Speriat că va fi singur de Crăciun, un bărbat din Botoşani şi-a terorizat fosta iubită

O femeie din Botoşani, terorizată de fostul iubit, a obţinut un ordin de protecţie împotriva bărbatului care i-a distrus maşina şi a ameninţat-o că o va stropi cu acid.

Povestea între tânăra din Botoşani şi bărbat a început în urmă cu aproape doi ani, atunci când s-au cunoscut şi au început o relaţie.

Totul părea perfect până în momentul în care bărbatul a început să îşi arate adevărata faţă. Extrem de posesiv, bărbatul a început să o controleze pe tânără şi chiar să îi verifice telefonul periodic.

Aşa se face că, în urmă cu trei luni, atunci când au mers la o nuntă, bărbatul a găsit în telefonul tinerei un mesaj pentru un alt bărbat şi a provocat un scandal uriaş.

Tânăra s-a despărţit de el, însă acesta nu a vrut să renunţe la femeie, speriat că va fi singur de sărbători.

Pe rând, bărbatul a început să o terorizeze pe botoşăneancă cu sute de mesaje pe WhatsApp şi ameninţări cu moartea, notează monitorulbt.ro.

Ulterior, iubitul gelos a început să îşi pună în aplicare planul de răzbunare. Într-una din zile, tânărul, înarmat cu o bâtă de baseball, a venit în faţa blocului în care locuieşte tânăra şi i-a distrus maşina.

Pentru a încheia povestea, tânăra din Botoşani i-a înapoiat bărbatului cadourile, însă acesta a continuat să o terorizeze şi a ameninţat-o că va plăti pe cineva să îi dea cu acid sulfuric în ochi.

Tânăra a depus o plângere la Poliţie şi astfel a obţinut un ordin de protecţie împotriva bărbatului, iar acesta nu are voie să se apropie la mai puţin de 200 de metri de femeie.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu