SPORT

Coșmarul Simonei Halep

Simona Halep este una dintre ”actrițele” principale a celei mai mari rivalități din tenisul feminin mondial din ultimii ani. Deși cealaltă ”actriță” a dat de înțeles că a părăsit ”scena”, noul an aduce anunțul relasării carierei sale. Rivalitatea dintre româncă și Maria Sharapova este recunoscută la nivel internațional. Conform unui clasament oficial realizat de WTA, duelurile Halep-Sharapova ocupă locul 2 în ceea ce privește spectaculozitatea lor. Pe primul loc se regăsește rivalitatea mai degrabă amicală dintre surorile Williams, iar pe locul 3 totalitatea confruntările dintre Karolina Pliskova și Angelique Kerber. Din 2012 până în 2017, rusoaica a acumulat șapte victorii consecutive în fața româncei, Simona reușind să o învingă pe Sharapova doar în ultimele două întâlniri, la Beijing și la Roma, în 2017, respectiv 2018. Maria Sharapova a trecut de Simona Halep în cel mai important meci disputat de cele două, finala de la Roland Garros 2014. A fost 6-4, 6-7, 6-4 pentru jucătoarea din Federația Rusă. Deși anul 2019 părea că va fi ultimul al rusoaicei în circuitul WTA, noul an aduce un anunț surpriză: coșmarul Simonei Halep se întoarce. Maria Sharapova (32 de ani, 133 WTA) va beneficia de un wild-card la Brisbane, turneul din Australia care se va desfășura în perioada 6-12 ianuarie. Rusoaica revine astfel în circuit după o pauză îndelungată, ea jucând doar 15 meciuri în 2019 din cauza problemelor de la umăr. Sharapova nu a mai bifat o partidă de la US Open 2019, din august anul trecut. „Brisbane, mi-a fost dor de tine și sunt foarte încântată de ideea de a-mi începe anul 2020 în orașul tău. Mi-au lipsit fanii, turneul în sine și abia aștept să vă revăd pe toți”, a fost mesajul transmis de Sharapova pe rețelele de socializare. În cursa de la Queensland va participa și campioana în exercițiu, Karolina …

Citeste tot articolul

Becali către procuror: „Fă-i și Sfântului Mina dosar penal de favorizarea infractorului!”

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a reacționat după ce a scăpat de sechestrul pus pe avere în dosarul în care e acuzat de spălare de bani. El a avut un mesaj la adresa procurorilor DNA. „Mi-au pus sechestru pe avere. Mi-a zis episcopul de la Teleorman să fac un acatist pentru Sf. Mina. E un sfânt care îi ajută pe păgubiți. Și am făcut cinci zile acatist pentru că așa mi-a zis episcopul, că nu există cineva care să rămână neajutorat după ce l-a chemat. Mi-a dat în cap că judecătoarea scoate sigur sechestru. După ce l-a scos, i-am dat mesaj procurorului: ‘Acum, fă-i și lui Sf. Mina un dosar penal pentru favorizarea infractorului pentru că a venit în ajutorul meu’”, a zic Becali. Joi, 19 decembrie, Tribunalul București a decis să ridice sechestrul pus pe suma de 184.819.120 de lei, aproximativ 39 de milioane de euro, în dosarul în care Becali e acuzat, împreună cu nepotul Vasile Geambazi, de spălare de bani. El ar fi cumpărat un teren de 21 de hectare în Voluntari pe care l-ar fi vândut nepotului Vasile Geambazi cu un milion de dolari. Geambazi a devenit proprietar și a cerut de la ANRP (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) despăgubiri pentru că nu poate folosi terenul Geambazi a dat statul în judecată, iar Curtea de Apel a decis ca el să primească 60 de milioane de euro, scrie gsp.ro.

Citeste tot articolul

Cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului deplânge îndoctrinarea copiilor de ideologia LGBT

Acum tinerii iau hormoni și își schimbă sexul și abia apoi realizează: „Stai așa, arăt ca un băiat, dar de fapt eu sunt fată”: Margaret Court, considerată de specialiști drept cea mai importantă jucătoare din istoria tenisului, a criticat zilele trecute noua modă a schimbării sexului, afirmând că este nenatural deoarece „Așa suntem făcuți de Dumnezeu”, informează CNN. Marea campioană australiană a spus că astfel de idei le sunt inoculate copiilor de mici, pentru a-i face confuzi. „Știți, educația LGBT în școli este opera diavolului, nu a lui Dumnezeu. Copiii iau decizii la vârsta de 7-8 ani să-și schimbe sexul, dar vă spun să citiți primele două capitole ale Genezei. Acolo scrie „bărbat sau femeie”. E greșit ca la o vârstă atât de fragedă să le fie plantate chestiuni în cap și ei ajung apoi să se întreb „Dar eu ce sunt”? Acum avem tineri care iau hormoni și trec prin schimbări, dar când ajung la vârsta de 17 ani se gândesc: „Acum arăt ca un băiat dar în realitate eram fată” ”, a spus ea. Comentariile ei au fost făcute în timpul unui serviciu religios pe care l-a ținut la un cult creștin din Australia. Ea a mai spus că bărbații care se consideră femei au invadat lumea sportului feminin, creând numeroase probleme. „În problema LGBT, (lumea) o să-și dorească să nu fi pus și acel „T” acolo, pentru că, în special în sportul feminin, o să fie foarte multe probleme”, a adăugat australianca de 77 de ani. Margaret Court a câștigat toate turneele de Mare Șlem într-un singur an, 1970, cea mai mare performanță dintr-o carieră de top în urma căreia a obținut 24 de titluri de Mare Șlem doar la simplu. La dublu, ea a mai obținut alte 19 titluri. Margaret Court nu s-a sfiit nici în …

Citeste tot articolul

Incendiar! MICHAEL SCHUMACHER, prima apariție în public la 6 ani de la ACCIDENT: „SUNT PĂRŢI DETERIORATE”

Un anunț oficial despre starea în care se află Michael Schumacher a fost făcut de un reputat neurochirurg italian. Nicola Acciarri s-a încumetat să transmită publicului mai multe elemente despre cum ar putea arăta acum fostul campion mondial de Formula 1. Vă readucem aminte că au trecut nu mai puțin de 6 ani de zile de accidentul de schi în care a fost implicat Michael Schumacher. Cu toate acestea, detaliile despre starea de sănătate a fostului pilot sunt în continuare foarte puţine. Nicola Acciarri nu a ezitat și a afirmat că după o asemenea perioadă Schumacher arată cu siguranţă diferit. Medicul italian susţine că Schumacher se află în continuare într-o situaţie dificilă din pricina unei tumori pe creier. ”Trebuie să fiu foarte atent, pentru că vorbele mele pot fi interpretate. La 6 ani după accident, trebuie să ne imaginăm o persoană foarte diferită. Vorbim de cineva care a urmat un tratament de atunci, iar diferenţele sunt mari la nivelul musculaturii, având şi părţi deteriorate ale organismului. Totul este rezultatul unei tumori la creier”, a spus Nicola Acciarri.

Citeste tot articolul

DOLIU IN FOTBAL. S-a sinucis chiar de Revelion

  Fotbalul croat este în doliu, după ce un internațional în vârstă de doar 26 de ani a ales să-și pună capăt zilelor chiar în ultima zi din an. Ivo-Valentino Tomas, un fotbalist în vârstă de doar 26 de ani, s-a sinucis în ultima zi a anului. Ivo-Valentino Tomas a crescut la academia celebrei Hajduk Split și, în 2012, la doar 19 ani, a fost promovat în prima echipă de antrenorul Krassimir Balakov. La prima echipă a celor de la Hajduk a bifat doar șapte apariții în perioada 20012 – 2015, iar apoi s-a afundat în ligile inferioare din Germania și din Croația. În 2019, Ivo a ajuns la Urania Baska-Voda. Ivo Tomas a avut trei selecții la echipa Under 16 a Germaniei, și o selecție la echipa Under 19 a Croației. Nu se știu motivele care l-au împins spre acest gest extrem, a notat sportnet.rtl.hr. Specialiștii trag un semnal de alarmă și spuncă rata sinuciderilor explodează în perioada sărbătorilor! Cele mai multe depresii sunt înainte de Crăciun şi de Anul Nou. Singurătatea în preajma sărbătorilor este factorul care acutizează depresia în rândul românilor. Psihologii spun că cei mai vulnerabili oameni sunt cei părăsiţi, abandonaţi, văduvele, vârstnicii sau aceia care sunt departe de casă, de ţară, de cei dragi. Concret, în perioada premergătoare Crăciunului dar şi de Anul Nou, rata depresiei este de 10 ori mai mare. „Oamenii care se simt singuri mai ales în perioada aceasta a anului, când alţii sunt preocupaţi de sine şi de familie, de petreceri şi cumpărături, trec prin stări de deprimare care se accentuează”, a declarat psihologul Mihai Copăceanu.

Citeste tot articolul

Mihai Neșu: Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul

Despre miracole, credință, puterea de a lupta și a trece peste cele mai grele momente ale vieții, dar și despre vise vorbește fostul fotbalist Mihai Neșu într-un interviu pentru gsp.ro. „Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi. Așa am tras concluzia că El există și lucrează. E Creatorul nostru”, spune Mihai Neșu, povestind cum a fost erioada critică traversată după accidentul de la Utrecht, care l-a adus în scaunul cu rotile, dar și cum Dumnezeu i-a călăuzit pașii spre drumul care i-a adus pacea interioară. „Când am văzut că nu mă fac bine, a început disperarea, deznădejdea, eram supărat pe tot ce se întâmpla în jur. Pe toată lumea! Am trăit doi ani foarte grei. Până în 2016, nu dormeam noaptea aproape deloc, trebuia să iau pastile. Apoi, la un moment dat, s-a întâmplat practic o minune, fără să fac eu ceva anume. Am început să fiu mai liniștit, să se schimbe multe în viața mea, să apară de nicăieri oameni noi, care au ajuns să-mi fie buni prieteni. Am avut putere să trec peste perioada aceea critică, iar pentru ultimii trei ani nu mă plâng de nimic”, a povestit Mihai. „După accident, am avut multe momente când simțeam o mare neliniște în suflet și atunci mi-am dat seama că parcă există ceva mai presus decât noi. Și am început să caut. Am umblat pe la tot felul de ședințe, am mers la adunări, am discutat cu mulți preoți”. Calea spre Dumnezeu „După accident, am avut multe momente când simțeam o mare neliniște în suflet și atunci mi-am dat seama că parcă există ceva mai presus decât noi. Și am început să caut. Am umblat pe la tot felul de ședințe, am mers la …

Citeste tot articolul

SCANDALUL SEXUAL AL FINALULUI DE AN ÎN ROMÂNIA. AVEM CONVERSAȚIILE EXPLICITE DESPRE PARTIDELE DE AMOR

Un scandal sexual fără precedent s-a aprins în cadrul clubului de baschet feminin ICIM Arad! Fostul tehnicial al formației, Stacey Nolan, a fost cel care a rupt tăcerea despre neregulile pe care le-a descoperit. Mai mult, avem conversațiile explicite despre partidele de amor derulate între președintele clubului și două dintre baschetbaliste. Scandalul sexual al finalului de an în România. Conversații explicite despre partidele de amor Fostul tehnician al clubului de baschet feminin ICIM Arad susține că președintele formației, Marcel Urban, a întreținut relații sexuale cu două dintre jucătoare, iar Brankica Hadzovic este una dintre acestea. Stacey Nolan a declarat că aceste nereguli au provocat o atmosferă toxică în lot. De altfel, americanul a dat publicității converații purtate pe WhatsApp, unde se vorbește despre partidele de amor dintre Marcel Urban și cele două jucătoare ale clubului pe care îl conduce – le puteți vedea în galeria foto a articolului. “Vreau să știți de la mine partea reală a ceea ce s-a întâmplat în sezonul 2016/2017. M-am simțit dator să vă spun. Mereu Marcel mi-a blocat povestea, omul e necinstit. Însă acum am considerat că e momentul să mă destăinui. Relația dintre Marcel Urban și Brankica Hadzovic era prea personală. Aceasta era părerea mea. Nu pot vorbi în numele altor jucătoare, dar sunt sigur că multe dintre ele sunt de acord cu mine. A fost foarte greu pentru mine să lucrez în astfel de condiții. Când am ajuns la Arad nu știam de relația dintre ei. Nu aș fi niciodată de acord ca între un președinte de club și o jucătoare să existe o relație de acest gen”., a dezvăluit Stacey Nolan pentru jurnaliștii de la baschet.ro. Americanul a stat pe banca trupei arădene în sezonul 2016-2017, dar a pregătit echipa și în 2011 reușind atunci să câștige titlul. În ianuarie 2017, …

Citeste tot articolul

Doliu pentru Simona Halep!

Este doliu în lumea sportivă din România. Antrenorul Nicușor Ene s-a stins din viață. El a fost primul antrenor al celebrei tenismene Simona Halep. Simona Halep a anunțat moartea fostului ei antrenor pe rețelele de socializare în cursul zilei de sâmbătă. “…doar ce am aterizat de la Dubai acolo unde am facut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe Mama…astăzi apelul s a încheiat cu vestea tristă că Domn Profesor Ene ne a părăsit, o persoană blândă care nu m-a certat nici măcar o dată în toti acei 4 ani în care m-a învăţat absolut tot ce înseamnă tenisul. A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunată a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanţa atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon. …mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!!”, a scris Simona Halep. “De azi lumea tenisului e mai săracă, iar noi am pierdut un membru drag al familiei Tenis Club Bright. Cu mare durere în suflet ne desparţim de domul profesor Nicuşor Ene şi sperăm să îi fie drumul lin către eternitate. R.I.P!”, este mesajul scris de Tenis Club Bright, din Constanța.

Citeste tot articolul

Se DESFIINTEAZA Dinamo!?! Dezvăluirea SOCANTA a lui Cristi Borcea

Cristi Borcea, fostul patron al clubului Dinamo a afirmat recent că situaţia este critică aici, iar aceasta poate duce chiar la desfiinţarea acestuia. Potrivit lui Borcea, desfiinţarea clubului ar putea să se producă într-un an de zile. „În momentul de față, Dinamo nu mai are nimic. Suporterii trebuie să înțeleagă. Dinamo, fără un stadion, este mai rău ca și Rapidul. Dinamo, într-un an de zile e desființată. Eu așa spun” , a spus Borcea. Echipa de fotbal de la Dinamo ar putea rata şi în acest an, fiind astfel al treilea consecutiv, accederea în play-off. Gruparea din Ștefan cel Mare se află pe locul 9 în clasamentul Ligii 1, la 7 puncte distanță de Viitorul, care se situează pe locul 6, ultimul care asigură accederea în play-off. Dinamo va mai avea de disputat doar câteva meciuri. Meciuri va juca împotriva celor de la Astra Giurgiu, apoi se vor lupta cu FC Voluntari, FCSB și Gaz Metan Mediaș.

Citeste tot articolul

Se lasă cu divorț urât! Împăratul fotbalului românesc, prins în fapt. FOTO

Adrian Ilie ar putea bifa primul divorț din showbiz în 2020. Fostul atacant a fost prins în „offside”, într-un local de lux din Capitală, weekendul trecut. Adrian Ilie a stat ferit până acum de zona showbizului. A rămas în mentalul colectiv al microbiștilor drept un jucător care a scris istorie la echipa națională alături de Ilie Dumitrescu și Gică Hagi, însă totul s-ar putea schimba, asta pentru că reprezentantul Generației de Aur „a călcat pe bec”. Fostul stelist a fost văzut într-un local din București alături de o femeie, alta decât soția sa, în ipostaze destul de apropiate. Potrivit Cancan, cei doi au petrecut aproximativ trei ore în acel local. Andra Arin, star pe Instagram Potrivit sursei citate, femeia alături de care și-a petrecut „Cobra” seara este Andra Arin, care având în vedere apropierea, ar fi de fapt amanta fotbalistului. Andra Arin este o „prințesă de Instagram” cu 46 de mii de urmăritori pe Instagram. În vârstă de 45 de ani, Adrian Ilie este căsătorit din 2002 cu Dana, femeie cu care are și un copil, pe Milana. În prezent, Ilie este om de afaceri în industria imobiliară. De-a lungul carierei sale a evoluat la Steaua, Galatasaray, Valencia, Alaves, Beșiktaș, FC Zurich, Terek.

Citeste tot articolul

SCANDAL: Ilie Năstase, replică acidă la adresa președintelui Iohannis: „Pe alea de sport nu mi le poate retrage tovarășul Iohannis”

Fostul lider mondial în clasamentul ATP Ilie Năstase a avut o replică acidă pentru șeful statului după ce a rămas fără decorație! Vă readucem aminte că președintele Iohannis a decis să retragă toate decorațiile acordate unor persoane condamnate penal. Ilie Năstase, replică acidă după ce a rămas fără decorație! Năstase susține că Președintele României are ceva „personal” cu el. Fostul jucător de tenis a vorbit despre șeful statului în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”, de pe libertatea.ro, și s-a folosit de apelativul „tovarăș” În trecut, Ilie Năstase a fost condamnat 9 luni și 10 zile de închisoare după un incident provocat în trafic. Atunci, Năstase a fost prins băut. „Am și niște titluri militare, pe alea de sport nu mi le poate retrage tovarășul Iohannis nu știu de ce tocmai acum (…) „Pe alea de sport nu mi le poate retrage tovarășul Iohannis” Cele din anii 70 pe care mi le-a dat tovarășul Ceaușescu, putea să-mi le retragă până acum Cred că are ceva personal cu mine, domnul Vecerdea de la Federația Română de Tenis e ceva rudă cu el… N-am fost condamnat definitiv, dar cu amânare, nu mai înțeleg țara asta” a declarat Ilie Năstase Fostul jucător de tenis spune că nu este afectat dacă președintele Klaus Iohannis își duce la bun sfârșit planul și îi retrage decorația. „N-am de ce să fiu dezamăgit, mai ales de ultima pe care mi-a dat-o el. Eu am cea mai mare distincție a unei țări, Franța, o respect, mai ales pentru domnul care murit, Jaques Chirac” a mai spus Ilie Năstase, scrie fanatik.ro Cu puține momente înainte de interviul acordat celor de la Libertatea, Ilie Năstase a avut o ieșire mai dură la adresa președintelui României, într-un dialog cu Costin Ștucan în emisiunea GSP Live. „Am înțeles că a primit și el …

Citeste tot articolul

BREAKING România, umilinţă maximă la Mondialul din Japonia! Scorul final contra Suediei

România – Suedia la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Tricolorele aveau neapărat nevoie de o victorie împotriva nordicelor, pentru a avea o grupă mai uşoară la turneul pre-olimpic. România – Suedia 22 – 34! Reprezentativa de handbal feminin a României a întâlnit, marţi, echipa Suediei, la Campionatele Mondiale din Japonia. Din păcate, tricolorele au făcut un nou meci slab şi nu au putut susţine ritmul impus de Suedia, fiind conduse aproape tot meciul. La final, Suedia s-a impus în faţa României la 12 goluri diferenţă. Deşi a ratat accederea în semifinale, tricolorele au o miză importantă din ultimele două meciuri, cele cu Suedia şi Japonia: două victorii i-ar aduce României locul 4 în grupă, adică o grupă mai uşoară la turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice. Handbalistele românce sunt sigure de prezența la mini-turneul ce va stabili echipele participante la Olimpiada de la Tokyo 2020.După eşecul cu Rusia, echipa antrenată de suedezul Tomas Ryde se situa pe ultimul loc în grupa principala, cu 0 puncte. Cristina Neagu, incertă înaintea meciului cu Suedia Înainte de meciul cu Suedia, antrenorul Tomas Ryde comenta situaţia Cristinei Neagu, a cărei prezenţă pe teren era incertă. Jucătoarea a evoluat, în cele din urmă, marţi. “Cristina este obosită acum, e normal să fie aşa. A jucat cu Spania, cu Senegal, cu Muntenegru, a fost pe teren cu Ungaria, astăzi iarăşi. E obosită şi nu mai are energie. Ea a făcut enorm de multe lucruri pentru echipă, dar azi nu a putut şi am vorbit despre acest lucru înainte, dar şi pe parcursul jocului. I-am zis să-şi potolească creierul, să gândească şi să vorbească pozitiv. Ştiu că îi e greu, că ea are dorinţă, dar trebuie să o facă. Vedem dacă o vom folosi, e un semn de întrebare fiindcă o doare genunchiul. Durerea e …

Citeste tot articolul

SCANDAL IMENS IN FOTBALUL ROMANESC: Bombă despre Jandarmerie. Mitică Dragomir afirma ca vinovații de rasism sunt protejați politic!

RASISM IN FOTBALUL ROMANESC?! Comisia de Disciplină a UEFA va decide pe 12 decembrie în cadrul unei întruniri fulger ce sancțiuni va primi România pentru acuzațiile de rasism formulate de oficialii suedezi după meciul direct pe care România l-a susținut, în noiembrie, în compania Suediei în preliminariile Campionatului European de anul viitor. Fostul lider al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a vorbit în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei despre adevărul din spatele acuzațiilor de rasism. „Se știe cine sunt vinovații, dar sunt protejați. E o chestie politică”. Mitică Dragomir, fostul președinte al LPF, a mărturisit reporterilor Evenimentul Zilei că la nivel de Jandarmerie, responsabilă cu menținerea ordinii pe stadioanele din România, se cunosc identitățile huliganilor responsabili de actele reprobabile care sunt imputate României. „Sunt 10-15 derbedei care fac mereu scandal pe stadioane. Toată lumea știe cine sunt. Jandarmeria îi cunoaște de pe vremea când eram eu președinte la ligă. Îi cunoaște pe toți”. Vezi mai jos un material video incendiar cu declarațiile lui Mitică Dragomir. De ce crede că „este o chestiune politică”. Comisia de disciplină a UEFA a deschis o acţiune disciplinară împotriva României pentru mai multe nereguli care au avut loc în timpul meciului cu Suedia, din preliminariile pentru EURO 2020, încheiat cu eşecul tricolorilor, scor 0-2. Atunci, Alexander Isak, jucătorul suedez s-a plâns la finalul partidei că ar fi fost ținta unor scandări rasiste, dar nu a solicitat întreruperea meciului de către arbitrul italian. Faptele pentru care Federaţia Română de Fotbal este anchetată de forul European sunt: presupuse scandări rasiste la meciul cu Suedia, bannere afişate de fani la diferite meciuri ale reprezentativei noastre, torţe şi aruncarea de obiecte în teren. „Noi românii avem problemele noastre, dar nu suntem rasişti. Dacă s-a întâmplat, este un incident izolat şi, împreună cu autorităţile statului vom încerca să identificăm persoana …

Citeste tot articolul

ABUZ REVOLTATOR: Un COPIL de 13 ani a fost EVACUAT de pe stadion pentru „rasism”

Abuz revoltator in Marea Britanie: Copil evacuat de pe stadion pentru ca a spus adevarul, pardon …pentru rasism: Clubul de fotbal Burnley a anunţat, luni, că un copil în vârstă de 13 ani a fost evacuat din stadion la meciul cu Tottenham, de sâmbătă, scor 5-0 în favoarea echipei adverse. Suporterul de 13 ani, fan al lui Burnley, ar fi făcut câteva gesturi „rasiste” la adresa unui fotbalist advers. Copilul a fost evacuat din stadion de un gardian, după ce ar fi făcut câteva gesturi rasiste la adresa fotbalistului sud-coreean Heung-Min Son, de la Tottenham. Cazul este investigat de Poliţia Metropolitană, cu ajutor din partea Poliţiei Lancashire şi a celor două cluburi. Clubul Burnley a transmis că îl va contacta pe copilul implicat în acest incident şi îl va îndruma către un program educaţional. Heung-Min Son, victima suporterului de 13 ani, a înscris un gol superb în meciul cu Burnley, în minutul 32, după ce a depăşit şapte adversari. Tottenham s-a impus cu 5-0, în partida care a contat pentru etapa cu numărul 16 din Premier League. Vezi: RASISM ANTI-ALB: Profesoară de culoare arestată după ce a călcat în picioare o elevă albă cu dizabilităţi

Citeste tot articolul

CUTREMUR fără precedent: Rusia, SUSPENDATA de la toate competiţiile sportive, inclusiv JO 2020 şi CM 2022!

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat o decizie-şoc, care a făcut înconjurul lumii şi care va declanşa un scandal colosal în următoarea perioadă! Ceea ce s-a tot vehiculat în ultima perioadă s-a confirmat, astăzi dimineaţă: Rusia a fost exclusă de la toate competiţiile sportive pentru o perioadă de patru ani! Suspendarea include Jocurile Olimpice din 2020 şi Mondialul de fotbal din 2022! WADA a luat această decizie fără precedent, după ce a ajuns la concluzia că laboratorul antidoping de la Moscova a ascuns unele probe care ar fi fost pozitive! Marile publicaţii şi site-uri au relatat, pe larg, despre „bomba“ care a zguduit, astăzi dimineaţă, lumea sportului. „The New York Times“, Sky News şi Deutsche Welle au oferit primele analize după vestea care, în doar câteva minute, a făcut înconjurul lumii. Ce înseamnă excluderea Rusiei de la evenimentele sportive? *Va afecta şi naţionala de fotbal, care, dacă lucrurile rămân la fel, va rata Mondialul din 2022, nefiind lăsată să evolueze în preliminarii! *Niciun oficial rus nu va mai putea asista, în calitate de invitat, la evenimente sportive în următorii patru ani. De asemenea, Rusia nu va avea dreptul de a găzdui turnee şi competiţii şi cele care sunt programate să aibă loc pe teritoriul acestei ţări, în următorii patru ani, vor fi mutate. *Sportivii ruşi, care vor dovedi că sunt curaţi, pot participa, totuşi, la Jocurile Olimpice de la anul, la Tokyo. Vor concura însă sub steagul olimpic. Ce poate face Rusia în următoarea perioadă? Cu siguranţă, ruşii vor ataca decizia luată, astăzi, de liderii antidoping în cadrul unei şedinţe ce a avut loc la Lausanne (Elveţia). Ei au la dispoziţie 21 de zile pentru a contesta excluderea ţării din toate evenimentele sportive. Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) va judeca apelul ruşilor. Rusia la Euro 2020? Presa mondială a …

Citeste tot articolul

SOC IN FOTBALUL ROMANESC: Fotbalist BATUT CU SALBATICIE de o gasca de tigani! Se afla in STARE GRAVA la spital

FOTBALIST DE LA F.C. Botosani BATUT FARA MILA DE O GASCA DE TIGANI! Jucătorul lui FC Botoşani, Andrei Porfireanu a ajuns internat în stare gravă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi pe secţia Buco-Maxcilă- Facială (BMF) după ce a fost bătut crunt de o gaşcă de cartier alcătuită din tineri de etnie tiganeasca, în apropiere de vila în care locuiesc jucătorii grupării locale, aflată în zona Griviţa. Incidentul s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute, când Andrei Porfireanu s-a dus la magazinul din apropierea vilei unde locuiesc jucătorii pentru a-şi cumpăra o sticlă de apă şi una de suc. La ieşirea din magazin, fotbalistul a fost acostat de un grup de tigani, care i-au cerut 10 lei. „Le-am spus că nu am bani pentru că, sincer chiar numai o sută de mii aveam la mine. Le-am spus să mă lase în pace şi am dat să plec însă în acel moment m-au lovit, am căzut jos şi au început să dea în mine. Cred că erau şapte, chiar opt ţigani, pentru că vorbeau între ei în ţigănească. M-au încercuit şi au dat în mine cu sălbăticie. Veneau picioare şi pumni din toate părţile. Dacă îi văd, îi recunosc, pentru că i-am văzut bine la faţă pe cei care m-au acostat prima dată în faţa magazinului”, a declarat Andrei Porfireanu. Acesta spune că era singur în momentul în care s-a produs nefericitul eveniment, în jurul orei 22.00-22.30, iar în apropiere nu era nimeni care să-i sară în ajutor. Fotbalistul spune că a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de unde a fost trimis la Iaşi pentru un control amănunţit. „Deocamdată sunt încă internat. Nu ştiu când îmi dau drumul. Am făcut o serie de investigaţii şi aştept rezultatele. S-ar putea să-mi pună atelă sau sârme, nu ştiu încă exact”, a …

Citeste tot articolul

RUSOAICELE NE-AU FACUT PRAF! România a fost umilită la Campionatul Mondial de handbal. Scor final

România – Rusia la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Meciul a fost reeditarea semifinalei de anul trecut, de la Campionatul European din Franţa, România – Rusia la Mondialele de handbal din Japonia! După un meci electrizant, câştigat la limita împotriva Ungariei, Naţionala de handbal a României a întâlnit, duminică dimineaţă, reprezentativa Rusiei la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. A fost primul meci din grupa principală 2, iar asteptările au fost mari, având în vedere că puţini se aşteptau ca România să ajungă până în această fază. Din păcate, fetele conduse din teren de Cristina Neagu nu au putut face faţă Rusiei, care a spulberat naţionala României cu scorul de 18 – 27. Naţionala noastră nu a rezistat pe teren decât circa 40 de minute în faţa rusoaicelor. În minutul 42, scorul era egal, 15-15, dar apoi totul s-a năruit pentru echipa noastră. Timp de zece minute, fetele conduse de Tomas Ryde au primit 8 goluri şi nu au mai înscris niciunul. La finalul celor 60 de minute de joc, scorul s-a oprit la 18 – 27 în favoarea Rusiei. Tricolorele mai au o miză foarte importantă în următoarele două partide, cele cu Suedia şi Japonia: trebuie să termine cel puţin pe poziţia a patra în grupa principală pentru a lupta pentru locurile 7-8. Primele şapte echipe se califică la turneul preolimpic, care ne poate duce la Jocurile Olimpice. Un alt aspect important este faptul că trebuie să fim fanii Rusiei și a Olandei. Dacă una din ele termină în primele 7, atunci vom ajunge și noi la turneele preolimpice, după locul 4 obținut la Euro 2018, acolo unde tările menționate mai sus au terminat pe locurile 2 și 3, notează Digisport.

Citeste tot articolul

CUM A MURIT FETIȚA LUI LAURENȚIU REGHECAMPF. DRAMA DIN FAMILIA ANTRENORULUI

Laurențiu Reghecampf a trăit o dramă cumplită pe care doar părinții care și-au pierdut un copil îi înțeleg suferința cu adevărat. Fiica lui din prima căsătorie s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare. Cu fosta soție, celebrul antrenor are și un băiat, care se înțelege de minune cu frații lui vitregi: Bebeto, Sarah și Rebecca. De altfel, Luca, în vârstă de 18 ani, are o relație foarte bună cu soția tatălui său, Anamaria Prodan. În trecut, Laurențiu Reghecampf (44 de ani) a fost căsătorit în trecut cu Mariana Pfeiffer, iar în timpul mariajului lor s-au născut o fată și un băiat. Din nefericire, Ana Lisa Cristina Reghecampf a murit la doar o lună după ce părinții ei i-au aniversat primul anișor. Micuța lor s-a stins din viață din cauza unei malformații congenitale la inimă. După divorț, Luca a rămas în grija mamei, alături de care locuiește în Germania. Cu toate acestea însă, el a făcut naveta între România și Emiratele Arabe Unite, unde locuiește mai mult timp tatăl său, Laurențiu Reghecampf și soția acestuia, Anamaria Prodan. Celebra impresară i-a dăruit soțului ei un băiețel, care îi poartă numele. Laurențiu Reghecampf Jr este alintat de apropiați Bebeto și se înțelege de minune cu fratele său vitreg, dar și cu surorile vitrege: Sarah și Rebecca Dumitrescu. Anamaria Prodan Reghecampf (n.: 17 decembrie 1972) este un agent FIFA, realizator TV şi fotomodel român. A activat ca preşedinte de club la CS Buftea în liga a doua, preşedinte de club la FC Snagov în liga a doua, preşedinte executiv la FC Universitatea Cluj şi manager general în Liga 1 la FC Gloria Bistriţa şi Concordia Chiajna. Celebra impresară are trei copii: Rebecca Dumitrescu, Sarah Dumitrescu şi Laurențiu Reghecampf Junior. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au căsătorit în 2008. Anamaria Prodan are o …

Citeste tot articolul

Fosta soție a lui Mihai Neșu, mesaj dur pentru cei care au criticat-o

”Obișnuiam să îmi protejez numele în orice situație, acum vreau doar să îmi protejez pacea. Las pe oricine să creadă orice!”, este mesajul postat de Laura Maria Gherman, fosta soție a fotbalistului Mihai Neșu pe pagina sa de Facebook. Mesajul postat de designerul de încălțăminte vine, probabil, după ce ani întregi a fost pusă la zid de opinia publică din cauza faptului ca a divorțat de Mihai Neșu la scurt timp după ce acesta a rămas paralizat în urma unei accidentări pe terenul de fotbal. Mihai Neșu și Maria Gherman au fost căsătoriți timp de 6 ani, între 2006 și 2012. Fostul fundaș stânga a fost nevoit să se retragă din fotbal la doar 28 de ani, după o accidentare suferită la un antrenament al lui Utrecht, în urma căruia a rămas paralizat. Sursa: Facebook

Citeste tot articolul

Simona Halep SE MARITA – Vezi când și unde

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) și Toni Iuruc au stabilit în vacanța din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anunță de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc după ultimul mare Grand Slam al anului următor, în luna septembrie, la Constanța. Sigur că de la nuntă nu va lipsi Ion Țiriac, omul care a ajutat-o enorm pe Simo, notează digisport.ro ”Se vor căsători, la anul, în luna septembrie, după ce va participa la US Open 2020. Evenimentul va fi unul fabulos, la un restaurant de lux din Constanța și, normal, va fi organizat conform tuturor tradițiilor machedonești”, a precizat, pentru aceeași wowbiz, un apropiat de-al familiei Simonei Halep. Simona a spus recent că-și dorește o nuntă mare, la care să fie prezente toate persoanele care-i sunt dragi. ”Vor participa toate neamurile lor, personalități din tenis, din sport, vor fi sute de invitați, poate chiar o mie. Totul a fost deja stabilit, e cam bătut în cuie și, normal, Simona Halep este încântată că a reușit să pună la punct toate detaliile. Evident, au mai rămas lucruri de rezolvat, precum rochia, costumul de nuntă al lui Toni Iuruc, dar, în mare, totul a fost stabilit”, a completat aceeași persoană. Simona Halep își dorește minimum trei copii. Cât va mai juca tenis Campioana noastră și omul de afaceri au discutat și despre copii. Simona i-ar fi spus iubitului ei că își dorește urmași, dar nu acum, ci abia după ce se va lăsa de sportul de performanță. ”Simona își dorește minumum trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum. Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă …

Citeste tot articolul

Cutremur in TENIS. Fostul antrenor, dezvăluri șocante despre Simona Halep:

Fostul antrenor al Simonei Halep a făcut o serie de dezvăluiri incredibile despre tenismena noastră, despre care a povestit lucruri neștiute până acum. Firicel Tomai, cel care a fost antrenorul Simonei Halep între 2008 şi 2012, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile, explicând motivul pentru care a pus punct colaborării cu acesta. El a susținut că totul a pornit de la comportamentul pe care îl afișa Simona Halep. „Au aparut si niste momente cand Simona a ajuns acolo sus cand… am avut neintelegeri, momente care m-au suparat. Intr-un moment am avut o deceptie. Se comporta pe teren destul de urat si atunci, dar nu asa de des. La Wimbledon a jucat cu Medina Garrigues. A pierdut in decisiv si la ‘s-Hertogenbosch si la Wimbledon. Ea a fost destul de rece si obraznica pe teren, a comentat acolo. Mie nu imi plac lucrurile acestea cand jucatorul nu mai are linistea aia si caldura aia si incepe sa se creada stapan. I-am si spus cu o saptamana inainte ca daca nu se linisteste, nu mai continuam. La Wimbledon i-am spus ca ne oprim. Mi-a dat mesaj, a inceput sa isi ceara scuze, a plans, in fine. Mi-a cerut sa ii mai dau o sansa”, a susținut Firicel Tomai citat de Fanatik. El a explicat că s-a încercat să se meargă mai departe, doar că în acea perioadă acesta avea niște probleme pe fond de stres. „M-am decis sa ma opresc, sincer nu mai simteam dorinta si placerea sa continui cu ea din cauza incidentelor care au avut loc in ultimele doua-trei luni. S-au acumulat tensiuni, comportamentul ei de pe teren nu mai putea fi controlat si chiar nu mai doream. Am vorbit mult cu ea, dar nu voia sa se schimbe. Comparandu-se cu Victor, ea tot imi spunea: „Eu nu sunt …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. Simona Halep, chemată la tribunal!

Simona Halep trebuie să se prezinte la tribunal. Sportiva a fost citată într-un dosar în care este reclamat un cuplu de milionari. Doi milionari, soț și soție, au fost reclamați de mai multe persoane care locuiesc într-un cartier de lux, acestea solicitând ca instanța să constate dreptul de coproprietate. Simona Halep este citată pe 16 octombrie la Judecătoria Sectorului 1, în calitate de intervenient forţat, potrivit spynews.ro. În perioada 30 septembrie, 6 octombrie, Simona Halep participă la turneul de la Beijing. Persoana care are calitate de intervenient forţat va fi citată, la fel ca reclamantul sau pârâtul. Odată cu citația i se comunică încheierea prin care s-a dispus introducerea sa în proces. De asemenea, i se comunică și cererea de chemare în judecată, întâmpinarea și înscrisurile anexate acestora.

Citeste tot articolul

Este MECIUL ANULUI! Se anunta OFENSIVA TOTALA pe National Arena. Trafic restrictionat in Capitala

Va fi haos total în această seară. Meciul anului va paraliza pur și simplu traficul. Autoritățile sunt în alertă înaintea partidei dintre România și Spania. S-au luat măsuri speciale. Poliția este în alertă înaintea meciului dintre România și Spania. Traficul va fi restricționat în zona Arenei Naționale în zona Arenei Naţionale, unde este programat să se desfăşoare meciul de fotbal dintre echipele naţionale ale României şi Spaniei. Potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră, pentru buna desfăşurare a evenimentului se va restricţiona traficul, începând cu ora 14,30, progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, astfel: * pe str. Maior Coravu, între şos. Mihai Bravu şi intrarea în stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; * pe bd. Pierre de Coubertin, între str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în stadionul Naţional Arena sau între şos. Pantelimon şi rondul de la intrarea în stadion, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; * banda I de circulaţie de pe str. Vatra Luminoasă, între str. Tony Bulandra şi bd. Pierre de Coubertin; * pe str. Sg. Vasile Şerbănică, între bd. Basarabia şi intrarea în stadion (parcarea C); * pe str. Tony Bulandra, între str. Vatra Luminoasă şi rond str. Maior Coravu; * pe bd. Basarabia între Piaţa Muncii şi bd. Chişinău, pentru afluirea/ defluirea pietonală, dacă situaţia o va impune Excepţie vor face autovehiculele destinate situaţiilor de urgenţă, precum şi troleibuzele 86 şi 90, care începând cu ora 14,15 vor fi deviate pe str. Vatra Luminoasă, iar capătul liniilor va fi mutat direct în depoul de pe str. Tony Bulandra. Poliţiştii le recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile …

Citeste tot articolul

DOLIU URIAS in lumea sportului. A MURIT UN CAMPION!

Biatlonistul norvegian Halvard Hanevold, triplu campion olimpic şi cvintuplu campion mondial, a decedat, marţi, la vârsta de 49 de ani, în cricumstanţe deocamdată necunoscute, informează lequipe.fr potrivit news.ro. Hanevold a fost găsit mort în locuinţa sa din oraşul natal, Asker. Halvard Hanevold a fost unul dintre cei mai de succes biatlonişti norvegieni. El a câştigat medaliile de aur la JO de la Nagano, în proba individuală 20 de kilometri, şi cu ştafeta de 4×7,5 kilometri, în 2002, la Salt Lake City şi în 2020, la Vancouver. În palmaresul său mai figurează două medalii olimpice de argint, cu ştafeta la Nagano şi în proba de sprint 10 kilometri de la Torino, în 2006, şi una de bronz, tot la Torino, la individual 20 de kilometri, plus cinci titluri mondiale, şapte medalii de argint şi patru de bronz la CM. Retras în 2010, el a terminat studiile pentru a deveni inginer, dar a optat pentru o carieră în televiziune, fiind consultant la postul norvegian NRK. Hanevold era căsătorit şi avea doi copii.

Citeste tot articolul

DOLIU in lumea sportului. A fost gasit MORT in camera de hotel

Tyler Skaggs, jucătorul echipei Los Angeles Angels, a decedat luni înaintea unui meci cu Texas Rangers, care ulterior a fost amânat, au anunţat cele două cluburi din Liga profesionistă nord-americană de baseball (MLB). Corpul jucătorului în vârstă de 27 de ani, originar din Los Angeles, a fost găsit în camera sa de hotel din Texas. O anchetă a fost în curs pentru a identifica cauza decesului, dar poliţia nu a constatat la faţa locului nimic suspect. „Cu imensă tristeţe anunţăm moartea lui Tyler Skaggs”, a anunțat echipa din Los Angeles într-un comunicat. Preşedintele MLB, Rob Manfred, s-a declarat profund afectat de această veste. La rândul său, clubul Texas Rangers a transmis sincere condoleanţe şi a anunţat amânarea meciului programat la Arlington (Texas). Tyler Skaggs a evoluat de şapte sezoane în MLB, sub culorile clubului Arizona Diamondbacks şi apoi la Los Angeles Angels.

Citeste tot articolul

DRAMATIC Germania A ELIMINAT România. Cel puțin 15 oameni au ajuns la spital

  România a fost învinsă, joi, la Bologna, cu scorul de 4-2 (1-2), de Germania, în semifinalele Campionatului European de tineret. Tinerii „tricolori” au condus la pauză, cu 2-1. Două lovituri libere în finalul meciului i-au calificat pe germani în finală. Meciul, disputat pe o temperatură de 38 de grade, a fost întrerupt de mai multe ori pentru pauze de hidratare a jucătorilor. La această partidă au asistat 16.200 de spectatori, majoritatea români. Aproximativ 15 suporteri au avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie gsp.ro. Între 10 și 15 fani, printre care și copii, au leșinat și au fost luați cu targa de medicii prezenți la meci. Căldura de la ora partidei e infernală. Temperatura a ajuns la 40 de grade Celsius. De menționat că pe Stadio Renato Dall’Ara din Bologna a fost oprită apa la băile arenei.

Citeste tot articolul

SOȚIA unui FOTBALIST U21, BĂTUTĂ în TRIBUNE! A ajuns la spital… Gică Hagi a intervenit

Soția fotbalistului Cristi Manea a ajuns la spital, la finalul partidei România – Franța, după ce a fost agresată de doi suporteri, în timp ce voia să-și îmbrățișeze soțul. Calificarea naționalei de tineret în semifinalele Campionatului European de Tineret a fost umbrită de un anunț făcut de selecționerul Mirel Rădoi. Istoria continuă, indiferent de adversar va trebui să continuăm povestea asta frumoasă. Chiar dacă această calificare a fost puţin umbrită de doi dintre suporteri, care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea”, a spus selecționerul. Cristi Manea a mers în tribună, pentru a-și saluta soția, iar o femeie aflată în grupul fanilor români i-a barat calea fotbalistului. S-a creat o busculadă, soția fundașului dreapta a fost lovită în față și a început să sângereze. Victima a ajuns la spital, iar un suporter român a fost arestat. Aflat în zonă, Gică Hagi i-a transmis lui Manea să se ducă în vestiar și să nu participe la conflict.

Citeste tot articolul

DOLIU in sportul din Romania. A MURIT UN VICECAMPION MONDIAL

Boberul român, Dumitru Focșeneanu, a murit ieri, la vârsta de 83 de ani. El a făcut parte din echipa României ca frânar de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, 1968, 1972 și 1976, potrivit gsp.ro. Împreună cu pilotul Ion Panțuru, a câștigat două medalii în competițiile de bob – 2 persoane din cadrul Campionatelor Mondiale: argint la Campionatul Mondial din 1969 și bronz la Campionatul Mondial din 1973. „Un atac cerebral fulgerător l-a trimis la celebrul spital de urgență din Ploiești. Cu toate că un astfel de diagnostic necesită o intervenție rapidă, au fost necesare câteva ore bune, adică vreo cinci (că mai aveau puțin si se schimba și tura cred) pentru a trece de zona triaj și a fi internat. Evoluția a fost nefavorabilă, în scurt timp devenind o legumă”, a scris Horațiu Neculae, ginerele lui Focșeneanu, pe Facebook. Dumitru Focșeneanu s-a stins din viață ieri. Dumnezeu să-l odihnească! „NOI FĂCEAM 60-70 DE COBORÎRI PE SEZON!” Dumitru Focșeneanu spunea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că bobul nu a fost niciodată o prioritate în România. „Nici pe vremea lui Ceaușescu noi nu eram niște privilegiați. Doar că atunci, nici alte țări nu aveau condiții mai bune. Pe vremea noastră, nu erau decât câteva pârtii artificiale de bob în întreaga lume. Nemții și elvețienii aveau, de obicei, cele mai bune condiții, pentru că ei aveau și zăpadă în cea mai mare parte a anului. Ca un exemplu, noi făceam 60-70 de coborâri pe sezon, iar ei făceau 600-700, de zece ori mai mult. Plus că toate competițiile se disputau pe pârtii pe care ei le cunoșteau, pe care se antrenau, pe când noi atunci le inspectam”, povestea Focșeneanu. PRIMĂ, CÂT UN CHEF LA MELODY Boberii români nu erau profesioniști și, în perioada cât participau la concursuri, erau doar „scoși …

Citeste tot articolul

Arienii fac legea in SPORT. Marina Baboi, dublă campioană naţională de tineret

Două curse alergate, două noi titluri de campioană naţională pentru Marina Baboi. Atleta Gloriei s-a impus, sâmbătă seară, şi în finala probei de 200 de metri din cadrul Campionatelor Naţionale de Tineret (U23), care au avut loc pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti. Cu o seară înainte, Marina reuşise să câştige medalia de aur şi în cursa ei favorită, de 100 de metri. O nouă provocare urmează în curând pentru sprintera buzoiană, care va participa, între 19 şi 30 iunie, în Belarus, la Minsk, la Jocurile Europene. (sursa info: Opinia Buzau)

Citeste tot articolul

Decizie-BOMBA a lui Ion Ţiriac: vrea să fie preşedinte!

Cunoscutul om de afaceri Ion Ţiriac a anunţat că va candida la funcţia de preşedinte al Federației Române de Tenis la alegerile programate pe 19 iunie. Ţiriac, la vârsta de 80 de ani este cel mai bogat român, conform topului Forbes. „Eu nu fac jocuri de putere. Nu cunosc alegătorii și n-am fost la niciunul ca să fac campanie electorală. Mă duc în fața acestor oameni, le spun ce pot face în 6 luni. Să se aleagă și 4 vicepreședinți, care să facă treabă. Să tragă căruța. Iar ăla care nu trage, a doua zi iese afară!”, a anunțat Ion Țiriac „Se fac alegeri pe 19. N-am nicio intenție să mă strige cineva „domnul președinte” sau să câștig eu notorietate. Am destulă, nu îmi mai trebuie. Dar consider că trebuie să încerc să fac acest motor din piese mici și să și funcționeze. Dacă cumva mă aleg oamenii, aproape că spun că sper să nu mă aleagă, pentru că aș avea mai mult timp pentru mine, va fi datoria mea să o fac acest motor să pornească. Să facem, că nu pot singur. Trebuie să aleagă și ei între ei pe cineva care vrea să facă ceva. Dar pe cineva care chiar își dorește să facă ceva, nu doar titlu de vicepreședinte sau director”, a spus Ion Țiriac. La data de 12 aprilie, Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Tenis nu a putut desemna un preşedinte din cauza lipsei de cvorum, urmând ca noile alegeri să aibă loc la data de 19 iunie, potrivit antena3.ro

Citeste tot articolul

DOLIU in presa din Romania. A MURIT un ziarist de exceptie

A murit ziaristul Constantin Alexe la varsta de 84 de ani, dupa 46 de ani de activitate. El a scris pentru Sportul/Gazeta Sporturilor. Constantin Alexe s-a născut la Ploiești şi a urmat o cartieră în presa scrisă la Sportul Popular, devenit apoi Sportul, iar după revoluție, la Gazeta Sporturilor. Constantin Alexe a fost primul ziarist care a realizat un interviu cu Nicolae Dobrin și de-a lungul timpului i-a mai intervievat, printre alţii, pe Ferenc Puskas, Lev Iaşin, Ştefan Dobay, Iosif Petschovschi, Ilie Oană, Bobby Robson, Ştefan Cârjan, Angelo Niculescu şi Joao Havelange. Înmormântarea va avea loc, miercuri, la Cimitirul Militar Ghencea III, la ora 13:00.

Citeste tot articolul

DOLIU in lumea sportului. A MURIT la 27 de ani! A FOST IMPUSCAT

Abdul Baset al-Sarout, fost portar al naţionalelor Under 17 şi Unde 20 ale Siriei, a murit sambata dupa ce a fost impuscat in timpul unor lupte. Fotbalistul a supravietuit anterior altor trei tentative de asasinat. Joi, el a fost rănit în luptele din nord-vestul Siriei, iar sâmbătă a murit într-un spital din Turcia. Abdul Baset al-Sarout era născut pe 2 ianuarie 1992, la Homs. Abdul Baset al-Sarout a fost una dintre „vocile revoluţiei siriene”, iar în timpul Asediului de la Homs, din 2011-2014, a devenit unul dintre comandanţii rebelilor. Toţi cei patru fraţi ai săi au fost ucişi de forţele de securitate siriene. Unchiul său, Mohe Edden al-Sarout, a fost şi el ucis, în noiembrie 2011, la Homs.

Citeste tot articolul

ALERTA. ZI TRAGICA pentru Halep! Ce i s-a intamplat la Roland Garros

Simona Halep a fost eliminată astăzi de la Roland Garros, chiar în sferturile de finală. Românca a pierdut în fața Amandei Anisimova, cu scorul 2-6, 4-6. Simona Halep ocupa până la eșecul acestui meci locul trei în clasamentul WTA. Românca va coborâ foarte mult în topul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Simona Halep nu a reușit performanța de anul trecut când a cucerit turneul de la Roland Garros și a fost eliminată în sferturile de finală. Românca cade de pe locul 3 pe 8 în WTA. Simona încă se menține în top 10 cele mai bune jucătoare de tenis din lume. Simona Halep s-a menținut în top 10 cele mai bune jucătoare de tenis din lume din ianuarie 2014. Așadar, Halep a reușit performanța ca 5 ani de zile să se mențină printre cele mai bune tenismene de pe tot Globul. În primăvara aceluiași an Simona a reușit să se claseze în top 5 cele mai bune jucătoare. De atunci și până acum campioana noastră a stat doar 9 săptămâni în afara top 5 WTA. Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din România și face performanța de a fi și printre cele mai bune din lume.

Citeste tot articolul

TOTTENHAM – LIVERPOOL 0-2 // GALERIE FOTO Interzis minorilor! Posturile TV nu au putut da imaginile cu blonda dezbrăcată care a întrerupt finala Ligii Campionilor

Liverpool a învions-o pe Tottenham, scor 2-0, în ultimul act din Liga Campionilor. În prima repriză, finala de pe Wanda Metropolitano a fost întreruptă câteva secunde de o fană care a pătruns pe suprafața de joc. Liverpool a deschis scorul în minutul doi, după cel mai rapid penalty din istoria Ligii Campionilor. Atenția a fost însă furată de o fană într-un costum de baie dintr-o bucată, care a pătruns pe gazon în minutul 24. Purtând un tricou pe care era inscripționată numele unei campanii pentru adulți, voluptoasa blondă a alergat nestingherită până la centrul terenului, înainte ca forțele de ordine să o prindă. Operatorii televiziunilor care transmis finala nu au putut arăta imagini, din cauza regulamentului strict al UEFA față de astfel de manifestări. Fotografii prezenți însă pe margine nu s-au abținut. CINE E FANA? Blonda care a pătruns pe teren este Kinsey Wolansky, iubita youtuberului Vitaly Zdorovetskiy, om interzis pe stadioanele din Europa după ce a pătruns pe teren la finala Campionatului Mondial din 2014.

Citeste tot articolul