Situație critică în UE. Libera circulație e compromisă

Prin regulile de călătorie diferite din ţările membre ale Uniunii Europene se pierd avantajele pentru care a fost creat certificatul digital european.

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) spune că libera circulaţie în Europa este compromisă de eşecul statelor membre ale UE de a armoniza reglementările de intrare COVID-19, conform unui comunicat al asociaţiei.

Redeschiderea graniţelor îi încurcă pe călători şi întreprinderile şi nu oferă beneficiile scontate în ceea ce priveşte călătoriile mai uşoare şi redresarea economică, scrie Ziarul Financiar.

Conform unui studiu realizat de IATA, circa 30% dintre statele care folosesc certificatul digital al Uniunii Europene nu acceptă testarea rapidă. Astfel, România se află printre acestea, deşi ţara nostră acceptă certificatul digital european, pentru persoanele nevaccinate care sosesc în ţară din ţările aflate pe lista galbenă este necesară prezentarea unui rezultat negativ al testului PCR, nicidecum test rapid, pentru evitarea carantinării.

De asemenea, persoanele nevaccinate care sosesc în România din ţările de pe lista roşie trebuie să efectueze un test PCR pentru a reduce perioada de carantinare de la 14 la 10 zile.

Totodată, 19% dintre state nu scutesc copiii de la cerinţele de testare. Minorii în vârstă de până la 6 ani nu au nevoie de niciun document doveditor pentru intrarea în România. însă, pentru copiii cu vârste de la 6 ani la 12 ani, lucrurile se schimbă, aceştia având nevoie de dovada rezultatului negativ al unui test RT PCR, validat de certificatul digital, obţinut cu acordul părinţilor. În cazul minorilor, cu vârsta între 12 şi 14 ani, este necesar certificatul digital obţinut cu acordul părinţilor, document care să ateste vaccinarea sau rezultatul negativ unui test RT PCR.

Certificatul digital care să ateste vaccinarea sau rezultatul negativ al unui test RT PCR negativ este necesar şi în cazul minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani, dar, în această situaţie, nu mai este nevoie de acordul părinţilor pentru obţinerea certificatului digital.

Certificatul digital a fost creat pentru o mai simplă circulaţie a oamenilor între ţările europene, iar scopul acestuia era simplificarea tuturor documentelor şi restricţiilor, însă, rezultatul nu este acesta, fiecare ţară optând pentru propriile sale restricţii de circulaţie.

România nu acceptă rezultatele negative ale unor teste rapide pentru persoanele care ajung la noi în ţară, deşi certificatul digital prevede acest tip de testare, iar România utilizează certificatul digital.

Sursa: evz.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *