Șeful OMS, o nouă declarație care dă fiori: ”Vom fi obligați să o luăm de la ZERO”

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, a ieșit la rampă cu o nouă declarație care dă fiori celor care, desigur, sunt dispuși nu doar să plece urechea la astfel de avertismente, dar să și conștientizeze că pandemia nu este, totuși, invenția cuiva.

O tulpină mai periculoasă a coronavirusului poate apărea în lume, a atras atenția șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adan Ghebreyesus.

„Apar alte variante, potențial mai periculoase decât tulpina Delta, care face deja ravagii, care are consecințe devastatoare. Și cu cât există mai multe versiuni ale virusului, cu atât devine mai posibil ca una dintre ele să ajungă, la un moment dat, să ignore, pur și simplu, toate vaccinurile dezvoltate până acum. Iar în aceste condiții, vom fi, pur și simplu, obligați să o luăm de la capăt”, a spus oficialul OMS, la cea de-a 138-a sesiune a Comitetului Olimpic Internațional.

În opinia lui, pandemia poate fi oprită numai dacă un număr suficient de mare dintre locuitorii planetei se vor vaccina. Deci, până la sfârșitul acestui an, 40% dintre locuitorii fiecărei țări ar trebui să fie vaccinați, iar până la mijlocul anului următor – cel puțin 70%.

„Dacă aceste obiective sunt atinse, va fi singura modalitate prin care putem pune capăt pandemiei și restabili economia globală”, a spus șeful OMS.

În timpul discursului său, Gebreyesus și-a exprimat speranța că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în condiții de siguranță pe fondul pandemiei de coronavirus. El a amintit că, în trecut, Jocurile Olimpice s-au desfășurat și în condiții de război și crize politice, dar niciodată pe fondul unei pandemii. Ghebreyesus a adăugat că, în astfel de momente, „lumea are nevoie mai mult ca oricând de o sărbătoare a speranței”.

Mutația indiană Delta a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în martie în statul Maharashtra. Începând cu 21 iulie, această variantă a coronavirusului a fost identificată în 124 de țări. Potrivit prognozelor experților, Delta va ajunge, în următoarele luni, să devină dominantă la nivel mondiale. În același timp, OMS nu știe exact care este mecanismul răspândirii atât de rapide a acestei tulpini.

Sursa: dcbusiness.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *