Serviciile de informaţii au PLANUL RUSIEI. ARME NUCLEARE la Marea Neagră

Rusia intenționează să transfere arme nucleare pe teritoriul Crimeei (aflată pe coasta de Nord la Marea Neagră), a anunțat reprezentantul Direcției Principale de Informații din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, Vadim Skibitsky, în direct pentru postul ukrainean de radio Realiti FM.

Potrivit acestuia, în anul în curs, serviciile de informații ucrainene au observat o serie de exerciții ale subdiviziilor implicate în transportul armelor nucleare din Rusia pe teritoriul peninsulei Crimeea, anexată de către Rusia în anul 2014.

„Acestea sunt sarcinile celei de-a 12-a Direcții Principale a Ministerului Apărării din Federația Rusă, care, alături de alte unități ale grupării de ocupație din Crimeea, au elaborat toate procedurile de mutare a armelor nucleare și de pregătire a lor pentru a fi folosite în luptă”, a declarat oficialul ucrainian.

Skibitsky a mai spus că, în prezent, Federația Rusă formează încă o brigadă de rachete în Districtul Militar Sudic. Aceasta va fi echipată cu sistem de rachete Iskander și cu noile tipuri de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, care pot fi echipate cu focoase nucleare.

O opinie foarte interesantă legată de strategia Rusiei a avut-o Iulian Chifu în editorialul „RUSIA și SUA în război, în Siria: lupte, victime și morți. Prima recunoaștere oficială. Pulsul planetei”, din care redăm câteva pasaje:

„Prezența trupelor ruse și americane/ NATO pe linia de contact ce merge de la Marele Nord – Norvegia – Suedia-Finlanda – Marea Baltică – Țările Baltice – Polonia – Ucraina – Marea Neagră – Turcia – Siria – Estul Mediteranei, separând spațiul occidental NATO-UE de pretinsa „Lume Rusă”, a făcut ca să ajungă, față în față, să se privească ochi în ochi, militari ai celor două puteri, Rusia și SUA, pentru prima oară de la criza rachetelor din Cuba.

Până acum știam că au existat numeroase tatonări și provocări ruse, manevre nepotrivite și periculoase, neprofesioniste, atunci când avioanele de vânătoare au trecut prea aproape de avioanele americane/ ale Alianței sau de vasele acesteia, venind parcă de nicăieri, folosind tehnici de război electronic de tip GPS jaming și GPS spoofing, adică păcăind radarele. Acest lucru, inclusiv în Marea Neagră. Mai mult, în Siria am avut date despre confruntări directe între trupe ruse și americane, dar de fiecare dată Rusia fie nu recunoștea paternitatea trupelor sale de pe teren, fie dădea vina pe voluntarii și mercenarii din companiile militare private ale GRU, tip Wagner, sau pe numeroasele categorii de trupe paramilitare ce luptau în Siria, refuzând să-și asume responsabilități sau recunoașterea morților și operațiunilor anti-americane de pe teren. Rezultatul a fost înregistrarea a sute de victime, militari care au murit și au revenit în patrie în coșciuge, în timp ce colegii lor și familiile știau că au fost omorâți de către americani.”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile