“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Șofer român, MASACRU la volanul unui microbuz în care se aflau persoane cu dizabilități

accident

Un șofer român, rezident în Castiglione del Lago, a fost implicat într-un tragic accident atunci când se afla la volanul unui microbuz cu șapte pasageri cu dizabilități, în Valdichiana, Italia.

Tragedia a avut loc în seara zilei de 2 martie 2020 atunci cînd unul dintre pasagerii cu handicap l-a prins de braț și l-a făcut să piardă controlul volanului. Microbuzul condus de român s-a prăbușit într-un copac de pe marginea drumului: trei morți și cinci răniți, inclusiv șoferul.

Fănică I., șoferul român care conducea microbuzul în acea tragică noapte, a spus ieri, în fața judecătorilor, că a fost distras de pasagerii care erau foarte agitați, iar unul dintre ei l-a prins de braț.

„Pasagerii erau foarte agitați. Îmi distrăgeau atenția. Un băiat mi-a tras brațul în timp ce conduceam”, a spus Fănică în fața magistraților.

Pasagerii erau pacienți internați la Villa Mimose, o unitate specializată în Ferretto, municipiul Cortona, la granița dintre Arezzo și Perugia.

Vinovăția șoferului român se diminuează mult

Procurorul Marco Dioni nu-l crede în totalitate pe Fănică și l-a acuzat de mai multe omoruri.

Însă, potrivit apărării, în astfel de situații persoanele cu handicap foarte agitate trebuie să aibă un însoțitor care să îi țină la distanță de șofer. Astfel, vinovăția șoferului român se diminuează mult, aproape că nu există.

Totodată, un bec era aprins în bordul microbuzului de câteva zile, semnalând instabilitatea vehiculului și acest lucru ar fi putut contribui la ieșirea tragică de pe șosea.

Se pare că pacienții din microbuz au întârziat la administrarea obișnuită a terapiei psihotrope și acest lucru ar putea explica și neliniștea lor.

Fănică așteaptă acum decizia judecătorilor.

Sursa: stiridiaspora.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.