“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

„Strategia porcului spinos“ în faţa „dragonului“ chinezesc

220802192015 china taiwan vpx exlarge 169

Pentru a face faţă ameninţării vecinului gigant, „Taiwanul a adoptat o metodă de apărare cunoscută sub denumirea de strategia porcului spinos, care are ca scop să facă invazia foarte dificilă şi costisitoare pentru inamic.”

Taiwan a făcut stocuri mari de arme şi muniţie antiaeriană, antitanc şi antinavale. Acestea includ vehicule aeriene fără pilot şi muniţie ieftină, precum rachetele mobile de croazieră pentru apărarea de coastă. Acestea au capacitatea de a distruge navele scumpe şi echipamentele navale ale Chinei. Ambarcaţiunile de atac rapid şi bărcile de asalt cu rachete în miniatură sunt alte echipamente relativ ieftine, dar extrem de eficiente. Ele pot fi dispersate printre bărcile de pescuit prin porturile din Taiwan.

Minele maritime şi navele rapide de minare ar putea complica, de asemenea, operaţiunile de debarcare ale oricărei marine invadatoare. Pentru a prelua rapid insula, armata din China ar trebui să transporte mulţi soldaţi şi cantităţi mari de provizii – vehicule blindate, arme, muniţie, alimente, provizii medicale şi combustibil – peste strâmtoare.

Acest lucru este posibil doar pe mare, deoarece transporturile aeriene şi flotele de avioane au o capacitate limitată.

China a lansat, joi, exerciţii militare cu muniţie reală în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă pe care Beijingul o consideră teritoriu chinez, relatează Reuters. Armata chineză a lansat mai multe rachete balistice Dongfeng în apele din jurul coastelor de nord-est şi sud-vest ale Taiwanului.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a activat sistemele de apărare ca răspuns. Două dintre zonele exerciţiilor chineze se află la doar 9 mile nautice (16,7 kilometri) de porturile taiwaneze Keelung şi Kaohsiung.

Zboruri anulate pe aeroportul Taoyuan din Taiwan

Aeroportul Internaţional Taoyuan din Taiwan a anunţat că mai mult de 50 de zboruri internaţionale au fost anulate joi din cauza exerciţiilor cu muniţie de război ale Chinei, potrivit BBC. Au fost anulate 26 de zboruri cu sosire către Taiwan şi 25 de zboruri cu plecare de pe aeroportul Taoyuan.

De asemenea, Korean Air a anulat zborurile din Incheon către Taiwan vineri şi sâmbătă, în timp ce Asiana Airlines şi-a anulat zborul direct către Taiwan vineri şi va monitoriza situaţia, a informat joi presa sud-coreeană. Mai multe avioane ale forţelor aeriene chineze au traversat pentru scurt timp linia mediană de mai multe ori, joi dimineaţă, forţând Taiwanul să ridice avioane de la sol şi să desfăşoare sisteme de rachete.

Ministerul apărării din Taiwan a informat joi că aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat miercuri noaptea deasupra zonei insulelor sale Kinmen şi că a tras rachete de semnalizare pentru a le alunga, transmite Reuters. În acelşi timp, aproximativ 10 nave ale marinei chineze au trecut pentru scurt timp de linia mediană înainte de a fi „alungate” de ambarcaţiunile marinei taiwaneze.

Oficialii taiwanezi au spus că exerciţiile încalcă reglementările Naţiunilor Unite, invadează spaţiul teritorial al Taiwanului şi reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă.

China efectuează exerciţii pe cele mai aglomerate căi navigabile internaţionale şi rute aeriene şi acesta este ”un comportament iresponsabil, ilegitim”, a precizat Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan. De asemenea, purtătorul de cuvânt al cabinetului din Taiwan, exprimând condamnarea serioasă a exerciţiilor, a declarat, că site-urile web ale Ministerului Apărării, Ministerului de Externe şi biroului prezidenţial au fost atacate de hackeri.

Sursa: adevarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.