Sicriele cu șapte români morţi de coronavirus în Anglia și Scoţia, plimbate de poliţiști prin toată ţara


Famlia lui Nicu Urzică, suceveanul răspus de coronavirus în Marea Britanie, a fost nevoită să amâne înmormântarea după ce sicriul cu trupul neînsuflețit a fost adus ieri în România și plimbat, într-un convoi de 18 mașini, prin toată țara.

Două mașini funerare ale unei firme de pompe funebre din Vicovu de Sus, care au adus în țară șapte sicrie ale unor români morți de coronavirus în Anglia și Scoția, au fost obligate de autorități să intre într-un convoi de 18 mașini, care a fost plimbat vineri toată ziua prin țară.

Motivul? Cele două mașini funerare fuseseră trecute pe lista autovehiculelor ce trebuiau escortate de polițiști până la o pensiune din Vatra Dornei, unde șoferii ar fi trebuit să intre în carantină.

„Nu au vrut să mă asculte. Eu nu trebuie să stau în carantină. Eu sunt transportator. Le-am explicat că repatriez români decedați în Anglia și Scoția. Nu m-a băgat nimeni în seamă. Mi-au luat și CNP-urile morșilor. Eu aveam în mașină trei sicrie, iar colegul meu venea din spate cu patru sicrie în mașină. Ne-au băgat în convoi și ne-am plimbat cu șapte morți, prin țară, o zi întreagă. Am trecut prin Cluj, apoi ne-am întors la Târgu Mureș, după care la Bistrița. Am tot încercat pe drum să găsesc înțelegere la cineva, dar când se uitau pe hârtiile din vamă îmi spuneau să tac, că vorbesc aiurea”, a povestit revoltat Liviu Bodale, administratorul firmei care a adus în țară sicriele celor șapte români morți în Anglia și în Scoția.

Înmormântarea lui Nicu Urzică, amânată pentru sâmbătă

Bărbatul spune că a sunat toată ziua la DSP, dar i s-a spus să vorbească cu Poliția.

„Am tot încercat și cu polițiștii, dar se uitau pe hârtii și spuneau că așa scrie, să stau în carantină. Nimeni nu asculta logic. Trebuia sa ajung cu primul sicriu la Târgu Ocna, apoi la Dumbrăveni”, continuă Bodale, potrivit obiectivdesuceava.ro.

Ițele au fost descâlcite abia la Vatra Dornei.

„M-a așteptat familia, pregătită pentru înmormântare, toată ziua. Colegul meu avea un sicriu pentru București și l-a plimbat până la Vatra Dornei. Abia acolo și-au dat seama ce au făcut și ne-au lăsat să ieșim din convoi și să ne continuăm drumul. Ieri, toată ziua am umblat prin țară, într-un convoi de 18 mașini, escortați de polițiști, cu șapte sicrie în două mașini. Nu pot să cred că mi-au luat și CNP-urile la morți”, a conchis Liviu Bodale.

Familia lui Nicu Urzică pregătise înmormântarea pentru vineri, dar sicriul a ajuns abia azi.

Reamintim că bărbatul de 34 de ani Dumbrăveni, Suceava, s-a îmbolnăvit de coronavirus și a murit într-un spital din Marea Britanie, după zile întregi de suferință. El muncea pe un șantier din Londra pentru a-și întreține familia lăsată acasă, în România.

Nicu a lăsat în urmă o soție îndurerată și opt copii cu vârste cuprinse între șase luni și 12 ani.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

335 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile