“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Strategia NATO se reconfigureaza. Lovitura SOC pentru Ucraina chiar din partea vecinilor

62184224

Ungaria nu va sprijini Ucraina în conflictul cu Rusia, atâta timp cât autoritățile de la Kiev continuă să priveze minoritatea maghiară de drepturile, a declarat ministrul de externe al Ungariei, Szijjártó Péter.

Szijjártó a explicat că Budapesta are o relaţie de „respect reciproc” cu Moscova.

Ungurii supărați pe ucrainieni și fani Moscova
„Dacă ucrainenii nu renunţă la aceste politici, posibilităţile guvernului ungar de a sprijini Ucraina, inclusiv în actualul conflict, sunt puternic limitate”, a spus şeful diplomaţiei ungare într-o declaraţie acordată cotidianului Magyarnemzet, citată de agenția EFE.

Etnicii maghiari din Ucraina trăiesc „în privare de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică”, iar „acest lucru este inacceptabil”, a spus Szijjártó Péter.

La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurate la începutul lunii, el calificase de asemenea „inacceptabil” faptul că guvernul de la Kiev foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia.

Cât despre relaţiile Ungariei cu Rusia, în actualul context al tensiunilor militare de la frontiera ruso-ucraineană şi al ameninţărilor SUA şi Uniunii Europene cu sancţiuni împotriva Moscovei în cazul unui atac asupra Ucrainei, Szijjártó Péter a menţionat în declaraţia pentru Magyarnemzet că „interesul ungarilor constă în relaţii pragmatice şi bazate pe respect reciproc cu Rusia”, adăugând că „dialogul nu are alternativă”.

Întâlnire între Orban și Putin
Premierul ungar Viktor Orban are programată pentru 1 februarie o întrevedere la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin. Opoziţia ungară i-a cerut să-şi anuleze această vizită, considerând-o dăunătoare intereselor naţionale ale Ungariei în situaţia actuală, relatează Agerpres.

Președintele rus și premierul ungar s-au întâlnit ultima dată la Budapesta în 2019.

Opoziţia de la Budapesta i-a cerut lui Orban să-şi anuleze această vizită, considerând-o dăunătoare intereselor naţionale ale Ungariei în situaţia actuală. Este neclar ce măsuri ar putea lua Ungaria, membră a NATO și UE, pentru a se delimita de susținerea pe care acestea o arată Ucrainei în conflictul cu Rusia.

Aceste declarații sunt făcute la doar o zi după ce președintele Croației, Zoran Milanović, a spus că țara sa își va retrage trupele din forțele NATO desfășurate în estul Europei, dacă va exista o escaladare a conflictului cu Rusia pe tema Ucrainei.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.