accident

  • Un angajat ISU -care era DROGAT- a lovit o fetiță pe trecerea de pietoni

    capture 16

    Accidentul s-a petrecut luni, 10 octombrie, la Șomcuta Mare. Un șofer de 24 de ani, angajat ca soldat profesionist la ISU Maramureș, a accidentat o fetiță de 8 ani. Bărbatul nu a consumat băuturi alcoolice, dar a ieșit pozitiv la DrugTest. Informația, publicată inițial de site-ul jurnalistului Vasile Dale, a fost confirmată de poliție.

    În momentul când a fost acroșată, fetiţa ieşea de la şcoală şi se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată, relatează jurnalistul Vasile Dale. La faţa locului au intervenit poliția şi un echipaj SMURD din Şomcuta Mare. Minora a fost preluată şi transportată la Spitalul de Urgenţă, unde a rămas internată. Șoferul din Mireşu Mare, aflat în timpul liber, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând zero. Surpriza a venit la DrugTest, care a fost pozitiv la consum de canabis.

    În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a precizat IPJ Maramureș.

    ISU Maramureș a precizat că bărbatul implicat în accident este angajat al inspectoratului, soldat profesionist: „La nivelul ISU Maramureș a fost declanșată o anchetă internă și, în funcție de rezultate, se vor lua măsuri în consecință. ISU Maramureș dezaprobă orice comportament contrar legii, indiferent de momentul producerii acestuia, în timpul sau în afara serviciului”.

    În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

  • O nouă “sinucidere” a la Hexi Pharma? Unul dintre medicii șpăgari de la Marius Nasta, mort într-un accident de mașină

    WhatsApp Image 2023 10 08 at 112820 10cc31a3a2

    Bărbatul găsit decedat în mașină este unul dintre medicii acuzați de luare de mită în scandalul de la Institutul Marius Nasta.

    [lockercat]Accidentul s-a produs duminică dimineață, înainte de ora 10.00, în Otopeni.

    Conducătorul auto era singur în mașină. Potrivit primelor informații, bărbatul se deplasa pe directia București către Ploiești și ar fi pierdut controlul direcției de mers din cauza că i s-ar fi făcut rău sau ar fi adormit la volan.

    Acesta a intrat în structura pasajului de cale ferată aflat pe partea dreapta a direcției de deplasare.

    Bărbatul găsit decedat este unul dintre medicii implicați în dosarul de șpagă de la Institutul Marius Nasta din Capitală, reamintește Realitatea PLUS.

    „La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 9:40, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN1, la km 18, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

    La fata locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Otopeni și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, iar din primele verificări au constatat faptul că, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, în zona km 18, ar fi intrat în coliziune cu structura pasajului căii ferate, aflată de pe partea dreaptă a direcției de deplasare.

    La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a declarat decesul bărbatului respectiv.

    A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului, în vederea activităților din competență.

    Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea situației de față de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, potrivit informațiilor oficiale ale autorităților.[/lockercat]

  • Familia baronului PSD de Constanța Felix Stroe este acuzată că a mușamalizat un accident cu 5 morți

    Familia baronului PSD de Constanța Felix Stroe este acuzată că a mușamalizat un accident cu 5 morți petrecut acum 2 ani și jumătate, scrie Constanța Info.

    CE SUSȚINE CONSTANȚA INFO:

    Suntem în data de 17 mai 2021. Un apel la 112 anunță autoritățile că un marinar a fost găsit decedat, pe mal, în zona Gura Portiței. Doar câteva zeci de minute mai târziu, al doilea marinar decedat este găsit în aceeași zonă. La scurt timp, pe plaja Vadu, e găsit al treilea marinar decedat.

    Toți trei făceau parte din echipajul Pescadorului ”Sea Shark 1” care captura rapane în Marea Neagră. Alături de cei trei marinari decedați se aflau alți doi marinari, care nu au mai fost găsiți niciodată.

    A fost nevoie de cinci zile pentru ca pescadorul să fie găsit pe fundul mării și adus la mal. Acest tip de navă nu are un transponder la bord, așa că poate naviga după bunul plac, fără ca autoritățile să-i poată monitoriza traseul zilnic.

    Din momentul tragediei au trecut doi ani și jumătate. În toată această perioadă, autoritățile au tăcut. Nimeni nu ne-a prezentat un raport, nu știm până astăzi ce s-a întâmplat și cine se face vinovat de moartea celor cinci marinari.

    Am așteptat suficient. Familiie celor decedați merită răspunsuri și ne vom asigura că le vor primi. În acest prim episod, pe care vi-l prezentăm, veți afla detalii care arată, fără putință de tăgadă, că tragedia celor cinci marinari de la bordul pescadorului Sea Shark 1 a stat sub semnul unor nereguli care ar fi trebuit sancționate de autoritățile competente, nu așezate sub semnul tăcerii. Și mai ales, că afacerea Sea Shark are conexiuni politice la vârful PSD Constanța.

    Pescadoarele Sea Shark: o afacere construită la vârful PSD Constanța

    Pentru a înțelege de unde pleacă afacerea care a dus la moartea a cinci oameni, trebuie să înțelegem cine sunt proprietarii pescadorului care s-a scufundat.

    Oficial, pescadorul Sea Shark 1, primul dintr-o flotă de patru asemenea ambarcațiuni, aparține societății comerciale Sea Sharks SRL. Asociați, cu părți egale, în această societate, sunt Cosmin Stroe, Onțeluș Mihail-Viorel, Gherasim Marius-Felician și Buta Alin.

    Cosmin Stroe nu are probabil nevoie de nicio prezentare. Este fiul președintelui PSD Constanța, Felix Stroe și este implicat în mai multe firme abonate la contracte generoase cu instituții publice.

    Alin Buta este prietenul lui Cosmin Stroe din copilărie. Este omul cu ”munca” din teren și asociatul tradițional al fiului lui Felix Stroe. Cei doi au de altfel și calitatea de administrator, în firma Sea Sharks SRL.

    Onțeluș Mihail-Viorel este om de afaceri, implicat și el în sute de contracte cu instituțiile publice din Constanța, de peste 15 ani. Și el, un asociat tradițional al lui Cosmin Stroe, în mai multe firme.

    Gherasim Marius-Felician este PSD-ist, creația fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. Ne-ar lua zeci de pagini pentru a înșira toate afacerile cu instituțiile publice în care a fost implicat Gherasim. A fost consilier local PSD la Năvodari, în perioada 2008 – 2012 iar din acel moment afacerile acestuia au explodat. A fost asociat cu o altă PSD-istă de marcă, Mirela Matichescu dar și cu fratele lui Nicolae Moga, un PSD-ist cunoscut pentru legăturile cu clanul Mazăre dar și cu Felix Stroe și Ion Dumitrache.

    În momentul în care Felix Stroe a ajuns ministrul transporturilor, presa națională nota că unul dintre cei trei secretari de stat pe care șeful PSD Constanța dorea să-i impună în minster a fost chiar acest Gherasim Marius-Felician.

    Din punct de vedere al afacerilor, Gherasim este peste tot. Are parcuri eoliene, este președinte al FLAG Nord (poziție din care a adus contracte generoase asociaților din Sea Sharks SRL), a manageriat ani de zile microbuzele 301 și 302 care transportau oamenii din Năvodari în Constanța și retur, și a beneficiat de contracte cu majoritatea instituțiilor conduse de PSD-iștii constănțeni, dar și cu administrațiile locale din județ.

    Este de notorietate, de exemplu, faptul că ani de zile ACN-ul condus de PSD-istul Daniel Georgescu și-a transportat personalul cu microbuzele lui Gherasim, pe bani grei.

    Acești domni, atât separat cât și împreună, fac parte dintr-un grup de interese care se hrănește generos cu banul public. Un grup de interese pe care poți aplica mare trei litere: PSD.

    Spre exemplu, Alin Buta, Cosmin Stroe și Onțeluș Mihail-Viorel sunt asociați în Cali Fishing & Hunting. Firma bifează, până în prezent 2423 de achiziții publice, cu majoritatea instituțiilor și administrațiilor locale din Constanța. Sediul social al firmei: Oborului 46, clădirea lui Felix Stroe.

    Buta și Onțeluș sunt asociați și-n firma EcoBuild SRL. Punct de lucru: Oborului 46. Și această firmă bifează 42 de contracte cu instituțiile constănțene.

    INTEGRAL PE CONSTANȚA INFO

  • Filmul complet al tragediei de la Frumuşani. Bilanţul accidentului se ridică la 5 morţi

    62281430

    Bărbatul a ajuns in cursul zilei de joi în starl a ajuns în ce gravă la spital, iar în urmă cu puțin timp purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni a confirmat faptul că acesta și-a pierdut viața.

    În urma accidentului și-au mai pierdut viața două fetițe de 6 și 11 ani și părinții lor.

    Filmul complet al tragediei de la Frumuşani în care o familie cu doi copii a pierit într-un cumplit accident
    Tragedia s-a petrecut pe DN 4, la limita județelor Călărași și Ilfov. Unul dintre șoferi a decis să iasă din coloană și să depășească celelalte autoturisme. O manevră pentru care o familie întreagă a plătit cu viața.

    Mașina în care se afla tatăl de 44 de ani, mama de 27 de ani şi cele două fetițe în vârstă de 6 şi 11 ani, circula cu o viteză nebună, spun martorii. De altfel, acul vitezometrului s-ar fi blocat la 220 de km/h.

    La cealaltă maşină, acul vitezometrului s-a blocat la 100 de km/h. Impactul a fost atât de puternic încât mașina în care se aflau cei doi adulţi, însoţiţi de copiii lor, a fost proiectată peste stâlpul care indică intrarea în comuna Frumuşani, stâlp pe care l-a pus la pământ. A zburat apoi zeci de metri prin aer şi s-a rostogolit de mai multe ori. Motorul a fost găsit la 30 de metri distanţă de autoturism, iar două dintre roţi s-au desprins.

    Imaginea pe care au văzut-o salvatorii sosiţi la faţa locului a fost una de coşmar. Bărbatul de 44 de ani, aflat la volanul maşinii, a fost proiectat în afara maşinii, ca și fetița de 11 ani.

    Mama şi fetiţa de şase ani au murit după ce au rămas prinse în mormanul de fiare.

    Anchetatorii trebuie să stabilească acum cine se face vinovat de tragicul accident.

    Sursa: antena3.ro

  • CARNAGIU pe Valea Oltului. Toti au murit!

    Breaking News Alert

    Un nou accident rutier a avut loc în România. În urma acestuia, o familie și-a pierdut viața pe Valea Oltului. Printre victime se află și un copil de doar un an.

    Tragedie uriașă în România! O întreagă familie și-a pierdut viața pe Valea Oltului în urma unui accident rutier
    Un nou accident a avut loc în România, iar în urma acestuia trei persoane și-au pierdut viața. Accidentul a avut loc luni dimineața, după ce o mașină a intrat pe contrasens.

    În vehicul se aflau doi adulți în vârstă de 31 și 34 de ani și un copil în vârstă de un an și trei luni, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

    „Din primele cercetări efectuate reiese că şoferul unui autoturism condus spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens şi a intrat in coliziune frontală cu un ansamblu TIR condus spre Sibiu. Din păcate, impactul a dus la decesul celor trei ocupanţi ai turismului, conducător auto de 34 de ani, soţia acestuia, 31 de ani, şi fiul acestora, 1 an şi 3 luni, din judeţul Alba. Ansamblul TIR era condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Dâmboviţa”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

    Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu a mai precizat că aceste cercetări vor continua pentru a stabili cauza producerii accidentului.

    Cel mai recent accident din România a avut loc în județul Neamț
    O echipă a Televiziunii Române, care relata despre situaţia creată în comuna Gâdinţi după prăbuşirea podului de la Luţca, a surprins imagini extraordinare chiar în direct.

    Este vorba despre deja celebrul accident rutier din comuna Gâdinţi, judeţul Neamţ, care s-a petrecut chiar în timpul cu un jurnalist al Televiziunii Române transmitea de acolo, povestind despre numărul mare de accidente ce au loc în respectiva localitate.

    Cu câteva zile în urmă, duminică, 14 august, o persoană înceta din viaţă în urma unui accident similar în Gâdinţi.

    Jurnalistul TVR Iulian Cazacu, cu peste 25 de ani de experienţă în presă, a fost însă uimit când a fost acuzat de fake news şi că întreaga scenă ar fi fost regizată.

    „Mi se părea că vuia totul. Maşinile mergeau cu viteză şi e o străduţă mică. Am auzit o bubuitură şi am rămas perplex. În faţa mea erau maşinile care s-au ciocnit.

    Am apucat să zic: „Priviţi ce s-a întâmplat chiar în acest moment”. Am văzut într-una din maşini o femeie care ţinea un copil în braţe şi am zis că acolo trebuie să mă duc prima dată. (…)

    Mi s-a spus şi că e fake. M-am întristat. Eu nu mi-am dorit asta. Eu doar îmi fac meseria”, a explicat Iulian Cazacu pentru Paginademedia.ro.

    Problema cu accidentele din Gâdinţi s-a ivit după ce podul de la Luţca s-a prăbuşit, în urmă cu două luni, iar traficul rutier a fost deviat prin această comună. S-a ajuns deja la 30 de accidente de atunci, dintre care două s-au soldat cu victime.

    Sursa: capital.ro

  • Tragedie de proporţii în Turcia: 16 persoane AU MURIT. „Trei pompieri, doi lucrători de urgență și doi jurnaliști figurează printre morți”

    accident 2

    O tragedie de proporţii, un accident cumplit a avut loc, sâmbătă, în Turcia: 16 persoane au murit și 21 au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate cel puțin un autobuz și o ambulanță, a declarat sâmbătă un guvernator regional.

    Printre cei morți ar fi și jurnaliști.

    Accidentul s-a întâmplat între Gaziantep și Nizip
    „În total, 15 dintre cetățenii noștri au murit și 22 au fost răniți într-un accident în care au fost implicate un autobuz și o ambulanță, între Gaziantep și Nizip”, a declarat Davut Gul, guvernatorul provinciei Gaziantep. Ulterior acestei declaraţii, cifrele s-au modificat: 16 morți și 21 de răniți.

    Se pare că o ambulanță, un camion de pompieri și un autobuz care transporta jurnaliști au fost loviți de un autobuz de pasageri.

    „Trei pompieri, doi lucrători de urgență și doi jurnaliști figurează printre morți”, a declarat guvernatorul din Gaziantep. Fotografiile de pe DHA arătau partea din spate a unei ambulanțe smulsă și resturi metalice împrăștiate în jurul ei.

    Sursa: national.ro

  • CARNAGIU. Autocar plin cu oameni, s-a răsturnat pe o autostradă din Croaţia | Cel puţin 12 morţi

    646x404 4

    Un autocar a derapat, astăzi, de pe o autostradă din nordul Croației, apoi s-a răsturnat, iar poliția raportează că cel puțin 12 persoane au murit și 34 au fost răniți.

    Primele date arată că autocarul era din Polonia, iar șoferul ar fi adormit la volan.

    Un autocar înmatriculat în Polonia a derapat de pe o autostradă din nordul Croației în această dimineață. Cel puțin 11 persoane au murit, iar multe altele au fost rănite, a anunțat poliția croată, citată de ABC News.

