Tag Archives: ajutoare sociale

News alert! Ajutoarele sociale, la control! Ministrul Muncii face ORDINE

Ministerul Muncii pregăteşte evaluarea ajutoarelor sociale, ministrul Raluca Turcan precizând că vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile şi vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor care pot munci. ”Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă”, anunţă ministrul, precizând că a discutat cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru. Conform lui Turcan, vor fi identificaţi, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici. ”Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate”, explică ministrul. În al doilea rând, vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci. ”Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România”, consideră ministrul Muncii. Ea îşi exprimă aprecierea faţă de deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă. ”Reamintesc, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tututor politicilor europene în domeniul social. Anchetele sociale sunt o …

Citeste tot articolul

NEWS ALERT Coalitie MAJORITARA in Parlament pentru creșterea principalelor AJUTOARE SOCIALE. Se da lege!

Plenul Senatului a adoptat, marți, o lege susținută de PSD, UDMR și Pro România pentru majorarea cu 140% a indicelui în funcție de care se calculează indemnizația de șomaj, venitul minim garantat, ajutorul pentru persoanele cu handicap și multe alte ajutoare sociale. Cu alte cuvinte, principalele ajutoare sociale cu excepția alocației de stat pentru copii se vor mări substanțial. Legea merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. De 12 ani, valoarea ISR nu s-a schimbat. Prețurile, însă, au crescut în permanență, astfel că actualele sume pe care le primesc unii beneficiari de ajutoare sociale sunt „derizorii” și îi condamnă pe aceștia la „sărăcie lucie”, spun inițiatorii legii. Lege prevede ca valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR) să crească de la 500 la 1.200 de lei și să se modifice anual prin Hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat. În baza indicatorului social de referință (ISR) se calculează, printre altele: *indemnizația de șomaj *venitul minim garantat *ajutorul pentru persoanele cu handicap *alocația pentru susținerea familiei *alocația de plasament pentru copii *prima de inserție pentru absolvenții care se angajează *subvenția de la stat pentru angajatorii care primește șomeri *ajutorul pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială *sprijin pentru creșterea copilului, pentru persoane cu handicap *indemnizația de hrană pentru persoane cu handicap HIV-SIDA

Citeste tot articolul

Adio, distanţare socială, când vin ajutoarele sociale! Îmbulzeală, de la 3:00 dimineaţa, pentru făină, ulei şi conserve

Marţi, 7 iulie, la Râmnicu Vâlcea, oamenii ~in mare parte tigani~ s-au îmbulzit la propriu să primească ajutoare sociale. S-a stat claie peste grămadă la coadă, cei mai mulţi fără să aibă mască de protecţie, fără să respecte distanţarea socială, chiar dacă proveneau din grupele de risc privind contaminarea cu COVID – 19: persoane vârstnice şi persoane cu diverse afecţiuni medicale. Sute de vâlceni au stat ore întregi, la coadă, pentru cinci periuţe de dinţi, o pastă de dinţi, un săpun lichid, două şampoane şi detergent de rufe (2,7 kg), alături de câteva produse alimentare. Unii s-au trezit chiar din „viul nopţii” şi s-au postat la coadă şi de la ora 3:00, ca să fie siguri că apucă un bilet de ordine, pachetele fiind limitate ca număr la 500. Acţiunea de distribuire a fost realizată de Primăria Râmnicu Vâlcea în sala de sport a unei şcoli din localitate. După cum reiese şi dintr-un videoclip postat de publicaţia locală „Vocea Vâlcii”, în curtea şcolii s-a respectat distanţarea socială, nu şi în afara acesteia. ÎNGRĂMĂDEALĂ PENTRU ALIMENTELE DE LA UE Era vorba despre o acţiune de redistribuire a pachetelor cu produse alimentare şi articole de igienă pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat din Râmnicu Vâlcea, ajutoare oferite de Uniunea Europeană, rămase după distribuirea către primele două grupuri-ţintă ale POAD 2020: beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru susţinerea familiei. Săptămâna trecută, aceştia au primit: cinci kg de făină, patru kg de mălai, patru l de ulei, două kg de zahăr, patru kg de orez, cinci conserve carne de vită, trei conserve carne de porc, cinci conserve pateu, două borcane cu compot de fructe, şi două borcane cu gem de fructe, din care unul dietetic. Primăria a anunţat că va redistribui ce a rămas şi altor categorii sociale: persoane cu …

Citeste tot articolul

Lovitură DEVASTATOARE dată de Guvernul Orban! In loc sa taie ajutoarele sociale acordate tiganilor care nu muncesc, taie ajutoarele copiilor cu handicap!

NEMERNICII …in loc sa taie ajutoarele sociale la tigani …taie ajutoarele copiilor cu handicap! Lovitură dură! Guvernul Orban taie ajutoarele copiilor cu handicap. Cel puţin asta susţine preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.. Decizia Guvernului PNL de a tăia banii copiilor cu handicap este incalificabilă! Constat că ceea ce s-a întâmplat în Mehedinți, s-a întâmplat în mai multe județe. Mai exact, după trei ani în care județul Mehedinți a primit fonduri importante de la Guvernul PSD, ne trezim acum cu o rectificare bugetară negativă, cu minus 183 000 lei. Ceea ce este incredibil este că banii au fost tăiați de la capitolul ”Drepturile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special”, mai exact sumele care presupun alocația zilnică de hrană, bani pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, etc, a scris pe facebook președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu. Aș vrea să înțeleg cum s-a luat această decizie și cum s-a gândit Guvernul PNL să taie tocmai banii celor care au cea mai mare nevoie de ei. Deja avem semnale de la instituțiile în care învață copiii cu cerințe educaționale speciale, că nu se vor descurca până la sfârșitul anului dacă le sunt diminuate fondurile, a mai scris Georgescu. Preşedintele PSD Neamţ Ionel Arsene acuză și el Guvernul Orban că propune o rectificare bugetară pe minus pentru judeţul Neamţ. Social-democratul susţine că Executivul vrea să taie 189 mii de lei din bugetul alocat pentru copiii cu dizabilităţi din judeţ.

Citeste tot articolul

Cum au înşelat două familii de tigani din România statul francez cu 1,7 miloane de euro. Escrocheria, demascată după 2 ani

Două familii de tigani din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, sunt acuzate de autorităţile franceze că timp de doi ani au încasat ilegal alocaţii familiale şi sociale din partea statului francez, prejudiciul fiind evaluat la aproape 2 milioane de euro. Pe 16 aprilie, anul curent, Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes din Franţa a emis patru mandate europene de arestare pe numele a patru cetăţeni români de etnie romă din oraşul Murgeni din judeţul Vaslui. Cei patru romi puşi sub acuzare de procurorii fracezi sunt două cupluri, soţ-soţie, şi împotriva lor procurorii francezi au început urmărirea penală, fiind acuzaţi de escrocherie în bandă organizată, fals, utilizarea falsului în acte, fals într-un document administrativ care stabileşte un drept, o identitate, o calitate sau o acordare a unei autorizaţii, ascunderea unei crime (faptă penală n.r.) în bandă organizată, spălare de bani în formă agravată, participarea la o conspiraţie criminală pentru a pregăti o infracţiune, nejustificarea de resurse (fonduri) în bandă organizată. Fapte pentru care cei patru cetăţeni români de etnie romă riscă să petreacă după gratii câte 10 ani fiecare. Pe lângă aceştia, alţi trei membri ai clanului de romi din Murgeni au fost identificaţi şi arestaţi pe teritoriul Franţei. Concert, romii din Murgeni sunt acuzaţi că au pus la cale un sistem de fraudare a statului francez iar timp de doi ani au obţinut, în mod ilegal, sume uriaşe cu titlul de alocaţii, bani pe care ulterior i-au investit în imobile şi autoturisme în România, acolo unde locuiau în mod real. Cei patru inculpaţi, soţii Tincuţa şi Hazamat Sandu (foto dreapta), respectiv Irina şi Virgil Sandu, au fost reţinuţi în aceeaşi zi de autorităţile judiciare din Vaslui, în urma unor percheziţii coordonate de procurorii DIICOT, iar pe 17 aprilie, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au admis solicitarea omologilor fracezi şi au emis …

Citeste tot articolul

ASISTATII SOCIAL refuză locurile de muncă oferite. Motivele HALUCINANTE pe care le invoca. VIDEO:

Tot mai mulţi asistaţi social pierd ajutorul social pentru că….refuză să muncească sau să se înscrie la cursurile de recalificare. În Dolj au fost tăiate, anul trecut, ajutoarele sociale pentru 90 de beneficiari ai legii venitului minim garantat pentru că au refuzat locurile de muncă puse la dispoziţie. Mulţi dau vina pe probleme de sănătate sau pe lipsa studiilor, însă, în realitate autorităţile locale spun că lenea ar fi motivul real pentru care nu vor să muncească. Comuna Lipovu, judeţul Dolj, este o localitate cu peste 250 de beneficiari de ajutor social. Anul trecut peste aproape 90 de localnici au rămas fără sprijin financiar de la stat deoarece au refuzat locurile de muncă puse la dispoziţie de Oficiul Forţelor de Muncă Dolj. Ba chiar şi cursurile de recalificare. Aurel Bușică – viceprimar comuna Lipovu: „Da, au refuzat şi au fost daţi jos. Unii nu au avut studii, unii nu au avut… nu ştiu ce nu au avut. Nu le-a plăcut la muncă, ştiţi că nu munca nu l-a înnobilat pe om, dar nici lenea nu-l omoară!” Județul Dolj are peste 13.000 de beneficiari de ajutor social, cei mai mulţi din România.

Citeste tot articolul

Rețeta dezastrului: Imigrația rapidă, multiculturalism și ajutoare sociale generoase

Războiul politic din Europa zilelor noastre are drept cauză principală imigrația. De o parte, establishmentul european vorbește numai despre avantaje, de cealaltă – forțele populiste, naționaliste, eurosceptice și antisistem susțin că imigrația înseamnă terorism, mari frământări sociale, sărăcie și, până la urmă, distrugerea civilizației europene. Dincolo de lupta politică, pentru omul simplu contează care este de fapt adevărul din spatele propagandei? O idee ne putem face din laborioasa lucrare a lui Paul Collier – „Exodus. Cum schimbă imigrația lumea noastră”. Collier este profesor de economie și politici publice la Universitatea din Oxford și un om de stânga, preocupat de lupta mondială împotriva sărăciei. Nimeni nu l-ar putea acuza vreodată de colaborare cu populiștii sau naționaliștii. De altfel, în cartea sa, Collier refuză să răspundă la o întrebare esențială- este sau nu migrația bună pentru țările de destinație. Collier spune că întrebarea i se pare lipsită de interes, pentru că nu se pune problema trimiterii acasă a celor care au ajuns în Europa. Asta deși, dacă ne uităm la ce propun partidele populiste, repatrierea pare a fi o opțiune. Când vine vorba însă de efectele imigrației masive, Collier nu prea mai pare un om de stânga. Omul de știință spune lucrurilor pe nume până la capăt. Știu că nu vă propun un text ușor, vă invit însă să-l parcurgeți pentru că vă va da o idee mult mai apropiată de realitate decât toate discursurile politice partizane. Profesorul de economie și politici publice de la Oxford consideră că imigrația aduce câștiguri moderate, dar pierderi semnificative. Mai mult, diversitatea pe care o presupune o imigrație masivă poate submina respectul reciproc dintre cetățeni cu consecințe grave pentru societate. Conform lui Collier, pentru succesul unei societăți e nevoie de încredere între cetățeni în două aspecte ale vieții de zi cu zi. În primul rând, trebuie …

Citeste tot articolul

Bani în plus pentru zeci de mii de români. Anunțul tocmai ce a fost făcut. Care sunt categoriile beneficiare

Tocmai ce a fost făcut anunțul: Zeci de mii de români vor beneficia în acest an de o serie de ajutoare financiare. Primăria Capitalei a anunţat că şi în acest an vor fi derulate cele 6 programe destinate încurajării natalităţii, educării copiilor sau sprijinirii persoanelor cu handicap. Gabriela Firea a declarat că, deşi bugetul Capitalei a fost redus din considerente politice, bucureştenii nu trebuie să sufere iar Primăria Generală va lua măsurile necesare continuării programelor. Bucureştenii nu trebuie să suporte consecinţele unor răzbunări politice, aşa că vom face tot ce este necesar că cele şase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetăţeni, să se deruleze şi în anul 2019! Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei”, a declarat Gabriela Firea, conform unui comunicat al PMB Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti acordă stimulente financiare pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, precum şi pentru copiii încadraţi cu grad de handicap şi pentru nou-născuţi. De ajutor social comunitar beneficiază şi familiile monoparentale, femeile gravide şi familiile care au nevoie pentur prevenirea abandonului şcolar. aloarea ajutoarelor sociale: Ajutor social pentru integrarea persoanelor adulte cu handicap: 500 lei/lună Ajutor social pentru copiii încadraţi cu grad de handicap: 1000 lei/lună Stimulent financiar pentur nou-născuţi: 2500 lei/nou-născut Ajutor social pentru familia monoparentală: *Se acordă diferenţiat, în funcţie de numărul de copii şi venit Beneficiarii sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului şcolar în Municipiul Bucureşti sunt părinţii/părintele/reprezentanţii legali ai copiilor cu vârstă cuprinsă între 6 şi 14 ani, încadraţi într-o formă de învăţământ publică sau privată, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin 6 luni sau reşedinţa de cel puţin 6 luni pe rază administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, la data depunerii cererii. De asemenea, în anul 2018, programul voucher …

Citeste tot articolul

Tu stiai cati „romani” primesc bani degeaba? SUMA IMENSA platita de tine pentru „ajutoratii social”. Vei ramane crizat:

Suma totală plătită în octombrie 2018 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 50,12 milioane de lei, valoarea medie plătită fiind de 267,66 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În octombrie 2018, au beneficiat de acest ajutor social 187.252 persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj – 11.892 persoane, Bacău – 9.728, Buzău – 9.700 şi Teleorman – 8.680. La finele lunii octombrie 2018, erau suspendaţi de la plată 17.784 beneficiari, cei mai mulţi din Dolj – 1.599, Botoşani – 1.005 şi Bacău – 932. Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj – 333,97 lei, Braşov – 318,91 lei şi Mureş – 310,20 lei. De asemenea, în octombrie 2018, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui ajutor în sumă de 253.342 lei. Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Citeste tot articolul

280.000 de PUTORI nu îşi caută de munca, în timp ce patronii aduc vietnamezi şi chinezi

Deşi România trece prin cea mai gravă criză a forţei de muncă din istoria sa recentă, peste un sfert de milion de români care ar putea lucra nici nu se gândesc să-şi caute un loc de muncă. Conform datelor publicate luni de INS, 277.191 români fără un loc de muncă nu îşi caută de lucru – chiar dacă au declarat că ar fi disponibili să înceapă să lucreze. Alţi 3.424 declarau că nu au loc de muncă şi nici nu ar începe să muncească dacă li s-ar oferi un job. Datele statistice au fost colectate de-a lungul anului 2017. Conform INS, e vorba doar de 3% din populaţia activă. Cifra este în scădere faţă de anii trecuţi – în 2011, aproape 450.000 de români declarau că nu caută un serviciu, dar sunt disponibili să înceapă să lucreze. Experţii spun că o problemă este şi pregătirea forţei de muncă. ”Sistemul de educaţie, aşa cum este el croit în prezent, este complet inutil în faţa provocărilor din piaţa muncii. Încă se scot pe bandă rulantă generaţii de şomeri cu diplomă, de absolvenţi de liceu şi universitate care nu sunt conectaţi la realităţile economice”, afirmau recent analiştii KeysFin. În plus, în alte ţări europene numărul acestor persoane, care formează aşa-numita „forţa de muncă potenţială adiţională”, este mult mai mare. În Italia sunt peste 3 milioane iar în Spania, 832.000. Pe de altă parte, potrivit specialiştilor în resurse umane România trece prin cea mai gravă criză de forţă de muncă din istoria recentă. Dacă în 1990 aveam peste 8 milioane de salariaţi, în prezent numărul salariaţilor este sub 5 milioane – iar în 2011 mai avea un pic să scadă sub 4 milioane. Statisticile oficiale sunt ceva mai optimiste şi vorbesc de o populaţie ocupată de 8.671 de persoane, dar dintre aceştia 2.281 nu …

Citeste tot articolul

O petitie face SENZATIE pe internet! „Stop ajutoarelor sociale pentru tigani!”

O petitie face senzatie pe Facebook: Stop Ajutoarelor Sociale pentru tigani. Redam textul mai jos: Hai ca ne-am cam saturat sa se dea din contributiile noastre ajutoare pentru tiganii care nu fac nimic, nu muncesc pentru ca nu vor, fura, cersesc si se comporta ca niste primitivi, dar bine ca stau in palate si conduc cele mai noi modele de masini dar saracii au nevoie de ajutoare sociale. De ce?!!! Haideti sa semnam aceasta petitie in numar cat mai mare poate reusim sa oprim ajutorarea sociala facuta fara voia noastra!!! Petitia poate fi vazuta/semnata aici: https://www.petitieonline.com/stop_ajutoarelor_sociale_pentru_tigani

Citeste tot articolul

Ce parere aveti? Tigan ASISTAT SOCIAL din Romania, in CONCEDIU LA PARIS: ”Ce crimă am făcut?”

Din cei 300 de tigani asistați social câți sunt în Târgoviște, 270 au căzut în depresie! Au și adeverințe medicale care le atestă această boală – exact lucrul de care au nevoie pentru a fi siguri că nu sunt trimiși la muncă. Primarul din Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a sesizat Colegiul Medicilor, Casa de Sănătate și Poliția, ca să afle cum s-a răspândit această groaznică epidemie de… depresie! Edilul e hotărât să-i lase fără bani pe oameni, dacă se stabilește că sunt sănătoși, dar fără chef de muncă. „Am adeverință, sunt bolnav, vai de capul meu! Nu pot nici să mă aplec, să mă închei la șirete!”, spune un bărbat de nici 40 de ani, care primește ajutor social. ”Păi dacă-mi vine sânge pe nas? Am tensiune, cum să muncesc?”, a spus o femeie în vârstă de 52 de ani. Situația e ușor diferită în Argeș. Aici, asistații iau ajutorul de la stat, apoi pleacă în vacanțe. Este și cazul unui bărbat care a mers la Paris în concediu de… odihnă! Nici nu s-a străduit să ascundă acest lucru. VEZI SI: VIDEO DE ITI FACI CRUCE! Mărturia candidă a unei tiganci asistate social de statul român: „Mă mai culc cu un bărbat, mai fac un copil şi mănânc la cantină” Ba chiar s-a fotografiat și s-a lăudat pe Facebook cu excursiile făcute. Și nu este singurul caz. Dorel Tănăsescu, primarul din Bugheta de Jos, a povestit că bărbatul în cauză a venit într-o dimineață la primărie, s-a asigurat de bani, iar după-amiază era în avion și-și făcea selfie. Lângă el se aflau și cumnatul acestuia și soția, și ei asistați social. ”Era o problemă să-mi iau o vacanță? Ce crimă am făcut că am făcut o poză în avion? N-am voie să-mi fac o poză? Îmi fac o poză și cu …

Citeste tot articolul

SCHIMBARE MAJORA in ceea ce priveste AJUTOARELE SOCIALE: „Ajutoarele sociale sunt pomeni care merg in tigari si bautura. Se invata puturosi”

Deputatul PNL Florin Roman a lansat o petitie online prin care doreste sa stranga semnaturi pentru a modifica alineatul (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, in sensul ca persoanele apte de munca sa isi piarda ajutorul social daca refuza sa lucreze. El sustine ca au fost situatii in care „mass-media a prezentat cazuri in care beneficiarii de venit minim garantat se plimba cu masini de lux sau stau in conace”, scrie news.ro. „Ajutoarele sociale sunt pomeni care merg in tigari si bautura, imi spune un primar din Alba, un om gospodar caruia nu-i plac lenesii! Intreb si ce solutii ar propune: ‘Pai sa nu le mai dam bani, ca ii dau imediat pe tigari si bautura. Un cos de alimente ar fi mai bun, ca sa manance copiii. Si nu pe perioada nedeterminata, ca la somaj. Ca se invata puturosi. Am dosar in plata de dupa 2000 de cand au fost introduse ajutoarele sociale. Ajutoarele sociale trebuie sa fie benefice si pentru cei care le dau, nu numai pentru cei care le iau’. Un prim pas cred ca ar putea fi proiectul pe care l-am propus: refuzi un loc de munca, conform pregatirii tale, nu mai primesti venit minim garantat! Voi ce ziceti de asta? Nu e corect sa primeasca ajutoare doar cei care au cu adevarat nevoie de ele? Este in regula ca avem 250.000 de ajutoare sociale in plata?”, a scris Roman pe Facebook. „In Romania, o forma de asistenta sociala pe care statul o ofera familiilor si persoanelor singure este reprezentata de venitul minim garantat. Acesta se intemeiaza pe principiul solidaritatii sociale in cadrul unei politici nationale de asistenta sociala”, se arata in textul petitiei initiate de deputatul PNL Florin Roman. In prezent legea prevede ca „persoanele apte de munca, ce …

Citeste tot articolul

Ajutoare sociale ridicate cu mașini de lux, la Craiova – VIDEO REVOLTATOR

La Craiova, ajutoarele sociale s-au ridicat şi anul acesta cu Mercedes, Audi, Range Rover sau taxi-ul. Puţini au fost oamenii care, încărcați cu sacoșe, au plecat pe jos sau cu autobuzul către case. Iar mulţi dintre ei au fost şi nemulţumiţi. Spun că ajutoarele sunt puţine şi de proastă calitate, dar dacă tot sunt gratis…vin să le ia. Primăria Craiova oferă alimente de trei ori pe an persoanelor cu venituri de sub 520 de lei. Reporter: Am văzut că veniţi cu Mercedes-ul aici. E pentru oamenii săraci. – Da, eu pentru asta am venit, să le iau şi să le dau la oamenii săraci. O pensionară este nervoasă în maşină. „50 de lei ne-a costat drumul. Ce-şi bate domn’e, joc de lume, aşa…în halul ăsta? ! Într-o plăsuţă aşa mică ….câteva…”. A fost un du-te vino zilele acestea în parcarea şcolii Alexandru Macedonski din Craiova, acolo unde în sala de sport a fost amenajată distribuirea pachetelor. Cei mai mulţi au venit cu taxiurile ca să-şi ridice alimentele gratuite. Niște doamne cu fuste multe coboară din taxi. Sunt nemulțumite: – Ne daţi 2 kile de ulei să mâncăm un an din ele! – Pe taxi cât aţi dat? Vrea să știe reporterul. – Dăm 200 dus-întors. Reporter: Văd că aveţi patru plase. Sunt grele? – Da. – Cu ce vă duceţi? – Cu taxiul. Unde, cu autobuzul? Reporter: Ce aţi primit? – Am primit orez, mălai , zahăr, ulei , făină… Ia să vedem, ce e aici… – Mai mult vă costă taxi. – Da, da…ha, ha, ha… – Şi de ce aţi venit cu taxi? – Păi…stau departe. În fiecare plasă s-au pus două kilograme de zahăr, două de făină, un kilogram de orez, unul de mălai şi doi litri de ulei – în valoare totală de 23 de lei. …

Citeste tot articolul

Primarul care a tăiat subvenţiile pentru 500 de asistaţi social. „Dacă nu vin la muncă, înseamnă că n-au nevoie de bani“

Un primar din judeţul Botoşani a tăiat ajutorele sociale asistaţilor care refuză să muncească în folosul comunităţii. Deciza radicală a edilului a venit după ce mulţi localnici plătiţi din bani statului au refuzat să muncească chiar şi o oră pe zi. Ştefăneştiul este o localitate de graniţă din nordul extrem al Moldovei. A fost o comună transformată în oraş în anul 2004, tocmai pentru a respecta numărul de aşezări urbane impus de aderarea la Uniunea Europeană. Ştefăneştiul nu şi-a schimbat aspectul rural, iar oportunităţile sunt reduse iar sărăcia în floare. De altfel în 2016 dintr-o populaţie de 5000 de locuitori, 1000 erau asistaţi social, depăşind numărul celor angajaţi. Noul primar al Ştefăneştiului, Florin Buţura, cel care şi-a început mandatul în anul 2016 a luat o decizie radicală. A tăiat ajutoarele la aproape jumătate dintre asistaţii social înregistraţi în oraş. Cei care refuză munca, nu primesc bani Decizia radicală a fost luată încă din vara trecută, măsurile de sistare a ajutorului social fiind continuate până în prezent. Motivele sunt simple. Autorităţile locale s-au arătat nemulţumite de faptul că majoritatea asistaţilor sociali refuzau să presteze muncă în folosul comunităţii, muncă obligatorie în schimbul banilor luaţi de la stat. ”Fiecare asistat social trebuie să facă un anumit număr de ore de muncă în folosul comunităţii. La fiecare început de lună îi chemam la ore în folosul comunităţii. Cei care veneau de luna următoare îi scot de la plată. Dacă nu veneau, înseamnă că nu mai aveau nevoie. Nu se poate să primeşti bani de la stat fără să respecţi condiţiile„, spune primarul Florin Buţura. Asistaţii social sunt obligaţi să muncească 30 de zile pe lună iar munca nu este deloc grea, spun autorităţile locale. Aproape jumătate dintre cei care primesc ajutor social nu au venit să muncească nici măcar o oră pe zi. …

Citeste tot articolul

ROMANII sunt INJOSITI la ei in TARA: Dragnea si Tariceanu ne iau banii de la SALARII sa-i dea laA JUTOARE SOCIALE!

Noul program de guvernare al PSD nu are nimic de-a face cu campania electorala din toamna anului trecut. Ce a promis Dragnea atunci si ce face acum? Adevarul este ca PSD a conceput un program de guvernare neaplicabil pentru România și cum bani la bugetul de stat nu prea sunt, l-a modificat. L-a modificat introducând tot felul de noi taxe și impozite, dublate de prevederi fiscale care vor pune pe fugă toți investitorii străini.Fără multinaționale în România, șomajul ar crește consistent și să vedem atunci unde angajează PSD zecile de mii de tineri lăsăți pe drumuri, scrie bugetul.ro. Dar până la multinaționale, premierul Tudose vrea să pună în aplicare taxa de solidaritate. Adică cei care câștigă peste 10.650 lei net pe lună să cotizeze în plus la bugetul de stat, pentru a putea plăti ajutoare sociale eventual celor care-și duc veacul prin cârciumile satelor. Desigur ar putea începe cu o taxare suplimentară la ASF, instituție de stat, unde salariile sunt de la 5000 de euro la 14.000 de euro, iar printre angajați sunt mulți copii de politicieni, amante, soții etc.. Probabil vor face cumva ca protejații lor să fie scutiți de impozite și să plătească doar oamenii cinstiți. Iată cum argumentează Cristian Niculescu, consilierul lui Mihai Tudose, această taxă care s-ar putea să-i bucure pe unii, dar să-i enerveze la culme pe alții. Medicii vor fi cei mai afectați pentru că după ce le-au crescut salariile, trebuie să dea înapoi. În plus, dacă mai muncesc și în privat cotizeazî și mai mult. Practic dacă cineva are 3 joburi din care strânge într-o lună peste 10.000 de lei dă înapoi la stat ca să plătească ajutoarele sociale ale celor care stau degeaba. „LIBERTE, EGALITE, SOLIDARITE Câți dintre români câștigă peste 2340 euro sau 10.650 lei net/lună? Întreb pentru un prieten… fiindcă …

Citeste tot articolul

TIGANII cu PALATE din Ivesti, frustrati ca nu primesc AJUTOARE SOCIALE – Au gasit SOLUTIA. Iata ce pun la cale

Sunt mari framantari intre tiganii din comuna Ivesti, judetul Galati, de cand pirandele au descoperit ca pot incasa de la stat venitul minim garantat. Cele care s-au incadrat in lege muncesc zi de zi in comuna, iar celelalte sunt invidioase si stau la umbra palatelor cu turnulete, tot mai nemultumite de situatie. Tocmai din cauza acestor case marete nu le-au putut fi acceptate dosarele pentru ajutor social. Dar tigancilor li se pare cu totul nedrept. Pe marginea strazii, in comuna Ivesti, cincizeci de tigani manuiesc sapele si greblele de spui ca-i intrecere. Iti atrage imediat atentia faptul ca printre zecile de muncitori nu se afla niciun barbat! Intrebate de unde le vine cheful de munca, tigancile marturisesc: le-a dat energie venitul minim garantat. O tiganca a spus, pe un ton foarte serios: „Daca eram bogata, mai veneam eu la sapa? Noua ne place, ca ne-a dat de munca ca sa muncim.” Gina Stanescu, sotia bulibasei: „Baietii mai da chiulul. Nu stii, intotdeauna femeia e mai muncitoare ca barbatul. Ha ha.” 120 de persoane de etnie roma sunt zi de zi la munca. Sunt monitorizati de angajatii primariei pentru a nu lipsi de la serviciu. VEZI SI: CE BINE E SA PRIMESTI AJUTOR SOCIAL PE „MOCA” SI SA NU IESI LA DESZAPEZIRE! TIGANII – PROTEJATI DE STATUL „CORECT POLITIC” Cornel Hamza, primar comuna Ivesti: „Cei care au – aproximativ 120 de dosare numai de la rromii caldarari, cu fuste – isi indeplinesc indatoririle. Daca o zi lipseste din cele 6, 7, 8, 9, cat li se cuvine, in luna viitoare dosarul este suspendat.” Sunt tigani in comuna Ivesti care au palate mai inalte decat turla bisericii. Pentru ei, portile binefacatoare ale Venitului Minim Garantat nu se pot deschide. Acesta este motivul unor framantari serioase. Multi tigani care inchid cu greu, in urma …

Citeste tot articolul

Zece miliarde de euro pe an ajutoare sociale: În România, cel mai bine plătit este statul degeaba

Ingrijorati ca nu mai au cu cine sa lucreze pamantul, fermierii acuza statul roman ca ofera ajutoare sociale nejustificate si incurajeaza lenea. Potrivit Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli, tara noastra acorda ajutoare sociale record, la nivel european, chiar mai mari decat Germania. Ministerul Muncii a negat insa informatia. Mihai Berbec locuieste intr-o comuna din Iasi, iar acum doua saptamani planuia sa-si scoata patul din casa si sa doarma sub iasomia inflorita. Astazi l-am gasit picotind pe la pranz. Nu a vrut sa mearga la munca pentru ca a fost ocupat, spune el. Mihai Berbec: Mai un spritulet, mai ceva…..si am venit si m-am culcat, n-am mai mers nicaierea. Reporter: V-ati cinstit de dimineata? Mihai Berbec: Mmmmm da. Reporter: Si apoi pui de somn? Mihai Berbec: Da obligat, de pe la 11 pana pe la 14:30. Reporter: Maine ce program aveti? Mihai Berbec: Maineeeee…depinde de cel de sus, cum e vremea. Inca nu e nimic stabil. Intre timp, la Bucuresti, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, una dintre cele mai mari organizatii de fermieri, se plange ca multi s-au invatat sa primeasca ajutoare de la stat. Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR: „Nu ai un om sa-ti dea cu o matura prin ferma. Ajutoare sociale record la nivel european. 10 miliarde euro pe an ajutoare sociale. Romania are 20 milioane de locuitori. Si are PIB 160 miliarde. Germania cheltuie 8 miliarde euro la 80 milioane de locuitori. Isi iau scutiri medicale ca nu au voie sa munceasca. Si in reteta scrie sa consume de trei ori alcool pe zi. Noi le platim alcoolul.” Fermierii spun ca cei mai multi nu pot fi atrasi spre agricultura nici cu oferte foarte bune. Ministrul Agriculturii spune ca va discuta cu ministrul Muncii. Petre Daea, ministrul agriculturii: „O sa vorbesc cu Olguta Vasilescu, nu pot sa va …

Citeste tot articolul

Romania si TOLERANTA etnica fata de TIGANI: Ce parere aveti?

Un articol recent din „Magazin Istoric” ne-a atras atentia si ne-a determinat sa nu ocolim un subiect desi este mult dezbatut in ultima vreme. Asa ca, la sfarsit de an, reluam subiectul tiganilor care sunt confundati cu romanii, care de departe pateaza imaginea tarii cu sau fara intentie. De la inceputuri, Romania s-a dezvoltat drept tara toleranta, gata sa primeasca straini, gata sa le ofere drepturi si teoretic, dornica doar sa ii fie respectate regulile de cei nou-veniti, Astfel,tiganii, ne spun sursele istorice, au pătruns prin sudul Europei în secolul al XIV-lea. Au fost mase sărace de indieni care au părăsit India. De altfel, o ţară cu o bogată istorie, tradiţii, cultură, o religie diversă şi complexă: hinduism, budism, jainism, sikhism, brahmanism dar şi multe altele. Cu toate acestea in Romania au ajuns 619.000 de tigani, ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin de 3,2 % din populatie. VEZI SI: Tiganii ASISTATI SOCIAL care preferă să stea pe banii nostri: „Nu venim la muncă pentru 30 de lei!“ – VIDEO SCANDALOS Calitati precum onestitate, ospitalitate, toleranta, prietenie, blandete au facut din romanii de atunci bune gazde dar acestea aveau sa se transforme in slabiciuni peste ani. Astazi, romanii nu mai sunt primitori, sunt fraieri. Sunt cei in numele carora tiganii actioneaza nedrept, cei pe care ii folosesc ca pe un scut, odata aflati peste granita. Mai exact, orice neregula facuta de tigani, orice crima, furt, violenta, este repede asociata nu doar cu un roman ci cu Romania ca tara. Fie ca exista straini care fac deosebirea intre „rrom” si „romani”, sunt prea putini in fata valului de speculatii aparut de fiecare data cand tiganii ies in evidenta cu ceva in tarile straine. E ca si cum, desi stii care ar fi adevarul, barfele sunt mereu mai ispititoare decat o …

Citeste tot articolul

GATA CU POMANA! Ajutoarele sociale se vor da numai contra muncă în folosul comunităţii

Consiliul Local al Sectorului 5 din Bucureşti a decis să nu mai acorde ajutoare sociale persoanelor apte de muncă decât dacă acestea prestează muncă în folosul comunităţii. „Primul lucru foarte important e că nu mai acordăm niciun ajutoare sociale persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în mod legal pe raza Sectorului 5. Şi al doilea lucru foarte important este că toate persoanele capabile de muncă şi care primesc ajutor social, să presteze muncă în folosul comunităţii, dacă nu sunt angajate. Pentru că mi se pare normal dacă omul care plăteşte taxe şi impozite te ajută să trăieşti, este normal ca tu, membru al comunităţii, să te integrezi, să oferi, la rândul tău, ceva comunităţii. Nu e nicio ruşine să munceşti, să mături în faţa unei şcoli sau să tai gardul viu, sau să ajuţi copilul să se joace în nişte condiţii mai decente”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5, la finalul şedinţei de consiliu. Acesta a mai spus consilierilor locali că doreşte astfel să ajute persoanele fără posibilităţi să se reintegreze social şi să îşi recapete stima de sine. VEZI SI: Un TIGAN si-a facut o casa din ajutorul social primit in Marea Britanie. Vezi aici reportajul.

Citeste tot articolul

TIGAN din Romania, in fata jurnalistilor straini: Marea Britanie imi da tot gratis, fac 40.000 de lire intr-un an

Un tigan de origine romana a dezvaluit, in fata jurnalistilor britanici, ca planuieste sa stranga 40.000 de lire sterline din ajutoare sociale acordate de Regatul Unit in numai un an. Este vorba despre Ion Lazar, tatal a trei puradei, care s-a mutat (pentru a ne face de ras) in Marea Britanie la numai cateva zile dupa ridicarea restrictiilor pentru imigrantii romani si bulgari de la inceputul acestui an, se arata intr-un reportaj al Channel 5 care va fi difuzat vineri seara, prezentat de Daily Express. Barbatul, in varsta de 37 de ani, a marturisit ca vrea sa adune bani in Marea Britanie pentru a putea sa construiasca o casa pentru familia sa in Romania. „Stiu ca este foarte, foarte usor sa obtii ajutoare in Marea Britanie. Imi da locuinta gratis, imi da bani gratis, imi da tot. Am nevoie de 40.000 (de lire sterline – n.red.) pentru familia mea si cred ca pot face banii astia intr-un an, poate doi”, a afirmat tiganul Lazar. Seria de documentare a postului de televiziune britanic are in vedere mai multe cazuri de tigani veniti in Marea Britanie si din alte state ale Uniunii Europene. Reportajul de vineri va prezenta si povestea Katarinei Cisarova, o femeie de etnie tiganeasca din Slovacia, dar si pe cea a lui Viorel Dinu, tot din Romania.

Citeste tot articolul

“Cine nu munceste, nu mananca”: Asistatii sociali din Cluj scosi la dezapezit trotuare

Autorităţile din Cluj au decis să aplice dictonul legionar “cine nu munceşte, nu mănâncă”, stabilit de Corneliu Codreanu încă din perioada grevelor studenţeşti din anii ’20 ai secolului trecut. Astfel edilii clujeni au scos pe străzile municipiului câteva zeci de asistaţi sociali, cărora li s-a cerut ca în schimbul ajutorului primit de la stat (între 100 şi 500 de lei pe lună şi porţii de hrană oferite gratuit) să contribuie la curăţarea trotuarelor de zăpadă, alături de firmele de specialitate. Primii 19 asistaţi social au fost mobilizaţi marţi la Cluj-Napoca pentru a curăţa principala zonă pietonală din centrul oraşului, unde firmele de deszăpezire ar fi ajuns mult mai târziu. “Suntem la ajutorul social şi automat suntem chemaţi şi acţionăm. Facem curat în tot Clujul. Parcuri, între blocuri, pe la Sfântul Ion, unde este nevoie”, a declarat pentru Digi 24 unul dintre clujenii chemați să ajute la deszăpezire. “Am început să acţionăm în zonele în care utilajele de deszăpezire nu au acces sau accesul se face foarte greu, în special în pieţele din municipiu, în parcuri, acolo am acţionat cu asistaţi social. Astăzi, 19 asistaţi au început acţiunea de dimineaţă de pe Eroilor şi o să meargă şi în zona Teatrului Naţional”, a precizat Iulia Perşa, reprezentant al primăriei Cluj-Napoca. Asistaţii social sunt împărţi în grupe şi ies la muncă după un program întocmit de primărie. Cei care refuză să facă muncă în folosul comunităţii îşi pierd ajutoarele. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Politicieni suedezi: Romania sa plateasca ajutoarele sociale pe care le dam cersetorilor TIGANI

Doi importanti politicieni ai Partidului Liberal din Suedia au cerut, marti, ca tarile Uniunii Europene ai caror cetateni „saraci si discriminati” calatoresc in tara scandinava pentru a cersi ar trebui sa suporte cheltuielile pentru ajutoarele sociale de care beneficiaza acestia. „Este momentul ca factura sa ajunga acolo unde ii este locul”, au spus politicienii liberalilor (Folkpartiet), pentru un cotidian local, citat de The Local. „Stockholm nu mai este compus din orasul interior si din suburbii, ci din oras, suburbii si mahalale”, au scris politicianul local Lotta Edholm, si candidatul la europarlamentare Erik Scheller. Cei doi au mai spus ca cel mai socant a fost sa-si dea seama ca mahalalele de la marginea capitalei suedeze sunt preferate vietii din tarile natale ale imigrantilor. „Am realizat ca aceste mahalale suedeze sunt ceva catre care cei din Europa fug, nu de care fug”, au mai afirmat politicienii. Politicienii liberali au mai afirmat ca noua din zece persoane care cersesc pe strazile Suediei sunt TIGANI din Romania, care au fugit spre nordul continentului pentru a scapa de saracie si de „discriminare” in tara lor natala. Edholm si Scheller sustin ca autoritatile romane nu fac nimic pentru a-i ajuta pe cei mai saraci cetateni ai sai. „Cred ca se pot gasi bani pentru aceastia in bugetul obisnuit al Romaniei”, a spus Scheller, subliniind si ca Romania pune in folosinta doar 20 la suta din partea care i s-a alocat din fondurile sociale europene. In viitor, Suedia ar trebui sa poata trimite la Bucuresti orice factura pentru serviciile si ajutoarele sociale primite de TIGANI, mai afirma politicienii suedezi, insa asemenea prevevedere ar trebui sa fie transpusa in forma unei directive la nivelul Uniunii Europene.

Citeste tot articolul