Spania. Român UCIS cu BESTIALITATE de alți conaționali, într-o altercație în barul unei ROMÂNCE

Garda Civilă investighează moartea unui tânăr român, de 27 de ani, din Cebolla, în timpul unei altercații care a avut loc aseară, cu puțin înainte de ora 22.00 într-un bar din Miguel Esteban, un oraș din Toledo, Spania. Alți 3 români sunt în stare gravă. Nu se știe de la ce a pornit cearta, dar surse apropiate anchetei au declarat pentru presa spaniolă că aceștia aveau unele legături de rudenie.

Un tânăr român, de 27 de ani, a murit după ce ar fi fost înjunghiat în zona gâtului, într-o altercație cu alți conaționali, într-un bar din Spania. Doi dintre ei sunt deja arestați; unul ar fi autorul faptei, iar celălalt ar fi ascuns arma crimei după aceea. Înregistrarea unei camere instalate în barul unde s-a petrecut tragedia a clarificat cum s-au petrecut lucrurile.

Cel puțin șase persoane au participat la luptă, cu toții cunoscându-se între ei. Trei dintre ei au fost răniți: proprietara barului, D.J.J. de 32 de ani, și doi bărbați, C.C.C. de 30 și F.C.V. de 37, de naționalitate română. Potrivit unor surse, și proprietara barului ar fi tot româncă, lucru încă neconfirmat oficial. Primarul, Pedro Casas, a confirmat pentru ABC că toți erau de naționalitate română.

Român de 27 de ani, mort după o înjunghiere

Lupta a început în interiorul unității și s-a mutat pe stradă, unde românul de 27 de ani a căzut la pământ. Tânărul, alături de un alt bărbat, l-ar fi însoțit pe fostul partener al proprietarei barului în localul acesteia. Mai multe versiuni cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla în interior au fost relatate de martori diferiți și nu se poate preciza încă oficial, dacă tânărul decedat este fostul partener al proprietarei localului, iubitul ei sau unul dintre cei doi prieteni care l-au însoțit fostul partener. Cealaltă persoană implicată ar fi un frate al femeii. Ceea e se știe este că victima locuiește în Cebolla, un oraș din Toledo, la 170 de kilometri de Miguel Esteban.

Celelalte persoane rănite au fost transferate la spitalul Mancha Centro din Alcázar de San Juan: femeia și cei doi bărbați au ajuns într-o unitate de terapie intensivă. Femeia a fost deja externată.

Surse din Delegația Guvernului din Castilla-La Mancha au confirmat că există doi deținuți, dar Garda Civilă nu a specificat genul sau vârsta. Nici nu clarifică relația bărbatului decedat cu proprietarul barului. Poliției Judiciară din Villacañas continuă ancheta în acest caz.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile