Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
JUSTITIESOCIETATE

SENTINȚĂ: 4 luni de închisoare pentru doi părinți din Bihor care și-au retras copiii de la școală deoarece nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada pandemiei

elev arhiva oradea bihoreanul 02012024

Articolul din ziarul Adevărul prezintă cazul a doi părinți din Bihor care au decis să-și educe cei patru copii acasă, retrăgându-i de la școală pentru a-i feri de influențele internetului și a cursurilor online în perioada pandemiei. Situația lor a fost adusă în atenția justiției și au fost acuzați că împiedică accesul la învățământul obligatoriu, fiind trimiși în judecată. În fața instanței, părinții au susținut că nu sunt de acord cu utilizarea internetului și a mediilor tehnologice în educația copiilor lor.

Aceștia au fost condamnați la câte 4 luni de închisoare, însă executarea pedepsei a fost amânată și li s-au impus 40 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătoria a considerat că amânarea executării pedepsei este o modalitate de a lăsa la o parte motivele invocate și de a pune în prim plan nevoile copiilor.

În contextul acestui caz, s-a adus în discuție lipsa recunoașterii oficial a homeschoolingului în România și lipsa pregătirii părinților pentru a educa copiii în acasă. De asemenea, autoritățile au demarat verificări în școli pentru a identifica situațiile în care elevii sunt retrasi din sistemul de învățământ formal pentru homeschooling. Ministerele și instituțiile de stat au emis solicitări pentru a analiza și reglementa aceste situații, subliniind importanța educației formale și alegerea responsabilă a unor astfel de metode alternative de educație.

De pe Ziarul Adevărul:

Doi părinţi din Bihor, care au ales să-şi educe acasă toţi cei patru copii de vârstă şcolară, pentru a-i feri de ispita internetului, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei.

Cazul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd (Bihor), la începutul anului trecut, ca urmare a unei reclamaţii depuse de directorul Liceului teoretic Bratca, localitate unde locuieşte familia de pocăiți, după ce, în toamna lui 2021, cei doi părinţi şi-au retras din unitatea de învăţământ cei patru copii de vârstă şcolară – atunci în vârste de 8, 10, 11 și 13 ani.

În faţa anchetatorilor, cei doi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că, în 2020, au primit diverse notificări în care li se atrăgea atenţia că prezenţa la şcoală a copiilor este condiţionată de purtarea măştii ori erau informaţi despre vaccinare. Pe de alta, ei au fost deranjaţi de trecerea la predarea orelor în sistem online, întrucât nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet şi nici la televizor.

„Din declaraţia inculpatei, rezultă că au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie”, au explicat procurorii în rechizitoriu.

Sistem pe lângă lege

Copiii au fost înscrişi la Home Life Academy și la West River Academy, unităţi şcolare private din SUA, care le oferă îndrumare părinţilor decişi să-şi educe singuri copiii contra unei taxe care, în 2021, s-a cifrat la 250 dolari pe an/familie.

Atât că, după cum a comunicat Inspectoratul Şcolar Bihor, la solicitarea procurorilor, forma de învățământ homeschooling nu este recunoscută în România, iar specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor au stabilit că cei patru copii au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor, iar părinţii nu au pregătirea să îi educe, în condiţiile în care femeia are 8 clase absolvite iar soţul ei, liceul.

„E hărţuire“

Procesul s-a judecat la Judecătoria Aleşd, iar cei doi părinţi au fost acuzaţi de împiedicarea accestului la învămământul general obligatoriu, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În faţa judecătorului, cuplul nu şi-a asumat vreo vină, femeia susţinând chiar că procedura judiciară reprezintă o formă de hărţuire, dar, în final, judecătorul a dat dreptate procurorilor. Instanţa i-a stabilit fiecăruia câte 4 luni de închisoare, dar a decis să amâne pe o perioadă de supraveghere de 2 ani aplicarea pedepselor, ceea ce înseamnă că vor rămâne şi cu cazierele nepătate. Poate că, în acest fel, cei doi „vor pune în primul plan nevoile minorilor”, şi „vor lăsa la o parte motivele invocate relativ la consecinţele negative ale accesului copiilor la dispozitivele electronice de comunicare”, se explică în hotărârea judecătorească.

Totodată cei doi soţi au fost obligaţi să presteze câte 40 zile de muncă în folosul comunităţii. Verdictul judecătorilor mai poate fi atacat de procurori şi de cei doi părinţi în termen de 10 zile de la comunicat însă, până pe 2 ianuarie 2024, părţile nu au uzat de acest drept.

„E dreptul lor”

Contactat de Adevărul, Gabriel Curcubet, preşedintele fondator al Asociaţiei Home Schooling România. Familia Curcubet este printre primele din România care şi-a asumat educarea copiilor în sistem homeschooling, iar fiul lor cel mare este, deja, student la New York University (NYU), secţia din Abu Dhabi, cu bursă întreagă.

Gabriel Curcubet (foto, sus, cu familia)a început să le predea copiilor materiile reale, istoria şi geografia, iar soţia, casnică, materiile umane. Ulterior, au apelat şi la cursurile online. Din 2002, când a înfiinţat Asociaţia Home Schooling România, familia luptă pentru schimbarea legislaţiei, în aşa fel încât acest sistem să fie recunoscut de stat.

Interpelat pe marginea situaţiei celor doi părinţi din Bihor, Gabriel Curcubet consideră că în acest caz, anchetatorii s-au grăbit atunci când i-au trimis în judecată pe cei doi părinţi iar hotărârea instanţei nu este corectă.

„Nicăieri nu scrie în lege că eşti obligat să-ţi înscrii copilul la o şcoală în România”, spune preşedintele Asociaţiei Home Schooling România, care îi consideră pe cei doi părinţi, chiar şi cu lipsurile pe care le au din punct de vedere al pregătirii, „mai conştiincioşi şi mai responsabili decât directorul care i-a reclamat“.

„Dacă acea şcoală din SUA i-a lăsat să fie educatori şi mentori pentru copiii lor, cu pregătirea pe care o au, atunci e treaba şcolii, nu e problema autorităţilor româneşti”, explică Curcubet.

El este de părere că, înainte de a decreta că acei patru copii au lacune educaţionale, specialiştii DGASPC ar fi trebuit să îi testeze după sistemul american, nu cel românesc. „Eventual să-i testeze pe copii cu testul Pisa, să vedem dacă îl vor trece”, a spus Curcubet.

„Adevărul“ a publicat mai multe materiale pe tema elevilor retraşi din şcolile sucevene, în perioada 2020 – 2022, pentru a fi înscrişi la şcoli din America şi Marea Britanie, majoritatea neacreditate în ţara noastră. Elevii nu părăsesc ţara pentru a studia în străinătate, ei rămân acasă, iar părinţii îşi asumă rolul de dascăl. Părinţii cumpără cursuri de la respectivele şcoli şi le predau în regim de homeschooling.

„În perioada 2020-2022, au fost retraşi 81 de elevi. Copiii aceştia au părăsit sistemul şi nu îi regăsim nicăieri înscrişi. Părinţii au ales nişte şcoli care funcţionează în afara legii. Unele dintre ele nici nu le-am găsit, nici nu au site-uri”, a arătat Ioan Puiu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava.

Unele dintre şcolile americane la care au apelat părinţii din Suceava nu sunt acreditate de ARACIP, ceea ce înseamnă că diplomele copiilor nu pot fi echivalate de statul român.

Control în ţară

În urma materialelor publicate de „Adevărul”, Ministerul Educaţiei a cerut să se facă verificări în toate şcolile din România, atât în şcolile publice, cât şi în cele private (acreditate) pentru a identifica situaţiile în care elevii au renunţat la sistemul clasic de educaţie în favoarea sistemului de tip homeschooling.

Solicitarea a fost transmisă printr-o adresă semnată de secretarul de stat Sorin Ion, care a cerut şcolilor ca în situaţia în care identifică astfel de cazuri să sesizeze Poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială. Totodată, directorii de şcoli sunt îndemnaţi să le explice părinţilor riscurile pe care şi le asumă dacă îşi retrag copiii din şcolile de stat sau private acreditate pentru homeschooling.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.