Tag Archives: accident suceava

TRAGEDIE in Romania. Trei tineri AU MURIT dupa un teribil accident FOTO

Accident grav în această dimineață în județul Suceava. Trei persoane au murit pe loc după ce s-au răsturnat cu mașina. Prima noapte după eliminarea restricțiilor legate de pandemia de Covid-19 a lăsat în urmă o tragedie pe un drum din județul Suceava. Trei tineri și-au pierdut viața în urma unui accident grav de circulație. În localitatea Poiana Stampei, autoturismul în care se aflau trei bărbați cu vârste de 23 și 30 de ani a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe un câmp. Victimele au rămas încarcerate. Forțe sporite de intervenție la fața locului Mai multe echipaje medicale, de pompieri, dar și poliția s-au deplasat imediat la fața locului pentru acordarea primului ajutor medical. ”Au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și un echipaj de prim ajutor au intervenit în sprijinul colegilor de la ISU Suceava”, se arată într-un comunicat de presă. Medicii au declarat decesul Medicii de pe ambulanțe au găsit victimele în stare de inconștiență. Imediat după ce au fost descarcerate din mormanul de fiare s-au început manevre de resuscitare. ”Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, cei trei bărbați în vârstă de 23, 30 si 30 de ani au fost declarați decedați la finalizarea aplicării protocolului de resuscitare”, a anunțat ISU Bistrița-Năsăsud. Polițiștii au deschis o anchetă Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în urma acestui accident grav. O anchetă penală a fost deschisă în acest caz și se continuă cercetările pentru a se vedea exact cum s-a produs incidentul. Rudele celor trei tineri se pregătesc acum de înmormântare. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Accident infiorator. Copil spulberat de autoturism, A MURIT la spital

Tragedie în județul Suceava, unde un copil de 12 ani a fost strivit de o mașină condusă de o tânără cu doar zece ani mai în vârstă decât el. Un copil în vârstă de 12 ani a murit la spital, în urma unui accident de circulație groaznic. El a fost călcat de un autoturism, în vreme ce s-a angajat în traversarea unei străzi, în orașul Siret, județul Suceava. La volanul mașinii se afla o tânără de doar 22 de ani, originară dintr-o comună din județul Botoșani. Accidentul s-a petrecut marți, 20 aprilie, în jurul orei 16.00. Din primele informații a reieșit faptul că victima, copilul în vârstă de 12 ani a încercat să traverseze strada în grabă. Conform presei locale, acesta s-a angajat în traversare pe la o trecere de pietoni sau prin imediata apropiere a acesteia. Minorul era originar din municipiul Suceava și se afla în vizită în orașul Siret. A observat prea târziu că spre el se îndrepta un autoturism, înmatriculat în județul Botoșani, condus de o tânără șoferiță. Martorii, citați de Monitorul de Suceava, au relatat că băiatul de 12 ani a fost spulberat la propriu, de autoturism. Acesta a fost călcat pur și simplu, de autoturism, inclusiv pe cap. Copilul nu a mai putut fi salvat La fața locului au fost solicitați polițiștii serviciului rutier, dar și un echipaj SMURD care să acorde primul ajutor victimei. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a precizat că paramedicii ajunși la locul accidentului au făcut manevrele de resuscitare și au reușit să-l scoată readucă în simțiri. Apoi, copilul a fost transportat de urgență la spital, pentru îngrijiri de specialitate. Din păcate, pe drum, minorul, care suferise traumatisme foarte grave, a intrat din nou în stop cardio-respirator. Paramedicii au reluat manevrele de resuscitare, încercând să-l readucă la viață, …

Citeste tot articolul

Accident TERIBIL Două femei AU MURIT după ce doua masini s-au tamponat. Sunt și 4 răniți

Un accident rutier soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru a avut loc joi pe drumul naţional DN 29A, la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit oficialului IPJ, accidentul s-a produs ca urmare a faptului că şoferul unui autoturism nu s-a asigurat în momentul efectuării unu viraj la stânga, maşina acestuia fiind lovită violent de un alt autoturism. Persoanele decedate sunt două femei, una de 54 de ani, iar cealaltă de 21 de ani, care se aflau în autoturismul care a efectuat manevra neregulamentară. De asemenea, au fost rănite alte două persoane din maşina care a efectuat virajul la stânga, dar şi şoferul şi pasagerul din maşina care circula regulamentar. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu, susţine că la faţa locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi Botoşani cu o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare, ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD şi ambulanta SMURD, dar şi două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Plan ROSU. Accident extrem de GRAV cu un microbuz plin cu pasageri. Sunt MORTI si RANITI

Accident extrem de grav, la Suceava, în această dimineață. Doi oameni au murit, după ce un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș. Echipajele de salvare au ajuns de urgență la fața locului, însă două dintre victime nu au mai putut fi salvate. A fost activat planul roșu de acțiune. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

TRAGEDIE IN ROMANIA. S-a IZBIT cu 140 de kilometri pe oră de Zidul Morţii, FARA SA PUNA FRANA. IMAGINI SOCANTE

Zidul Morţii din Suceava a mai luat o viaţă. Un tânăr de 28 de ani s-a izbit aseară cu maşina de pilonul de beton ridicat la intrarea în oraş. Proiectul controversat care a scos oamenii în stradă a ucis până acum cinci persoane. E o construcţie care nu respectă nicio normă de securitate rutieră, au avertizat degeaba ani la rând autorităţile locale şi specialiştii. Maşina care s-a izbit cu 140 de kilometri pe oră de construcţia de beton din mijlocul şoselei s-a făcut praf. Zidul Morţii, aşa cum l-au numit oamenii din cauza vieţilor pe care le-a luat, susţine centura oraşului Suceava, şi e ridicat fix în mijlocul Drumului Naţional 17. ”Nu am văzut aşa ceva în toată Europa!E drum european şi e pus zid. Şi se termină drumul, exact aşa au făcut ăştia aici!”, spune un localnic. Vineri seară, Alex, tânărul de 28 de ani a murit pe loc în maşina dezintegrată în impact. Surse din anchetă susţin că nu ar fi frânat deloc. În fiecare an, zidul adună pe cărămizile lui numele celor care mor. Crucile şi coroanele de flori sunt semne ale tragediilor. În 2012, doi adulţi şi un copil au pierit după ce camionul în care se aflau s-a izbit de pilonul nesemnalizat. Doi ani mai târziu, un tânăr de 21 de ani a sfârşit la fel. RODICA SANDU, soția unei victime: Barbatul meu nu a fost nici băut, nici cu viteză şi totusi au murit trei oameni, trei suflete. Oare a cui să fie vina- a oamenilor care mor sau a zidului care e pus aici? În 2014, oamenii au ieşit în stradă, într-un marş al revoltei. ”Inteleg mostenirea lui Stefan cel Mare pana la un punct, dar sa ne apucam sa facem cetati pe mijlocul drumului mi se pare demenţă”, spune un localnic. VASILE …

Citeste tot articolul

Ultima fotografie postată de Gabi, tânăra de 20 ani din Suceava ucisă de un prieten care s-a urcat drogat la volanul unui bolid de lux

Aceasta este ultima fotografie postată de Gabi Rîpan, tânăra de 20 ani, ucisă de un prieten drogat, care conducea o maşină de lux, în urma unui cumplit accident petrecut duminică noapte, la Florești, Cluj. Tânăra, studentă la Management la Universitatea Babeş-Bolyai, pare că se pregătea pentru o noapte de distracție. Ea a postat pe contul de Instagram o fotografie, cu doar câteva ore înainte să moară în cumplitul accident de la Florești, Cluj. Duminică noapte, în jurul orei 03.00, Gabi se afla într-un autoturism marca Mercedes, care îi aparţinea, dar care era condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Floreşti. Cei doi se aflau pe drumul dintre Gilău şi Cluj-Napoca, iar la un moment dat, şoferul a intrat într-o depăşire şi a pierdut controlul volanului, după ce maşina a derapat. Din cauza vitezei excesive, autoturismul de lux a lovit un stâlp de metal de pe marginea drumului, iar impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a rupt în două. În urma accidentului, Gabi, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, a murit, în timp ce şoferul a fost grav rănit şi a ajuns la spital. Potrivit poliţiştilor, tânărul se afla sub influenţa drogurilor în momentul în care a produs tragedia de la Cluj.

