Tag Archives: Alabama

CNN: Nouă copii MORTI într-un accident în lanț înfiorător, în SUA

Nouă copii și un adult au fost uciși într-un accident ce a implicat mai multe vehicule, care au luat foc, relatează CNN. Drama s-a produs sâmbătă după-amiază în SUA, pe autostrada interstatală I-65, în apropiere de Greenville, statul Alabama, în intervalul în care regiunea era „măturată” de furtuni puternice. La ora publicării acestei știri, autoritățile nu anunțaseră, încă, numele victimelor. CNN, care citează surse locale, menționează că opt dintre copiii morți erau într-un microbuz iar vârstele lor variază între 4 și 17 ani. Un adult de 29 de ani și fiica sa de doar nouă luni au murit într-un alt vehicul. „Cel mai îngrozitor accident pe care l-am văzut vreodată”, spune șeriful Danny Bond. În microbuz se aflau opt fete din tabăra Tallapoosa County Girl’s Ranch și directoarea lor, care conducea. Tabăra, care funcționează pe baza donațiilor, asigură cămin pentru copiii de vârstă școlară, abuzați sau neglijați. Cei nouă ocupanți ai microbuzului se întorceau în tabără, după o săptămână petrecută pe malul oceanului. Directoarea este singurul supraviețuitor. Ea și-a pierdut doi copii în tragedia de sâmbătă. Nu este clar cum s-au ciocnit cele două mașini, însă, potrivit unor surse locale, condițiile meteo ar fi putut favoriza accidentul. „Zona este predispusă la retenția apei și la acvaplanare”, spune Wayne Garlock, procurorul districtului Butler. Traficul a fost îngreunat pe parcursul a două zile în zonă, în contextul investigației poliției și al operațiunilor de degajare a epavelor vehiculelor implicate în accident. Un producător CNN, martor la accident Un producător CNN care se întorcea acasă, în Atlanta, cu familia, a fost martor la accident. Lacey Willis se afla pe bancheta din spate cu fiica sa de șase luni. La volan era soțul femeii. Willis își amintește că înainte de accident plouase circa o oră. Nu mai ploua la momentul coliziunii, dar rămăsese destulă apă …

Citeste tot articolul