STUDIU RECENT. Adevarul BOMBA despre Pfizer. Cei care au facut RAPELUL trebuie sa stie

Un nou studiu britanic arată că persoanele care au primit cea de-a doua doză de vaccin de la Pfizer după 12 săptămâni, au o imunitate ridicată față de cei care au primit doza după trei săptămâni.

Studiu: Întârzierea administrării rapelului Pfizer crește imunitatea la COVID
Studiul condus de către Universitatea din Birmingham, în colaborare cu Sănătatea Publică din Anglia, arată că numărul anticorpilor a crescut de cel puțin trei ori la cei care au primit rapelul Pfizer după 12 săptămâni, față de cei care au primit același vaccin după 3 săptămâni.

Majoritatea oamenilor care s-au vaccinat cu ambele doze vor fi protejați împotriva coronavirusului, indiferent când li s-a administrat cea de-a doua doză. Totuși, cei care au primit rapelul după 12 săptămâni vor avea o perioadă mai lungă de imunitate datorită cantității mai mari de anticorpi.

Dr. Helen Parry, unul dintre autorii seniori ai studiului, spune că persoanele în vârstă au avut parte de o creștere a anticorpilor după ce rapelul a fost administrată cu o întârziere de 11-12 săptămâni.

Citiți și:  Vestea momentului pentru cei care s-au vaccinat! Doctorul Fauci a dat VERDICTUL

Marea Britanie a decis prelungirea timpului până la administrarea celei de-a doua doze
Amintim că în prima săptămână a programului de vaccinare din Marea Britanie, autoritățile au luat decizia de a prelungi perioada de administrare celei de-a doua doze pentru ca bătrânii și persoanele vulnerabile să poată fi vaccinate mai repede.

Atunci, decizia a fost considerată controversată având în vedere că atât Pfizer/BioNTech, cât și Oxford/AstraZeneca, declarau că, pe baza testelor clinice, rapelul trebuie administrat la o distanță de 3-4 săptămâni.

În luna februarie a acestui an, cercetătorii de la Oxford au descoperit că numărul anticorpilor este de două ori mai mare la cei care au primit doza II după 12 săptămâni.

Celulele T aveau un răspuns slab
În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat probe de sânge de la 175 de persoane cu vârsta peste 80 de ani după ce s-au vaccinat pentru prima oară și după ce au primit cea de-a doua doză a vaccinului. Din numărul total de participanți, 99 au primit cea de-a doua doză de vaccin după 3 săptămâni, în timp ce restul au așteptat 12 săptămâni. După administrarea rapelului, toți participanții aveau anticorpi pentru a combate proteina spike, însă nivelul de anticorpi în cazul celor care au așteptat 12 săptămâni este mai mare.

Citiți și:  Studiu The Lancet | Cu cât scad șansele de a lua Covid, în funcție de vaccin

Aceștia au descoperit că reacțiile la celulele T au fost mai slabe când rapelul a fost întârziat. Totuși, reacțiile s-au stabilizat când oamenii au fost testați după cel puțin trei luni de la primul vaccin, notează The Guardian.

Dr. Gayatri Amirthalingam, consultant epidemiologist la Sănătatea Publică din Anglia, a mai spus că studiul demonstrează că decizia luată de către autoritățile din Marea Britanie a fost una bună.

În urma studiului, Sănătatea Publică din Anglia informează că programul național de vaccinare a salvat de la moarte 11,700 britanici, de peste 60 de ani, până la finalul lunii aprilie 2021. În plus, vaccinarea a salvat de la spitalizare un număr de 33 de mii de britanici cu vârsta de peste 65 de ani, în aceeași perioadă.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU