Singurul turist român din Grecia care ar putea sta în „carantină” 5 ani la întoarcerea în România

Dragos Săvulescu este singurul turist român care la întoarcerea în ţară ar putea sta în „carantină” cinci ani. Acesta a fost reținut în Grecia după ce iubita lui a pus mai multe fotografii cu ei din vacanţă, fără să realizeze că omul de afaceri este căutat.

Dacă magistraţii eleni hotărăsc, el ar putea fi trimis în ţară. Dragoș Săvulescu ducea o viață luxoasă în Italia, unde era protejat de legislația din peninsulă. Săvulescu are de ispășit o pedeapsă de cinci ani și jumătate. Reporterul Antena 3 Georgiana Murgilă are detalii despre condamnarea acestuia:

„Deocamdată, Dragoș Săvulescu se află în custodia autorităților elene, el se află în arest, urmând ca în perioada următoare să fie dus în fața judecătorilor din Grecia imediat ce autoritățile noastre se vor pune în mișcare și vor trimite toate actele traduse astfel încât judecătorii greci să analizeze toate motivele pentru care cer extrădarea lui Dragoș Săvulescu pentru a-și executa pedeapsa de 5 ani și jumătate de închisoare primită în dosarul retrocedării ilegale a plajelor din Mamaia, dosar în care practic a fost condamnat și Radu Mazăre.

De altfel, s-ar putea ca Dragoș Săvulescu să încerce să-i convingă pe magistrații eleni să nu-l trimită în România pe motiv că judecătorii din Italia i-au comutat pedepsa din 5 ani de închisoare cu executare într-una de 2 ani și jumătate cu suspendare. Însă, este cu dus și întors, pentru că această lege mai favorabilă de care a beneficiat Dragoș Săvulescu în Italia funcționează doar acolo”, a explicat Georgiana Murgilă.

Fugarul Dragoș Săvulescu a fost reținut, după ce a fost dat de gol de iubită că este în Grecia
Fostul acționat de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, a fost reținut de poliție, după ce iubita lui l-a dat de gol că este în Grecia. Dragoș Săvulescu a fost reținut după ce iubita lui l-a dat de gol că se află în Grecia, în vacanță. Chiar polițiștii din Grecia au fost cei care l-au reținut pe acesta. Cel mai probabil, urmează ca Săvulescu să fie prezentat instanței pentru confirmarea mandatului european de arestare.
Fotomodelul de naționalitate albaneză Angela Martini și o prietenă din grupul lor au postat mai multe fotografii din Mykonos, în care apare și afaceristul fugar, deși acesta ar putea fi arestat dacă părăsește Italia.
În anul 2019, în februarie, Dragoș Săvulescu a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, alături de fostul primar al Constanței Radu Mazăre și de Cristi Borcea, in dosarul retrocedărilor de plaje.

Săvulescu a fugit însă din România înainte ca instanța să îl condamne definitiv și s-a stabilit în Italia.

Curtea de Apel din Napoli a respins cererea de extrădare. Judecătorii italieni i-au transformat cei cinci ani și jumătate de închisoare cu executare în doi ani și cinci luni cu suspendare, dar pe teritoriul Italiei.

Care este motivarea Curții de Apel
În motivarea deciziei Curții de Apel din Napoli, judecătorii italieni spun că Dragoș Săvulescu are afaceri în Italia, vorbește limba italiană și nu se impune ispășirea pedepsei în România.

„Persoana urmărită vorbeşte curent limba italiană, locuieşte în San Fermo della Battaglia (provincia Como) în strada Mazzini nr. 7, unde are închiriat un imobil, este titularul unui contract de închiriere a unui alt imobil în Milano, în strada Manzoni nr. 14, este proprietarul unei locuinţe în Milano, în strada Pirelli, se află în Italia cel puţin din luna mai a anului 2018, locuieşte în Italia împreună cu soţia Martini Anjela (conform documentaţiei administrate la dosar)”, se arată în motivarea judecătorilor, potrivit Libertatea.

Sursa: antena3.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *