SURSE DGA a intrat in Brigada Rutieră! Rețineri pentru luare de MITA și primire de foloase necuvenite!

Informații de ultimă oră intrate în posesia Bugetul.ro! Surse ale Bugetul.ro din cadrul Ministerului de Interne ne-au dezvăluit că, în această săptămână, a avut loc o acțiune de impact a lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA).

Mai mulți agenți din cadrul Brigăzii Rutiere București au fost audiați zilele trecute, iar trei dintre aceștia ar fi fost reținuți pentru 24 de ore, spun sursele Bugetul.ro.

Ei ar fi acuzați de luare de mită și primirea de foloase necuvenite. Mai mult, conform informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, agenții și-ar fi recunoscut faptele.

Ca atare, aceștia ar fi fost plasați sub control judiciar. Facem precizarea că Bugetul.ro a solicitat un punct de vedere de la Biroul de Presă al Brigăzii Rutiere, însă nu am primit niciun răspuns. Îndată ce îl vom avea, îl vom face public.

„Au recunoscut faptele și au fost puși sub control judiciar”
„Zilele trecute au fost rețineri ale DGA la Brigada Rutieră. Miercuri au fost reținuți pentru 24 de ore trei agenți, fiind acuzați de luare de mită și primire de foloase necuvenite.

Au recunoscut faptele și nu au fost emise mandate de arestare preventivă. Au fost puși sub control judiciar”, au declarat surse ale Bugetul.ro.

Sursa: bugetul.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *