Bataia pe ciolan la cote MAXIME. Stenograme explozive din ședința PNL: PSD și UDMR vor guvern minoritar. „„Nu pot să stau în genunchi”

Ședința de vineri, 19 noiembrie, de la Parlament s-a oprit. E bătaie pe funcții importante și bani. Surse politice au transmis că generalul Nicolae Ciucă a dat social-democraților toate ministerele importante pe care aceștia le-au solicitat, fără să opună nicio rezistență. Subiectul a condus la izbucnirea unor majore tensiuni în alianța PNL-PSD-UDMR. Ultimele două partide au pus la cale o nouă tactică pentru a-i scoate din joc pe liberali.

Dacian Cioloș reacționează după scandalul din Parlament
UPDATE 7: În timp ce membrii PNL se ceartă pe deciziile care trebuie luate astfel încât să rămână pe o „poziție de forță”, vine și reacția președintelui USR, Dacian Cioloș, care acuză liberalii că au devenit „ a cincea roată la căruța PSD, care va fura tot ce prinde”.

„PNL a reușit să arunce copilul și să păstreze copaia. Dintr-un partid care conducea o coaliție guvernamentală a devenit a cincea roată la căruța PSD. Primele măsuri anunțate sunt parte a programului populist al PSD, așa cum era și de așteptat, la pachet cu o intensificare a criticii PNRR. E transparent ce se petrece. Imediat instalat, PSD o să înceapă să fure tot ce se poate fura și să conteste PNRR, astfel încât atunci când vor fi prinși și penalizați să invoce imaginarele probleme ale programului, nu furtul propriu-zis.

„Nu e prea târziu să le cerem să salveze ce se mai poate”
Cred că nu e prea târziu să le cerem politicienilor responsabili din PNL să ia atitudine și să salveze ce se mai poate salva. Rotativă sau nu, guvernarea cu PSD va însemna irosirea speranței de modernizare a țării și o permanentă cursă de măsuri populiste luate pentru a se câștiga iluzorii puncte electorale.

Deși PNL trebuie să își definească singur relația cu propriii alegători și susținători, trebuie spus că perspectiva revitalizării PSD care se vede cu guvernarea în brațe este terifiantă. România are nevoie de un sistem pluripartidic funcțional, nu o întoarcere la un pseudopartid unic, care cultivă populismul și extremismul pentru a se arăta pe sine ca pe un rău mai mic.
PSD a fost și este un partid toxic, unul care a ținut România pe loc în trecutul recent și își dorește să rămână în continuare la butoane pentru a controla și viitorul nostru. Capitularea PNL este o rușine fără margini și ne preocupă mai mult soarta reformelor decât o dispută cu acest partid care a ales să se sinucidă politic.

USR rămâne singura forță politică pentru care schimbarea și modernizarea României înseamnă o viață mai bună pentru români. Suntem singurii care nu cădem în capcana discursurilor populiste de dragul unui vot și suntem singurii responsabili într-o clasă politică incapabilă să își înțeleagă rolul fundamental pentru viitorul nostru comun. Avem datoria să nu capitulăm în fața acestui monstru politic cu două capete plus coada UDMR”, a transmis președintele USR, Dacian Cioloș.

Clocotesc apele în PNL: „Nu pot să stau în genunchi în fața PSD”
UPDATE 6: Au apărut stenograme de la ședința Biroului Executiv PNL. Liderii liberali sunt nemulțumiți de atitudinea PSD, care s-a aliat cu UDMR pentru a vota un guvern minoritar.

„Cum putem merge noi, PNL, mai departe fără Transporturi, Finanțe și Dezvoltare? Ce treabă are PSD că vrea PNL să ia Dezvoltarea de la UDMR?!”, s-au exprimat mai mulți vicepreședinți PNL.

Nicolae Ciucă: „Am întrerupt negocierile ca să putem să vorbim în BEx, ca atare am din repartiția de până acum, să spunem clar – ministerele care revin PNL – justiție, administrație și interne, educație, energie, suntem în discuții să se înființeze un minister nou, cel al Antreprenorialului și turismului, să vină la PNL, mai era vorba de Ministerul Digitalizării și dezvoltarea să vină la PNL”.

Citiți și:  S-a aflat ce vor să facă, de fapt cu Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă (SURSE)

Ciucă: „PNL nu poate cere Ministerul Finanțelor cum vrea Cîțu”
Rareș Bogdan: „Eu vreau să reluăm discuțiile cu USR. Nu mai am încredere în Ciolacu. Este instabil. Nu mai am încredere în el deloc. (…) Marcel Ciolacu se crede în piață la Buzău!”

Ulterior, Nicolae Ciucă a transmis că „pretențiile lui Florin Cîțu pentru aceste negocieri nu pot fi îndeplinite”.

Lider PNL: „Nu pot să stau în genunchi în fața PSD! Percepția publică este că noi suntem pierzători.”

Florin Cîțu: „Este o avalanșă de informații pe surse. Sunt date pentru a submina negocierile. Vă spun pentru ultima oară, trebuie să se negocieze de pe o poziție de forță, toate acele surse sunt făcute ca să ne pună pe noi în dificultate.”

Florin Roman: „Putem fi radicali cu băieții ăștia de la UDMR și Minorități. Nu merită să rămânem fără ministerele importante”.

Nicolae Ciucă: „PNL nu poate cere Ministerul Finanțelor cum vrea Cîțu”.

Rareș Bogdan vrea întoarcerea USR la guvernare
UPDATE 5: Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a cerut liberalilor întreruperea negocierilor cu PSD și reluarea discuțiilor cu USR. Europarlamentarul PNL s-a declarat foarte nemulțumit de atitudinea PSD în negocierile pe ministere astfel încât a solicitat liberalilor ca discuțiile cu social-democrații să înghețe, au informat surse politice.

„Eu vreau să reluăm discuțiile cu USR. Nu mai am încredere în Ciolacu. Este instabil. Nu mai am încredere în el deloc”, le-a spus Rareș Bogdan colegilor de partid, potrivit surselor citate.

PSD și UDMR au recurs la o nouă tactică: PNL, în offside
UPDATE 4: Dacă PSD și UDMR nu vor reuși să se înțeleagă cu liberalii asupra negocierilor pe ministere, cele două partide au decis că voteze un guvern minoritar pentru ca România să aibă joia viitoare un Guvern învestit, au transmis surse politice pentru Antena3.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, și Marcel Ciolacu, președintele PSD, au avut o întâlnire, separat, chiar înainte de ședința cu PNL de la ora 12.00. Este, practic, o tactică de negociere a celor doi lideri astfel încât să lase PNL-ul în offside.

„UDMR nu va sta cu pantalonii dați jos până la genunchi”
UPDATE 3: Dacă UDMR rămâne fără unul dintre cele trei portofolii, se va retrage de la guvernare? Kelemen Hunor a transmis că „orice este posibil”, cu excepția unui singur lucru. „UDMR nu poate să fie elementul de decor într-un guvern, să stăm noi cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul zâmbind.

Vom vedea după ce finalizăm discuțiile, deocamdată suntem departe de a finaliza discuțiile (n.r. cu toate acestea, și Kelemen Hunor a transmis că joia viitoare vom avea guvern). Vă dați seama că fără noi se poate face majoritate. Nu este o chestiune aritmetică, este o chestiune politică. (…) Nu am fost sabotați de nimeni, sigur fiecare face greșeli, trebuie să depășim faza cu portofoliile. Ne vom vedea astăzi sau mâine.

Nu am cerut sprijinul nimănui (n.r. în legătură cu apelarea la ajutorul lui Marcel Ciolacu). Stau destul de bine pe picioarele mele și nu îl voi cere. În acest moment, ne sprijinim reciproc”, a declarat președintele UDMR.

Kelemen Hunor nu renunță la Ministerul Dezvoltării
Întrebat dacă UDMR nu va renunța la Ministerul Dezvoltării, Kelemen Hunor a transmis că „această afirmație este destul de corectă.”

Citiți și:  Ciolacu detonează NUCLEARA: Îl lasă pe Nicolae Ciucă premier și în mandatul său

„Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni, nu am pretenții, am renunțat să dăm noi prim-ministru, am renunțat la multe lucruri – nu vreau să intru în detalii acum -, am acceptat anumite situații, discutăm și vedem cum se va încheia.

(Negociați mai bine cu Florin Cîțu sau cu Nicolae Ciucă?) Eu negociez foarte bine cu toată lumea”, a mai adăugat Kelemen Hunor.

PSD pleacă de la guvernare dacă vreunul dintre partide se retrage
UPDATE 2: Joia viitoare vom avea guvern, a transmis președintele PSD, vineri, 19 noiembrie.

„Dacă UDMR iese din coaliție, evident și PSD va iese pentru că nu avem un alt mandat. (Renunță PSD la Ministerul Transporturilor?) PSD nu are niciun minister acum. De aceea avem negocieri.

Repet – eu am un mandat de la partid foarte clar, că vom creiona o coaliție PNL-PSD-UDMR-Minorități. Dacă unul iese, pleacă și PSD-ul.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Când se reiau negocierile pe ministere
UPDATE 1: Generalul Nicolae Ciucă a oferit asigurări că se vor găsi soluții pentru soluționarea blocajului din Parlament, pe tema negocierilor ministerelor. Potrivit liberalului, politicienii vor continua discuțiile în propriile partide, iar negocierile se vor relua oficial în după-amiaza zilei de vineri sau sâmbătă dimineață.

„Am convenit pe capitolul social, l-am încheiat. Am convenit pe acordul politic, s-a încheiat, este redactat. Avem în continuare de ajustat câteva elemente la cap. Justiție și am demarat negocierile pe ministere. În momentul acesta, fiecare am convenit să luăm o pauză și vom continua discuțiile în interiorul partidelor, iar după-amiază sau dimineață reluăm negocierile.

UDMR amenință că se retrage de la guvernare
Fiecare minister este foarte important și nu există nicio discuție ca vreuna dintre formațiuni să iasă din coaliție. Sunt tehnici de negociere și fiecare își negociază obiectivele. Nici noi nu vrem să intrăm în coaliție fără PSD, UDMR și minorități. Găsim soluții și vom debloca. Se poartă negocieri, urmând să ne întoarcem la masa negocierilor și să găsim soluții”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri.

Știre inițială: Un nou blocaj în negocieri! UDMR amenință că se retrage de la guvernare dacă nu rămâne cu ministerele pe care le deține în prezent, în guvernul interimar, potrivit surselor politice. poziția UDMR vine în contextul în care generalul Nicolae Ciucă a oferit la negocierile de vineri PSD ministerele pe care le-a solicitat, fără a manifesta rezistență.

Florin Cîțu a mers la Ciolacu să îi ceară ministere
Potrivit surselor politice, Florin Cîțu a transmis că este nemulțumit de felul în care Nicolae Ciucă a negociat ministerele, motiv pentru care a discutat cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru a prelua măcar un minister important. Președintele social-democraților l-a trimis pe Florin Cîțu la Kelemen Hunor să îi ceară Ministerul Dezvoltării.

Kelemen Hunor a avut o poziție tranșantă și i-a anunțat pe liderii PSD și PNL că se va retrage din coaliția de guvernare dacă UDMR nu va rămâne cu ministerele negociate până acum. Ulterior, președintele UDMR s-a dus la Marcel Ciolacu pentru a-i cere susținere. Potrivit surselor politice Antena3, Marcel Ciolacu nu vrea să intre la guvernare fără PSD.

Liderul PSD a mai subliniat o chestiune importantă – anume că este dispus să voteze un guvern minoritar, doar pentru ca România să aibă un nou Executiv, conform sursei citate.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.