“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

SURSE Diana Șoșoacă, mutare BOMBA. S-a aflat la ce partid pleaca

DianaSosoaca RzV

Diana Șoșoacă face o mutare bombă. O informație pe surse din interiorul partidului AUR indică faptul că aceasta și-a negociat puternic plecarea în alt partid. Informația vine pe fondul scandalului în care a fost implicată senatoarea AUR.

Diana Șoșoacă dă lovitura anului. Potrivit unor informații pe surse, senatoarea AUR s-ar duce în PSD. Ipoteza a fost lansată de siteul 4media.info.

Potrivit sursei citate, Diana Șoșoacă ar urma să se ducă la social-democrați. Asta, în condițiile în care era de așteptat ca ea să rămână senator independent.

“Dar se pare că nu este așa. Prin intermediul unor actuali și foști membri PSD, apropiați de ai lui Marcel Ciolacu, printre care și Ninel Peia, senatoarea și-a negociat dinainte de excludere poziția în PSD. Ca urmare a acestui lucru Diana Șoșoacă va păstra poziția de președinte a comisie pe care o deține la acest moment în parlamentul României. De altfel mai mulți parlamentari AUR s-au plâns că Diana Șoșoacă introducea la grup persoane afiliate PSD și nu respecta disciplina de partid.

Vă reamintim că Diana Șoșoacă a fost consiliera lui Adrian Năstase când acesta conducea guvernul României”, susține sursa citată.

Diana Șoșoacă, detalii chiar din interior
Trebuie subliniat că informația ar veni chiar din interiorul AUR. Asta pentru că site-ul 4media.info este un site deținut de firma Unirea 1918 Media S.R.L. Unul dintre poprietarii acestei firme este, conform surselor Capital, nimeni altul decât Marius Dorin Lulea. El este unul dintre liderii AUR. Mai exact, Lulea apare pe site-ul formațiunii politice ca fiind Președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul partidului AUR.

Diana Șoșoacă s-a referit recent la Dorin Lulea ca fiind președintele în acte al AUR, însă acesta a negat.

„Domnul Lulea este actual președinte AUR în acte. La acest moment în actele partidului nu apar în conducere nici George Simion, nici Claudiu Târziu, ci domnul Marius Lulea, un domn cu foarte multe afaceri imobiliare”, a declarat Diana Iovanovici Șoșoacă pentru Europa Liberă.

Amintim că Șoșoacă are mari probleme în AUR. Senatoarea a pierdut sprijinul politic. Ea a fost acuzată că a avut un comportament prin care a adus atingere imaginii partidului. Scandalul a continuat și chiar a luat amploare.

Cei de la AUR au anunțat oficial, miercuri seară, excluderea din partid a deputatului Mihai Lasca și retragerea sprijinului politic acordat senatoarei Șoșoacă. În cadrul ședinței Biroului Național de Conducere al AUR, a fost inclusă și analizarea cazurilor mai multor parlamentari aleși pe lista AUR. Era vorba de cei al căror comportament a adus atingere intereselor și imaginii partidului.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.