Tag Archives: alocatii CCR

BREAKING NEWS Lovitură TERIBILA pentru Guvernul Orban! CCR a decis!

Alocațiile trebuie dublate, este decizia judecătorilor CCR, susțin surse judiciare. Judecătorii CCR s-au pronunțat joi pe sesizarea Guvernului privind legea care respinge Ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor. Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an, după cum urmează: creşteri de 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022. Ordonanța a fost respinsă în Parlament, astfel încât în vigoare ar trebui să intre legea care dublează valoarea alocațiilor. Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani. Premierul Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demersul liberalilor de a ataca la CCR legea care respinge creșterea etapizată a alocațiilor: „Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor! Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională”, scria, pe Facebook, Marcel Ciolacu. Stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

LOVITURA lui Orban pentru milioane de români! S-a luat deja decizia

Guvernul îşi pregăteşte argumentele privind dublarea alocaţiilor, conform celor spuse de Ludovic Orban. Premierul a subliniat că urmează să sesizeze la Curtea Constituţională. „Am luat decizia de a creşte etapizat, de a menţine sensul legii, de a dubla alocaţiile, dar să o facem etapizat, în funcţie de revenirea economică şi de capacitatea efectivă a bugetului de a face faţă acestei noi cheltuieli. În populismul caracteristic, PSD a continuat să respingă această soluţie raţională, fundamentată economic şi singura care poate să stea în picioare. Ne vom apăra punctul de vedere. (…) Pregătim argumentele pentru a putea sesiza la CCR”, a transmis Ludovic Orban. Singurul partid sensibil la subiectul alocațiilor pentru copii De asemenea, premierul a arătat că PNL a crescut alocaţiile copiilor în 2008, 2015 şi 2019, fiind singurul partid „sensibil” la acest subiect. „Noi am crescut alocaţiile. PNL a fost singurul partid sensibil la subiectul alocaţiilor pentru copii. Din 2008 până astăzi, PNL a crescut alocaţiile şi în 2008, şi în 2015, şi în 2019. În 2019, PSD, după ce a pierdut puterea, a prins un moment şi a mai dublat o dată alocaţiile, fără să se asigure că există resursele financiare pentru a susţine această dublă dublare într-un an, în 2019. Gândiţi-vă că ultima creştere a alocaţiilor a fost făcută printr-un amendament al PNL la Legea bugetului de stat în 2019”, a adăugat Ludovic Orban. Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează art. 3 din Legea 61/1993 în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii. Ce se întâmplă cu banii pentru alocații și pensii „Nimeni nu și-a dorit această epidemie care global s-a dezvoltat în pandemie, nimeni nu și-a dorit criză economică. Dar această epidemie a venit și a apărut și criza. Evident că toată lumea își dorește să …

Citeste tot articolul