Tag Archives: accident dn1

Tragedia momentului in Romania. A murit la 20 de ani intr-un cumplit accident

Un tânăr în vârstă de 20 ani a murit, în această dimineaţă, într-un Fiat strivit de un TIR, după un teribil accident produs în afara localităţii Dumbrava din Cluj. Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident produs în această dimineață pe DN1, în județul Cluj. Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc pe DN1, în afara localității Dumbrava. Din primele informații, șoferul unei mașini, un tânăr de 20 de ani din comuna Mănăstireni, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi întrat în parapeții din dreapta, iar mașina a fost proiectată intr-un TIR care se deplasa pe sensul opus. “Intervin la fața locului o autospecială și un echipaj SMURD, care sunt suplimentate de încă o ambulanță SAJ. Au fost găsite un autocamion și un autoturism avariate și un tânăr fără semnale vitale, pentru care au fost începute manevrele de resuscitare. Intervenția este în dinamică”, au spus pompierii. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, tânărul de 20 de ani a murit în urma impactului, iar șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, notează Mediafax. Traficul în zona în care a avut loc accidentul se desfășoară alternativ. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

Breaking news. Accident INFIORATOR: 2 MORTI și 2 RANITI GRAV

Doi oameni au murit și doi au fost răniți grav, vineri, pe DN 1, în zona localității Băicoi, din Prahova, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate. Potrivit Poliției Prahova, accidentul de pe DN 1, din zona Băicoi , s-a produs pe sensul de mers Brașov către Ploiești. Mașina în care se aflau patru persoane a părăsit drumul și a intrat într-un stâlp electric. Două dintre victime au murit, iar alte două persoane au fost duse la spital, rănite grav. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

ACCIDENT CUMPLIT pe DN1. Zece persoane implicate, un om A MURIT

Un grav accident rutier s-a produs vineri după-amiază în judeţul Prahova. O persoană a murit după ce 3 mașini s-au ciocnit. Alte două au ajuns la spital, informează Mediafax. Conform ISU Prahova, accidentul rutier s-a produs pe DN1, în localitatea Cornu. La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere și 2 ambulanțe, din care una de terapie intensivă. Au fost implicate 3 mașini cu 8 adulți și 2 copii. La spital au ajuns 2 femei de 49 și 69 de ani, iar un bărbat de 52 de ani a murit. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

ULTIMA ORĂ Accident CUMPLIT pe DN1: Două persoane au murit

Un bărbat, în vârstă de 68 ani, care conducea un autoturism pe DN1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 209 + 300 m (ieșire din localitatea Perșani către municipiul Codlea) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a lovit partea din spate a unui autocamion, anunță MEDIAFAX. Au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului și pasagerul, o femeie, în vârstă de 68 ani. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul celor două persoane. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul este blocat.

Citeste tot articolul

S-a întâmplat iar: Ursoaică UCISA de o maşină, duminică seara, pe DN1

O ursoaică a murit, duminică seara, lovită de o mașină, pe DN 1, în zona localității Bradu, din județul Sibiu. O echipă a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor (AJVP) Sibiu este așteptată să ridice cadavrul animalului de pe carosabil, potrivit Poliției Sibiu, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat că o ursoaică a fost lovită mortal de un autoturism pe DN1, pe drumul dintre Hula Bradului spre Bradu, pe DN 1, drumul care leagă județele Sibiu și Brașov. „Autoturismul prezintă daune materiale, nu sunt persoane rănite. AJVP Sibiu trebuie să sosească la fața locului pentru a ridica ursul”, a spus Lazăr. În zona producerii accidentului, traficul se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri. Incidentul s-a produs la o zi după ce un alt urs a fost lovit de o maşină în Hargita. Ursul, care a fost lovit de o mașină sâmbătă, în jurul orei 18.00 și a fost lăsat să agonizeze aproape o zi pe drum, în Harghita, a fost împușcat de vânători. Potrivit autorităților, animalul a fost ridicat de pe carosabil duminică, după 18 ore de la producerea accidentului. Din cauza intervenției defectuoase, ministrul de Interne Marcel Vela a decis să demareze procedura de demitere a prefectului din Harghita. În acest caz a fost deschis și un dosar penal pentru a se stabili dacă cineva se face vinovat de o infracțiune.

Citeste tot articolul

Accident VIOLENT pe DN1: O mașină și un TIR s-au lovit frontal. Care este STAREA VICTIMELOR

Două persoane au fost rănite grav, în urma unui accident produs vineri dimineața pe DN1, în județul Cluj. Potrivit polițiștilor, în accident au fost implicate o mașină și un TIR, care s-au lovit frontal. Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul s-a produs vineri dimineața pe DN1, Cluj-Oradea, la kilometrul 588. „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Oradea – Cluj Napoca, la kilometrul 588+900 de metri, judeţul Cluj, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism şi un autotren. În urma impactului, două persoane au suferit leziuni grave, fiind în stare critică”, au anunțat reprezentanții Poliției. Potrivit acestora, traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. Accident GRAV pe DN1- A fost solicitat un elicopter SMURD

Circulaţia rutieră este blocată, marţi dimineaţa, pe DN 1, în judeţul Braşov, în urma unui accident în care au fost implicate o autoutilitară şi un autocamion, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit sursei citate, în localitatea Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov, şoferul unei autoutilitare a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv cei doi conducători auto, la faţa locului aterizând şi un elicopter SMURD pentru preluarea acestora. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.

Citeste tot articolul

ACCIDENT TERIBIL in Sambata Mare. AU MURIT DOI COPII, mama lor este in STARE GRAVA

Tragedie în Sâmbăta Mare. Doi copii au murit, iar mama lor a fost rănită grav într-un accident, pe Drumul Național 1, la ieșire din Huedin. Două mașini s-au izbit violent după ce una dintre ele, cu volan pe dreapta, a intrat pe contrasens. În autoturismul care circula regulamentar se aflau doi copii. Unul de cinci ani și o fetiță de doar câteva luni. Ambii și-au pierdut viața pe loc. Mama copiilor, care se afla la volan, a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate din mașină. Ea a fost preluată de un echipaj SMURD și trensportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Cluj Napoca. Tatăl copiilor a fost ușor rănit. Șoferul mașinii cu volan pe dreapta, cel care a provocat accidentul, a scăpat fără nicio zgârietură.

Citeste tot articolul

ACCIDENT GRAV CU DOI MORTI PE DN1. TRAFICUL ESTE RESTRICTIONAT

Duminică, un accident rutier soldat cu doi morţi şi o persoană rănită grav a avut loc pe DN 1 la Băneşti, în zona Bisericii Călătorului, fiind implicate trei autovehicule, a informat IPJ Prahova. Conform sursei citate, se pare că o autoutilitară, în timp ce se deplasa pe sensul către Ploieşti (Prahova), a intrat în coliziune cu două autoturisme oprite parţial pe partea carosabilă. Traficul a fost deviat pe un drum la dreapta din DN 1 către Floreşti, deoarece în zonă sunt montaţi separatori de sens şi nu se poate dirija circulaţia pe o bandă a sensului opus. Amintim că sâmbătă pe DN1, în în localitatea clujeană Căpușu, a avut loc un accident extrem de grav în urma căruia 11 persoane au fost rănite. „În urma accidentului rutier au rezultat 10 victime. La ora 16.30 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Intervin două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi o autospecială pentru transportul victimelor multiple”, informează ISU Cluj. Autoritățile au intervenit cu două autospeciale complexe de descarcerare, două ambulanțe SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul forţelor din teren, au fost trimise şi patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj. La faţa locului este aşteptat un elicopter al SMURD Mureş.

Citeste tot articolul

ACCIDENT TERIBIL. Sunt doi morți și un rănit, după ce două mașini s-au făcut praf pe DN1: Circulația e BLOCATĂ

Două persoane au murit și alta a fost rănită joi, după o coliziune frontală între două mașini, pe DN1, la ieșire din Sebeș spre Sibiu, în satul Răhău din județul Alba. Drumul este blocat pe ambele sensuri. Potrivit IPJ Alba, este vorba despre o coliziune frontală între două autoturisme, în urma căreia două persoane au rămas încarcerate și au murit la scurt timp după impact, iar alta a fost rănită și a fost transportată la spital, scrie mediafax.ro. La locul accidentului au intervenit pompierii, cu autospeciale, descarcerare și ambulanțe SMURD. „Garda de intervenție Sebeș intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerare, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD C1 și o ambulanță SAJ la un accident rutier, în Răhău, cu 2 autoturisme implicate și 3 victime din care 2 erau inconștiente și încarcerate. După manevrele de resuscitare, ambele victime au fost declarate decedate. A treia persoană rănită a fost transportată la spital”, a transmis Cătălin Kovacs, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Citeste tot articolul

ACCIDENT GRAV – O tigancă beată moarta a semănat teroare pe şosea! A mai facut circ la locul accidentului / VIDEO

Un accident grav, care se putea transforma într-un carnagiu a avut loc pe DN 1, în localitatea bihoreană Oșorhei. Aflată la volanul unui autoturism Audi, înmatriculat în Austria, o tiganca beată a intrat pe contrasens. După accident, tânăra a făcut circ, prefăcându-se că suflă în etilotest. Pe filmare se poate observa cum șoferii a trei autoturisme evită impactul în ultimul moment, ieșind în afara carosabilului. Venit din spate, șoferul unui autovehicul Dacia Duster nu a mai reușit însă să evite impactul. “Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier ca fiind o femeie de 36 de ani, din localitatea Florești, județul Cluj”, transmite IPJ Bihor. Polițiștii au încercat de mai multe ori să-i ia alcoolemia șoferiței, însă aceasta, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a evitat să sufle. „În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta prezenta o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează poliţiştii. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Citeste tot articolul