Citeste tot articolul

Mesaj cutremurator al purtatorului de cuvant al IPJ Suceava dupa tragedia rutiera in care au murit 5 tineri

Tu stii ce face si pe unde mai este copilul tau?’, ne intreaba Ionut Epureanu Mesaj cutremurator al purtatorului de cuvant al IPJ Suceava, Ionut Epureanu, dupa tragedia de miercuri cand 5 tineri au murit intr-un cumplit accident, la Ilisesti. Prezent de la primele ore ale diminetii la fata locului, Ionut Epureanu a putut vedea, alaturi de colegii sai care faceau cercetarile la fata locului, tragedia la adevarata sa intensitate. Purtatorul de cuvant al IPJ, la randul sau parinte, ne intreaba la modul cel mai serios ‘Tu stii ce face si pe unde mai este copilul tau?’. Dupa intrebare vin si explicatiile: ‘Imi place sa promovez pozitivismul si performanta, sa stimulez tot ceea ce inseamna dezvoltare. Uneori, insa, cand tragismul unor situatii depaseste orice imaginatie nu poti sa nu iti indoliezi sufletul, sa taci si sa te rogi pentru suflete de adolescenti si tineri care se ridica la cer prea devreme. Suceava este azi in doliu. 5 tineri cu varste cuprinse intre 16 si 26 de ani (dintre care 3 minori) au plecat astazi dintre noi in urma unui tragic accident rutier. Am fost acolo oripilat de imaginile de cosmar alaturi de peste 20 de colegi, politisti si pompieri. Cel mai greu a fost sa dam vestile tragice familiilor acestor copii. Din pacate socul a fost cu atat mai mare pentru rude si parinti in conditiile in care acestia nu aveau nicio informatie despre activitatile celor disparuti prematur in aceasta dimineata. De maine vom cauta vinovati, ne vom intreba ce fac autoritatile, daca e cineva raspunzator pentru aceste tragedii. Pana atunci hai sa ne adunam la o masa de familie sa mai discutam despre bucurii si suparari, sa vedem ce mai fac copiii nostri, daca au probleme care vor sa ni le impartaseasca. Sa nu ne bucuram ca ai nostri …

Citeste tot articolul

TRAGEDIE în această dimineaţă! Cinci oameni AU ARS DE VII într-un accident groaznic. Una dintre maşini a luat foc! (IMAGINI ŞOCANTE)

Accident teribil la ora 3:00, în această dimineaţă, pe DN17, în localitatea Ilisesti, judeţul Suceava. Cinci persoane au ars de vii, după un accident groaznic în care au fost implicate două autoturisme şi un camion. În urma impactului, una dintre maşini a luat, toţi cei cinci pasageri ai acesteia sfârşind carbonizaţi. O altă persoană a ajuns la spital, iar alte două au refuzat transportul la o unitate medicală. Din primele verificări ale poliţiştilor ajunşi la faţa locului, s-a stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din oraşul Gura Humorului, care circula pe direcţia Suceava – Gura Humorului, într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi a lovit frontal o autoutilitară care circula din sens opus, ulterior ricoşând într-un alt autovehicul care circula în spatele camionetei. În urma impactului, maşina condusă de tânărul de 26 de ani a luart foc, toate cele cinci persoane aflate în autoturism decedând.

Citeste tot articolul