    Poliția croată a precizat pe Twitter că “un autocar cu numere de înmatriculare poloneze, potrivit primelor informații de pe teren, a derapat, iar 12 persoane au murit și mai multe au fost rănite”.

    Televiziunea de stat HRT din Croația a anunțat că cel puțin 34 de persoane au fost rănite, multe dintre ele grav. Potrivit sursei citate, cea mai probabilă cauză a accidentului a fost faptul că șoferul a adormit.

    Accidentul a avut loc la ora locală 5:40 (3:40 GMT) la aproximativ 50 de kilometri nord de Zagreb, pe autostrada A-4, care este foarte circulată în plin sezon turistic.

    Echipe de salvare au fost trimise la locul accidentului, a anunțat presa croată.

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Łukasz Jasina, a declarat pentru canalul polonez de știri TVN24 că guvernul nu deținea prea multe informații. El a confirmat că serviciile croate au raportat 12 decese.

    „Reprezentanți ai ambasadei noastre se deplasează la locul accidentului. Vicepremierul croat și ministrul croat de interne merg și ei”, a declarat Jasina.

    Sursa: antena3.ro

  • ACCIDENT teribil în Bulgaria cu un autocar romanesc. Sunt mai mulți morți și răniți

    CARTELLO ULTIMA ORA

    Trei oameni şi-au pierdut viaţa vineri noaptea într-un accident în care a fost implicat un autocar românesc lângă Veliko Tîrnovo, în Bulgaria, transmite sâmbătă dpa. Naţionalitatea celor decedaţi nu a fost deocamdată precizată, notează Agerpres.

    Accidentul s-a soldat de asemenea cu nouă răniţi, dintre care unul este în stare critică, a anunţat poliţia bulgară.

    Autocarul cu 25 de pasageri, se îndrepta spre România, venind de la Istanbul, scrie presa de la Sofia. Vehiculul s-a ciocnit cu un automobil înregistrat în Olanda, parcat pe marginea drumului. Pasagerii şi şoferul acestuia tocmai ieşiseră din maşină şi au supravieţuit.

    Sursa: stiripesurse.ro

  • A fost CARNAGIU: Parintii și cei trei copii, MORTI pe loc după ce s-au izbit de un TIR

    Gestul revoltător al unui paramedic SMURD aduce indignare

    A fost un adevărat carnagiu în Teleorman pe DE 70, șoseaua care leagă Alexandria de capitala României, după ce un autoturism s-a izbit violent cu un TIR.

    Accidentul s-a produs luni dimineață, între localitățile Văceni și Vitănești.

    În mașina distrusă se afla o familie din Zimnicea, soțul, care conducea autoturismul, soția acestuia, o femeie de 38 ani, și cei trei copii ai lor. Cel mai mic avea numai 4 ani.

    „În data de 25 iulie a.c., pe DN 6, între localitățile Văceni și Vitănești, a avut loc un accident rutier grav.
    La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 , din direcția de deplasare municipiul București către Alexandria, la km 72 ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus .
    În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani și 3 copii minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea.
    În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, anunță IPJ Teleorman.

    Sursa: ziaruldeiasi.ro

  • Accident TERIBIL. Sunt MORTI si RANITI după ce un tir a lovit o autoutilitară

    accident

    Două persoane au murit și alte două victime au ajuns la spital în urma unui accident produs sâmbătă în județul Bacău, anunță mediafax.

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune frontală pe DN 2 Adjud – Bacău, în zona localității Răcăciuni din județul Bacău.

    În urma impactului, două persoane au murit și alte două au fost transportate la spital. Soferul autoutilitarei avea doar 21 de ani.

    Circulația în zonă este oprită. Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cauza producerii accidentului.

    Sursa: stiripesurse.ro

Back to top button

Dacă ți-au plăcut articolele și dorești să ne susții, orice DONAȚIE este binevenită.

X