Tag Archives: ajunul craciunului

ULTIMA ORA: Sportiv de performanţă, UCIS CU BESTIALITATE de TIGANI într-un club

Un sportiv de performanţă a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un pub din municipiul Slatina de un grup de tigani. Din primele cercetări, se pare că scandalul ar fi fost cauzat de agresorul tigan, care nu se află la primul conflict cu legea. Băiatul ucis se numeşte Cristian Mihăiţă Gălbenuşe, are de 24 de ani, este boxer de performanţă şi este nepotul lui Constantin Gălbenuşe, cel mai titrat antrenor de box din judeţul Olt ce activează în cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina. Un sportiv de performanţă a fost ucis sâmbătă dimineaţa, în jurul orelor 03.00, într-un pub din Slatina. Scandalul ar fi fost declanşat de către un grup de tigani aflat la acel moment în localul anterior menţionat al căror comportament îi inoportuna pe ceilalţi clienţi. Potrivit declaraţiilor unor martori, patronul barului ar fi încercat să îi convingă pe scandalagii că atitudinea lor îi deranjează pe ceilalţi clienţi, dar membrii grupului de tigani au continuat să se simtă „ca acasă”. Drept urmare, patronul localului a apelat la ajutorul unei persoane pe care o mai chemise în ajutor în câteva situaţii similare. Potrivit ziarului Adevarul, persoana chemată în ajutor a fost Cristian Mihăiţă Gălbenuşe, de 24 de ani, boxer de performanţă, nepot al lui Constantin Gălbenuşe, cel mai titrat antrenor de box din judeţul Olt ce activează în cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina. Tânărul sportiv, cunoscut ca având un comportament calm, ar fi încercat, la rândul său, să tempereze atmosfera şi să îi convingă pe clienţii recalcitranţi să părăsească în linişte barul, dar, în schimb, s-a ales cu mai multe lovituri de cuţit. Nepotul antrenorului de box a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit de către agresor, cuţit pe care acesta din urmă îl avea asupra sa. CITESTE SI: Povestea cutremurătoare a sportivului ucis cu …

Citeste tot articolul

Bataie in Parlamentul Republicii Moldova chiar in Ajunul Craciunului (VIDEO)

Bătaie în Parlamentul Republicii Moldova chiar în Ajunul Craciunului. Deputaţii erau nemulţumiţi de un proiect de lege privind numirea în funcţie a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Unimedia. Deputaţii s-au făcut de râs chiar în prag de sărbătoare. Parlamentarul Marian Lupu a încercat să calmeze spiritele de la tribună şi le-a amintit aleşilor că Parlamentul nu este ring de box. „Domnilor deputaţi, eu vă rog să vă calmaţi. Suntem în seara de Crăciun, să vă fie ruşine”, le-a spus Lupu. Deputatul comunist Iurie Muntean a încercat să-l loveasca peste faţă pe deputatul liberal Alexandru Cimbriciuc, după ce acesta din urmă l-a împins pe comunistul Oleg Reidman. Conflictul a degenerat, iar parlamentarii s-au năpustit unii asupra celorlalţi fără să ţină cont de urmări. Sursa: B1 TV

Citeste tot articolul