Un avion al companiei Fly Dubai cu 189 de pasageri la bord, majoritatea români, a decolat de două ori și a revenit pe aeroportul Otopeni din cauza unor probleme ale aeronavei.
Un pasager a povestit miercuri la Antena 3 că toți călătorii, inclusiv angajații firmei aeriene, au trecut prin clipe de coșmar.
Prima oară, avionul a aterizat după 20 de minute de la decolare, a doua oară s-a întors din zbor după o oră.
„După ce am aterizat a doua oară, angajații plângeau mai rău ca noi, călătorii”, a relatat pasagerul.
El a zis că oamenii sunt și acum blocați pe aeroport, că peste 50 de pasageri au renunțat să mai facă zborul și cei rămași caută o soluție să ajungă totuși în vacanța programată.
‘Prima oară te întorci, a doua oară de întorci, a treia oara s-ar putea să nu te mai întorci’, a zis el.
Bărbatul a spus că în avion se simțea miros puternic de kerosen, combustibilul folosit de aeronave și că panica a cuprins inclusiv personalul aflat în avion.