SOCANT – Fata de 13 ani, si-a INJUNGHIAT BUNICA de mai multe ori – Detalii halucinante

O fată de 13 ani și-a înjunghiat bunica în spate, la Oradea, în seara zilei de miercuri, 8 august, în jurul orei 18:30, într-un apartament dintr-un bloc de pe strada București.

Femeia, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bihor. Viața femeii nu se află în pericol, însă aceasta are mai multe plăgi la toracele posterior.

„Pacienta a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu plăgi înjunghiate torace posterior. Starea ei este stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc, pentru bihoreanul.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. În funcție de rezultatul anchetei, urmează ca fapta să fie încadrată juridic.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, poliţişti criminalişti şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi dacă viaţa victimei a fost pusă în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, pentru sursa citată.

Cazul coincide cu cel de la sfârșitul lunii mai, când un copil de 9 ani și-a înjunghiat mortal bunica, în București. Băiatul era diagnosticat cu ADHD.

Dacă în cazul de la Oradea nu se știe încă motivul faptei adolescentei, în cel din Capitală s-a aflat că nepotul şi-a ucis bunica din cauza unui joc pe calculator. Bătrâna l-a certat și l-a lovit cu un băț, iar copilul a pus mâna pe cuțit.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile