STUDIU: Ipoteza SOCANTA a medicilor francezi: Ce legatura ar exista intre SARS-Cov2 si NICOTINA


Medicii francezi de la Assistance publique – Hôpitaux de Paris (AP-HP) au lansat ipoteza controversată că fumătorii ar fi mai puțin expuși la complicațiile Covid-19.

Această idee se bazează pe rezultatele unui studiu care arată că puțini fumători au fost internați din cauza infecției. Astfel, AP-HP a constatat că dintre 11.000 de pacienți internați cu Covid-19 la începutul lunii aprilie, numai 8,5 dintre ei erau fumători.

O proporție uimitor de mică, dat fiind numărul mare de fumători din Franța (25,4 la sută din populație), scrie Le Point.

Pe de altă parte, doctorul Makoto Miyara și profesorul Zahir Amoura de la spitalul Pitié-Salpêtrière se pregătesc să publice un studiu în care au avut ca eșantion 343 de bolnavi spitalizați și 139 de persoane cu forme mai puțin severe.

Rezultatele, din nou greu de crezut: dintre persoanele spitalizate, cu vârsta medie de 65 de ani, numai 4,4 la sută erau fumători zilnici. Iar dintre pacienții tratați în ambulatoriu, a căror vârstă medie a fost de 44 de ani, numai 5,3 la sută erau fumători.

Dr. Zahir Amoura susține că sunt cu aproape 80 la sută mai puțini fumători în rândul celor care se îmbolnăvesc de Covid-19 decât în rândul populației generale de același sex și de aceeași vârstă.

Cât de pertinente sunt aceste observații, medicii de la AP-HP promit să ne lămurească cu un nou studiu. E, însă, greu de crezut să declarațiile făcute deja nu au fost bine documentate, dat fiind renumele acestei instituții.

AP-HP (care reunește instituții medicale publice din Paris și din împrejurimi ) este o structură de tip universitar care asigură pregătirea cadrelor medicale și tratarea pacienților în 52 de ramuri ale medicinei. Are peste 90.000 de angajați, între care 15.800 de medici, și administrează 44 de spitale, scrie Digi 24.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

2.881 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile