Soţul prezentatoarei TV (UCIS de un TIGAN drogat) va fi condus pe ultimul drum de sute de persoane

zzxx

Familia şi apropiaţii arădeanului Valentin Costea se pregătesc acum de înmormântarea lui, iar potrivit apropiaţilor, acesta va fi dus în Arad vineri, pentru a fi condus pe ultimul drum.

Apropiaţii lui Valentin Costea sunt în stare de şoc. Inima bărbatului a încetat să mai bată în urmă cu câteva ore, iar familia a privit neputincioasă cum se stinge. Acum, Vale, aşa cum îi spuneau cunoscuţii, este aşteptat acasă, pentru a fi condus pe ultimul drum.

Pe pagina web a lui Valentin Costea au apărut deja sute de mesaje emoţionante, iar fiecare dintre cei care l-au cunoscut pe arădean, sau care au auzit despre teribila moarte, vor fi prezenţi la înmormântare. „Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească în pace!”, „Condoleanţe şi sincere regrete. Nu te voi uita niciodată!”, „Dumnezeu te-a luat mult prea repede, prietene. Nu te voi uita niciodată! Să ai grijă de părinții tăi şi de noi, din ceruri! Ne vom revedea în cealaltă lume, tot aşa, făcând ce ne place! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, sunt doar câteva dintre mesajele pentru Valentin Costea.

Tiganul Dan Dorel Hodiş (foto jos), individul care l-a bătut crunt pe Valentin Costea, soţul prezentatoarei TV Diana Costea, şi l-a lăsat să moară, într-o baltă de sânge, se află după gratii. Odată cu decesul fostului său şef, se schimbă şi încadrarea juridică a faptei. Dacă, iniţial, acesta a fost arestat pentru tentativă de omor, acum el va fi acuzat de omor calificat.

tigan1

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *