Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICAL

Situație GRAVĂ la secțiile ATI din România: aproape toți pacienții intubați decedează. Explicația specialiștilor

5yy5

În spitalele din România avem un grad foarte ridicat de mortalitate în rândul pacienților care ajung la ATI și au nevoie de respirație asistată mecanic. Spre exemplu, la Spitalul ”Marius Nasta”, din Capitală, 42 din cei 44 de pacienți care au avut nevoie de ventilație mecanică au decedat.

În România, şansele de supravieţuire în cazul pacienţilor intubaţi invaziv sunt foarte mici. Potrivit unui raport către Minsterul Sănătăţii şi devenit public, la Spitalul de Pnaumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, unde, conform datelor oficiale, din cei 42 din 44 de pacienţi care au necesitat ventilaţie mecanică invazivă, prin intubare, 42 au decedat. Reprezentanţii spitalului au transmis atunci că rata uriaşă de mortalitate ţine de faptul că foarte mulţi pacienţi se prezintă la spital atunci când se află deja într-o stare foarte gravă, iar dintre ei foarte mulţi sunt vârstnici cu comorbidităţi, informează Adevărul.

La polul pare să fie Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj. Aici, spitalul raporta la un moment dat, în noiembrie, că din 86 de pacienţi intubaţi au supravieţuit 23, cea mai bună performanţă înregistrată de o unitate spitalicească din România şi apropiată de cea din Occident.

Răzvan Cherecheş, profesor universitar în Statele Unite ale Americii la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai susține că marea problemă este că nu se respectă protocoalele și mai ales faptul că se schimbă regulile de la un spital la altul.

„La noi mortalitatea e mai mare pentru că sistemul, pentru că există multe infecţii nosocomiale, pentru că intubarea pacienţilor atrage după sine infecţii nosocomiale şi acolo depinde de proceduri şi de o mulţime de alţi factori. În România variază chiar de la un spital la altul. Centrele universitare tind să aibă rezultate mai bine, dar ar fi şi culmea să fie altfel. Dacă ar fi un epidemiolog bun în fiecare dintre locaţii care să insiste pe protocoale, standard de igienă, asta ar face diferenţa. Noi de asta avem probleme pentru că protocoalele nu sunt respectate pe literă de lege”, spune Cherecheş.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.