“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Stenograme EXPLOZIVE despre avocata Cămătarilor

facebook.com Laura Vicol

Numele deputatei PSD Laura Vicol – șefa Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, comisie care va trebui să repare legile Justiției modificate pe vremea lui Liviu Dragnea – apare în dosarele fraților Ion și Vasile Balint, zis Nuțu și Sile Cămătaru. Ea a fost avocata mai multor interlopi printre care Sile Cămătaru și Silviu Dudiță zis Fluturică, brațul armat al Cămătarilor, scrie G4Media.

Laura Vicol nu a răspuns solicitării G4Media.ro de a comenta în ce măsură activitatea sa de avocat al interlopilor este compatibilă cu funcția de președintă a Comisiei Juridice, unde vor ajunge spre dezbaterele modificările la Codul Penal și legile justiției. Într-o declarație pentru G4media.ro dată în urmă cu câteva zile, deputata PSD a explicat că ”în momentul în care am intrat în barou, nu am primit o listă cu persoane pe care le pot sau nu apăra. Ca avocat am obligația să apăr orice client”. Pe 25 noiembrie 2021, Vicol a fost votată șefa Comisiei juridice din Camera Deputaților.
Prințu suna de pe telefonul avocatei Vicol ca să evite interceptările

Potriviti unei interceptări dintr-un dosar al fraților Cămătaru, trimis pe masa judecătorilor în 2007, interlopul Ionel Pandeluș, zis Prințu, îl suna pe Nuțu Cămătaru de pe telefonul avocatei Laura Vicol.

Surse judiciare au explicat G4media.ro că era o practică a interlopilor să sune de pe telefoanele avocaților în încercarea de a nu fi interceptați.

În cazul de mai jos, Prințu nu ar fi luat în calcul faptul că, deși telefonul avocatei – de pe care a sunat – nu era interceptat, în schimb, era monitorizat telefonul lui Nuțu Cămătaru.

”La data de 26.05.2003, ora 14.20, BALINT ION zis „NUŢU CĂMĂTARU” aflat la numărul 0722.XXX.XXX a fost apelat de „PRINŢU” de la postul telefonic 0723.XXX.XXX (n.n. număr de telefon aparţinând avocat LAURA VICOL), cu care discută următoarele:

Avocata lui Fluturică, unul dintre cei mai violenți interlopi

În primul dosar DIICOT al fraților Cămătaru, din 2004, avocata Laura Vicol a apărat mai mulți interlopi, printre care Vasile Balint zis Sile Cămătaru și Silviu Dudiță zis Fluturică.

Acesta din urmă era brațul armat al Cămătarilor, un bodyguard deosebit de violent, fostă gardă de corp și a lui Gigi Becali. Fluturică era recidivist încă din 2004, cu două condamnări la activ de 4 și 5 ani de detenție pentru furt calificat, înainte de Revoluție.

Procurorii notează că, în timpul anchetei, Fluturică ”a adresat ameninţări directe inculpatului GHEORGHE CRISTIAN zis „MASCĂ”, solicitându-i să nu declare adevărul în faţa instanţei de judecată cu ocazia prezentării inculpaţilor la termenele de prelungire a duratei arestării sau de recurs”.

Procurorii descriu cu lux de amănunte și cum Fluturică a prins și sechestrat un individ despre care susțineau că le datorează bani.

Povestea este următoarea, pe scurt. În 2003, un interlop din clanul Cămătarilor, Victor Robert Anghel a cumpărat un Mercedes din Călărași, înmatriculat pe numele unei persoane decedate.

Ca să îl înmatriculeze pe numele lui, Anghel a apelat la o persoană recomandată, Ion Adrian Dumitrașcu. Acesta i-a falsificat documentele mașinii, însă la Înmatriculări, la Călărași, polițiștii s-au prins că e ceva în neregulă, le-au întocmit dosar penal celor doi și au confiscat autoturismul.

Nemulțumit că a rămas fără mașină, Anghel l-a considerat vinovat pe Dumitrașcu. Prin urmare, a apelat la tovarășii lui și l-au chemat pe cel considerat responsabil la un restaurant din Sectorul 5. Acolo l-au bătut bine și i-au cerut să le dea 8-9.000 de dolari în contul Mercedesului pierdut.

Aici, a intrat în scenă Fluturică, bodyguardul Cămătarilor, apărat de avocata Laura Vicol. Acesta i-a propus victimei să meargă la notar să redacteze un act prin aceasta să îți recunoască datoria față de interlopi rezultată din pierderea mașinii.

I-au pus victimei o geacă în cap ca să nu observe traseul și au dus-o într-un garaj al lui Fluturică. <>, se arată în rechizitoriul DIICOT.

”Inculpaţii DUDIŢĂ SILVIU zis „FLUTURICĂ şi ROMAN LAURENŢIU au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu o planetară la tălpi, aceasta fiind lovită în acelaşi timp de ceilalţi cu picioarele peste corp.

Tot inculpatul DUDIŢĂ SILVIU zis „FLUTURICĂ a obligat-o pe partea vătămată DUMITRAŞCU ION ADRIAN să scrie o chitanţă prin care aceasta se obliga să restituie inculpatului ANGHEL VICTOR ROBERTO un împrumut fictiv în sumă de 5.500 USD, cu scadenţa la data de 04.03.2004, ora 20:00.

De menţionat este faptul că inculpatul DUDIŢĂ SILVIU zis „FLUTURICĂ” a indicat părţii vătămate să scrie în chitanţă că, în situaţia în care nu poate restitui suma „împrumutată”, îşi va vinde un ochi sau un rinichi.

În tot acest timp, inculpatul DUDIŢĂ SILVIU zis „FLUTURICĂ a forţat-o pe partea vătămată să bea din sticla de vodcă, iar restul conţinutului l-a vărsat pe hainele acestuia”, se arată în rechizitoriu.

Ce s-a întâmplat cu Fluturică. El a fost condamnat la 12 ani de detenție, iar acum – potrivit tabloidelor – s-ar fi retras din Capitală la Eforie Sud unde a devenit salvamar. S-ar fi îndepărtat de frații Cămătaru după ce a fost acuzat de aceștia că ar fi colaborat cu autoritățile.

Reclamat că ar fi devenit bodyguardul lui Liviu Dragnea

La alegerile locale din iune 2016, un grup de cetățeni din Sectorul 5, intitulat Grupul de inițiativă Sectorul 5, a adresat pe internet o scrisoare publică deputatei PNL Alina Gorghiu în care îi semnala faptul că, în campania electorală, pe 23 mai 2016, la o întâlnire a PSD-UNPR Sector 5 la care au participat fostul primar PSD al Sectorului 5, Daniel Florea, actual deputat PSD, Gabriela Firea și liderul PSD de atunci Liviu Dragnea, ar fi fost prezent și interlopul Silviu Dudiță zis Fluturică. Mai mult, notează cetățenii, Fluturică ar fi devenit bodyguard al lui Liviu Dragnea.

Un alt episod uitat. Laura Vicol nu a fost singurul avocat al lui Sile Cămătaru. Ea l-a apărat alături de avocatul Mihai Costea. În 2008, acesta a fost condamnat la 13 ani de detenție pentru înșelăciune. A fost găsit vinovat că a păgubit Primăria Capitalei cu 13 miliarde de lei vechi. În 2004, avocatul MIhai Costea a fost arestat, iar colega lui, actuala deputată PSD, Laura Vicol, a făcut apel în rândul avocaților la solidaritate cu Mihai Costea.

Laura Vicol a fost avocata mai multor interlopi, dar și a foste șefe DIICOT, Alina Bica. Vicol este și o apropiată a Elenei Udrea și Elenei Băsescu. Un alt fost apropiat al Laurei Vicol este Leo de la Strehaia, condamnat definitiv în acest an pentru evaziune fiscală.

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, acționar la Nordis Management, sunt finii de cununie ai ex-ofițerului SRI, Daniel Dragomir, susținător al modificării legilor Justiției pe vremea fostului lider PSD, Liviu Dragnea. Dragomir este condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru corupție, însă a fugit în Italia de unde se luptă în justiția italiană să evite extrădarea în România.

La rândul lui, soțul deputatei, omul de afaceri Vladimir Ciorbă, este anchetat pentru grup infracțional organizat, fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. Ciorbă a fost chiar arestat pentru o scurtă perioadă în 2015, în cadrul unei investigații a DNA Ploiești, alături de Iulian Herțanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta. Dosarul este în lucru și acum la DNA.

Chiar avocata Laura Vicol a făcut obiectul unui dosar penal al DNA. În 2016, Vicol a fost acuzată și chiar reținută, însă doi ani mai târziu a fost achitată definitiv de Înalta Curte.

Laura Vicol a candidat la europarlamentarele din 2019 pe listele PRU, o formațiune politică fondată de Sebastian Ghiță, cu un puternic mesaj anti-european și suveranist. Laura Vicol obișnuia să fie o prezență constantă în studiourile RTV și Antena 3.

Sursa: g4media.ro/ comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.