Tag Archives: adoptii caini

Concert caritabil la Art Rock Cafe, organizat pentru a sprijini activitatea Asociației pentru protecția animalelor „Casa lui Patrocle” Suceava

Asociația pentru protecția animalelor „Casa lui Patrocle” Suceava organizează un eveniment caritabil cu genericul „Iubiți și câinii vagabonzi!”. „Atunci când munca de rescue ne istovește, luăm o pauză de-o seară. Ne punem tocuri, căci în rest umblăm în adidași și ciubote, tricourile faine, blugii pe care n-avem timp să-i purtăm la adăpost și organizăm un mare party!”. Evenimentul va avea loc vineri, 16 iulie, începând cu ora 20:00, la Art Rock Cafe Suceava. Este vorba despre un concert caritabil susținut de trupa Alter Ego, organizat cu scopul de a strânge fonduri necesare activității asociației, dar și „un prilej de a ne vedea și într-o altă formulă! Și un pretext de a asculta o muzică faină și de a bea o bere rece!”, transmit organizatorii. „Costurile noastre pentru organizarea acestui eveniment sunt de 50 lei/persoană. Tot ce e peste, este binevenit și reprezintă sprijinul vostru pentru activitatea Patrocle!”, au mai transmis reprezentanții organizației. – NewsBucovina

Citeste tot articolul

Îți dorești un animal de companie? Lucruri utile pe care fiecare iubitor de animale trebuie să le cunoască

Îți dorești un animal de companie? Lucruri utile pe care fiecare iubitor de animale trebuie să le cunoască. A crescut cererea de adopție în timpul pandemiei, însă apar și anumite probleme! O pisică sau un câine pot fi un adevărat beneficiu pentru viața noastră, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă. În articolele precedente, explicam faptul că, datorită pandemiei, numărul de cereri de adopție a crescut considerabil, însă această situație a marcat și o creștere a ratei abandonului. Fenomenul apare atunci când anumite persoane își doresc un animal de companie, iar ulterior realizează că îngrijirea și creșterea lui poate deveni dificilă. Dacă decizia rămâne una favorabilă adopției, adăposturile special concepute pentru animale rămân cea mai bună decizie la care trebuie să apelezi. Acolo vei găsi animale care îți vor aduce numai bucurie în viață, iar tu la rândul tău le vei oferi un trai exact așa cum merită. Așadar, câteva sfaturi utile pentru cei care își doresc să adopte un animal de companie:   Trebuie să fii conștient de nivelul de atenție pe care trebuie să îl oferi. Dacă în cazul unei pisici, plimbările pot fi extrem de rare, atunci când adopți un câine, atenția trebuie să fie una mărită. Pisicile înseamnă curățarea litierei și periere constantă. Peștii au nevoie de curățarea acvariului din când în când, dar și atenție sporită la temperatură și filtrul acvariului. De asemenea, toate aceste animale au nevoie de hrană, iar hrana trebuie să fie una potrivită speciei și mărimii animalului. În funcție de mărimea animalului, costul pentru hrană poate fi mai mic sau mai mare.    Totul trebuie făcut conform unui plan, fără să ne grăbim și să ajungem la concluzia că este prea complicată îngrijirea unui patruped. Animalele din adăpost tind să nu fie prea …

Citeste tot articolul

Un Golden Retriever a salvat un pui de pisică de pe străzi (VIDEO)

Un Golden Retriever reprezintă un animal de companie ideal, asta deoarece sunt loiali, inteligenţi şi afectuoşi. În cazul protagonistului următoarelor imagini, un câine curajos s-a întors cu un pisoi vagabond pe care l-a salvat! Gestul acestui patruped a făcut recent furori pe toate reţelele sociale. Videoclipul este compus din mai multe secvenţe în care apar cele două animale, din momentul în care s-au întâlnit prima dată şi până la activităţile zilnice de acasă. Este evident că Golden Retriever-ul şi proprietarul său par să aibă o relaţie excelentă, deoarece câinele a crezut că este o idee minunată să adopte pisoiul şi să îl ia acasă.

Citeste tot articolul