Dacian Cioloș a răbufnit. Liderul USR este extrem de dezamăgit de modul în care liberalii au ajuns să se învărtă ”de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi”. Acesta susține că România are nevoie urgentă de un Guvern și nu de o astfel de situație ridicolă. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Dacian Cioloș susține că în timp ce mii de oameni mor din cauza pandemiei de coronavirus, politicienii continuă să se învârtă în jurul ”aceleiași cozi”. Totodată, el a precizat că de trei luni aude doar că ”nu sep oate guverna decât cu Cîțu, sau Ciucă, sau Vîlceanu”, însă președintele Klaus Iohannis nu spune nimic. Dacian Cioloș a făcut referire și la PSD care a apărut în scenă cu vechile metode economice și sociale de ”înglodare a bugetului de stat”. „Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război. Auzim de trei luni cum nu se poate guverna decât cu Cîțu. Sau poate cu Ciucă sau cu Vîlceanu, dar nu știm niciodată sigur, pentru că nu a venit mesaj de la Cotroceni. Domnul Kelemen Hunor visează modificări constituționale după model unguresc, iar de aproape o lună a intrat în scenă și trupa PSD, cu aceleași „modele” economice și sociale de înglodare a bugetului de stat și, bineînțeles, cu ochii mari căscați pe grămada de euro „de la Bruxelles” pe care pesediștii și-o doresc acum renegociată pentru a o canaliza, își imaginează dumnealor, către suveicile care au ținut timp de 30 de ani România în semimodernitate”, scrie Cioloș. Klaus Iohannis, ”un iresponsabil toxic” Liderul USR consideră acest spectacol oferit de PSD-PNL-UDMR ”ridicol și iresponsabil”, care nu face altceva decât să țină România pe loc. Totodată, Cioloș susține că președintele Iohannis este și …
Citeste tot articolulALERTĂ pe scena politica! Iohannis acuză Guvernul de SABOTAJ! Acuzații la adresa lui Dragnea! VIDEO
Preşedinţie: Rectificarea bugetară un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea Administraţiei Prezidenţiale. „În privinţa Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României consideră că rectificarea bugetară anunţată reprezintă o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale. Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. După ce în repetate rânduri actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar”, a declarat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă: „Bună ziua! Vă mulțumesc pentru participarea la această declarație de presă. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată. În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare. Președintele Klaus Iohannis subliniază că România este și trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca și democrația autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia și alegerea fiecărui cetățean de a respecta, mai presus de orice, Constituția și legile acestei țări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură și o diminuare a statului de drept. Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989. Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu …
Citeste tot articolul