STENOGRAME din dosarul operaţiilor decontate ilegal de la Spitalul de Arşi: „Aş dori o vaginoplastie”

Nouă medici de la Spitalul de Arşi şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) vineri, după percheziţi şi audieri. Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii. Operaţiile erau decontate apoi de Casa de Asigurări de Sănătate.
Ø B. A.L., în calitate de medic, angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri, la data de 27.11.2013 a pretins de la pacienta M.C. suma de 800 de Euro, pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea în mod nelegal a unei intervenţii chirurgicale estetice, vaginoplastie, în acelaşi spital, în timpul programului său de serviciu. Suma de bani a fost remisă inculpatei de către pacientă în data de 30.11.2013.