Sedinta cu scântei in Coalitie. USR ar putea să-i retragă sprijinul politic lui Florin Cîţu. News alert

Se anunţă o întâlnire cu scântei între premierul Florin Cîţu, tot mai contestat, şi aliaţii din USR-PLUS.

Întrevederea are loc după ce-au ieşit la iveală informaţii din trecutul controversat al prim-ministrului României.

După ce s-a aflat de detenţia din SUA a premierului, coaliţia de guvernare este la un pas să se destrame.

Voci din USR-PLUS cer tot mai insistent ca Florin Cîţu să rămână fără sprijin politic şi să plece din fruntea Executivului.

Premierul se va confrunta, aşadar, în şedinţa de luni, cu cei mai aprigi contestatari ai săi, cei de la USR-PLUS. O şedinţă care va fi cu siguranţă tensionată, în care lui Cîţu i se vor cere explicaţii.

În acelaşi timp, premierul îi critică pe cei de la USR-PLUS şi spune că nu are de ce să primească lecţii de morală de la ei, după ce n-au fost capabili să rezolve problema trenului plin cu copii, care au stat o noapte întreagă pe câmp fără mâncare şi apă.

Cîţu este contestat puternic de cei din USR. De altfel, conducerea formaţiunii s-a întâlnit de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute, unde foarte multe voci care au cerut, din nou, retragerea sprijinului premierului şi chiar ieşirea de la guvernare.

După cum spun surse USR, relaţia în coaliţia de guvernare va fi una tensionată şi lipsită de încredere în deciziile premierului.

Liderii USR-PLUS consideră că Florin Cîţu nu mai are credibilitate
Liderii USR-PLUS consideră că Florin Cîţu nu mai are credibilitate şi nici moralitatea de a conduce un guvern.

Sursa: antena3.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *