Spitalul-dezastru din Suceava. „Se aud telefoanele sunând din sacii negri cu care sunt căraţi morţii“

Nepoata unui pacient de 68 de ani care a murit luni dimineaţă în Spitalul Judeţean din Suceava a relatat lucruri înfiorătoare despre situaţia din spital.

Pacientul fusese internat cu simptome de astm, nefiind testat pentru coronavirus, potrivit declaraţiilor nepoatei sale, citate de G4Media.

”Unchiul meu a murit dimineaţă la ora 5. Nu răspundea la telefon şi familia a intrat în panică, nimeni nu ştia nimic. Avem în famillie o doctoriţă care a dat telefoane în tot spitalul şi aşa a aflat că e mort. A aflat de la morgă”, relatează Gianina Ursu.

”Cu o zi în urmă, unchiul meu spunea familiei că din sacii negri cu care sunt transportaţi pacienţii morţi sună telefoanele. Erau rudele care sunau să afle ce se întâmplă cu ei. Unchiul meu a fost marcat de această imagine. În cele din urmă, şi el a murit în spital”, a mai spus Geanina.

Unchiul Geaninei Ursu a fost internat la pneumologie. ”Exact unde Gheorghe Flutur a fost internat singur într-o rezervă, deşi el trebuia internat la secţia de boli infecţioase, pentru că era pozitiv de coronavirus”, a declarat Gianina Ursu.

”De ce a fost nevoie de zeci de telefoane pentru a afla situaţia pacientului internat? ”Doctoriţei din familia noastră care a încercat să afle ce se întâmplă i s-a spus că unchiul meu nu avea telefon şi de asta nu au putut să anunţe familia că a murit. Dar el avea telefon, aşa a ţinut legătura cu familia. În plus, pe fişa de internare e trecut numărul de telefon al familiei, dar nu a sunat nimeni”, a mai povestit nepoata pacientului decedat.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, carantinarea municipiului Suceava, unde se află 593 de cazuri de infectare cu coronavirus. De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni seară, încă 13 decese la persoane infectate cu coronavirus. Toţi pacienţii, cu vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani, se aflau la Spitalul Judeţean Suceava, pe diferite secţii.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/