Senator AUR, după ce a fost fotografiat dormind în Parlament la prima ședință din mandat: „Eram în poziţia ‘vishuddha chakra’, activează conexiuni mintale speciale”

Sculptorul Mircea Dăneasă, senator AUR de Suceava, a fost surprins de presă dormind în timpul primelor ședințe din mandat în plenul Parlamentului. Parlamentarul a explicat că nu dormea, ci că se afla într-o poziţie care îi stimula creativitatea. El a mai recunoscut că nu poartă tot timpul masca de protecţie impotriva SARS-CoV-2 şi a explicat și de ce.

În fotografia publicată inițial de StiriSuceava.net se observă că parlamentarul stă inert, cu ochii închişi, în timp ce masca din material plastic transparent îi era căzută și nu-i mai acoperea nici nasul şi nici gura.

Parlamentarul a explicat ulterior pentru Adevărul că nu dormea, ci că se afla într-o poziţie care îi stimula creativitatea.

„Acolo este Camera Deputaţilor. Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte . Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie.

Contextul: eram în Camera Deputaţilor, cu o seară înainte de ultima zi parlamentară, când s-au votat comisiile de interpelare a miniştrilor. Şedinţa s-a terminat pe la două noaptea. Grupul parlamentar de deputaţi AUR a părăsit sala în semn de protest, era noapte târziu. La noi, la Senat, se terminase activitatea şi noi nu am protestat, am stat până la sfârşit.

M-am dus apoi în Camera Deputaţilor să văd care este atmosfera. Ca să îmi dau seama pe cont propriu de ce au plecat. Am stat mult acolo.

Eram obosit, dar nu îmi era somn. Mă incitaseră războaiele acelea feroce şi voiam să văd cum se concluzionează. S-au concluzionat că cei care aveau majoritatea au făcut cum au vrut. Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare. Aveam interpelare la comisia Buget-Finanţe-Bănci şi mă gândeam dacă este oportun să pun întrebări negative sau să fac o interpelare pozitivă şi mi-am construit două direcţii cu fraze adecvate. Asta mi-a prins bine”, a declarat parlamentarul sucevean pentru Adevărul.

Dăneasa a recunoscut că nu poartă tot timpul masca de protecţie impotriva SARS-CoV-2 şi a explicat de ce.

„Atât timp cât eu apreciez că în faţă, în spate, lateral, stânga, dreapta nu este risc să contaminez pe cineva sau să fiu contaminat, consider că purtarea măştii este o idioţenie”, a spus sursa citată.

Senatorul în vârstă de 65 de ani se află la primul mandat. AUR a obţinut în Suceava cel mai mare scor al partidului din ţară – 14,72% la Senat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *