Tag Archives: accident calugareni

Plan roşu de intervenţie. Accident GRAV pe DN5 cu VICTIME

Un accident rutier grav, în care au fost implicate 10 persoane, a avut loc vineri dimineaţă, pe DN5, în localitatea Călugăreni din judeţul Giurgiu. Şapte persoane sunt rănite, dintre care trei încarcerate şi a fost activat Planul roșu de intervenție, după ce un autoturism s-a ciocnit cu dubiţă de la CNAIR. În autoutilitara de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere erau şapte persoane, iar în maşină, trei. „La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, autospeciala pentru transport personal și victime multiple și o autospecială de primă intervenție și comandă și 5 ambulanțe SAJ. De asemenea, a fost solicitat elicopterul SMURD”, potrivit ISU Giurgiu. Circulația se desfășoară îngreunat, pe una dintre cele patru benzi. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

ACCIDENT CUMPLIT: Aurel se întrecea cu un coleg în momentul în care a provocat tragedia de la Călugăreni

Tânărul care a murit, în această dimineaţă, în cumplitul accident de la Călugăreni, judeţul Giurgiu, se numeşte Aurică Dumitru şi avea numai 21 de ani. Aurel, aşa cum era cunoscut, se îndrepta către locul de muncă, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, în momentul în care s-a întâmplat nenorocirea. Potrivit unor prieteni ai tânărului, acesta se întrecea cu un coleg de muncă şi avea o viteză de peste 150 de km/h, cu toate că drumul era acoperit parţial cu gheaţă sau zăpadă. Totul s-a întâmplat pe DN 5, în zona localităţii Călugăreni. Aurel conducea cu peste 150 de km/h şi se întrecea cu un coleg de muncă. La un moment dat, maşina din faţa lui a încetinit brusc, moment în care tânărul de 21 de ani a tras de volan şi a ajuns pe contrasens. Nenorocirea a fost surprinsă de o cameră de supraveghere montată în zonă. Pe imagini se poate observa cum maşina condusă de Aurel intră pe contrasens, acolo unde se izbeşte violent de un autoturism marca Volkswagen Bora. În urma impactului, maşina lui Aurel s-a rupt în două, iar el a fost aruncat pe şosea. Tânărul de 21 de ani a murit pe loc, din cauza rănilor foarte grave suferite. În cealaltă maşină, un tânăr de 28 de ani a rămas încarcerat, fiind scos de pompieri şi transportat de urgenţă la spital. Potrivit prietenilor tânărului care a provocat accidentul, înainte de tragedie, acesta ar fi vorbit la telefon cu un prieten căruia i-ar fi spus: ‘Stai mă că mă întrec cu ăsta. Vreau să văd cât duce maşina lui’.

Citeste tot articolul