Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

SOC TERMIC in Romania! Ploi, ger, polei și rafale de vânt de 120 km/oră. Iată zonele afectate!

ger frig

Vremea se va răci brusc şi accentuat în toată țară, a arătat Elena Mateescu, director ANM, miercuri seară la Antena 3.

Începând din dimineaţa zilei de joi (11 februarie) în vestul şi nord-vestul ţării vor fi ploi şi pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare iar vântul se va intensifica, viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci brusc şi accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopţii de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării.

”De mâine noapte, masa de aer polar va pătrunde în partea de vest, centru și nord a țării apoi spre sfârșitul săptămânii va cuprinde toată țara”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, în exclusivitate la Antena 3.

”Ne așteptăm să avem 10-20 de cm de zăpadă și în zone mai joase de relief(…). Dacă informațiile indică posibilitatea creșterii gradului de alertă vom emite un cod portocaliu, așa cum o facem de fiecare dată cel puțin pentru zona montană”, a mai spus directorul ANM.

Potrivit Elenei Mateescu, perioada rece va dura până în jurul datei de 20 februarie.

Prognoza meteo. COD GALBEN! Temperaturi extreme în România
”În București ne așteptăm la – 10 grade sâmbătă, duminică. Săptămâna viitoare, de la o zi la alta, valori în coborâre -12, chiar -14 grade”.

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele montane, apoi şi în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau gheţuş.

Vine gerul! Temperaturile scad brusc în București. De la 16 grade la minus 2, în câteva ore
Vântul va avea intensificări în toată ţara, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55-65 km/h şi temporar peste 70-80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est şi sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăşi 100-120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Potrivit meteorologilor, vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopţilor şi dimineţilor, iar vântul va mai avea intensificări.

Prognoza meteo 11 februarie 2021
Vremea va intra într-un proces de rãcire accentuatã ce va cuprinde întrega ţarã, dar ziua va fi deosebit de caldã în sud, sud-est şi local în centru. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei şi 18 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime, în general, între -14 şi -2 grade, cu cele mai scãzute valori în vestul, nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, unde va fi ger. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în sudul, estul şi centrul ţãrii şi local în rest. În prima parte a zilei vor fi mai ales ploi, iar la munte, în vest şi nord-vest vor fi precipitaţii mixte şi pe spaţii mici polei. Începând de dupã-amiazã vor predomina ninsorile în regiunile vestice şi nord-vestice, la munte, în Maramureş, Transilvania, Moldova, iar în special noaptea în Muntenia şi în Dobrogea, unde se va depune strat nou de zãpadã. Local cantitãţile de precipitaţii vor depãşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în sud-est, se vor semnala descãrcãri electrice. Vor fi condiţii de polei. Local şi temporar vântul va avea intensificãri, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale, cu rafale, în general, de 55…75 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 100…120 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada.

Prognoza meteo 12 februarie 2021
Vremea va fi deosebit de rece, geroasã în special la începutul zilei în vest, nord şi centru, iar noaptea în cea mai mare parte a ţãrii şi vântul intens din majoritatea regiunilor va amplifica senzaţia de frig. Temperaturile maxime se vor încadra între -12 grade în nordul Moldovei şi în Transilvania şi -1…0 grade în regiunile sudice; minimele termice vor fi cuprinse în general între -18 şi -8 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ninsori în general slabe, local în zonele montane şi în sud-est şi pe arii restrânse în centru şi nord. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în toate regiunile, cu viteze mai mari la munte, unde rafalele vor depãşi 100…120 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, precum şi în est, centru şi sud-vest, în general cu 65…75 km/h, iar temporar ninsorile vor fi viscolite. Izolat se va semnala ceaţã cu depunere de chiciurã.

Prognoza meteo 13 februarie 2021
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasã la începutul zilei în majoritatea zonelor, iar noaptea în regiunile centrale şi local în sudul şi în vestul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -11 şi -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -17 şi -7 grade, mai scãzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorãri seara şi noaptea în nord şi nord-vest unde local va ninge. Deşi în diminuare faţã de intervalul anterior în majoritatea zonelor, vântul va continua sã prezinte intensificãri mai ales ziua la munte, cu rafale de 80…100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, în Moldova unde se vor depãşi local 60…70 km/h şi cu viteze mult mai mici pe alocuri şi în restul zonelor, spulberând local zãpada şi amplificând senzatia de frig.

Prognoza meteo 14 februarie 2021
Vremea va fi în continuare deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii, local geroasã la începutul zilei şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -6 şi 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 şi -6 grade, cu valori mai scãzute atât ziua, cât şi noaptea în zonele depresionare. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab local în nord, nord-est şi la munte şi pe spaţii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, local şi temporar în regiunile estice şi izolat în celelalte zone.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.