SFARSIT DE DRUM. Kovesi a încasat-o grav! Fosta șefă a DNA a fost denunțată

Alertă! Se anunță final de drum pentru Laura Codruța Kovesi! Fosta șefă a DNA a încasat-o grav chiar în ziua în care Parlamentul European a anunțat că o susține pentru șefia Parchetului European.

Kovesi este pusă, oficial, sub urmărire penală, în al doilea dosar, susţin surse judiciare.

Potrivit stiripesurse.ro, aceasta ar fi fost denunţată de Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti. România TV transmite că şi Lucian Onea, fostul şef DNA Ploieşti, ar fi scris un denunţ împotriva lui Kovesi.

Până la această oră, publicaţia nu a putut confirma această informaţie.

Fosta şefă a DNA este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi grup infracţional organizat, în dosarul în care sunt urmăriţi penal şi foştii procurori DNA Lucian Onea şi Mircea Negulescu.

Citiți și:  BREAKING. LISTA BOMBA a inculpaților pentru MARE CORUPȚIE care TREMURĂ după DECIZIA CJUE

Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Citiți și:  Kovesi a dat lovitura! Parchetul European s-a apucat de curatenie IN FORTA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.