Tag Archives: 1 decembrie alba iulia

Cine i-a deschis calea lui Klaus Iohannis la parada militară de 1 Decembrie de la Alba și ce salariu are

Președintele României, Klaus Iohannis, a reușit să participe, sâmbătă, atât la parada militară organizată la București, cât și la cea care s-a desfășurat peste câteva ore la Alba Iulia. Mașina în care se afla șeful statului – un Mercedes al Serviciului de Pază și Protecție – și-a făcut apariția, la Alba, flancată de alte două autoturisme marca Audi, și ele aparținând SPP-ului. Înainte ca președintele Iohannis să-și facă apariția, o femeie misterioasă i-a deschis calea. Este vorba despre consilierul prezidențial Delia Dinu, din Departamentul Protocol. Bugetul.ro a verificat ultima declarație de avere completată de aceasta. Potrivit documentului, în 2017, Delia Dinu a avut un venit anual, grație postului pe care îl ocupă, de 145.285 de lei. Asta înseamnă că omul de protocol al șefului are un salariu lunar în valoare de 12.107 lei – aproximativ 2.600 de euro. Amintim că Delia Dinu are o vastă experiență, ea fiindu-i lăsată „moștenire” lui Klaus Iohannis de către fostul președinte Traian Băsescu.

Citeste tot articolul

Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală, HUIDUITI la Alba Iulia: „Nenorociţilor! Să vă fie ruşine, nulităţilor“

Premierul Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală şi-au început vizita la Alba Iulia, joi dimineaţă, unde, după ce au făcut o vizită la Monumentul Unirii, au fost huiduiţi de câţiva localnici, în drum spre Catedrala Reîntregirii. „Nenorociţilor, să vă fie ruşine!“ le au strigat protestatarii. Premierul şi delegaţia guvernamentală au vizitat Monumentul Unirii, finalizat recent, unde s-au fotografiat în grup. De acolo, s-au deplasat pe jos spre Catedrala Reîntregirii, iar pe drum, câţiva bărbaţi i-au huiduit pe politicieni şi au strigat: „Nenorociţilor, să vă fie ruşine, nulităţilor! Sunteţi nulităţi toţi!“. Premierul nu a întors capul spre cei care au strigat, iar delegaţia şi-a continuat drumul spre catedrală. La plecarea de la catedrală, un grup de aproximativ 20 de persoane a strigat către delegaţia guvernamentală: „Demisia, demisia“, având megafoane şi afişe cu diferite mesaje. Viorica Dăncilă mai participă la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, iar de la ora 10.30 se va desfăşura o şedinţă solemnă de Guvern, în Sala Unirii. La finalul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă va semna un acord între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, un acord între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii. Un grup de persoane au scandat împotriva delegaţiei guvernamentale.

Citeste tot articolul

Atenție! Ce iti INTERZICE JANDARMERIA sa faci de 1 decembrie

Comercializarea băuturilor alcoolice va fi interzisă de 1 Decembrie, în Alba Iulia, în proximitatea Parcului Unirii, în zona în care vor avea loc ceremoniile de Ziua Națională, potrivit unei dispoziții date de primarul Mircea Hava. „Se interzice în data de 1 Decembrie, între orele 8,00 şi 16,30, desfacerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, la o distanţă de 500 de metri faţă de Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia”, precizează articolul 1 al dispoziţiei date de edil. Măsura face ca reconstituirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulie să fie și mai autentică, dat fiindcă și acum 100 de ani autoritățile interziseseră consumul de băuturi spirtoase pe durata întregii zile. Dispoziția de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice va fi valabilă în intervalul orar 8.00 și 16.30, urmând să înceteze imediat după terminarea paradei militare. Aceasta a fost comunicată agenţilor economici din zona vizată, precum şi Poliţiei municipiului Alba Iulia, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Instituţiei Prefectului judeţul Alba, scrie b1.ro. La Alba Iulia, de de Ziua Naţională, sunt aşteptaţi să participe la ceremonii peste 100.000 de oameni.

Citeste tot articolul