Surse: Salariile bugetarilor se vor micșora, în contextul pandemiei de coronavirus


Mai multe surse politice spun că salariile bugetarilor se vor micșora, aflându-ne în contextul pandemiei de coronavirus.

Demnitarii care ocupă funcţii şi în companiile de stat vor resimţi şi mai puternic diminuarea veniturilor. Zilele acestea, reducerea salariilor bugetarilor e foarte discutată în rândul liberalilor.

„Trebuie găsită soluţia legislativă de a-i taxa mai ales pe aceia care deţin mai multe funcţii publice, pentru că sunt unii care primesc venituri din mai multe surse de la stat. De asemenea, clar trebuie să fie o măsură privind umblarea la salariu a celor din consiliile de administraţie sau cele de supraveghere de la marile companii. Pe la ROMATSA, Romgaz şi mai sunt câteva, membrii ajung să ia lejer peste 10.000 de lei, fără să aibă vreo activitate clară. Trebuie umblat şi la veniturile celor de aici. Nu mai zic de o companie ca Nuclearelectrica, unde sunt indemnizaţii şi de peste 20.000 de lei pe lună. În schimb, foarte multe companii au remuneraţii cu sume între 3.000 şi 10.000, iar acolo găsim şi angajaţi în alte zone bugetare”, au precizat surse pentru „Adevărul”.

Consilierul premierului, Tănas Stamule, are un salariul de aproape 10.000 de lei, dar și o indemnizație de la Loteria Româniă și una de la Iprochim S.A. La Loteria are un salariu brut de 7198 lei, iar la cealaltă firmă ia 2000 de lei.

Pe de altă parte, Daniela Nicolescu, secretar general al organizației de femei liberate, în funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei, are și ea un salariu mare! Ea ar fi plătită și de Consiliul de administrație al companiei de stat Conversmin SA, cu 2000 de lei.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu