Sentinţă judecătorească: scandarea „M**e, PSD!“ încalcă limitele libertăţii de exprimare. Cum motivează magistraţii

Judecătoria Sectorului 1 a emis o primă sentinţă într-un dosar în care o bucureşteancă a contestat o amendă primită din partea Jandarmeriei pentru că a scandat „M**e, PSD!“, la parada de Ziua Naţională din 2018.

Iuliana Mădălina Tudor, o protestatară din Bucureşti amendată de Jandarmerie pentru că „a strigat în repetate rânduri cu voce tare «M**e, PSD!»”, la parada de 1 Decembrie din 2018, a contestat amenda la Judecătoria Sectorului 1, dar în primă instanţă a pierdut procesul. În acţiunea prin care a cerut anularea amenzii aplicate de Jandarmerie, protestatara a arătat că „este un cetăţean activ şi cu spirit civic, raţiune pentru care s-a implicat în majoritatea acţiunilor de protest, fiind şi simpatizant al Asociaţiei Evoluţie în Instituţie”.

Protestatara a mai arătat că acesta este şi motivul pentru care, „la data de 01.12.2018 a participat la parada militară dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale în Zona Arcul de Triumf şi a scandat împreună cu ceilalţi manifestanţi mesajul «Jandarmeria apără hoţia» şi de asemenea, purta o geacă pe care era imprimat mesajul «MUIEPSD»”. Iuliana Mădălina Tudor a mai arătat că „din materialul probator nu va reieşi un comportament violent sau agresiv, ci o manifestare vocală, ironică şi acidă a dreptului de exprimare, scopul urmărit fiind transmiterea nemulţumirii faţă de anumite decizii care privesc interesul general”.

Judecătorul a menţinut amenda

Judecătoria Sectorului 1 a decis să menţină amenda aplicată protestatarei pe motiv că manifestarea acesteia „nu a fost una paşnică, ci a fost de natură a tulbura ordinea publică, având în vedere că aceasta a scandat în repetate rânduri «M**e, PSD!»”. „De asemenea, petenta a recunoscut prin cererea de chemare în judecată faptul că purta o geacă ce avea inscripţionat acelaşi mesaj. Fără a afecta libertatea de exprimare a petentului, instanţa apreciază că aceasta trebuie să se manifeste într-un cadru legal, fără a atrage tulburări ale adunărilor publice şi deranjul public. Respectând părerea petentului despre guvernare şi apreciind că acesta are dreptul de a şi-o exprima liber, instanţa observă că totuşi, acesta a depăşit limitele în care petentul putea în mod rezonabil să îşi manifeste opinia, fapta sa de a striga în mod repetat o expresie cu caracter injurios depăşind cu mult dreptul de a protesta paşnic”, se arată în sentinţa Judecătoriei Sectorului 1, care a fost atacată cu apel, la Tribunalul Bucureşti.

Judecătorul care a dispus menţinerea amenzii aplicate de Jandarmerie a mai arătat că „petenta nu a făcut nicio dovadă că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii, dar şi că sancţiunea aplicată este proporţională cu gravitatea faptei”. „Instanţa are în vedere şi contextul în care s-a desfăşurat acţiunea, fiind parada pentru Ziua Naţională a României, sărbătorindu-se centenarul Marii Uniri, moment de solemnitate pentru fiecare cetăţean, care nu ar trebui umbrit cu injurii vulgare legate de nemulţumirea petentei faţă de un partid politic”, se mai arată în sentinţa din dosarul care va fi soluţionat definitiv de Tribunalul Bucureşti.

loading...
Loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Un comentariu la „Sentinţă judecătorească: scandarea „M**e, PSD!“ încalcă limitele libertăţii de exprimare. Cum motivează magistraţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *