electrică, gaze, apă, unde angajatorii raportează singura Previziune negativă din acest trimestru, de -8%, valoare cu 8 puncte procentuale mai slabă decât în trim. I/2015 şi cu 12 puncte procentuale sub trimestrul II al anului trecut’, se arată în comunicatul de …

Citeste tot articolul

Test de creativitate SRI | Cât de greu este să treci de probele de angajare în Serviciul Român de Informaţii

Tinerii interesaţi de o carieră în Serviciul Român de Informaţii trebuie să treacă o serie de teste, care le vor verifica atât nivelul de cunoştinţe, cât mai ales aptitudinile specifice. Care sunt cerinţele şi ce teste trebuie să susţinute pentru a deveni ofiţer SRI. În general, aspiranţii la o carieră în Serviciul Român de Informaţii sunt îndrumaţi să urmeze cursurile de licenţă şi de master organizate de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Varianta cea mai uşoară este să accezi în această structură doar pe baza studiilor superioare şi a experienţei în domenii de interes pentru securitatea naţională. Atât unii dintre candidaţi, cât şi alţii vor trece însă prin testări riguroase, care le vor verifica nu numai nivelul de cunoştinţe, dar şi aptitudinile necesare unui ofiţer de informaţii. Testele de angajare la SRI la care sunt supuşi candidaţii sunt diverse, mergând de la cunoaşterea unei limbi străine, probe sportive şi medicale, până la testări psihologice complexe. Test de creativitate SRI: ce implică Una dintre cele mai dificile probe, care cerne foarte mulţi candidaţi, constă în testele de creativitate. Acestea vizează transpunerea candidaţilor în scenarii contextuale diverse, posibil a fi întâlnite în viaţa cotidiană, care au scopul de a descoperi ce abilităţi de relaţionare au viitorii SRI-işti şi dacă se pot adapta situaţional-emoţional. Această probă nu necesită o pregătire de specialitate, iar rezultatul obţinut nu poate fi contestat. Calităţi de „spion” la SRI Cei care vor să verifice dacă au aptitudini pentru a deveni ofiţeri de informaţii trebuie să ştie că pe site-ul Serviciului Român de Informaţii există o secţiune cu două teste. Acestea vă pot arăta dacă aveţi sau nu stofă de „spion”. SRI precizează că parcurgerea lor nu implică angajarea în instituţie. Acestea sunt doar simple instrumente de evaluare generală care vă pot ajuta să identificaţi anumite aptitudini de …

Citeste tot articolul

VEZI CUM TE FURA ANGAJATII BANCILOR! Isi cumpara mai nou BMW-uri X5 din banii tai! | DISTRIBUIE

Angajat al unei bănci din Capitală, acuzat de infracţiuni informatice | Și-a cumpărat un BMW X5 din banii unui client! Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat luni 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Ilfov şi a municipiului Ploieşti, în cadrul unei anchete ce vizează angajatul unei bănci din Capitală. Potrivit unui comunicat al DIICOT, suspectul Ș.C.R, angajat al unei bănci din Bucureşti, este acuzat de infracţiuni informatice, după ce acesta a solicitat emiterea unui nou token în numele unui client, apoi a accesat fără drept contul clientului, dispunând trei transferuri bancare neautorizate, potrivit Agerpres. Astfel, la data de 6 ianuarie, Ș.C.R a transferat suma de 200.000 lei într-un alt cont, motivul declarat al tranzacţiei fiind plata contravalorii unui imobil, despre care s-a stabilit că nu există în realitate. Ulterior, el a mai transferat către contul său propriu suma de 49.000 lei. Din verificările efectuate a rezultat că suspectul a ridicat în numerar cea mai mare parte a sumelor de bani menţionate. De asemenea, în cursul celei de-a treia tranzacţii, Ș.C.R a transferat suma de 318.721 lei pentru a achiziţiona un autovehicul BMW X5, care a intrat în posesia lui, în baza unor acte de împuternicire întocmite în fals în numele clientului al cărui cont l-a fraudat.

Citeste tot articolul

Fiul unui milionar roman: “Salariile nu vor fi crescute pentru ca imi iau Bugatti”

Victor Micula, fiul omului de afaceri Viorel Micula, patronul Frutti Fresh, a ajuns din nou in atentia presei britanice, dupa ce s-a laudat ca va primi o noua masina, un Bugatti, astfel ca salariile miilor de angajati ai tatalui sau nu vor fi crescute. Tanarul, in varsta de 19 ani, a transmis celor 7.000 de angajati, prin intermediul Facebook, ca nu vor primi niciun ban in plus, dupa ce familia sa a obtinut recent in urma unei hotarari judecatoresti o suma uriasa, scrie Daily Mail. “Salariile nu vor creste, imi iau Bugatti”, ar fi scris fiul lui Viorel Micula, pe o retea de socializare, dupa ce tatal si unchiul sau, Ioan Micula, au castigat la Curtea de la Arbitraj de la Washington un proces contra statului roman, in urma caruia au de primit 82 de milioane de euro. Vestea nu a fost primita bine de angajatii lui Viorel Micula, dezamagiti dupa ce au sperat la o crestere salariala ca urmare a acestei vesti, scriu jurnalistii britanici. In schimb, acesta a incercat sa precizeze ca banii vor fi folositi pentru cheltuielile companiei. Stirea a fost prezentata si de cotidianul britanic Mirror. Victor Micula nu a reusit sa ia Bacalaureatul in vara, desi a fost inscris la ambele sesiuni. El a fost prins, in luna august, in timp ce copia la examenul din sesiunea de toamna. La sesiunea de bacalaureat din vara, tanarul a obtinut nota 4 la romana, 7,80 la matematica si 8,60 la geografie. Si atunci Daily Mail a scris despre acest episod, subliniind ca “banii nu pot cumpara totul” si ca tanarul a ajuns la scoala cu un Ferrari de 200.000 de euro. De Sarbatori tanarul pare ca a incercat sa isi spele pacatele. Potrivit Pro Tv, el a primit in casa sa un om al strazii, caruia i-a …

Citeste tot articolul

Cele mai folosite si ingenioase METODE DE FURAT din supermarket.

GHID DE SUPRAVIEŢUIRE. E prosteşte să bage sticla în chiloţi, deşi unii mai încearcă. Acum, hoţii fură în cârdăşie cu personalul de la raioane. De altfel, cel mai mult nu fură clienţii, ci chiar angajaţii din supermarketuri. Patronii nu pierd nimic, pierderile regăsindu-se în preţul produselor. Aparent bine protejate de camere video, paznici cu ceafa groasă şi dispozitive de scanare, hiper şi supermarketurile sunt, totuşi, pradă uşoară pentru hoţi. Este uşor să desfaci o pungă cu biscuiţi şi s-o cari după tine până şi termini conţinutul şi apoi să arunci ambalajul printre rafturi, dar cel mai “profitabil” este să ai un complice în interior pentru a avea, cu adevărat, acces la produse pe care să nu le plăteşti. Mai mulţi angajaţi ai supermarketurilor ieşene au dezvăluit, sub protecţia anonimatului, metodele prin care ieşenii fură din acest tip de magazine. În acelaşi timp, nu puţine au fost cazurile în care angajaţii furau produse de mare valoare. Unele din aceste furturi sunt reclamate la poliţie, dar ca idee generală, majoritatea magazinelor bagă paguba şn preţul produselor ce rămân la raft. Iată un inventar al celor mai inventive metode de furt. 1. Mănâncă de pe raft Cea mai întâlnită şi, în acelaşi timp, mai greu de probat, este cea a consumului de alimente în interior. “Chiar dacă şi vezi, nu prea ai ce face pentru că iese scandal dacă produsul se află în coş. Se poate interveni doar dacă îl prinzi când aruncă ambalajul”, a explicat un angajat al unui supermarket ieşean. Deoarece valoarea alimentelor consumate în interior este mică, se preferă apelurile repetate la instalaţia de sonorizare sau plantarea unor afişe prin care clienţii sunt rugaţi să nu mănânce în interior. 2. Schimb de etichete Alte două metode de furt practicate de clienţi sunt legate strict de etichetele produselor. Unii dintre ei …

Citeste tot articolul

ZIUA MUNCII – Cea mai mai populara meserie din Romania – peste 230.000 de romani o practica – TOP 25 Meserii si Salarii

ZIUA MUNCII, 1 MAI. În materialul de astăzi veţi putea afla care este cea mai practicată meserie din ţară, dar şi cum arată clasamentul naţional al celor mai râvnite job-uri. Datele oficiale ne arată că România poate fi considerată ţara profesorilor, a vânzătorilor şi a muncitorilor în construcţii. Cu toate că au salarii mai mici de 1.500 de lei, cei mai mulţi români, peste 230.000 lucrează în învăţământ, mai exact ca profesori în şcoli generale şi în licee. Cifra se măreşte dacă îi luăm în calcul şi pe angajaţii din alte sectoare ale sistemului de educaţie, cum ar fi învăţământul superior. Campania ZIUA MUNCII v-a prezentat ieri cât de dependenţi de stat sunt românii, câţi bugetari există în România şi câţi angajaţi la companii private. Campania continuă azi cu cele mai râvnite locuri de muncă din România. Acestea sunt din învăţământul secundar general şi din sectoarele de retail şi de construcţii, dacă ne raportăm la datele privind numărul de salariaţi existenţi la nivel naţional, obţinute şi centralizate de ziarul Gandul de la Inspecţia Muncii. În afară de locurile de muncă din învăţământ, în topul meseriilor găsim, destul de previzibil, şi alte domenii unde salariile sunt plătite din bani publici. Statul poate fi considerat astfel un angajator important, având în vedere că în jur de 30% din forţa de muncă din rândul celor mai căutate 25 de domenii este plătită de la bugetul de stat. Mai multe despre raportul dintre bugetari şi angajaţii din mediul privat puteţi citi în materialul publicat marţi în cadrul campaniei ZIUA MUNCII. În România există 230.389 de profesori în învăţământul secundar general şi 170.776 de medici şi asistente care activează în domeniul asistenţei spitaliceşti, în creştere cu circa 2% faţă de 2012. Lor li se adaugă 111.458 de funcţionari publici din administraţia generală, cu 7,7% mai mulţi …

Citeste tot articolul

Salariile de la Lidl: Cat castiga un lucrator comercial

Salariile angajaţilor lanţului german Lidl, prezent pe piaţa locală cu peste 150 de magazine, variază în funcţie de regiunea ţării, de perioada anului, de experienţa fiecărui salariat şi de vechimea în cadrul companiei. Un lucrător comercial poate ajunge la un salariu brut de 2.600 de lei, în timp ce un şef de magazin poate câştiga 6.300 de lei brut. Reprezentanţii Lidl nu precizează însă care este profilul fiecăruia dintre cei doi angajaţi. „Deţinem şi folosim un sistem modern şi automatizat de pontare a timpului lucrat în magazine, ceea ce permite menţinerea unei evidenţe exacte şi în consecinţă, plata integralăşi punctuală a orelor de lucru prestate”, spun oficialii companiei. Potrivit informaţiilor ZF salariile angajaţilor Lidl diferă în funcţie de oraşul în care aceştia lucrează, ţinându-se cont de puterea de cumpărare din zonă, de rata şomajului, de concurenţă şi de salariul mediu net din localitate sau judeţ. Potrivit informaţiilor din piaţă, salariile de început sunt de 800-1000 de lei net. Sursa: Mediafax

Citeste tot articolul

McDonald’s isi sfatuieste angajatii sa nu manance fast-food

Cel mai mare lanţ de restaurante din lume le recomandă angajaţilor să evite burgerii şi cartofii prăjiţi. Pe site-ul McResource Line, care este destinat exclusiv angajaţilor McDonald’s, angajaţii sunt sfătuiţi să aibă o dietă bazată pe salate şi legume, scrie Daily Mail. Hamburgerii, cartofii prăjiţi şi sucurile acidulate ar trebui evitate pentru că “o dietă bogată în grăsimi creşte riscul de obezitate”, se menţionează pe acest site. Cu toate acestea, majoritatea restaurantelor McDonald’s oferă reduceri angajaţilor la produsele alimentare, iar cum pauzele de masă sunt foarte scurte, iar salariile nu sunt uriaşe, aceştia nu au practic cum să aleagă altceva. Site-ul precizează că “e dificil să alegi o dietă sănătoasă atunci când mănânci des la restaurante de tip fast-food” care, de multe ori “oferă produse gătite cu multe grăsimi şi care nu oferă alternative”. Un purtător de cuvând al McDonald’s a declarat că informaţiile au fost scoase din context. De Sorin Breazu – Yahoo News

Citeste tot articolul